Moartea lui Fulger

de George Coșbuc

Poezia ultimului deceniu a secolului al XlX-lea este profund marcată de creaţia lui Eminescu, ceea ce face posibilă apariţia epigonismului eminescian, cum este cazul lui Alexandru Vlahuţă. Apariţia poeţilor ardeleni George Coşbuc, Octavian Goga şi St. O. Iosif a constituit o schimbare de tonalitate şi a revigorat lirica românească. Satul românesc, suferinţa celor mulţi, peisaje solare, alături de particularităţi de la nivelul lexicului sau al prozodiei, constituie trăsături ale poeziei cultivate. Din linia impusă de aceşti poeţi va evolua tradiţionalismul interbelic.

Poezia lor nu aparţine unui nou curent literar, ci reflectă o serie de prelungiri ale romantismului şi ale clasicismului.

Prin creaţiile sale Coşbuc a realizat o monografie lirică a vieţii satului şi a ţăranului român transilvănean de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Criticii afirmau că este un poet al ţărănimii, surprinzând sentimentele omului simplu de la ţară, prezentând universul spiritual al satului ardelenesc într-o viziune idealizată, înfrumuseţată de un puternic optimism.
Continue reading →