Modele de subiecte: Sistemul constitutional in Romania

Idei principale:
> Precizarea anilor adoptarii a doua dintre constitutiile Romaniei si prezentarea unui fapt istoric care a determinat elaborarea uneia dintre aceastea
> Mentionarea a doua principii prevazute in constitutii
> Mentionarea a doua deosebiri dintre constitutii
> Formularea unui punct de vedere propriu

Sistemul politic constituţional românesc îşi are originile în câteva legiuri cu rol de constituţie în adoptarea cărora factorul extern a jucat un rol important. Aceşti factori s-au materializat prin Regulamentele Organice, impuse de Rusia în anii 1831-32 şi Convenţia de la Paris impusă de cele şapte puteri garante în 1858.

Prima constituţie internă românească a fost adoptată la 1 iulie 1866, după aducerea pe tronul ţării a principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Elaborată după modelul constituţiei belgiene, considerată cea mai liberală la vremea respectivă, legea fundamentală din 1866 impunea, în mod oficial, numele de România şi ignora atât dependenţa faţă de imperiul Otoman, cât şi garanţia colectivă a marilor puteri. Ca formă de guvernare, Constituţia prevedea monarhia ereditară, pe linie bărbătească, în familia lui Carol 1.

Potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, puterea executivă revenea domnitorului şi guvernului, puterea legislativă era împărţită între domn, care avea drept de veto şi parlamentul bicameral, iar puterea judecătorească revenea instanţelor de judecată în frunte cu înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
Principiul suveranităţii poporului şi cel al reprezentativităţii erau exprimate în art. 31 care afirmă că: toate puterile statului emană de la naţiune, care o poate exercita numai prin delegaţiere, Alte articole consfinţeau libertatea conştiinţei, libertatea exprimării, dreptul de întrunire şi asociere, secretul corespondenţei, etc.

Fiind întemeiată pe principiile liberalismului, Constituţia din 1866, la fel ca modelul său belgian, se situa printre cele mai liberale legi fundamentale ale epocii, asigurând cadrul necesar pentru funcţionarea instituţiilor moderne pentru mai bine de 50 de ani deoarece, cu unele modificări făcute ulterior, a rămas în vigoare până în 1923.

Desăvârşirea unităţii naţionale a statului român, la sfârşitul Primului Război Mondial, a creat un nou cadru teritorial, demografic, socio-economic, confesional, care impunea adaptarea unei noi degi fundamentale. Această necesitate a fost soluţionată prin adoptarea Constituţiei din 28 martie 1923. la fel ca surata sa din 1866, noua lege fundamentală se întemeia pe principiile esenţiale ale ideologiei liberale, separarea puterilor în stat, guvernarea reprezentativă, suveranitatea naţiunii, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti. între cele două constituţii există însă şi deosebiri ilustrate, printre altele, de înlocuirea votului cenzitar cu votul universal şi de suprimarea dreptului de veto al monarhului.

Constituţia din 1866 şi 1923, împreună cu celelalte cinci, adoptate mai târziu, au asigurat organizarea sistemului politico-instituţional al României timp de peste 140 de ani. Continuitatea constatată în cazul primelor două a fost întreruptă prin aprobarea Constituţiei din 1938, cu scopul de a asigura regelui Carol al Il-lea rolul principal în viaţa politică a României. Constituţiile aprobate în 1848, 1952, 1965 au avut menirea de a legitima regimul totalitar în cadrul căruia partidul stat deţinea întreaga putere. Tradiţia constituţionalismului veritabil a fost reluată după înlăturarea regimului comunist, prin adoptarea Constituţiei din 1991, modificată şi completată în 2003.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 − four =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.