Varianta 14 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_014.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_014.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_014.doc

Rezolvare subiectul 1:
1. secolul al XIV-lea
2. Ţara Românească
3. A- creştinii sunt învinşi / cavalerii cruciaţi sunt capturaţi de turci la Nicopole (‚‚turcii îi împresuraseră pe creştini, toţi se aşternură pe fugă, mulţi alţi cavaleri şi ostaşi au căzut în prinsoare’’)

B- în Ţara Românească turcii sunt hărţuiţi de Mircea şi sunt nevoiţi să se retragă peste Dunăre (‚‚Mircea… se lupta, într-una, cu el în chip strălucit… armata fiind în cale, se ţinea strâns în urma ei, punând-o la mare suferinţă şi o aducea în situaţii grele… Baiazid s-a adăpostit… a trecut armata peste Istru)

4. Mircea cel Bătrân a făcut recunoaşterea adversarului identificând pe câmpul de luptă 200 mii de turci (20 de steaguri x 10 mii oameni) apoi s-a oferit să dea primul atac, având experienţă.

Explicaţie din text: ‚‚Apoi, a venit [voievodul] Ţării Româneşti numit Mircea [cel Bătrân] care a cerut regelui să-i dea voie să facă o recunoaştere a duşmanului. (…) După ce s-a întors la rege şi i-a spus că a văzut pe duşman şi că duşmanul avea 20 de steaguri şi că sub fiecare steag s-ar afla câte 10. 000 oameni (…) regele a vrut să întocmească ordinea de luptă. Atunci [Mircea] a cerut să i se îngăduie să dea primul atac, ceea ce regele încuviinţă bucuros”

5. Mircea a abordat pe teritoriul ţării sale tacticile războiului asimetric: retragerea populaţiei în zone protejate, pustiirea câmpurilor, distrugerea resurselor de hrană, hărţuirea armatei invadatoare în locuri strâmte, păduri, în momente de slăbiciune.

Explicaţie din text: ‚‚Dar Mircea, strângând cu grijă oastea ţării, nu şi-a făcut planul să vină asupra lui să dea lupta (…). Mai după aceea, se ţinea şi el cu armata pe urma lui Baiazid prin pădurile de stejar ale ţării (…). şi săvârşea isprăvi vrednice de amintit (…) şi se lupta, într-una, cu el în chip strălucit şi se zice că armata fiind în cale se ţinea strâns în urma ei, punând-o la mare suferinţă şi o aducea în situaţii grele şi nu înceta să-i facă stricăciune. De aceea, slujitorul [sultanului] a dat cu părerea să-ţi aşeze oastea în tabără (…) aşadar Baiazid s-a adăpostit acolo în tabără; a doua zi însă a trecut armata peste Istru.’’

6. Două instituţii centrale:

Sugestie I: domnul şi sfatul domnesc

Principala instituţie atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească a fost domnia, domnul fiind stăpânul ţării dar şi voievod (conducătorul armatei). În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe marii dregători. Titlul de voievod arată că domnul era conducătorul suprem al armatei; el percepea birul, dare în general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin tributul impus de puterile străine. Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, încheia tratate cu statele vecine. În plan judecătoresc era singurul care aplica pedeapsa cu moartea, fiind judecătorul suprem al ţării. La nivelele inferioare, justiţia era împărţită de boieri şi sfatul boieresc care îl ajutau pe domn în conducerea ţării. Sfatul domnesc era format din dregători: vornicul (şeful curţii domneşti), logofătul (şeful cancelariei domneşti), vistiernicul (şeful visteriei ţării), spătarul (purtătorul spadei domneşti). Dregătorii importante erau cea de Ban al Olteniei în Ţara Românească şi Portar al Sucevei în Moldova. Atribuţiile sfatului domnesc erau variate: asista pe domn la scaunul de judecată, participa la încheierea tratatelor de alianţă cu puterile vecine. Principalele acte ale domniei îşi pierdeau puterea dacă lipsea consimţământul marilor boieri din stat.

Sugestie II: domnul şi biserica

Principala instituţie atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească a fost domnia, domnul fiind stăpânul ţării dar şi voievod (conducătorul armatei). În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe marii dregători. Titlul de voievod arată că domnul era conducătorul suprem al armatei; el percepea birul, dare în general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin tributul impus de puterile străine. Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, încheia tratate cu statele vecine. În plan judecătoresc era singurul care aplica pedeapsa cu moartea, fiind judecătorul suprem al ţării. La nivelele inferioare, justiţia era împărţită de boieri şi sfatul boieresc care îl ajutau pe domn în conducerea ţării. Principal sprijin al Domniei, Biserica dirija întreaga viaţă spirituală. Curând după întemeierea statului au fost organizate mitropoliile (1359 la Argeş pentru Ţara Românească; 1368-1387 şa Suceava pentru Moldova). Prin înfiinţarea acestor structuri, statele medievale româneşti erau recunoscute de Patriarhia de Constantinopol şi implicit de Imperiul Bizantin şi statele creştine din zonă. Mitropolitul era considerat al doilea demnitar în stat, întâiul sfetnic al domnului, membru de drept al sfatului domnesc, conducător al unor solii politice şi locţiitor al domnului în caz de vacanţă a tronului. El participa la alegerea domnitorului, iar prin încoronarea şi ungerea cu mir îi conferea o autoritate sacră.

De-a lungul timpului, Biserica s-a bucurat de atenţia şi protecţia domniei, manifestate prin înălţarea de lăcaşuri, înzestrarea cu moşii, cărţi şi obiecte de cult. Cele două instituţii s-au sprijinit reciproc în opera de consolidare şi afirmare a statelor româneşti medievale, ca exponente originale ale civilizaţiei Europene.

7. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).

De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul dominaţiei otomane apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu, fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Cantemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară a lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman de sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domni pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Românească domniile fanariote.

Rezolvare subiectul 2:
1. Paris

2. pictori: Degas, Manet

3. dansatoarele, cursele de cai

4. „Pânzele acestor pictori reprezentau numai aparenţa cestei realităţi, trecută prin filiera psihică a creatorului de artă. Ele redau impresia artistului despre obiectele reale şi despre lumea înconjurătoare, cu ajutorul culorilor şi a luminii creată prin culoare”

5. Pictorii impresionişti sunt fascinaţi de surprinderea mişcării în manieră fotografică.

Explicaţia din text: „Posibilitatea de a oprii mişcarea, de a sesiza momentul, de a lua ca unic material de construcţie expresia luminii, provoacă o dispută asupra percepţiei şi analizei impresiei vizuale

6. Două caracteristici ale unei ideologii totalitare: Din august 1944 România a fost ocupată de Armata Roşie,iar modelul stalinist impus prin forţă în viaţa economică, socială şi politică va fi implementat cu aceeaşi tărie în cultură ,sub forma proletcultismului -care respingea întreaga moştenire culturală a trecutului şi îşi propunea să creeze o ‚‚cultură pur proletară’’, după modelul sovietic. Acest obiectiv nu se putea realiza fără distrugerea şi rescrierea valorilor tradiţionale. Drept pentru care s-a trecut la o campanie agresivă de promovare a limbii ruse, a literaturii ruse, a cinematografiei şi folclorului rus – creaţie a ‚‚maselor populare’’. S-au înfiinţat în toate marile oraşe cluburi ale prieteniei româno-ruse, festivaluri periodice care să preamărească frăţietatea dintre cele două popoare. Trecutul românilor a fost complet revizuit prin manualul lui Mihail Roller din 1947 – Istoria României – ; ideea naţională şi conceptul de patriotism au fost legate de ‚‚lupta de clasă’’ şi aspiraţia ‚‚maselor populare’’ antrenate într-o revoluţie continuă, spre ţinta numită ‚‚progres’’. Legăturile intelectualilor cu apusul au fost complet întrerupte. Academia Română a fost desfiinţată in iunie 1948 şi înlocuită cu una nouă supusă partidului. Autorii şi titlurile care promovau valorile tradiţionale au fost puşi sub cenzură întocmindu-se un index al publicaţiilor interzise ce cuprindea peste 8000 de titluri. Au fost încurajaţi toţi acei scriitori şi falşi scriitori care erau dispuşi să preamărească noul regim şi să redea principiile de viaţă şi modelele umane avizate de partid: clasa muncitoare şi ţărănimea cooperatoare. Elitele politice şi culturale au fost marginalizate şi supuse represiunii politice, prin mijloacele deţinute de partidul unic. Regimul comunist nu avea nevoie de elite intelectuale, care puteau să combată prin argumente politica oficială.

Controlul total exercitat de stat asupra societăţii: în societatea comunistă fiecare moment din viaţa unui locuitor era supravegheat de instituţiile statului. În România înregimentarea politică era instituită de la vârste fragede. Astfel copiii din grădiniţe erau cuprinşi într-o organizaţie specifică, numită ‚‚Şoimii Patriei’’ în care erau educaţi în spiritul devotamentului faţă de partid şi conducătorii acestuia. De la vârsta de 7 ani, elevii deveneau fără excepţie membrii a Organizaţiei Pionierilor, care urmărea aceleaşi scopuri de manipulare şi control. Atât şoimii cât şi pionierii purtau o costumaţie obligatorie, care indica ,de asemenea, tendinţa de anihilare a personalităţii şi uniformizarea membrilor societăţii. La 14 ani pionierii treceau la o nouă etapă socială şi politică devenind membrii U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist), depuneau un jurământ specific şi se pregăteau pentru a deveni ‚‚oamenii noi’’ ai regimului comunist. După vârsta de 18 ani adulţii puteau deveni membrii ai Partidului Comunist Român sau, în funcţie de locurile de muncă, erau încadraţi în organizaţii sindicale, aflate de asemenea sub controlul PCR

7. Romantismul a apărut în sec al XIX-lea ca o reacţie împotriva atotputerniciei culturii clasice şi a raţiunii. Este caracterizat prin exteriorizarea sentimentelor şi abordează tema naturii, a ruinelor, a singurătăţii. O sursă de inspiraţie fecundă pentru romantici este trecutul care este reflectat în creaţiile romanticilor cu o aură, nejustificată de altfel, de eroism. Se afirma literaturile şi istoriile naţionale. În locul modelului antic preferat de cultura clasică romanticii propun modelul Evului Mediului şi al Renaşterii, reîntoarcerea la gotic şi la stilul trubadurilor. Romantismul a influenţat şi sfera politică. În Franţa romantismul a devenit liberal înainte de 1830 când a fost înlăturată monarhia absolutistă. La 1848 Romantismul a mobilizat revoluţionarii francezi, italieni, germani sau polonezi care s-au angajat total într-un program amplu de modernizare a societăţii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × three =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.