Varianta 29 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_029.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_029.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_029.doc

Rezolvare subiectul 1:

1. secolul al XVII-lea
2. Ştefan cel Mare
3. Moldova şi Polonia
4. prietenie, bună vecinătate, „părţile sunt deplin egale”

Explicaţia din text: „cei doi monarhi sunt datori să se ajute reciproc cu sabia şi cu sfatul (…) şi cu toată puterea împotriva tuturor vrăşmaşilor”

5. Ştefan Tomşa, domnul Moldovei este vasalul lui Sigismund, regele Poloniei.

Explicaţia din text: „voi păstra fidelitate şi supuşenie faţă de Majestatea sa Sigismund, rege al Poloniei”

6. Acţiuni diplomatice din Evul Mediu: Istoria Ţărilor Române între sec. al XIV-lea şi al XVI-lea se desfăşoară într-un context internaţional complicat. Acesta este marcat de expansiunea Imperiului Otoman şi de tendinţele regatelor creştine – Polonia şi Ungaria de a-şi subordona Ţările Române şi de a-şi extinde controlul la Dunărea de Jos şi în Peninsula Balcanică. Obiectivul fundamental al politicii externe dusă de domnii români îl reprezintă lupta pentru menţinerea independenţei şi a autonomiei politice, apărarea teritoriului ţării şi a hotarelor sale. Pe această linie se înscriu eforturile lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) de a realiza un echilibru profitabil între tendinţele hegemonice ale Ungariei şi Imperiului Otoman. Pentru a contracara pretenţiile lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei şi împărat al Germaniei) asupra Ţării Româneşti, Mircea încheie, curând după urcarea pe tron o alianţă cu Vladislav Jagiello regele Poloniei, prin intermediul lui Petru Muşat, domnul Moldovei – cu care de asemenea Mircea are relaţii foarte bune. Devenind vasal al Poloniei (probabil în 1389 sau 1390), Mircea se pune sub protecţia formală a acestui rege,aflat în rivalitate cu Sigismund de Luxemburg, rege în Ungaria, la acea vreme.

După 1390 pericolului otoman se accentuează iar prezenţa la Dunăre a noii puteri îi apropie pe Sigismund -regele Ungariei şi Mircea -domnul Ţării Româneşti care ieşise victorios în faţa lui Baiazid I la Rovine (oct. 1394 sau mai 1395) dar nu deţinea controlul total asupra ţării sale din cauza lui Vlad Uzurpatorul -protejatul sultanului. Tratatul dintre Mircea şi Sigismund se încheie în martie 1395 la Braşov şi cuprindea condiţiile în care cei doi aliaţi îşi ofereau sprijin în lupta antiotomană. Sprijinul acordat de Mircea în confruntările anterioare cu Poarta şi participarea sa la Cruciada de la Nicopole (1396) unde armata de cavaleri din Europa Occidentală suferă un dezastru în faţa armatei otomane, dovedesc trăinicia acestei alianţe.

7. Constituirea statelor Medievale în spaţiul românesc – Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea – reprezintă un moment esenţial în evoluţia politică a teritoriului de la nord de Dunăre. La baza statului stau ţările, obştile săteşti, câmpurile sau codrii. Acestea se reunesc între secolele IX- XIII in cadrul unor formaţiuni prestatale – jupanate, cnezate şi voievodate. Asemenea formaţiuni sunt pomenite la începutul Evului Mediu în Cronica lui Nestor şi Povestea vremurilor de demult la răsărit de Carpaţi, iar despre populaţia din aceste zone aflam ca se opunea în secolul al XIII-lea deopotrivă ruşilor din Halici, dar şi incursiunilor tătaro-mongole.

La baza constituirii Moldovei stă un dublu descălecat. Iniţiativa vine de la fruntaşii politici ai românilor din Maramureş. Cu prilejul unor expediţii împotriva tătarilor (1345-1354), iniţiate de regele maghiar Ludovic de Anjou la est de Carpaţi, voievodul maramureşean Dragoş se aşeză în teritoriul determinat de râul Moldova. El organizează acolo o marcă de apărare supusă coroanei ungureşti. Urmaşii lui Dragoş menţin raporturile de dependenţă faţă de Ungaria, ceea ce duce în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Profitând de aceasta, un alt voievod din Maramureş, Bogdan din Cuhea, trece munţii la răsărit şi alungă pe urmaşii lui Dragoş. Astfel se naşte un nou stat românesc independent, şi anume Moldova. Noul său statut politico-juridic este recunoscut între 1364-1365 de către Regatul Ungariei.

Rezolvare subiectul 2:

1. Principiul autocratic
2. „Axioma democratică este aceea că puterea omului asupra altor oameni poate fi acordată de către ceilalţi.”
3. Cauza: C – „Cetăţenii participă direct sau indirect la putere (…) votul universal permite tuturor cetăţenilor adulţi să-şi desemneze reprezentanţii”

Efect: B – „nimeni nu se poate proclama conducător, nimeni nu poate deţine puterea în nume personal şi în mod irevocabil”

4. Statul democratic este garantul respectării libertăţilor individuale şi a domniei legii.

Explicaţia din text: „Într-o democraţie veritabilă există o singură limitare a libertăţii: instituţiile statului trebuie să fie ocrotite de violenţă şi de acţiuni distrugătoare. Orice reformă, orice revendicare pot face obiectul (…) unei discuţii libere (…) unei acţiuni (…) în forţele prevăzute de lege”

5. Statul este garantul economiei de piaţă.

Explicaţia din text: „Statul nu trebuie să perturbe [legile naturale a economiei] prin intervenţii care ar risca să denatureze funcţionarea (…) statul nu trebuie să intervină în raporturile dintre patroni şi salariaţi”

6. Romantismul a apărut în sec al XIX-lea ca o reacţie împotriva atotputerniciei culturii clasice şi a raţiunii. Este caracterizat prin exteriorizarea sentimentelor şi abordează tema naturii, a ruinelor, a singurătăţii. O sursă de inspiraţie fecundă pentru romantici este trecutul care este reflectat în creaţiile romanticilor cu o aură, nejustificată de altfel, de eroism. Se afirma literaturile şi istoriile naţionale. În locul modelului antic preferat de cultura clasică romanticii propun modelul Evului Mediului şi al Renaşterii, reîntoarcerea la gotic şi la stilul trubadurilor. Romantismul a influenţat şi sfera politică. În Franţa romantismul a devenit liberal înainte de 1830 când a fost înlăturată monarhia absolutistă. La 1848 Romantismul a mobilizat revoluţionarii francezi, italieni, germani sau polonezi care s-au angajat total într-un program amplu de modernizare a societăţii

Realismul – apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului estompat după înfrângerea revoluţiei de la 1848. Artiştii s-au orientat spre o estetică nouă şi au dezvoltat un cult al artei pentru a scăpa de ‚‚nebunia societăţii în care trăiau’’. Urmând modelul oferit de Honoré de Balzac, romancierii s-au orientat spre observarea până în cel mai mic detaliu a oamenilor şi a mediului social în care trăiau. Pictorii realişti au reprezentat viaţa modernă, realitatea socială, natura. În arhitectură au apărut forme noi bazate pe utilizarea fierului şi a marilor suprafeţe din sticlă, utilizate pentru prima dată în 1851 pentru Crystal Palace din Londra, edificiu care a găzduit expoziţia universală.

7. Proletcultismul

Din august 1944 România a fost ocupată de Armata Roşie,iar modelul stalinist impus prin forţă în viaţa economică, socială şi politică va fi implementat cu aceeaşi tărie în cultură ,sub forma proletcultismului -care respingea întreaga moştenire culturală a trecutului şi îşi propunea să creeze o ‚‚cultură pur proletară’’, după modelul sovietic. Acest obiectiv nu se putea realiza fără distrugerea şi rescrierea valorilor tradiţionale. Drept pentru care s-a trecut la o campanie agresivă de promovare a limbii ruse, a literaturii ruse, a cinematografiei şi folclorului rus – creaţie a ‚‚maselor populare’’. S-au înfiinţat în toate marile oraşe cluburi ale prieteniei româno-ruse, festivaluri periodice care să preamărească frăţietatea dintre cele două popoare. Trecutul românilor a fost complet revizuit prin manualul lui Mihail Roller din 1947 – Istoria României – ; ideea naţională şi conceptul de patriotism au fost legate de ‚‚lupta de clasă’’ şi aspiraţia ‚‚maselor populare’’ antrenate într-o revoluţie continuă, spre ţinta numită ‚‚progres’’. Legăturile intelectualilor cu apusul au fost complet întrerupte. Academia Română a fost desfiinţată in iunie 1948 şi înlocuită cu una nouă supusă partidului. Autorii şi titlurile care promovau valorile tradiţionale au fost puşi sub cenzură întocmindu-se un index al publicaţiilor interzise ce cuprindea peste 8000 de titluri. Au fost încurajaţi toţi acei scriitori şi falşi scriitori care erau dispuşi să preamărească noul regim şi să redea principiile de viaţă şi modelele umane avizate de partid: clasa muncitoare şi ţărănimea cooperatoare. Elitele politice şi culturale au fost marginalizate şi supuse represiunii politice, prin mijloacele deţinute de partidul unic. Regimul comunist nu avea nevoie de elite intelectuale, care puteau să combată prin argumente politica oficială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − one =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.