Descrierea sistemului nervos
Din punct de vedere topografic:
• Sistemul nervos central – creierul (encefalul) şi măduva spinării
• Sistemul nervos periferic – nervi şi ganglioni nervoşi
Din punct de vedere funcţional:
• Sistem nervos somatic
• Vegetativ
Sistemul nervos central:
• Măduva spinării este componenta sistemului nervos care a apărut prima în cursul evoluţiei, se găseşte în canalul vertebral. De la prima vertebră cervicală până la cea de-a doua vertebră lombară are secţiune cilindrică, de aici se subţiază şi continuă ca filament terminal până la cea de-a două vertebră coccigiană. Filamentul terminal, împreună cu plexurile de nervi lombari şi sacrali formează coada de cal.
• Creierul (encefalul) – se află în cavitatea cutiei craniene. Componentele sale principale sunt:
• Trunchiul cerebral (bulbul rahidian, puntea Varolio, mezencefalul)
• Cerebelul
• Diencefalul (talamus, meta-, epi-, sub-, hipotalamus)
• Emisferele cerebrale
Sistemul nervos periferic:
• Nervii – stabilesc legăturile între receptori şi efectori. Sunt formaţi din axonii neuronilor, pot fi cu sau fără teacă de mielină. 12 perechi de nervi cranieni
(senzitiv, motor, mixt, nesegmentaţi) 31 de perechi de nervi spinali (cu rol mixt, segmentaţi).
• Ganglioni – ganglionii somatici senzitivi sunt formaţi din neuronii senzitivi; în ganglionii vegetativi există sinapse între neuronii preganglionari şi postganglionari. Aglomerările de neuroni din sistemul nervos central se numesc nuclee, cele din sistemul nervos periferic se numesc ganglioni.
Tipuri de ganglioni:
• Ganglioni spinali şi omologii lor cerebrali
• Ganglioni vegetativi:
• Ganglioni latero-vertebrali
• Ganglioni previscerali din vecinătatea organelor
• Ganglioni intramurali în peretele organelor interne
Sistemul nervos somatic asigură funcţiile perceptive, senzitive şi motorii ale sistemului osteo-muscular, ca răspuns la stimulii din mediul înconjurător.
Sistemul nervos vegetativ coordonează funcţiile spontane ale organelor interne. Se compune din:
• Sistemul nervos parasimpatic – declanşează efectul parasimpatic, frânează activitatea organismului;
• Sistemul nervos simpatic – declanşează efectul simpatic, mobilizează funcţiile organismului pentru a răspunde unor solicitări crescute sau pentru a elimina un pericol.
Sistemul nervos somatic
Sistemul nervos central reglează funcţiile vitale prin reflexe. Reflexele sunt răspunsurile date la stimulii externi şi interni, formulate în substanţa cenuşie.
Cele 2 coarne frontale ale măduvei spinale conţin neuroni motorii somatici: neuroni mari a şi mici y. Cele 2 coarne dorsale conţin neuroni asociativi şi senzitivi somatici, care în cele mai multe cazuri sunt deuteoneuroni adică cel de-al doilea neuron al tractului ascendent. Cele 2 coarne laterale conţin neuroni senzitivi şi motorii numai în zona vertebrelor toracice şi a celor lombare.
În trunchiul cerebral se află în interior, in nuclee specializate (senzitive, motorii, vegetative şi proprii).
În cerebel formează scoarţa în exterior şi nuclee în interior.
În diencefal, nucleele de materie cenuşie se găsesc în jurul ventriculului cerebral III. Nucleele poartă numele de: talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus, hipotalamus.
în cazul emisferelor cerebrale, materia cenuşie formează scoarţa exterioară, iar în interior nucleii bazali, corpi striaţi.
Actul reflex se realizează prin arcul reflex. Părţile arcului reflex:
Receptor->Cale aferentă->Centru nervos->Cale eferentă->Efector
Calea aferentă este formată din receptor şi fibrele nervoase aferente spre centrul nervos. Fibrele nervoase aferente sunt create de axonii şi dendriteie neuronilor care aparţin ganglionului intervertebral şi de cei ai neuronilor ganglionari ai unor nervi craniali. Receptorul este format din celule specifice sau dendriteie neuronilor care aparţin de ganglionii intervertebrali şi de ganglionii craniali omologi. Neuronii se termină în terminaţii nervoase, care formează legături morfologice şi fiziologice cu elementele ţesuturilor. Acele terminaţii nervoase care se găsesc în ţesuturile musculare, epiteliale, conjunctive, sunt terminaţii nervoase de capăt. Cele din componenţa ţesutului nervos se numesc terminaţii intercalate sau interneuronale. Deosebim două tipuri de bază ale receptorilor: celule receptoare specializate şi terminaţii nervoase. în acestea, în urma stimulului extern ia naştere un potenţial de receptor, care declanşează potenţialul de acţiune, un impuls nervos care este transmis.
Clasificarea receptorilor:
• După loc: exteroceptori – se găsesc la periferie şi primesc informaţii din mediul care înconjoară organismul; proprioceptori – se găsesc în muşchi, pe tendoane, periost şi pericondru; interoceptori, visceroceptori se găsesc pe pereţii organelor interne şi primesc informaţii din mediul intern al organismului.
• După natura excitantului: mecanoreceptori (tactili, presionale, auz, echilibru); baroreceptori (receptori de presiune); osmoreceptori (reacţionează la variaţiile presiunii osmotice); chemoreceptori (olfactivi, gustativi); termoreceptori (stimulaţi de variaţiile de temperatură, sunt receptori de căldură şi frig); algoreceptori-nociceptori (receptori de durere); fotoreceptori (celule cu con şi cu bastonaş).
• După viteza de reacţie: tonici – cu reacţie lentă; fazici – receptori cu reacţie rapidă.
Centru nervos – acele structuri ale sistemului nervos central care prelucrează informaţiile primite şi generează impulsuri nervoase. Au două compartimente funcţionale: compartimentul senzitiv unde sosesc informaţiile culese la nivelul receptorilor; compartimentul motor, care transmite comenzile către efectori.
Calea eferentă este traseul care leagă centrul nervos cu efectorul, format din axonii motoneuronilor somatici ai coarnelor frontale şi axonii motoneuronilor vegetativi ai coarnelor laterale, fibrele motorii ale nervilor cranieni.
Efectorii sunt executanţii comenzilor de la centru, muşchii striaţi şi netezi, glandele endocrine şi exocrine.
Măduva spinării coordonează două tipuri de reflexe:
• Somatice (mono- şi polisinaptice), controlează contracţia muşchilor scheletaţi, echilibrul static şi dinamic şi tonusul muscular. Aceste reflexe sunt clasificate după numărul sinapselor.
• Reflexele vegetative sunt reflexe involuntare, controlează funcţiile motorice şi secretoare ale organelor interne.
Funcţia de transmitere a stimulului este asigurată în sistemul nervos central de către substanţa albă (axoni, dendrite). După structura lor deosebim fibre, tracte, fascicole nervoase în cadrul sistemului nervos central; în afara sistemului nervos central se numesc nervi. Funcţia lor este stabilirea legăturilor între diferitele nivele ale sistemului nervos central. Tractele scurte fac legătura dintre segmentele învecinate ale măduvei spinării, cele lungi pot fi: aferente-senzitive, care transmit impulsurile de la receptori către centru; eferente-motrice care conduc impulsurile motrice ale centrului către organele efectoare.
Tractele nervoase aferente-senzitive • Aceste tracte conduc stimulii senzitivi de la receptori (extero-proprio-interoceptori) căre centrii nervoşi. Pot fi de două feluri:
• Tracte specifice sunt tractele percepţiei exteroceptive şi proprioceptive. Acestea sunt tracte lungi, transmit impulsurile cu rol în percepţia şi diferenţierea fină a stimulilor. în general se compun din trei neuroni. Proiecţia lor în scoarţa cerebrală este bine definită în lobii cortexului.
• Tracte exterocepive: tractul spinotalamic anterior; tract spinotalamic lateral; tracte medulare (Goli şi Burdach);
• Tracte proprioceptive’. percepere conştientă prin tractul medular Goli (gracilis) şi Burdach (cuneatus); percepere inconştientă prin tractul spinotalamic drept sau posterior (Flechsig) şi tractul anterior sau încrucişat (Gowers);
• Tracte nespecifice (formate în substanţa reticulară dintre coarnele dorsale şi laterale ale măduvei spinării şi în jurul canalului spinal; reţeaua de neuroni din substanţa reticulară a trunchiului cerebral). Acestea conduc impulsurile senzorilor interoceptivi împreună cu tractele spinotalamice. Se compun din mai mult decât trei neuroni. Tractul spinotalamic ventral şi lateral. (Vezi mai jos prezentarea tractelor.)
Tracte nervoase aferente – sensibilitatea exteroceptivă
| tipul percepției | sensibilitatea protopatica tactila si de presiune | sensibilitatea termica si dureroasa | sensibilitatea tactila fina si a vibratiilor |
| tracte | spinotalamic ventral | spinotalamic lateral | medulare Goli şi Burdach |
| receptori | terminaţii nervoase peripiloase; corpusculi Meissner; discuri Merkel | terminaţii nervoase libere; corpusculi Krause (perceperea frigului), corpusculi Ruffini (perceperea căldurii); Receptori de durere | corpusculi Meissner – simţ tactil; corpusculi Vater- Pacini – simţul vibraţiilor |
| protoneuron (1. neuron) | ganglion spinal | ganglion spinal | ganglion spinal |
| deutoneuron (2. neuron) | corn posterior | corn posterior | nucleul lui Goli şi nucleul lui Burdach din bulb |
| 3. neuron | talamus | talamus | talamus |
| proiecţie în cortex | aria senzitivă primară | aria senzitivă primară | aria senzitivă primară |
| funcţie | conduce informaţii de presiune uşoară şi tactile grosiere | conduce informaţii termice şi dureroase | tactilă fină şi vibratorie |
Tracte nervoase aferente – sensibilitatea proprioceptivă și interoceptivă
| sensibilitatea proprioceptivă | sensibilitatea interoceptivă | ||
| tip de sensibilitate | proprioceptivă conştientă | proprioceptivă inconştientă | interoceptivă |
| tract | spinobulbar Goli şi Burdach | spinocerebeloase, posterior Flechsig şi anterior Gowers încrucişat | spinotalamic anterior şi lateral |
| receptori | fusuri neuromusculare; organe Golgi; corpusculi Vater-Pacini; terminaţii libere | fusuri neuromusculare; corpusculi Pacini; corpusculi de presiune şi tact | interoceptori; terminaţii libere din organele interne |
| protoneuron | ganglioni spinali | ganglioni spinali | ganglioni spinali |
| deutoneuron | nucleii Goli şi Burdach din bulbul rahidian | corn posterior | corn posterior |
| al 3-lea neuron | talamus | – | talamus |
| proiecţie corticală | aria somato-senzitivă 1 | paleocerebel | ariile senzitive primară şi secundară |
| funcţie | conduce informaţiile de la proprioceptorii din piele, muşchi, oase, articulaţii, necesare coordonării mişcărilor conştiente | conduce informaţii necesare coordonării tonusului muscular | conduce informaţiile de la organele interne |
Traiectele eferente-motorii • Mişcarea este rezultatul contacţiei muşchilor. în
funcţie de tipul ţesutului muscular care se contractă, mişcarea poate fi:
• Conştientă (voluntară), rezultată prin contracţia muşchilor striaţi (scheletali). în funcţie de modul declanşării contracţiei, aceasta poate fi de 2 feluri: voluntară, declanşată de neocortexul motor, când comanda este transmisă către muşchi prin căile piramidale (corticobulbare, corticospinale); automate, stereotipe, la comanda centrelor subcorticale sau zonelor extrapiramidale, transmise către muşchi prin căile extrapiramidale.
• Mişcările inconştiente sunt caracteristice muşchilor viscerali netezi şi sunt reglate de sistemul nervos vegetativ.
Clasificarea căilor:
• Piramidale, care pot fi drepte sau încrucişate, corticospinale din 2 neuroni. Proto- neuronul se găseşte în neocortexul motor, deutoneuronul face parte din celulele mari a din cornul anterior al măduvei spinale. Neuronii din câmpul motor principal controlează prin căile piramidale mişcările voluntare, exacte, coordonate ale muşchilor scheletali din partea opusă a corpului. O parte din căi ajung numai până la trunchiul cerebral, la nucleele motrice ale nervilor craniali, se încrucişează la diferitele nivele ale trunchiului cerebral. Acestea sunt căile corticonucleare din 2 neuroni. Protoneuronul se găseşte în neocortexul motor, deutoneuronul se află nucleele motrice ale nervilor craniali.
• Extrapiramidale – căi secundare, care nu trec prin piamidele bulbului rahidian.
• Căi extrapiramidale pornite din cortex: Axonii sinaptizează în ganglionii bazali (corpuri striate), de aici ajunge impulsul la nucleele mezencefalului, la substanţa reticulară şi nucleele bulbului rahidian, la cerebel, în final la celulele mari a şi mici y din coarnele anterioare ale măduvei spinării.
• Căi extrapiramidale pornite din subcortex: Căi din doi neuroni. Protoneuronul se situază în centrele subcorticale, deutoneuronul în coarnele anterioare ale măduvei spinării. Aceste căi controlează mişcările automate ale muşchilor scheletali: tonusul muscular, mişcări ale muşchilor legate de mers, scris, vorbire, hrănire, îmbrăcare, stări emoţionale etc (mişcare braţelor în timpul mersului; la mişcarea voluntară a unui membru, muşchii din celălalt mebru şi alte părţi ale corpului primesc simultan semnal pentru a restabili echilibrul şi poziţia corpului. Aceste activităţi musculare nu sunt efectuate în mod conştient. (Vezi tabelele)
Căi eferente, piramidale
| cale | fascicol | protoneuron | încrucișare | ultimul neuron | funcții |
| corticonuclear | – | neocortex motor | în trunchiul cerebral | nucleele motorii ale nervilor craniali | transmite impulsurile de mişcare voluntară către nucleele din trunchiul cerebral, de unde se transmit la muşchii capului, globului ocular şi limbii |
| corticospinal piramidală dreaptă | anterior | neocortex motor | în măduva spinării | coarnele laterale de parte opusă ale măduvei spinării | transmite impulsurile de mişcare voluntară către muşchii scheletali de pe partea opusă |
| piramidală încrucişată | lateral | neocortex motor | în bulbul rahidian, formând încrucişarea piramidală | coarnele anterioare de parte opusă ale măduvei spinării | transmite impulsurile de mişcare voluntară către muşchii gâtului, trunchiului şi membrelor |
Căi extrapiramidale
| cale | fascicol | protoneuron | încrucișare | ultimul neuron | funcții |
| corticostriatală | – | neocortex motor | dreaptă | corpuri striate | coordonează mişcările involuntare |
| corticorubrală | – | neocortex motor | dreaptă | nucleele roşii din mezencefal | coordonează mişcările involuntare |
| corticonigrală | – | neocortex motor | dreaptă | substanţa neagră din mezencefal | coordonează mişcările involuntare |
| corticotectală | – | neocortex motor | dreaptă | coliculii din mezencefal | coordonează mişcările involuntare |
| corticoolivală | – | neocortex motor | dreaptă | bulbul rahidian | coordonează mişcările involuntare |
| corticoreticulară | – | neocortex motor | dreaptă | substanţa reticulară a trunchiului cerebral | coordonează mişcările involuntare |
| corticostriatomezencefalică | – | neocortex motor | dreaptă | mezencefal | coordonează reflexele postulare şi comportamentale |
| corticopontocerebelară | – | neocortex motor | dreaptă | cerebel | coordonează mişcările fine |
| tectospinală | anterior lateral | coliculii superiori | în mezencefal | coarnele anterioare ale măduvei spinării | coordonează reflexele legate de poziţia corpului, declanşate de stimuli vizuali şi auditivi |
| nigrospinală | anterior lateral | substanța neagră | dreaptă | coarnele anterioare ale măduvei spinării | controlează tonusul muscular |
| rubrospinală | lateral | nucleul roșu | în mezencefal | coarnele anterioare ale măduvei spinării | coordonează tonusul muscular, stmulează muşchii flexori şi inhibă muşchii extensori |
| reticulospinală | anterior lateral | nucleele reticulare din bulb şi punte | încrucișată și dreaptă în măduva spinării | coarnele anterioare ale măduvei spinării | controlează tonusul muscular |
| vestibulospinale laterale și centrale | anterior | nuclee vestibulare din bulb | dreaptă | coarnele anterioare ale măduvei spinării | controlează tonusul muscular |
| olivospinală | anterior | olivele bulbului rahidian | dreaptă | coarnele anterioare ale măduvei spinării | controlează tonusul muscular |
Sistemul nervos vegetativ
Sistemul nervos vegetativ (SNV) realizează coordonarea activităţilor viscerale inconştiente.
La nivelul sistemului nervos superior există o legătură strânsă între activităţile somatice şi vegetative, sistemul nervos vegetativ funcţionează şi el pe bază de mecanisme reflex, însă la nivelul periferic SNV este separat de sistemul nervos somatic.
După criterii morfofuncţionale deosebim două componente: SNV simpatic şi SNV parasimpatic vegetativ. Ambele componente au o secţiune centrală şi o parte periferică.
Secţiunea centrală – centrii nervoşi – este formată de neuroni vegetativi în măduva spinării şi în trunchiul cerebral. Centrul superior de integrare a impulsurilor viscerale este hipotalamusui, talamusul, sistemul limhic şi ariile vegetative ale cortexului.
Partea periferică este formată de neuroni care nu fac parte din sistemul nervos central, şi care formează ganglioni, fibre nervoase, plexuri vegetative.
SNV simpatic
Secţiunea centrală: Este formată din neuronii simpatici vegetativi ai coarnelor laterale ale măduvei spinării, în secţiunile dorsală 1-12 şi lombară 1-2. în aceste secţiuni se găsesc neuronii preganglionari.
Partea periferică: Se compune din 2 rânduri de ganglioni paravertebrali (19-22 ganglioni) şi viscerali (ganglion celiac), gaglionii mezenterali superiori şi inferiori, aceştia conţin neuronii postganglionari; neuronii centrelor simpatici vegetativi, axonii ganglionilor laterovertebrali şi viscerali, care formează fibre scurte preganglionare şi fibre lungi postganglionare.
Sistemul nervos simpatic intervine în situaţii neobişnuite şi de pericol, pune în alertă organismul. împreună cu medulara glandelor suprarenale mobilizează şi întăreşte capacitatea de protecţie a organismului faţă de factorii agresivi ai mediului. Acţiunea simpatică măreşte intensitatea reacţiilor catabolice.
SNV parasimpatic
Secţiunea centrală: este formată din neuronii parasimpatici vegetativi ai trunchiului cerebral şi ai coarnelor laterale ale măduvei spinării, în secţiunile sacrale 2-4 (neuroni preganglionari).
Partea periferică: pornind din trunchiul cerebral şi medular sacral, fibre lungi preganglionre şi scurte postganglionare formate din axonii neuronilor vegetativi ai ganglionilor previscerali sau intramurali (neuroni postganglionari).
Acţiunea sistemului nervos parasimpatic este mai discretă, acţionează în condiţiile obişnuite ale vieţii, au rol constructiv, sunt urmate de reacţii anabolice.
Bolile care afectează sistemul nervos
Pot fi: boli contagioase (cum sunt encefalita şi meningita), accidente cerebro- vasculare (hemoragii cerebrale). Coma apare ca o complicaţie în diferite afecţiuni, se manifestă în pierderea conştiinţei şi akinezie. Criza epileptică se întâlneşte între sindroamele mai multor boli, care pot fi de natură infecţioasă, degenerativă sau psihică.
