Varianta 37 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_037.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_037.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_037.doc

Rezolvare subiectul 1:
1. domn al Ţării Româneşti
2. Mircea cel Bătrân „a cerut regelui să-i dea voie să facă o recunoaştere a duşmanului (…) şi să i se îngăduie să dea primul atac”
3. Ţara Românească
4. Sigismund de Luxemburg
5. B – Cauza: „se ţinea şi el cu armata pe urmele lui Baiazid (…) şi se lupta într-una cu el în chip strălucit”

Efecte: „armata fiind în cale (…) o aducea în situaţii grele şi nu înceta să-i facă stricăciuni (…) Baiazid s-a adăpostit (…)în tabără; însă a doua zi a trecut armata peste Istru”

6. A – „turcii îi împresuraseră [pe creştini], toţi se aşternură pe fugă”

„mulţi alţi cavaleri şi domni şi ostaşi au căzut în prinsoare”

7. Principalele acţiuni militare în care au fost implicate Ţările Române în secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost orientate împotriva imperiului Otoman aflat la vremea respectivă în plină expansiune spre centrul Europei. Ştefan cel Mare – domnul Moldovei se implică în frontul antiotoman după căderea lui Vlad Ţepeş – 1462 – moment din care Ţara Românească nu mai este un spaţiu prietenos Moldovei ci anunţă prin Radu cel Frumos viitoarele expediţii otomane la gurile Dunării. Astfel că Ştefan decide să atace primul –între 1462 şi 1465 preia controlul asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Între 1470 şi 1472 Ştefan organizează expediţii în Ţara Românească împotriva lui Radu cel Frumos (succesorul lui Vlad Ţepeş) cu gândul de a aşeza pe tronul acestei ţări un domn credincios, loial luptei antiotomană. Sultanul a trimis împotriva lui Ştefan, în toamna lui 1474, o armată puternică de circa 120 000 de oameni, comandaţi de Soliman Paşa. După o scurtă şedere în Ţara Românească, unde Basarab Ţepeluş oferă ca ajutor pe cei 17 000 de oşteni ai săi, Soliman trece în Moldova. Cu toate că avea numai 40 000 de ostaşi, 5 000 de secui, 1 800 de ardeleni şi 2 000 polonezi, Ştefan a obţinut o strălucită victorie în ziua de 10 ianuarie 1475 în apropierea oraşului Vaslui, la confluenţa Racovei cu Râul Bârlad (lângă Podul Înalt). În următoarele 3 zile ostaşii moldoveni au urmărit şi distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni şi poloni ci chiar şi de cei turci. Unul dintre ei spunea că ‚‚niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare’’. În urma victoriei, Ştefan trimite o scrisoare cu data de 25 ianuarie 1475 mai multor conducători de stat din Europa. Scrisoare prin care cerea ajutor militar în eventualitatea unor noi expediţii otomane. Din nefericire a primit numai felicitări şi promisiuni astfel că în anul următor – 1476 – însuşi Sultanul Mahomed al II-lea a sosit în Moldova cu gândul de a-i da o lecţie lui Ştefan pentru îndrăzneala din anii anteriori. Concomitent cu oastea otomană cu intrarea oştii otomane din sud graniţa răsăriteană a Moldovei este atacată de tătari – proaspăt vasali ai imperiului otoman (vara anului 1475). În cursul lunii iunie Ştefan izbuteşte să înfrângă oştile tătarilor şi le alungă dincolo de Nistru. Este înfrântă şi avangarda oştilor otomane. Totuşi grosul armatei sub comanda sultanului înaintează iar Ştefan cu oaste puţină (aproximativ) 12 000 de luptători îi întâmpină la Războieni – Valea Albă, la 26 iunie 1476. Trupele otomane au fost în netă superioritate numerică (150 000) oameni iar Ştefan, cu toată vitejia oştenilor săi este învins, momentul este consemnat de Ştefan 20 de ani mai târziu în pisania bisericii ridicată pe locul bătăliei „şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni (…) şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei”. Datorită unei bune coordonări şi loialităţii ţării cetăţile nu au fost cucerite de turci iar Ştefan refăcându-şi oastea, primind şi ajutorul polonezilor şi al maghiarilor reuşeşte până în toamnă să respingă pe turci dincolo de Dunăre. Astfel că şi campania din 1476 se încheie cu rezultate bune pentru Moldova.
8. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).
De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683 în răsăritul Europei. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul dominaţiei otomane, apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu(1688-1714), fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Cantemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman se sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domni pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Românească domniile fanariote.

Rezolvare subiectul 2:
1. Primul Război Mondial
2. Italia
3. A – Comunismul

B – Socialismul

4. Pentru fascism, totul este în stat şi nimic uman, nimic spiritual nu există şi nu are valoare în afara statului. În acest sens, fascismul este totalitar.
5. „Fascismul [este] o ideologie şi un regim politic apărute în Europa după Primul Război Mondial (…) s-a caracterizat prin naţionalism extremist, misticism, violenţă, cultul forţei, supunerea necondiţionată faţă de voinţa liderilor charismatici, promovarea rasismului (…) şi a şovinismului”
6. Două caracteristici a democraţiei: Democraţia europeana a cunoscut in secolul al XX-lea o evoluţie sinuoasă. În primul deceniu interbelic număr statelor cu regim democratic a crescut,dar acest tip de regim a intrat in declin pe fondul marii crize economice,astfel încât multe state au cunoscut in anii ’30 forme autoritare sau totalitare de conducere. După cel de-al Doilea Război Mondial,Europa de Est a intrat in sfera de influenta sovietica, impunându-se regimul comunist care s-a menţinut până in ultimul deceniu in secolul al XX-lea. România a revenit la democraţie in urma revoluţiei din 1989.Regimul democratic de la noi din tara se caracterizează prin separarea puterilor in stat, pluripartitism, respectarea drepturilor si libertăţilor cetăţeneşti, reprezentativitatea. Conform principiului separării puterilor in stat exista trei puteri:legislative,executiva si judecătoreasca.

Puterea legislative este deţinută de Parlamentul bicameral ales pe baza votului universal,egal,direct,secret si liber exprimat. El este organul reprezentativ al poporului si unica autoritate legiuitoare. Principalele atribuţii sunt: iniţierea si elaborarea legilor,interpelarea membrilor Guvernului,aprobarea listei guvernamentale si a programului de guvernare. Parlamentul este ales pentru o perioada de 4 ani.

Puterea executive este deţinută de Guvern,care aplica legile, administrează întregul teritoriu al tarii,asigura realizarea politicii interne si externe,adopta hotărâri si ordonanţe. Primul ministru este numit de preşedinte si are obligaţia sa prezinte in fata Parlamentului rapoarte privind activitatea Guvernului. De asemenea toţi miniştrii sunt obligate să răspundă la interpelările parlamentarilor.

Puterea judecătoreasca este deţinuta de Înalta Curte de Justiţie şi tribunalele locale. Justiţia se înfăptuieşte in numele legii. Judecătorii sunt independenţi de celelalte organe ale puterii si inamovibili. Funcţia de judecător este incompatibila cu alte funcţii cu excepţia celei de cadru didactic.

Seful statului este preşedintele, ales prin vot universal,egal,direct si liber exprimat de cetăţenii majori pentru o perioada de patru ani(conform constituţiei din 2003,pe o perioada de 5 ani.). Preşedintele reprezintă statul roman si este garantul independentei naţionale, unitarii si integrităţii teritoriale. El veghează la respectarea constituţiei. Atribuţiile sefului statului sunt următoarele: numeşte primul ministru,poate dizolvă Parlamentul,este comandant al forţelor armate, încheie tratate, numeşte reprezentanţii diplomatici,instituie starea de asediu, numeşte funcţiile publice,promulga legi.

Prin Legea fundamentală sunt declarate drepturile şi libertăţile românilor: dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică, sunt interzise tortura şi pedeapsa cu moartea; sunt garantate libertatea individuală, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi în străinătate, secretul corespondenţei, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură; se garantează gratuitatea învăţământului de stat în condiţiile legii, dreptul la vot de la vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor, dreptul de a fi ales, libertatea întrunirilor, libertatea de opinie. Sunt declarate inviolabile proprietatea şi siguranţa persoanei.

7. Proletcultismul

Din august 1944 România a fost ocupată de Armata Roşie,iar modelul stalinist impus prin forţă în viaţa economică, socială şi politică va fi implementat cu aceeaşi tărie în cultură ,sub forma proletcultismului -care respingea întreaga moştenire culturală a trecutului şi îşi propunea să creeze o ‚‚cultură pur proletară’’, după modelul sovietic. Acest obiectiv nu se putea realiza fără distrugerea şi rescrierea valorilor tradiţionale. Drept pentru care s-a trecut la o campanie agresivă de promovare a limbii ruse, a literaturii ruse, a cinematografiei şi folclorului rus – creaţie a ‚‚maselor populare’’. S-au înfiinţat în toate marile oraşe cluburi ale prieteniei româno-ruse, festivaluri periodice care să preamărească frăţietatea dintre cele două popoare. Trecutul românilor a fost complet revizuit prin manualul lui Mihail Roller din 1947 – Istoria României – ; ideea naţională şi conceptul de patriotism au fost legate de ‚‚lupta de clasă’’ şi aspiraţia ‚‚maselor populare’’ antrenate într-o revoluţie continuă, spre ţinta numită ‚‚progres’’. Legăturile intelectualilor cu apusul au fost complet întrerupte. Academia Română a fost desfiinţată in iunie 1948 şi înlocuită cu una nouă supusă partidului. Autorii şi titlurile care promovau valorile tradiţionale au fost puşi sub cenzură întocmindu-se un index al publicaţiilor interzise ce cuprindea peste 8000 de titluri. Au fost încurajaţi toţi acei scriitori şi falşi scriitori care erau dispuşi să preamărească noul regim şi să redea principiile de viaţă şi modelele umane avizate de partid: clasa muncitoare şi ţărănimea cooperatoare. Elitele politice şi culturale au fost marginalizate şi supuse represiunii politice, prin mijloacele deţinute de partidul unic. Regimul comunist nu avea nevoie de elite intelectuale, care puteau să combată prin argumente politica oficială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty + four =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.