Creşterea populaţiilor umane însemnă un pericol permanent pentru mediu. Omul se aprovizionează cu toate resursele de care are nevoie pe seama mediului. Creşterea populaţiei globului a depăşit deja limita până la care se mediul natural se poate regenera. Se impun măsuri de intervenţie rapide, pentru că influenţa activităţii umane asupre ecosistemelor pune în pericol capacitatea de hrănire a Păică ecmântului.

Astfel de activităţi dăunătoare ale omului sunt:
• Deteriorarea ecosistemelor. Ecosistemele naturale (păduri, pajişti, lacuri, râuri etc.) au fost ocupate de om şi transformate conform propriilor nevoi (consruire de baraje, canale, zone de locuit etc.) Aceste transformări strică echilibrul fluxurilor de energie, al regenerării materiei şi al autoreglării proceselor, care ar putea asigura menţinerea ecosistemului. Pădurile tropicale au constiuit biotopul pentru circa jumătate din speciile care trăiesc pe Pământ, defrişarea acestor păduri a dus în ultimii 30 de ani la dispariţia a jumătate din populaţiile de aici. Populaţiile cu un număr scăzut de indivizi sunt foarte vulnerabile la catastrofe naturale (indivizii sunt dispersaţi, şansele pentru împerechere se deteriorează, raportul sexelor se modifică). Chiar şi măsurile de reglementare bine intenţionate sunt ineficiente dacă poluarea mediului nu este ţinută între limite.
• Popularea cu specii noi. O migrare naturală a speciilor a existat dintotdeauna. Omul a accelerat migraţia populaţiilor prin introducerea de specii în locuri unde acestea nu dăinuiau, sau din cauza barierelor geografice nu se puteau extinde în acele zone. Speciile colonizate s-au răspândit, au proliferat în dauna speciilor băştinaşe, făcând concurenţă la hrană, de multe ori ca paraziţi. Deoarece evoluţia filogenetică a noilor specii nu a urmat aceeaşi cale ca a speciilor băştinaşe, primele nu au nici duşmani naturali, nimic nu frânează extinderea, proliferarea lor exagerată. în lupta pentru hrană sunt concurenţa speciilor băştinaşe care ajung în situaţie tot mai nefavorabilă, numărul de indivizi ai populaţiilor acestora scade.

• Supraexploatarea resurselor biologice. Suprapăşunatul, vânatul şi pescuitul peste măsură, defrişarea pădurilor, epuizarea resurselor solului dăunează grav biodiversităţii şi duce la deteriorarea echilibrului natural. Acest proces poate afecta şi bazele genetice, scade diversitatea genetică şi capacitatea speciilor de a se adapta la schimbările mediului. Reducerea diversităţii speciilor se repercutează
asupra relaţiilor dintre specii şi dintre indivizii unei specii, deteriorează lanţul trofic şi fluxurile de energie. în urma vânării excesive au dispărut specii întregi (porumbelul călător din America de nord), alte populaţii cândva foarte numeroase au ajuns să fie ameninţate de extincţie (bizonul). Dinre numeroasele specii ajunse în pragul exticţiei numai la câteva s-a reuşit restabilirea numărului de indivizi ai populaţiei, aceasta demonstrează importanţa bogăţiei genetice ale speciilor.
• Impactul asupra mediului al urbanizării şi industrializării este foarte nefavorabilă: creşte cantitatea deşeurilor şi gazelor reziduale emise, se degradează apele, Cel mai grav impact al urbenizării este asupra apei: suprafeţele străzilor, trotuarelor, ale clădirilor reduc foarte mult cantitatea de apă din precipitaţii care ajunge în sol. Scade nivelul apei freatice, apele meteorice ajung direct în apele curgătoare. Cu ocazia realizării sistemelor de canalizare se erodează solul, aceasta distruge biotopurile, apele poluate duc la eutrofizarea râurilor şi lacurilor, acumularea compuşilor cu azot şi fosfor. în apele eutrofizate se înmulţesc exagerat plantele, resturile vegetale în descompunere duc la reducerea conţinutului de oxigen în apă, ceea ce duce la moartea întregii faune acvatice. Industrializarea a fost un factor de deteriorare a biodiversităţii prin poluarea solului, aerului şi apei.

Poluarea mediului
Poluarea este procesul, fenomenul de deteriorare a factorilor de mediu în urma activităţilor omului. Substanţele poluante pot fi de natură fizică, chimică sau biologică. Aceşti factori poluanţi îşi exercită acţiunea asupra unei părţi din ecosistem sau asupra întegii biosfere, singure sau în interacţiune cu alţi factori. Mediul natural este poluat atât prin fenomene (catastrofe) naturale, cât şi prin activitatea omului.
Factorii naturali care poluază mediul sunt erupţiile vulcanice, furtunile de nisip, inundaţiile, incendiile din cauze naturale. Influenţa lor este minoră în raport cu activitatea omului, care pune în pericol toate biotopurile şi toate speciile.

Activităţi poluante:
• Industria. Acumularea şi emisia în sol, aer şi ape naturale a substanţelor toxice. Emisii radioactive accidentale.
• Agricultura. Pesticidele, îngrăşămintele folosite pentru a creşte recolta. Prin natura şi cantitatea lor, aceste chimicale scad biodiversitatea, pokluază apele, deteriorează structura solului.
• Poluarea menajeră. Deşeurile organice, ambalajele, apele reziduale, detergenţii, poluarea termică în urma consumului de energie exagerat.

Impactul poluant al activităţilor umane
Poluarea aerului
Substanţele poluante penru aer: gaze, lichide sau solide care alterează compoziţia naturală a aerului. Praful şi gazele toxice emanate în atmosferă pot provoca deteriorarea ireversibilă a factorilor biotici şi abiotici ai ecosistemelor. Principalele surse de poluare: procese de producţie industrială, producerea energiei pentru industrie, manaj, transporturi.

Factorii poluanţi care se întâlnesc cel mai mult şi provoacă cele mai mari pagube sunt: bioxidul de sulf S02, oxidul de carbon CO, bioxidul de carbon C02, bioxidul de azot N02) poluarea termică, ozonul 03, smogul. Bioxidul de sulf, oxizii de azot şi acidul clorhidric cauzează acidifierea tot mai pronunţată a atmosferei. Substanţele nocive, direct sau spălate din atmosferă sub formă de ”ploaie acidă” afectează organismele vii şi bunurile materiale. Ploile acide sunt puse în legătură cu moartea pădurilor dar afectează şi apele (reduc pH-ul apelor naturale, la o valoare a pH sub 4,5, organismele vii mor), clădirile, în special monumentele arhitectonice. Oxidul de carbon este periculos pentru om şi animale. Se absoarbe prin plămâni, CO din aerul inspirat difuzează în sânge din alveolele pulmonare, und eformează o combinaţie stabilă cu hemoglobina, carboxihemoglobina, astfel împiedicând transportul oxigenului şi bioxidului de carbon. în urma intoxicării, bioxidul de carbon se acumulează în celule, citoplasmă se acidifică, apare tahicardie, foarte periculoasă pentru persoanele cu boli cardiovasculare. Bioxidul de carbon, componentă a circuitului carbonului în natură, nu este toxic. C02 din atmosferă este permeabil pentru radiaţiile solare de undă scurtă, însă reţine radiaţiile termice emise de suprafaţa Pământului (absorbent în infraroşu), astfel contribuie la creşterea temperaturii globului (efectul seră). Concentraţia de C02 creşte în urma defrişării pădurilor tropicale şi capacităţii mai reduse de absorbţie a C02 de către culturile secundare. Ozonul afectează ţesuturile şi funcţionarea plămânilor, reduce fotosinteza, afectează ţesuturile superficiale ale plantelor, astfel reducând recolta. Subţierea stratului de ozon al atmosferei duce la creşterea nivelului de radiaţii UV la nivelul solului, ceea ce dăunează organismelor vii.
Fumul de tutun nociv pentru fumători şi nefumători la fel. dacă se acumulează în spaţii închise, efectul său se multiplică. Nicotină şi cudronul din compoziţia fumului sunt substaţe carcinogene, favorizează apariţia bolilor aparatului respirator, şi bolilor cardiovasculare – bronşită cronică, hipertonie, ischemie, infarct.

Dioxina rezultă printre altele din arderea lemnului, la arderea a 1 kg de lemn se degajă 160 micrograme de dioxină. Dioxina este denumirea unui grup de compuşi

chimici. Are efect carcinogen, teratogen, mutagen, afectează substanţa genetică. Se elimină din organismul uman într-un timp de peste 7 ani.
Plumbul este emis în aer ca adaos pentru benzină. Consecincele inhalării aerului poluat cu plumb sunt bolile sistemului nervos şi secretor, distrugerea hematiilor.

Creşterea temperaturii atmosferei terestre duce la modificări climatice, a regimului precipitaţiilor, creşterea nivelului mărilor, modificarea ciclului de viaţă a diferitelor organisme vii, toate acestea având influenţă şi asupra populaţiilor umane.

Componentele cheie ale smogului sunt oxizii de azot, ozonul hidrocarburile, irită mucoasele, în plămâni afectează pereţii capilarelor, provocând astm, edem pulmonar cu consecinţe care pot fi fatale (în I952 smogul din Londra a provoat mai multe mii de decese, atunci a intrat pentru prima dată în atenţia publică relaţia dintre poluarea atmosferică şi afecţiuni).

Poluarea apei
Se datorează ăn principal activităţii omului. Surse ale substanţelor care poluază apa: ape reziduale industraile cu conţinut de mercur, cadmiu de la obţinerea zincului, canalizările menajere, ploile acide, DDT din culturi agricole, antracen, accidente rutiere, de cale ferată, maritime, tratarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere, deasemenea tratarea cu clor a apei potabile însemnă o încărcare ecologică. Râurile sunt poluate cu săruri prin apele reziduale din minerit, care conţin săruri de Mg, NaCl, ioni de K+. Este de menţionat poluarea termică a apelor naturale. Introducerea apelor calde în râuri, dacă este asociată şi cu deversare de ape menajere, poate modifica diversitatea speciiilor din biocenoza dată. Epidemiile care au ca vector apa sunt forte frecvente în ţările slab dezvoltate din zona tropicală: holera, tifosul, dizenterie, poliomilelita, hepatita. Nitriţii din ape afectează sănătatea sugarilor, în concentraţii mari pot duce la cancer al aparatuluii digestiv.

Poluarea solului
Sursele poluării: Activităţi agricole, industriale, depozitarea deşeurilor menajere şi industriale, pentru acestea din urmă trebuie găsite deponii corespunzătoare. Dacă solul nu este corespunzător de stabil şi impermeabil, trebuie realizată izolarea de apele freatice în mod artificial, de exmplu cu bitum, folie de plastic, răşini sintetice, silicaţi. Deoarece în prezent nu se întrevede posibilitatea reciclării întregii cantităţi de deşeuri, astfel de deponii sunt necesare. Mineritul este una dintre principalele surse de poluare a solului. în urma exploatărilor la suprafaţă rămân gropi uriaşe din care vântul transportă praful la distanţe mari, provocând poluarea suprafeţei solului.
Degradarea sistemelor ecologice afectează starea de sănătate a oamenilor. Substanţele dăunătoare organismului uman intră în organism prin respiraţie (praf, aerosoli), hrană, apă, în mică măsure pe cale cutanată. Substanţele nocive în parte sunt neutralizate, eliminate din organism, în parte se acumulează în ţesuturi. Noxele ajunse în ţesuturi, în funcţie de calitatea şi cantitatea lor, pot provoca afecţiuni mai puţin grave, vindecabile, sau mai grave, nevindecabile. Mai puţin grave: greaţă, dureri de cap, ameţeli, iritări ale pielii, ochilor, mucoaselor. Afecţiuni grave provocate de poluare sunt bolile sistemului nervos, malformaţii ereditare, avort spontan, bronşită, astm, îmbolnăviri ale ficatului, rinichilor, tumori canceroase.