Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi [Comentariu]

Alexandru Lăpușneanul

de Costache Negruzzi

Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi este marcată de sincronizarea manifestului romantismului francez şi al articolului-program al lui Kogălniceanu, publicat în 1840. în perioada paşoptistă literatura ocupă un loc din ce în ce mai important şi începe să se îndepărteze de celelalte domenii culturale. Scriitorii epocii sunt, în primul rând luptători ai creării unei conştiinţe naţionale puternice, ceea ce este de fapt oglindirea ideologiei Revoluţiei de la 1848 nu numai în viaţa socială, ci şi în cea cultural- literară.

Articolul lui Mihail Kogălniceanu, „Introducţia” din revista „Dacia literară” este considerat programul romantismului românesc deoarece cuprinde câteva idei importante: cum ar fi unificarea limbii şi a literaturii, realizarea unei critici obiective, înlăturarea traducerilor şi crearea de opere originale româneşti. în acest sens Kogălniceanu propune trei teme; istoria, natura şi folclorul, teme care vor marca literatura acestei perioade.

Publicat în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei „Dacia literară”, în anul 1840, nuvela ilustrează una din sursele de inspiraţie romantică, potrivit recomandării făcute de Kogălniceanu. Opera literară „Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă romantică de inspiraţie istorică, este prima nuvelă istorică a literaturii române, o capodoperă a speciei.

Este nuvelă, deoarece este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, având un fir narativ central, un conflict concentrat, puţine personaje care sunt evidenţiate în relaţie cu conflictul operei. Se poate observa concizia intrigii, tendinţa spre obiectivare a perspectivei narative şi verosimilitatea faptelor prezentate.

,Alexandru Lăpuşneanul” este nuvelă romantică în primul rând pentru că se inspiră din istoria naţională, fiind prezentat un moment zbuciumat din istoria Moldovei: timpul celei de- a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569). în afara temei istorice, nuvela are şi un conflict romantic, bazat pe antiteza dintre boieri şi domnitorul Lăpuşneanu. O trăsătură specifică romantică este antiteza, vizibilă nu doar prin conflictul operei, ci şi prin caracterul contradictoriu al personajului central sau prin personaje create în antiteză, cum ar fi Lăpuşneanu şi boierii Spancioc şi Stroici, Ruxandra şi Lăpuşneanu. O altă trăsătură romantică este şi naraţiunea lineară, urmărindu-se a doua domnie a lui Lăpuşneanu de la intrarea în ţară până la sfârşitul lui dramatic. Personajul principal este un personaj romantic, un erou excepţional în situaţii excepţionale, în jurul căruia gravitează evenimentele. Culoarea epocii este redată prin descrieri amănunţite, cu valoare documentară, cum ar fi de exemplu descrierea vestimentaţiei unor personaje, a obiceiurilor de la curtea domnească, a mesei,a ospăţului domnesc, a slujbei religioase. Hiperbola este un alt procedeu artistic tipic romantic, care în nuvelă este prezent prin ilustrarea unor trăsături a domnitorului, cum ar fi cruzimea sa în punctul culminant şi deznodământul nuvelei. Pedeapsa domnitorului şi atitudinea lui în faţa morţii este romantică.

Nuvela este istorică deoarece evocă un moment istoric, a doua domnie a lui Lăpuşneanu în Moldova, acţiunea are desfăşurare cronologică, se reface atmosfera epocii şi conţine replici memorabile, ca de exemplu primul motto, care conţine cuvintele domnitorului.

Negruzzi este întemeietorul nuvelei istorice, primul scriitor care valorifică într-o operă literară cronicile moldoveneşti. Astfel, sursa de inspiraţie este „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de Grigore Ureche, capitolul „Cându au omorât Alixandru-Vodă 47 de boieri”. Din cronica lui Ureche Negruzzi preia imaginea domnitorului, respectiv scene, momente, fapte şi replici, însă se îndepărtează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei. Această licenţă istorică înseamnă de fapt transfigurarea artistică a faptelor istorice, cu scopul de a grada şi a mări tensiunea narativă, pentru a scoate în evidenţă caracterul puternic al eroului, pentru a-1 face un personaj memorabil. Astfel acţiunile personajului precum şi unele trăsături de caracter sunt hiperbolizate. Ficţiunea auctorială este şi aceea că Moţoc nu a trăit în timpul celei de- a doua domnii a lui Lăpuşeanu, iar Spancioc şi Stroici au fost executaţi în Polonia în timpul lui Ştefan Tomşa.

Imitând stilul cronicăresc, perspectiva narativă a nuvelei impune o naraţiune obiectivă, la persoana a IlI-a şi un narator omniscient, distanţat de evenimente, dar care uneori intervine direct prin câteva cuvinte prin care îşi caracterizează personajele („tiran”, „mişelul boier”, „deşănţată cuvântare”). Perspectiva spaţială este reală, acţiunea se desfăşoară în Moldova secolului al XVI-lea, iar perspectiva temporală este lineară, are o desfăşurare cronologică, acţiunea fiind situată într-un trecut istoric mai îndepărtat.

Tema nuvelei este prezentarea celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu în Moldova, temă care evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi urmările deţinerii puterii de un domnitor crud şi tiran. Conflictul este complex, bine-conturat de la bun început, fiind vorba despre un conflict social între boieri şi domnitor, punând în evidenţă personalitatea puternică a personajului principal.

Coexistenţa elementelor romantice cu elementele clasice într-o operă literară este o caracteristică a literaturii paşoptiste. De factură clasică este caracterul obiectiv al naraţiunii, aspectul verosimil, credibil al faptelor, respectiv echilibrul compoziţional şi construcţia simetrică a operei.
începutul şi finalul se remarcă prin sobrietatea ei. în începutul nuvelei, cu precizia şi obiectivitatea unui cronicar, Negruzzi povesteşte pe scurt, rezumă evenimentele care explică venirea pentru a doua oară pe tron a lui Lăpuşneanu. Finalul este concis, rezumativ, obiectiv, autorul afirmând: „Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldovei”.

Naraţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin înlănţuirea secvenţelor narative şi a episoadelor, conferind nuvelei o compoziţie echilibrată şi simetrică. Textul narativ este organizat pe patru capitole, care fixează momentele subiectului. Fiecare capitol are câte un motto sugestiv, cu caracter rezumativ, care este construit din replicile memorabile ale personajelor. în primul capitol motto-ul este „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”, care este răspunsul dat de Lăpuşneanu soliei boierilor care îl întâmpină la graniţa ţării, la Tecuci şi îi spun să renunţe la tronul Moldovei deoarece poporul nu-1 vrea. Motto-ul celui de- al doilea capitol este „Ai să dai samă, doamnă!”, care este replica văduvei unui boier ucis de domnitor, o ameninţare indirectă la adresa lui Lăpuşneanu. Cel de-al treilea motto „Capul lui Moţoc vrem!” reprezintă cuvintele mulţimii de ţărani veniţi la curte în timpul ospăţului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Moţoc, care îi exploata. Motto-ul celui de-al patrulea capitol „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” este ameninţarea rostită de Lăpuşneanu celor care îl călugăriseră.

Primul capitol cuprinde expoziţiunea şi intriga nuvelei. Expoziţiunea prezintă sosirea la graniţa ţării, la Tecuci a lui Alexandru Lăpuşneanu pentru a-şi reocupa tronul. El a fost înlăturat de la domnie de boieri, iar acum îl întâmpină o solie formată din vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarii Spancioc şi Stroici. Aceştia îi spun că „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”, dar de fapt lor le este frică de furia, de răzbunarea lui Lăpuşneanu. Intriga prezintă conflictul nuvelei. Lăpuşneanu este hotărât să-l înlăture de la domnie pe Tomşa şi cu ochii scânteind „ca un fulger” le răspunde solilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi… să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt!”.

Capitolul al doilea corespunde desfăşurării acţiunii şi prezintă răzbunarea crudă a lui Lăpuşneanu, care revine pe tron în ciuda voinţei tuturor. Speriat de ameninţări, Moţoc îi cere iertare şi jură domnitorului credinţă şi devotament. Lăpuşneanu îi promite că nu-1 va ucide „sabia mea nu se va mânji de sângele tău”, pentru că are nevoie de serviciile boierului dar ştie că va veni vremea şi pentru pedepsirea boierului linguşitor şi ipocrit. Răzbunarea este cruntă şi tiranică: ia averile boierilor, le incendiază casele, la cea mai mică greşeală îi spânzură pe poarta cetăţii, le taie capetele, braţul, le scoate ochii, le taie urechile. Soţia lui, doamna Ruxandra, înspăimântată de cruzimile soţului ei, îl roagă să înceteze cu răzbunarea, fiind impresionată de cuvintele unei văduve. Zâmbind cu ipocrizie, Lăpuşneanu îi promite soţiei „un leac de frică”.

Capitolul al treilea conţine mai multe scene romantice cu caracter memorabil şi excepţional, conţinând punctul culminant al operei Simulând împăcarea, Lăpuşneanu merge la biserică, se roagă, apoi invită la masă boierii ca să se împace cu ei. Spancioc şi Stroici îşi dau seama că e o capcană şi fug din ţară. La ospăţ sunt tăiate capetele celor 47 de boieri, din care Lăpuşneanu face o piramidă, aceasta fiind leacul de frică promis doamnei Ruxandra. Mulţimea adunată în curtea domnească, auzind cele întâmplate, cere pedepsirea lui Moţoc, strigând „capul lui Moţoc vrem…!”. Lăpuşneanu, profitând de ocazie, îl aruncă pe boier mulţimii, care va fi sfâşiat şi capul lui va ajunge în vârful piramidei.

în capitolul al patrulea este înfăţişat deznodământul, care prezintă sfârşitul domniei lui Lăpuşneanu. După patru ani de la fapta sângeroasă, se retrage la cetatea Hotinului şi fiind bolnav, cere să fie călugărit. Trezindu-se din starea de inconştienţă, devine din nou ameninţător, spunând călugărilor: „de mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”. La sfatul lui Spancoic şi Stroici, întorşi între timp în ţară, doamna Ruxandra îl otrăveşte pe Lăpuşneanu care astfel „îşi dete duhul în mâinile călăilor săi”.

Costache Negruzzi prin această nuvelă, conform principiilor paşoptiste, valorifică o epocă istorică şi transfigurează adevărul istoric. Autorul face din Alexandru Lăpuşneanul un domnitor crud, un tiran, sugerând astfel caracterul excepţional al domniei sale, deşi comportamentul său seamănă cu comportamentul celorlalţi domnitori medievali. Nuvela nu aduce un model de patriotism, ci un antimodel de conducător şi reconstituie culoarea de epocă, în aspectul ei documentar. Prin urmare, nuvela ,Alexandru Lăpuşneanul” este o creaţie valoroasă nu numai în ceea ce priveşte raportul dintre realitate şi ficţiune, ci şi în ceea ce priveşte măiestria ei artistică, capacitatea de evocare a unei epoci, îmbogăţind-o cu semnificaţii noi, cu întâmplări şi tipuri umane memorabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + twelve =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.