Rezolvare subiectul 1:

1. ban de Craiova
2. „a împărţit oştii sale steaguri şi a pus căpitani”
3. A – Moldova; B – Ţara Românească
4. Ştefan cel Mare convoacă Adunarea Ţării pentru a putea primi confirmarea domniei.

Explicaţia din text: „Ştefan vodă, strâns-a boierii ţării şi mari şi mici şi altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctist şi cu mulţi călugări, la locul ce se cheamă Direptate şi i-a întrebat pe toţi: Iasta-le cu voie tuturor să le fie domn?

5. Pentru a prelua tronul,Mihai a avut nevoie de susţinerea rudelor, a lui Sigismund Bathori, a unor boieri şi a unor sume importante plătite către înalţii demnitari otomani.

Explicaţia din text: „acest Mihai vodă a avut o rudă pe Iani Vistierul, care (…) i-a învârtit toate lucrurile lui Mihai Vodă (…) ca să-i câştige domnia Ţării Româneşti”

6. Principalele acţiuni militare în care au fost implicate Ţările Române în secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost orientate împotriva imperiului Otoman aflat la vremea respectivă în plină expansiune spre centrul Europei. Ştefan cel Mare – domnul Moldovei se implică în frontul antiotoman după căderea lui Vlad Ţepeş – 1462 – moment din care Ţara Românească nu mai este un spaţiu prietenos Moldovei ci anunţă prin Radu cel Frumos viitoarele expediţii otomane la gurile Dunării. Astfel că Ştefan decide să atace primul –între 1462 şi 1465 preia controlul asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Între 1470 şi 1472 Ştefan organizează expediţii în Ţara Românească împotriva lui Radu cel Frumos (succesorul lui Vlad Ţepeş) cu gândul de a aşeza pe tronul acestei ţări un domn credincios, loial luptei antiotomană. Sultanul a trimis împotriva lui Ştefan, în toamna lui 1474, o armată puternică de circa 120 000 de oameni, comandaţi de Soliman Paşa. După o scurtă şedere în Ţara Românească, unde Basarab Ţepeluş oferă ca ajutor pe cei 17 000 de oşteni ai săi, Soliman trece în Moldova. Cu toate că avea numai 40 000 de ostaşi, 5 000 de secui, 1 800 de ardeleni şi 2 000 polonezi, Ştefan a obţinut o strălucită victorie în ziua de 10 ianuarie 1475 în apropierea oraşului Vaslui, la confluenţa Racovei cu Râul Bârlad (lângă Podul Înalt). În următoarele 3 zile ostaşii moldoveni au urmărit şi distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni şi poloni ci chiar şi de cei turci. Unul dintre ei spunea că ‚‚niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare’’. În urma victoriei, Ştefan trimite o scrisoare cu data de 25 ianuarie 1475 mai multor conducători de stat din Europa. Scrisoare prin care cerea ajutor militar în eventualitatea unor noi expediţii otomane. Din nefericire a primit numai felicitări şi promisiuni astfel că în anul următor – 1476 – însuşi Sultanul Mahomed al II-lea a sosit în Moldova cu gândul de a-i da o lecţie lui Ştefan pentru îndrăzneala din anii anteriori. Concomitent cu oastea otomană cu intrarea oştii otomane din sud graniţa răsăriteană a Moldovei este atacată de tătari – proaspăt vasali ai imperiului otoman (vara anului 1475). În cursul lunii iunie Ştefan izbuteşte să înfrângă oştile tătarilor şi le alungă dincolo de Nistru. Este înfrântă şi avangarda oştilor otomane. Totuşi grosul armatei sub comanda sultanului înaintează iar Ştefan cu oaste puţină (aproximativ) 12 000 de luptători îi întâmpină la Războieni – Valea Albă, la 26 iunie 1476. Trupele otomane au fost în netă superioritate numerică (150 000) oameni iar Ştefan, cu toată vitejia oştenilor săi este învins, momentul este consemnat de Ştefan 20 de ani mai târziu în pisania bisericii ridicată pe locul bătăliei „şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni (…) şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei”. Datorită unei bune coordonări şi loialităţii ţării cetăţile nu au fost cucerite de turci iar Ştefan refăcându-şi oastea, primind şi ajutorul polonezilor şi al maghiarilor reuşeşte până în toamnă să respingă pe turci dincolo de Dunăre. Astfel că şi campania din 1476 se încheie cu rezultate bune pentru Moldova.
7. Soluţie I: În cursul secolelor al XVII-lea – al XVIII-lea, istoria Ţărilor Române s-a derulat într-un context extern dominat de conflictul de interese dintre Imperiul Otoman, pe deoparte, şi Imperiul Habsburgic, Polonia şi mai târziu Rusia, pe de altă parte. Domnitorii români renunţă în această perioadă la confruntarea deschisă cu Poarta, acceptându-i pretenţiile şi înclinând tot mai mult să promoveze acţiuni diplomatice orientate către una sau alta din părţile aflate în conflict. În plan intern ordinea feudală românească este alterată de sistemul de cumpărare al domniei ,prezent încă din secolul al XVI-lea; greci, albanezi ş a oameni cu spirit întreprinzător,încep să se aşeze în Ţările Române şi primesc poziţii importante în stat. La începutul secolului al XVII-lea se sting dinastiile domnitoare, cea a Basarabilor – Ţara Românească şi cea a Muşatinilor – în Moldova, fapt ce lasă loc competiţiei între boierime pământeană şi noii veniţi. Pentru început victorioasă iese boierimea pământeană, care reuşeşte să stăvilească accesul străinilor şi să-şi impună pe tron lideri proprii- este situaţia lui Matei Basarab în Ţara Românească şi a lui Vasile Lupu în Moldova. Ctitor a mai multor monumente de arhitectură, printre care şi splendida biserică Trei Ierarhi din Iaşi, Vasile Lupu (1634-1653) a introdus tiparul în Moldova aducându-l de la Kiev şi a întemeiat Academia Vasiliană (şcoala mare domnească de la Trei Ierarhi). Domnia sa a fost o epocă de prosperitate, de bună organizare a instituţiilor şi de strălucire culturală. Bisericile şi mănăstirile ridicate în Moldova, ca şi fastul Curţii Domneşti de la Iaşi stau mărturie în acest sens. Chiar dacă nu mai putem vorbi despre o politică externă de amploare ca în secolele precedente, în plan intern în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea domnia şi-a păstrat toate atribuţiile tradiţionale: ‚‚dreptul de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierime, de a pune dări, ba chiar de a face episcopi’’ (sursă – Dimitrie Cantemir- Descrierea Moldovei)În Ţara Românească situaţia a fost aproape identică

Ambele state medievale româneşti şi-au păstrat instituţiile proprii, în ciuda agravării dominaţiei otomane, inclusiv în secolul al XVIII-lea, moment culminant al presiunii otomane – domniile fanariote.

Soluţie II: Instituţia centrală în statele medievale romaneşti, domnia, a cunoscut de-a lungul timpului mai multe transformări, influenţate în general de raporturile avute de Ţările Romane cu Imperiul Otoman. Astfel, după instaurarea dominaţiei otomane, sultanul se amestecă tot mai mult în treburile interne ale Ţărilor Române încălcând astfel obiceiul de alegere a domnului de către ţară. Treptat, domnia nu a mai fost un atribut exclusiv al voinţei divine, deoarece depindea de voinţa sultanului.

Schimbările în structurile instituţiilor româneşti se fac şi mai acut simţite odată cu înlăturarea domniilor pământene şi instalarea regimului fanariot în Moldova (1711) şi în Ţara Românească (1716). Domnitorii,în mare parte, erau numiţi direct de către Poartă, dintre grecii din Fanar, fără asentimentul ţării. Durata domniei era foarte scurtă, iar pentru confirmarea sau prelungirea ei se plăteau sume importante de bani. În ciuda acestor aspecte negative, secolul al XVIII-lea aduce implicarea domniei într-o serie de reforme care au ca obiectiv modernizarea societăţii. Chiar dacă sunt uneltele Porţii, domnii din secolul al XVIII-lea iau măsuri pentru eficientizarea aparatului administrativ, încearcă să definească principalele categorii sociale şi raporturile dintre ele, să limiteze abuzurile din administraţie, desfiinţează şerbia (Constantin Mavrocordat – 1746- Ţara Românească şi 1749 – Moldova). Sunt elaborate şi primele coduri de legi: a lui Alexandru Calimachi şi Legiuirea lui Caragea . Din această perspectivă domnii fanarioţi pot fi asemuiţi cu despoţii luminaţi din vestul Europei, chiar dacă reformele lor nu au dus întotdeauna la rezultatul scontat.

Rezolvare subiectul 2:
1. U. R. S. S
2. Stalin
3. B – În Rusia: „clasele exploatatoare erau deja lichidate”

C – „[în Europa] se înmulţeau regimurile totalitare instaurate şi susţinute de vechile clase conducătoare”

4. I V Stalin consideră că societatea trebuie condusă în mod autoritar: „Nu pot să mă las impresionat de amănunte triste, care se regăsesc în toate societăţile, nu trebuie să studiez decât ansamblul”

Explicaţia din text: „Un şef de armată îşi conduce luptătorii nu din tranşee, ci pe hartă”

5. Hrusciov consideră că acţiunile lui Stalin au fost exagerate.

Explicaţia din text: „Stalin a folosit metode extreme şi represiuni în masă, într-un moment în care revoluţia era deja victorioasă, când statul sovietic era deja întărit, când clasele sociale erau deja lichidate şi relaţiile socialiste erau deja înrădăcinate solid”

6. Romantismul a apărut în sec al XIX-lea ca o reacţie împotriva atotputerniciei culturii clasice şi a raţiunii. Este caracterizat prin exteriorizarea sentimentelor şi abordează tema naturii, a ruinelor, a singurătăţii. O sursă de inspiraţie fecundă pentru romantici este trecutul care este reflectat în creaţiile romanticilor cu o aură, nejustificată de altfel, de eroism. Se afirma literaturile şi istoriile naţionale. În locul modelului antic preferat de cultura clasică romanticii propun modelul Evului Mediului şi al Renaşterii, reîntoarcerea la gotic şi la stilul trubadurilor. Romantismul a influenţat şi sfera politică. În Franţa romantismul a devenit liberal înainte de 1830 când a fost înlăturată monarhia absolutistă. La 1848 Romantismul a mobilizat revoluţionarii francezi, italieni, germani sau polonezi care s-au angajat total într-un program amplu de modernizare a societăţii

Realismul – apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului estompat după înfrângerea revoluţiei de la 1848. Artiştii s-au orientat spre o estetică nouă şi au dezvoltat un cult al artei pentru a scăpa de ‚‚nebunia societăţii în care trăiau’’. Urmând modelul oferit de Honoré de Balzac, romancierii s-au orientat spre observarea până în cel mai mic detaliu a oamenilor şi a mediului social în care trăiau. Pictorii realişti au reprezentat viaţa modernă, realitatea socială, natura. În arhitectură au apărut forme noi bazate pe utilizarea fierului şi a marilor suprafeţe din sticlă, utilizate pentru prima dată în 1851 pentru Crystal Palace din Londra, edificiu care a găzduit expoziţia universală.

7. Controlul total exercitat de stat asupra societăţii: în societatea comunistă fiecare moment din viaţa unui locuitor era supravegheat de instituţiile statului. În România înregimentarea politică era instituită de la vârste fragede. Astfel copiii din grădiniţe erau cuprinşi într-o organizaţie specifică, numită ‚‚Şoimii Patriei’’ în care erau educaţi în spiritul devotamentului faţă de partid şi conducătorii acestuia. De la vârsta de 7 ani, elevii deveneau fără excepţie membrii a Organizaţiei Pionierilor, care urmărea aceleaşi scopuri de manipulare şi control. Atât şoimii cât şi pionierii purtau o costumaţie obligatorie, care indica ,de asemenea, tendinţa de anihilare a personalităţii şi uniformizarea membrilor societăţii. La 14 ani pionierii treceau la o nouă etapă socială şi politică devenind membrii U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist), depuneau un jurământ specific şi se pregăteau pentru a deveni ‚‚oamenii noi’’ ai regimului comunist. După vârsta de 18 ani adulţii puteau deveni membrii ai Partidului Comunist Român sau, în funcţie de locurile de muncă, erau încadraţi în organizaţii sindicale, aflate de asemenea sub controlul PCR