Varianta 24 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_024.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_024.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_024.doc

Rezolvare subiectul 1:
1. secolul al XV-lea
2. voievod
3. A. Ţara Românească; B. Moldova
4. Între Vlad Ţepeş şi braşoveni conform scrisorii din 1456 există o relaţie de prietenie bazată pe colaborare în politica antiotomană.

Explicaţia din text: „voinţa noastră desăvârşită este a nu face nimic rău împotriva voastră, ci nu voim a nu ne despărţi de voi niciodată, voind, cum am spus şi v-am jurat, să fiu frate credincios şi prietenul vostru (…) pentru folosul vostru şi al nostru, fără zăbavă să ne trimiteţi ajutor 200, ori 100, ori 50 de oameni aleşi”

5. Între Ştefan cel Mare şi braşoveni exista la 1458 o relaţie strânsă bazată pe cooperarea economică; domnitorul le confirmă negustorilor braşoveni privilegiile dobândite încă de la Alexandru cel Bun, bunicul lui Ştefan.

Explicaţia din text: „am dat această [scrisoare] a noastră prietenilor şi tuturor braşovenilor şi tuturor neguţătorilor şi întregii ţări a Bârsei, tuturor oamenilor şi tuturor neguţătorilor, spre aceia ca să aibă la noi acelaşi aşezământ şi acelaşi drept, pe care l-au avut de la moşul nostru voievodul Alexandru.”

6. Principalele acţiuni militare în care au fost implicate Ţările Române în secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost orientate împotriva imperiului Otoman aflat la vremea respectivă în plină expansiune spre centrul Europei. Ştefan cel Mare – domnul Moldovei se implică în frontul antiotoman după căderea lui Vlad Ţepeş – 1462 – moment din care Ţara Românească nu mai este un spaţiu prietenos Moldovei ci anunţă prin Radu cel Frumos viitoarele expediţii otomane la gurile Dunării. Astfel că Ştefan decide să atace primul –între 1462 şi 1465 preia controlul asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Între 1470 şi 1472 Ştefan organizează expediţii în Ţara Românească împotriva lui Radu cel Frumos (succesorul lui Vlad Ţepeş) cu gândul de a aşeza pe tronul acestei ţări un domn credincios, loial luptei antiotomană. Sultanul a trimis împotriva lui Ştefan, în toamna lui 1474, o armată puternică de circa 120 000 de oameni, comandaţi de Soliman Paşa. După o scurtă şedere în Ţara Românească, unde Basarab Ţepeluş oferă ca ajutor pe cei 17 000 de oşteni ai săi, Soliman trece în Moldova. Cu toate că avea numai 40 000 de ostaşi, 5 000 de secui, 1 800 de ardeleni şi 2 000 polonezi, Ştefan a obţinut o strălucită victorie în ziua de 10 ianuarie 1475 în apropierea oraşului Vaslui, la confluenţa Racovei cu Râul Bârlad (lângă Podul Înalt). În următoarele 3 zile ostaşii moldoveni au urmărit şi distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni şi poloni ci chiar şi de cei turci. Unul dintre ei spunea că ‚‚niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare’’. În urma victoriei, Ştefan trimite o scrisoare cu data de 25 ianuarie 1475 mai multor conducători de stat din Europa. Scrisoare prin care cerea ajutor militar în eventualitatea unor noi expediţii otomane. Din nefericire a primit numai felicitări şi promisiuni astfel că în anul următor – 1476 – însuşi Sultanul Mahomed al II-lea a sosit în Moldova cu gândul de a-i da o lecţie lui Ştefan pentru îndrăzneala din anii anteriori. Concomitent cu oastea otomană cu intrarea oştii otomane din sud graniţa răsăriteană a Moldovei este atacată de tătari – proaspăt vasali ai imperiului otoman (vara anului 1475). În cursul lunii iunie Ştefan izbuteşte să înfrângă oştile tătarilor şi le alungă dincolo de Nistru. Este înfrântă şi avangarda oştilor otomane. Totuşi grosul armatei sub comanda sultanului înaintează iar Ştefan cu oaste puţină (aproximativ) 12 000 de luptători îi întâmpină la Războieni – Valea Albă, la 26 iunie 1476. Trupele otomane au fost în netă superioritate numerică (150 000) oameni iar Ştefan, cu toată vitejia oştenilor săi este învins, momentul este consemnat de Ştefan 20 de ani mai târziu în pisania bisericii ridicată pe locul bătăliei „şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni (…) şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei”. Datorită unei bune coordonări şi loialităţii ţării cetăţile nu au fost cucerite de turci iar Ştefan refăcându-şi oastea, primind şi ajutorul polonezilor şi al maghiarilor reuşeşte până în toamnă să respingă pe turci dincolo de Dunăre. Astfel că şi campania din 1476 se încheie cu rezultate bune pentru Moldova.
7. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).
De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683 în răsăritul Europei. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul dominaţiei otomane, apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu(1688-1714), fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Cantemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman se sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domni pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Românească domniile fanariote.

Rezolvare subiectul 2:
1. secolul al XX-lea
2. Benito Mussolini, Lennin
3. 1922 – Italia (Marşul asupra Romei), Mussolini devine prim-ministru

1917 – câştigarea puterii de către bolşevici (mare revoluţie socialistă din octombrie)

4. „Organizarea corporatistă a societăţii a anulat libertatea sindicatelor (…). Corporatismul intenţiona să organizeze economia şi raporturile dintre clase, depăşind conflictele pentru ale concilia în numele interesului superior al naţiunii”
5. Sindicatele trebuiau să devină cureaua de transmisie a politicii partidului: „sindicatele(…) trebuiau să aibă o cuprindere cât mai largă şi sub controlul secret al partidului, să prelungească influenţa acestuia spre toată categoria de muncitori”
6. Iluminismul a fost un curent filozofic, literar, ştiinţific care s-a manifestat în sec al XVIII-lea şi care considera că raţiunea este singura capabilă să lumineze calea către realizarea fericirii umane. Pe plan religios se pleca de la premisa că principala îndatorire a omului este cea de a fi fericit. Iluminiştii admiteau existenţa unui Dumnezeu creator al Universului, dar se nega intervenţia sa în istoria umanităţii. Pe plan politic filozofii iluminişti acceptau două forme de guvernare a statului: monarhia (Montesquieu, Voltaire) şi republica (J.J. Rousseau). Pe plan economic, gânditorii sec al XVIII-lea considerau că munca este singura sursă a bogăţiei şi a progresului. Reprezentanţii iluminismului au fost: Descartes, Montesquieu, J.J. Rousseau, Diderot, David Hume, Daniel Defoe, Voltaire.

Romantismul a apărut în sec al XIX-lea ca o reacţie împotriva atotputerniciei culturii clasice şi a raţiunii. Este caracterizat prin exteriorizarea sentimentelor şi abordează tema naturii, a ruinelor, a singurătăţii. O sursă de inspiraţie fecundă pentru romantici este trecutul care este reflectat în creaţiile romanticilor cu o aură, nejustificată de altfel, de eroism. Se afirma literaturile şi istoriile naţionale. În locul modelului antic preferat de cultura clasică romanticii propun modelul Evului Mediului şi al Renaşterii, reîntoarcerea la gotic şi la stilul trubadurilor. Romantismul a influenţat şi sfera politică. În Franţa romantismul a devenit liberal înainte de 1830 când a fost înlăturată monarhia absolutistă. La 1848 Romantismul a mobilizat revoluţionarii francezi, italieni, germani sau polonezi care s-au angajat total într-un program amplu de modernizare a societăţii

7. Proletcultismul

Din august 1944 România a fost ocupată de Armata Roşie,iar modelul stalinist impus prin forţă în viaţa economică, socială şi politică va fi implementat cu aceeaşi tărie în cultură ,sub forma proletcultismului -care respingea întreaga moştenire culturală a trecutului şi îşi propunea să creeze o ‚‚cultură pur proletară’’, după modelul sovietic. Acest obiectiv nu se putea realiza fără distrugerea şi rescrierea valorilor tradiţionale. Drept pentru care s-a trecut la o campanie agresivă de promovare a limbii ruse, a literaturii ruse, a cinematografiei şi folclorului rus – creaţie a ‚‚maselor populare’’. S-au înfiinţat în toate marile oraşe cluburi ale prieteniei româno-ruse, festivaluri periodice care să preamărească frăţietatea dintre cele două popoare. Trecutul românilor a fost complet revizuit prin manualul lui Mihail Roller din 1947 – Istoria României – ; ideea naţională şi conceptul de patriotism au fost legate de ‚‚lupta de clasă’’ şi aspiraţia ‚‚maselor populare’’ antrenate într-o revoluţie continuă, spre ţinta numită ‚‚progres’’. Legăturile intelectualilor cu apusul au fost complet întrerupte. Academia Română a fost desfiinţată in iunie 1948 şi înlocuită cu una nouă supusă partidului. Autorii şi titlurile care promovau valorile tradiţionale au fost puşi sub cenzură întocmindu-se un index al publicaţiilor interzise ce cuprindea peste 8000 de titluri. Au fost încurajaţi toţi acei scriitori şi falşi scriitori care erau dispuşi să preamărească noul regim şi să redea principiile de viaţă şi modelele umane avizate de partid: clasa muncitoare şi ţărănimea cooperatoare. Elitele politice şi culturale au fost marginalizate şi supuse represiunii politice, prin mijloacele deţinute de partidul unic. Regimul comunist nu avea nevoie de elite intelectuale, care puteau să combată prin argumente politica oficială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 − two =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.