Flori de mucigai de Tudor Arghezi [Comentariu]

Flori de mucigai

de Tudor Arghezi

Modernismul este un curent literar ce se manifestă la sfârşitul sec. al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea, desemnat ca opusul tradiţionalismului interbelic. Se manifestă ca un fenomen de ruptură faţă de vechile formule estetice şi însumează toate curentele post-romantice, ca simbolismul, expresionismul, curentele avangardiste.

Începuturile ideologiei moderniste se datorează criticului Eugen Lovinescu, conducătorul revistei „Sburătorul” şi al societăţii cu acelaşi nume, care lansează direcţiile de modernizare ale literaturii române. Lovinescu numeşte modern orice formă novatoare a creaţiei artistice, astfel modernismul poate fi conceput ca un factor de progres în vederea sincronizării cu literatura europeană a vremii. Această sincronizare se realizează pe baza imitaţiei în concordanţă cu spiritul veacului. Evoluţia culturii nu se mai realizează pe baza unor forme moştenite, ci mai ales prin împrumutarea de forme noi care se dezvoltă pe fond propriu românesc. în vederea modernizării literaturii române, Lovinescu propune ca poezia să evolueze de la epic spre liric, tematica operelor literare să fie inspirată de viaţa citadină, să se intelectualizeze poezia.

Tudor Arghezi este unul dintre reprezentanţii modernismului românesc, creând o operă originală, care a influenţat literatura vremii. Pornind de la spiritul epocii sale, Arghezi creează un univers artistic care impresionează prin varietate şi inovaţie. Expresivitatea poeziilor constă şi în maniera de utilizare a limbajului, aceasta constând în construcţii metaforice, alăturări surprinzătoare de termeni, uneori jocuri de cuvinte, valorificarea artistică a arhaismelor şi a elementelor lexicale regionale. Acest mod de exprimare artistică devine o sursă a subiectivităţii de o inconfundabilă originalitate.

După volumul de debut „Cuvinte potrivite”, în 1931 apare un alt volum al lui Tudor Arghezi cu titlul „Flori de mucigai”, care este surprinzător prin noutatea expresiei artistice şi prin tematică. Poeziile acestui volum reprezintă o cotitură radicală în evoluţia poeziei moderne, în sensul că poetul introduce în literatura română o nouă categorie estetică, urâtul, cu valoare de frumos.

Poezia „Flori de mucigai” constituie o artă poetică, conţinând programul estetic arghezian, acela că urâtul prin poezie se transformă în frumos artistic. Poezia
exprimă efortul artistului de a crea, căutând sursă de inspiraţie într-o lume devalorizată, dar care prin poezie se transformă în valoare. Titlul este expresiv, conţine un oximoron deoarece asociază un termen din sfera semantică a frumosului, „flori” cu unul din sfera opusă, a urâtului, „mucigai”. în sens conotativ, se transmite ideea că nonvaloarea naşte valoare, cuvântul „flori” sugerând frumosul, lumina, sensibilitatea, puritatea, iar „mucigaiul” reprezintă inversul acestuia, urâtul, răul, întunericul, negativul. Astfel titlul simbolizează crezul literar al poetului, acela că şi urâtul are valori, oferă material poetic, sursă de inspiraţie care în opera artistică se converteşte în frumos.

începutul are caracter declarativ, verbul la persoana I ilustrează eul liric subiectiv: „Le-am scris cu unghia pe tencuială”. Primele trei versuri conturează imaginea unui spaţiu închis, ostil unde laitmotivul poeziei, întunericul sugerează izolarea eului liric. Se descrie un spaţiu al singurătăţii absolute, din care lipsesc semnele divinităţii, reprezentate prin numele evangheliştilor şi a simbolurilor acestora: „Cu puterile neajutate, / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul…” Adjectivul „neajutate” este ilustrativ pentru condiţia poetului, el este părăsit de harul divin. Aceste versuri conturează o imagine a închisorii, dat fiind faptul că poetul a fost închis între 1918- 1919 la Văcăreşti. Expresivitatea acestei secvenţe poetice rezultă din caracterul surprinzător al asocierilor de cuvinte, procedeele artistice fiind puţine. Pe lângă enumeraţie apar câteva epitete „firidă goală”, „puterile neajutate”. Este folosit ingambamentul, un procedeu artistic prin care se continuă ideea unui vers în următorul.

Poeziile, „stihurile de acum” pe care le va scrie cu „unghia pe tencuială” diferă de cele anterioare pentru că se nasc din lumea demonică, dintr-un spaţiu devitalizat. Dar ele există şi poetul poate cuceri eternitatea şi prin aceste poezii „stihuri fără an”. Paradoxal, această lipsă, nefiinţă naşte fiinţă pentru că şi această lume a întunericului îşi are valorile, frumuseţile sale. Enumeraţia, prin care se prezintă caracteristicile noii poezii, are rolul de a ilustra ineditul formulei artistice găsite, estetica urâtului: „Stihuri de groapă, / De sete de apă / Şi de foame de scrum, / Stihurile de acum”. Poetul încearcă recuperarea inspiraţiei divine, dar ostilitatea mediului face imposibil acest lucru: „Când mi s-a tocit unghia îngerească / Am lăsat- o să crească / Şi nu a mai crescut”.

A doua strofa prezintă imaginea unui univers exterior, la fel de neprimitor ca şi cel din prima strofă. Spaţiul interior şi spaţiul exterior se află în concordanţă: „Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.” Mâna, motiv central al textului poetic, devine simbolul actului creator şi al destinului artistului. „Mâna” inspiraţiei divine este „neputincioasă să se strângă”, însă atitudinea eului liric nu este una de resemnare, ci de încercare de a găsi o nouă sursă pentru poezia sa. „Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă”. Sarcina acestei scrieri este mai dificilă, ceea ce este sugerat prin verbele „m-am silit”, „mă durea”, „neputincioasă să se strângă”, însă poetul, conştient că trebuie să creeze, se inspiră din această lume demoniacă refuzând inspiraţia divină definitiv. Astfel eul liric demonstrează că adevăratul artist poate în orice condiţii să scrie şi că adevărata artă poate transforma urâtul în frumos.

Poezia are valoare de artă poetică prin noua atitudine poetică privind actul de creaţie. Arghezi realizează prin această poezie una dintre cele mai emoţionante şi mai dureroase confesiuni despre rolul artei şi menirea artistului. întregul volum va susţine această atitudine, confirmând unicitatea glasului poetic arghezian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one + eighteen =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.