Moara cu noroc de Ioan Slavici [Comentariu]

Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Varianta 1:
    Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist şi membru corespondent al Academiei Române. Provenind dintr-o familie de tărani ardeleni, remarcabila operă literară a lui Ioan Slavici este influenţată de viaţa satului ardelean.

‘’Moara cu noroc‘’ este o nuvelă scrisă de Ioan Slavici. Aceasta a fost prima nuvelă realist-psihologică din literatura română. Publicată în anul 1881, ea a fost inclusă în volumul ‘’Novele din popor‘’.

Nuvela este specia genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic. Aceasta provine din franţuzescul novelle si înseamnă noutate.

Tema nuvelei urmăreşte consecinţele nefaste pe care setea de înavuţire le are asupra psihicului uman. Asftel sunt urmărite în mod gradat etapele dezumanizării personajului principal.

Titlul nuvelei este mai degrabă ironic, deoarece moara cu noroc se dovedeşte a fi moara fără noroc, cea care aduce nenorocire întregii familii.

Nuvela este alcătuită pe 17 capitole, iar acţiunea se desfăşoară între două repere temporale distincte, între Sfântul Gheorghe şi Paşte, pe parcursul unui an de zile.

Printre personajele operei lui Slavici se numără Ghiţă, Ana, Lică Sămădăul, Căprarul Pintea etc.

Personajul principal al operei este ilustrat de Ghiţă, un cizmar care renunţă la viaţa lui tihnită şi ia în arendă moara cu noroc.

Incipitul şi finalul contin vorbele soacrei lui Ghiţă şi conferă un caracter simetric nuvelei.

În incipitul textului bătrâna afirmă că “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, daca e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Prin acest mesaj etic, izvorât dintr-o înţelepciune bătrânească dar şi o vastă experienţă de viaţă, soacra lui Ghiţă vrea să sublinieze faptul că cel mai important este “liniştea colibei”, adică armonia de familie.

În final cârciuma este arsă, apa şi focul mistuie totul. Singurele personaje care scapă sunt bătrâna şi copii care fuseseră plecaţi la Sărbătoarea de Paşte. Bătrâna afirmă că „aşa le-a fost dat”.

O primă scenă semnificativă este redată de monologul lui Ghiţă: „Ei! Ce să-mi fac?…Aşa ma lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e ceva în mine mai tare decât voinţa mea?”. Din care putem deduce că personajul nostru are un caracter slab, el nu încearcă să se schimbe, ci pune vina în seama lui Dumnezeu.

O a doua scenă semnificativă este „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică” din care putem concluziona că Ghiţă pune familia pe planul al doilea, iar banii pe primul loc.

Modul de expunere predominant în opera de faţă este naraţiunea. Aceasta este heterodiegetică, realizată la persoana a III-a. Naratorul este omniscient si omniprezent. Este omniscient deoarece ştie mai multe decât personajele sale şi omniprezent pentru ca le hotărăşte soarta ca un regizor universal.

În concluzie, datorita elementelor prezentate ulterior, putem afirma că “Moara cu noroc” de Ioan Slavici întruneşte toate notele definitorii unei nuvele.

Varianta 2:
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune.

Specia literară a nuvelei începe să fie abordată în literatura română cu precădere în a doua jumătate a secolului al XlX-lea.
în epoca marilor clasici, tipurile de nuvelă vor fi diversificate, astfel vom avea nuvela filosofîco-fantastică a lui Mihai Eminescu, nuvela realistă a lui Ioan Slavici şi nuvela psihologică a lui Caragiale.

Creatorul nuvelei realist-psihologice în literatura română rămâne Ioan Slavici, autorul volumului „Novele din popor”, publicat în anul 1881.

Criticul George Călinescu evidenţiază, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, caracterul realist al prozei lui Ioan Slavici şi surprinde câteva dintre trăsăturile curentului prezente şi în nuvela „Moara cu noroc”, capodopera volumului „Novele din popor”: lipsa de idealizare a vieţii sociale rurale, tipicitatea personajelor, observaţia, specificul limbajului, sobrietatea stilului, impresia de veridicitate şi prezenţa unui narator obiectiv.

Opera are de asemenea şi un caracter psihologic, întrucât sunt prezente toate particularităţile acestei specii: tematică, conflict interior puternic, personaje complexe şi modalităţi de caracterizare şi de investigaţie psihologică a acestora.

Tema nuvelei susţine caracterul realist (oglindirea vieţii sociale), dar şi pe cel psihologic al nuvelei: efectele nefaste, dezumanizante ale dorinţei de înavuţire, în contextul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Din perspectivă socială problematica nuvelei prezintă încercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul social, dar pentru asta se confruntă cu personajul antagonist Lică Sămădăul (conflictul exterior). Scriitorul având o perspectivă moralizatoare ilustrează că goana după avere zdruncină liniştea sufletească şi are consecinţe dramatice. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este frământat de dorinţe puternice şi contradictorii: să rămână om cinstit, pe de o parte, şi să se îmbogăţească alături de Lică, pe de altă parte. Astfel în nuvelă se conturează un dublu conflict: unul exterior, de natură socială şi unul interior psihologic, de natură morală.

Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectivă narativă obiectivă, dată de impersonalitatea naratorului, naraţiunea la persoana a IlI-a şi atitudinea detaşată în descrierea acţiunii.

De asemenea, mai apare tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin intervenţiile bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei.

în începutul nuvelei bătrâna rosteşte o replică ce anticipează oarecum acţiunea nuvelei, şi destrămarea familiei lui Ghiţă: „omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate în început: „se vede că au lăsat ferestrele deschise (…) simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data”. Nuvela capătă astfel o construcţie circulară, simetrică, se porneşte de la o idee, de la o temere, şi în final se revine la aceasta, după ce a fost confirmată.
Titlul nuvelei este sugestiv. „Moara cu noroc” este numele hanului unde s-au întâmplat multe fapte imorale şi necinstite. Titlul ar putea semnifica, aşadar, că locul este blestemat şi bântuit de duhuri rele, moara fiind cu noroc numai în sensul malefic al câştigului de bani mulţi pe căi necinstite. Pe de altă parte titlul este mai degrabă ironic, „Moara cu noroc” înseamnă de fapt moara cu ghinion, care aduce nenorocirea, pentru că uşurinţa câştigurilor de aici ascunde abateri etice grave cum ar fi nelegiuirea şi crima.
Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sf. Gheroghe până la Paşte. Nuvela alcătuită din 17 capitole are un subiect concentrat şi o structură narativă complicată.

Din expoziţiune aflăm că Ghiţă, un cizmar sărac, dar onest şi muncitor, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc cu intenţia de a se pune pe picioare şi de a oferi familiei sale un trai mai bun. La început se dovedeşte priceput şi semnele bunăstării şi ale armoniei nu întârzie să apară. Banii câştigaţi din munca cinstită îi numără sâmbătă de sâmbătă împreună cu soţia sa, Ana, şi sunt convinşi că sporul este dat de Dumnezeu.

Apariţia la han a lui Lică Sămădăul, şeful porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi tulbură echilibrul familiei, acest moment constituind intriga nuvelei. Lică este portretizat în manieră realistă, printr-o descriere detaliată: are în jur de treizeci şi şase de ani, este înalt şi uscăţiv, supt la faţă, cu ochi mici şi verzi, cu sprâncenele adunate la mijloc. Deşi este porcar poartă cămaşă subţire şi albă şi pieptar cu bumbi de argint. El are un orgoliu nestăpânit şi îşi impune de la început regulile de stăpân absolut al locurilor. Ana intuieşte că Lică este un om rău şi primejdios şi îşi avertizează şi soţul.

Deşi este conştient de pericol, Ghiţă intră în afacerile necurate ale lui Lică care îl supune într-un fel prin influenţa lui malefică.
Desfăşurarea acţiunii prezintă procesul de înstrăinare al cârciumarului faţă de familia sa, analizat cu măiestrie de către Slavici. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate faţă de Ana şi copii, pe care înainte îi ocrotea. Ajunge la un moment dat, chiar să regrete că are familie şi nu se poate dedica în totalitate afacerilor cu Lică. Dezumanizarea sa se produce încet, dar sigur, câteva întâmplări fiind decisive în prăbuşirea sa etică şi socială: jefuirea arendaşului, uciderea doamnei îmbrăcate în doliu şi a copilului, mărturia falsă de la procesul din Oradea. Ghiţă este măcinat de remuşcări îşi compătimeşte copiii, care nu mai au un tată om cinstit, au tatăl, un om devenit ticălos.

Din cauza acestor remuşcări Ghiţă decide să se alieze cu jandarmul Pintea, fost hoţ de codru şi tovarăş al lui Lică, pentru a-1 da în vileag pe Sămădău. Ghiţă nu este însă sincer faţă de Pintea, deoarece oferă dovezile incriminatorii ale lui Lică, numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de Lică şi acest lucru îi va aduce pieirea. Ghiţă nu reuşeşte să rămână onest faţă de nimeni.
Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele lui Lică, la sărbătorile Paştelui, lăsând-o la cârciumă cu Sămădăul. în timpul acesta el merge să-l anunţe pe Pintea că Lică are asupra lui banii furaţi. Dezgustată de laşitatea soţului Ana i se dăruieşte lui Lică deoarece acesta este „om”, pe când soţul ei nu este decât o femeie „îmbrăcată în haine bărbăteşti”. Când Ghiţă se întoarce şi realizează ce s-a întâmplat, plin de furie o ucide pe Ana ajungând la ultima treaptă a degradării sale, devenind un criminal. El este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.

Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide izbindu-se cu capul de trunchiul unui stejar.

Nuvela are un final moralizator: destinul vinovaţilor nu poate fi schimbat, sancţionarea lor e pe măsura faptelor săvârşite. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copii lui Ghiţă. Focul, simbolul purificării, şterge urmele tuturor faptelor josnice din acest loc. Bătrâna îşi ia nepoţii şi pleacă (spre a-i salva din spaţiul malefic), crezând că într-o lume care respectă norma moralei, aceştia vor avea un alt destin. Nuvela se încheie tot cu vorbele ei: „Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! Zise ea într-un târziu. Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data!” . Astfel, bătrâna simbolizează înţelepciunea şi cumpătarea; ea este purtătoarea mesajului moralizator al nuvelei, iar semnificaţia cuvintelor rostite în deschiderea acţiunii este profundă.

În concluzie, prin conflict, faptele verosimile şi personajele prezentate, precum şi prin accentuarea complexităţii acestora, cu prezentarea „acelui amestec de bine şi rău ce se află la oamenii adevăraţi” (George Călinescu), „Moara cu noroc” devine o veritabilă nuvelă realistă, una din capodoperele lui Slavici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + one =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.