Fantana dintre plopi (Hanul Ancutei) de Mihail Sadoveanu [Comentariu]

Fântâna dintre plopi (Hanul Ancuţei)

de Mihail Sadoveanu

   Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român. Acesta este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX.

Mihail Sadoveanu este caracterizat de George Călinescu drept un realist cu o viziune romantică şi un romantic care oferă detalii ca un realist:”El are realismul unui Balzac şi melancolia unui romantic”.

Povestirea este specia genului epic în proză, de dimensiuni reduse, care se încadrează ca dimensiune între schiţă şi nuvelă.

Cele nouă povestiri sunt narate la persoana I şi au naratori subiectivi si non-omniscienţi. Temele abordate sunt diverse, de la iubire la problemele sociale. “Fântâna dintre plopi” este a patra povestire din volum, fiind narata de Neculai Isac şi având ca temă iubirea tragică.

Tehnica utilizată în conceperea operei este aceea a “poveştii în ramă”. Acest lucru presupune un cadru mai larg în care sunt introduse prin procedeul numit inserţie, o suită de alte întâmplări.

Titlul operei denumeşte toposul, locul unde se desfăşoară principalele întâmplări, hanul devenind suprapersonajul operei.

Datorită structurii de povestire în ramă, incipitul şi finalul naraţiunii “Fântâna dintre plopi” sunt duble. Astfel, povestirea începe cu un fragment din rama în care se descrie sosirea la un han a unui boier, pe care unul dintre călători îl cunoaşte ca fiind Neculai Isac, prietenul lui din tinereţe.

Finalul are aceeaşi structură. Mai întâi este prezentat sfârşitul povestirii lui Isac în care se descoperă moartea Margăi, iar apoi se revine în prezent la regretul personajului faţă de iubirea pierdută.

Deşi indicii spaţiali sunt foarte bine precizaţi, acţiunea se petrece la Hanul Ancuţei, în împrejurimile acestuia şi la Paşcani. Totuşi nu se pot identifica în text indici temporali precişi.

Acţiunea întregului volum este plasată într-o “toamnă aurie, demult”, Sadoveanu optând pentru „illo tempore”.

Ca în orice povestire, conflictul predominant este cel exterior, manifestat între protagonist şi ţigani. Există totuşi şi un conflict interior a lui Marga. Aceasta are de ales dintre iubirea faţă de Isac şi datoria faţă de familie.

Construcţia subiectului este una simplă, secvenţele narative fiind legate prin înlănţuire.

În drum spre Paşcani, Neculai Isac poposeşte la Hanul Ancuţei, unde prin împrejurimi o remarcă pe Marga într-o şatră de ţigani. A doua zi, Marga îl ademeneşte pe Isac la fântâna dintre plopi, unde cei doi petrec o noapte de dragoste. Deşi Isac e nevoit să plece pentru o zi la Paşcani, el revine, iar Marga e impresionată de acest gest şi îl avertizează că l-a trădat. Astfel, ţiganii încearcă să îl tâlhărească pe Isac, acesta rănindu-se, iar Marga îşi găseşte sfârşitul.

Deşi statutul social al protagonistului este cert, el fiind negustor de mazili, totuşi statutul său psihologic nu este bine conturat, deoarece lipseşte conflictul interior. Personajul este privit în evoluţie, deoarece sacrificiul Margăi îl ajută să se maturizeze şi să înţeleagă faptul că iubirea nu trebuie privită superficial.

Limbajul textului este unul colocvial, presărat cu regionalisme, iar stilul este calofil.

În concluzie, „Fântâna dintre plopi” se încadrează în specia epică numită povestire, deoarece narează un singur episod din viaţa unor persoanje, are timp limitat, iar accentul cade pe construcţia subiectului, nu pe cea a personajului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 + twenty =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.