Rezolvare subiectul 1:
1. boierime

2. Câmpul Lung

3. Negrul Vodă a plecat din Făgăraş

Bogdan a plecat din Maramureş

4. A. Negrul Vodă a trecut din Făgăraş (la sud de Carpaţi) pogorându-se pe apa Dâmboviţei, întemeind oraşele Câmpul Lung şi Argeş – unde a construit şi curţi de piatră (Curtea Domnească)

Basarabeştii împreună cu boierimea din Oltenia au venit să se închine lui Negru Vodă (prin acest fapt Oltenia s-a alipit Munteniei constituind ulterior Ţara Românească)

5. B Cauza: „Bogdan, voievodul românilor din Maramureş, adunând în jurul său pe românii din acel district, trecu pe ascuns în Ţara Moldovei.”

Efect: „Sporind numărul locuitorilor români, acea ţară a crescut [şi a devenit] un stat”

6. Două acţiuni militare la care au participat românii în Evul Mediu.

Sunt valabile Rovine sau Nicopole pentru Mircea cel Bătrân, Târgovişte – Vlad Ţepeş, Ştefan – Podul Înalt sau Baia.

Propuneri 1:

La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman forţa deja linia Dunării în expansiunea sa spre centrul Europei. Mircea cel Bătrân (1386- 1418), domnul Ţării Româneşti, în faţa acestei primejdii a adoptat o politică activă de apărare a ţării aliindu-se cu vecinii. Astfel că în 1389 oferă ajutor cneazului Lazăr în bătălia de la Câmpia Mierlii. În anii următori se confruntă cu turcii şi la nord de Dunăre. Cea mai răsunătoare victorie a sa este cea de la Rovine. Deşi nu se cunosc nici data exactă (probabil oct. 1394 sau mai 1395) şi nici locul unde s-a desfăşurat (rovină – loc mlăştinos) , această bătălie reprezintă prima mare confruntare româno-otoman din istorie. Întrucât nu avea suficiente forţe pentru o înfruntare directă, Mircea – după ce a pus la adăpost populaţia – s-a retras în păduri, hărţuindu-i pe turci. Tactica aceasta a fost apoi folosită de mai mulţi domnitori în lupta cu oştile otomane. Bătălia s-a dat în cele din urmă într-o zonă mlăştinoasă unde forţele turceşti nu se puteau desfăşura. Lupta a fost crâncenă, cronicile vremii scriu despre mulţimea lăncilor şi a săgeţilor care au întunecat văzduhul. Consecinţele victoriei au fost: îndepărtarea pericolului otoman şi organizarea primei mari coaliţii continentale otomane la care a participat şi domnitorul român –cruciada de la Nicopole- . În prealabil Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg – regele Ungariei – un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei ca şi scopul cruciadei de la Nicopole era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1396 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco; el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul preferatul sultanului.

Propuneri 2:

După dispariţia lui Iancu de Hunedoara, Participarea românilor la frontul antiotoman continuă prin Vlad Ţepeş – voievod al Ţării Româneşti (1448; 1456-1462, 1476). Aliat cu Regele Ungariei – Matei Corvin, Vlad organizează campania surpriză din iarna 1461-1462 în sudul Dunării. Surprins de sfidarea lui Ţepeş, Mahomed al II-lea a pregătit un răspuns pe măsură: cu o armată de circa 60 000 de luptători şi cu o trupă navală transportată de 25 de trireme şi 150 de alte vase, sultanul s-a îndreptat spre Dunăre cu scopul de a lua Chilia şi de a-l scoate din tronul Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş. Efectivele domnului valah nu depăşeau 30 000 de oşteni ,astfel că nu a reuşit să oprească trecerea peste fluviu a armatei otomane şi a trebuit să organizeze un atac surpriză în interiorul ţării. ‚‚A trimis sus la munte toate femeile şi copii’’, a pustiit totul în calea invadatorilor silindu-i să sufere de foame şi sete. Sub arşiţa zilelor de vară, soldaţii lui Vlad hărţuiau permanent inamicul. În noaptea de 16 pe 17 iunie 1462 Vlad declanşează celebrul atac de noapte asupra taberei otomane de lângă Târgovişte, al cărui scop era să suprime pe Mehmed al II-lea şi să-i înfricoşeze oastea. Fără a-şi atinge obiectivul, domnul a produs însă grele pierderi taberei turceşti. Sub efectul acestei lovituri surpriză, trupele s-au retras precipitat în dezordine. În anii următori ştafeta luptei antiotomane este preluată de Moldova prin Ştefan cel Mare. Între 1470 şi 1472 Ştefan organizează expediţii în Ţara Românească împotriva lui Radu cel Frumos (succesorul lui Vlad Ţepeş) cu gândul de a aşeza pe tronul acestei ţări un domn credincios, loial luptei antiotomană. Sultanul a trimis împotriva lui Ştefan, în toamna lui 1474, o armată puternică de circa 120 000 de oameni, comandaţi de Soliman Paşa.După o scurtă şedere în Ţara Românească, unde Basarab Ţepeluş oferă ca ajutor pe cei 17 000 de oşteni ai săi, Soliman trece în Moldova. Cu toate că avea numai 40 000 de ostaşi, 5 000 de secui, 1 800 de ardeleni şi 2 000 polonezi, Ştefan a obţinut o strălucită victorie în ziua de 10 ianuarie 1475 în apropierea oraşului Vaslui, la confluenţa Racovei cu Râul Bârlad (lângă Podul Înalt). În următoarele 3 zile ostaşii moldoveni au urmărit şi distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni şi poloni ci chiar şi de cei turci. Unul dintre ei spunea că ‚‚niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare’’

7. Pe parcursul secolelor al XVII-lea – al XVIII-lea, istoria Ţărilor Române s-a derulat într-un context extern dominat de conflictul de interese dintre Imperiul Otoman, pe deoparte, şi Imperiul Habsburgic, Polonia şi mai târziu Rusia, pe de altă parte. Domnitorii români renunţă în această perioadă la confruntarea deschisă cu Poarta, acceptându-i pretenţiile şi înclinând tot mai mult să promoveze acţiuni diplomatice orientate către una sau alta din părţile aflate în conflict. În plan intern ordinea feudală românească este alterată de sistemul de cumpărare al domniei ,prezent încă din secolul al XVI-lea; greci, albanezi ş a oameni cu spirit întreprinzător,încep să se aşeze în Ţările Române şi primesc poziţii importante în stat. La începutul secolului al XVII-lea se sting dinastiile domnitoare, cea a Basarabilor – Ţara Românească şi cea a Muşatinilor – în Moldova, fapt ce lasă loc competiţiei între boierime pământeană şi noii veniţi. Pentru început victorioasă iese boierimea pământeană, care reuşeşte să stăvilească accesul străinilor şi să-şi impună pe tron lideri proprii- este situaţia lui Matei Basarab în Ţara Românească şi a lui Vasile Lupu în Moldova. Ctitor a mai multor monumente de arhitectură, printre care şi splendida biserică Trei Ierarhi din Iaşi, Vasile Lupu (1634-1653) a introdus tiparul în Moldova aducându-l de la Kiev şi a întemeiat Academia Vasiliană (şcoala mare domnească de la Trei Ierarhi). Domnia sa a fost o epocă de prosperitate, de bună organizare a instituţiilor şi de strălucire culturală. Bisericile şi mănăstirile ridicate în Moldova, ca şi fastul Curţii Domneşti de la Iaşi stau mărturie în acest sens. Chiar dacă nu mai putem vorbi despre o politică externă de amploare ca în secolele precedente, în plan intern în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea domnia şi-a păstrat toate atribuţiile tradiţionale: ‚‚dreptul de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierime, de a pune dări, ba chiar de a face episcopi’’ (sursă – Dimitrie Cantemir- Descrierea Moldovei)În Ţara Românească situaţia a fost aproape identică

Ambele state medievale româneşti şi-au păstrat instituţiile proprii, în ciuda agravării dominaţiei otomane, inclusiv în secolul al XVIII-lea, moment culminant al presiunii otomane – domniile fanariote.

Rezolvare subiectul 2:

1. secolul al XIX-lea

2. Rusia

3. A – Credinţa „de nezdruncinat a lui Nicolae I în autocraţie şi în metodele tradiţionale nu a dat voi Rusiei să se dezvolte”

B – În timpul lui Alexandru al II-lea „Rusia a fost transformată într-un stat modern, cel puţin teoretic”

4. B – „Detestata cenzură preliminară a fost în linii mari desfiinţată”

„numărul cărţilor noi publicate, anual s-a dublat între 1855-1864 şi s-a triplat între 1864-1881”

5. A – Cauză: „cenzura s-a intensificat; în 1850 existau 12 organisme distincte cu atribuţii specifice în domeniu.”

Efect: „Turgheniev a fost arestat la domiciliu pentru simplu fapt că [pledase în favoarea] lui Gogol”

6. Romantismul a apărut în sec al XIX-lea ca o reacţie împotriva atotputerniciei culturii clasice şi a raţiunii. Este caracterizat prin exteriorizarea sentimentelor şi abordează tema naturii, a ruinelor, a singurătăţii. O sursă de inspiraţie fecundă pentru romantici este trecutul care este reflectat în creaţiile romanticilor cu o aură, nejustificată de altfel, de eroism. Se afirma literaturile şi istoriile naţionale. În locul modelului antic preferat de cultura clasică romanticii propun modelul Evului Mediului şi al Renaşterii, reîntoarcerea la gotic şi la stilul trubadurilor. Romantismul a influenţat şi sfera politică. În Franţa romantismul a devenit liberal înainte de 1830 când a fost înlăturată monarhia absolutistă. La 1848 Romantismul a mobilizat revoluţionarii francezi, italieni, germani sau polonezi care s-au angajat total într-un program amplu de modernizare a societăţii

Realismul – apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului estompat după înfrângerea revoluţiei de la 1848. Artiştii s-au orientat spre o estetică nouă şi au dezvoltat un cult al artei pentru a scăpa de ‚‚nebunia societăţii în care trăiau’’. Urmând modelul oferit de Honoré de Balzac, romancierii s-au orientat spre observarea până în cel mai mic detaliu a oamenilor şi a mediului social în care trăiau. Pictorii realişti au reprezentat viaţa modernă, realitatea socială, natura. În arhitectură au apărut forme noi bazate pe utilizarea fierului şi a marilor suprafeţe din sticlă, utilizate pentru prima dată în 1851 pentru Crystal Palace din Londra, edificiu care a găzduit expoziţia universală.

7. Controlul total exercitat de stat asupra societăţii: în societatea comunistă fiecare moment din viaţa unui locuitor era supravegheat de instituţiile statului. În România înregimentarea politică era instituită de la vârste fragede. Astfel copiii din grădiniţe erau cuprinşi într-o organizaţie specifică, numită ‚‚Şoimii Patriei’’ în care erau educaţi în spiritul devotamentului faţă de partid şi conducătorii acestuia. De la vârsta de 7 ani, elevii deveneau fără excepţie membrii a Organizaţiei Pionierilor, care urmărea aceleaşi scopuri de manipulare şi control. Atât şoimii cât şi pionierii purtau o costumaţie obligatorie, care indica ,de asemenea, tendinţa de anihilare a personalităţii şi uniformizarea membrilor societăţii. La 14 ani pionierii treceau la o nouă etapă socială şi politică devenind membrii U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist), depuneau un jurământ specific şi se pregăteau pentru a deveni ‚‚oamenii noi’’ ai regimului comunist. După vârsta de 18 ani adulţii puteau deveni membrii ai Partidului Comunist Român sau, în funcţie de locurile de muncă, erau încadraţi în organizaţii sindicale, aflate de asemenea sub controlul PCR