Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga [Poezie]

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Joc secund de Ion Barbu [Poezie]

Din ceas, dedus, adancul acestei calme creste,
Intrata prin oglinda in mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste
In grupurile apei un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridica insumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi,
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea
Meduzele cand plimba sub clopotele verzi.

Nota: Aceasta poezie a fost publicata in anul 1930 sub numele “Din ceas dedus” in volumul “Joc secund”, iar la indicatii editoriale, in 1964 poezia a preluat titlul volumului.

Testament de Tudor Arghezi [Poezie]

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, dupa moarte,

Decât un nume adunat pe o carte,

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin râpi şi gropi adânci

Suite de bătrânii mei pe brânci

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

 

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.

Ea e hrisovul vostru cel dintâi.

Al robilor cu săricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

 

Ca să schimbăm, acum, întâia oară

Sapa-n condei şi brazda-n călimară

Bătrânii au adunat, printre plavani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagăne urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni

Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,

Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,

Lăsând întreaga dulcea lui putere

Am luat oacara, şi torcând uşure

Am pus-o când să-mbie, când să-njure.

Am luat cenuşa morţilor din vatră

Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,

Hotar înalt, cu două lumi pe poale,

Păzând în piscul datoriei tale.

 

Durerea noastră surdă şi amară

O grămădii pe-o singură vioară,

Pe care ascultând-o a jucat

Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Din bube, mucigaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte

Şi izbăveşte-ncet pedesitor

Odrasla vie-a crimei tuturor.

E-ndreptăţirea ramurei obscure

Ieşită la lumină din pădure

Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi

Rodul durerii de vecii întregi.

 

Întinsă leneşă pe canapea,

Domniţa suferă în cartea mea.

Slovă de foc şi slovă făurită

Împarechiate-n carte se mărită,

Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.

Robul a scris-o, Domnul o citeşte,

Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei

Zace mânia bunilor mei.