Constituţia din 1923 a fost promulgată la 28 martie 1923, de către regele Ferdinand I, fiind publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu, ca urmare a schimbărilor în mentalitatea colectivă, noul context european, mutaţiile economico-sociale şi exigenţele respectării tratatelor de pace după Primul Război Mondial. A păstrat 76 din cele 88 de articole din Constituţia din 1866, Unirea din 1918 şi înfăptuirea unor noi reforme ca votul universal şi Reforma Agrară, au fost şi ele factori care au influenţat adoptarea acesteia, deşi, iniţial, a fost contestată de Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc. în această constituţie „Regatul României este un stat naţional unitar şi indivizibil”, care oferă un statut aparte bisericii greco-catolice, aceasta fiind privilegiată, biserica ortodoxă fiind subordonată statului. Aici apare şi Consiliul Legislativ care trebuie să avizeze legile. Principiile sunt aceleaşi ca a Constituţiei din 1866, ca diferenţă însă putem menţiona faptul că proprietatea era doar garantată de stat. S-au introdus două concepte noi, a utilităţii sociale şi a utilităţii publice. S-a acceptat votul universal, însă doar în cazul bărbaţilor de peste 21 ani şi s-au afirmat drepturile minorităţilor prin ideea de egalitate. S-a adoptat libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiniile prin viu grai, prin scris şi prin presă. Consacră principiul potrivit căreia „toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţie”. Puterea legislativă s-e exercita de către rege şi Reprezentanţa naţională (Senat + Adunarea Deputaţilor); puterea executivă a fost încredinţată regelui, persoana lui fiind inviolabilă, responsabilitatea actelor având-o miniştrii; iar puterea judecătorească se exercita de organele ei, hotărârile lor fiind pronunţate prin legi şi executate în numele regelui.