Varianta 41 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_041.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_041.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_041.doc

Rezolvare subiectul 1:

1. Nicolae Alexandru
2. Constantinopol
3. A –Ţara Românească; B – Moldova
4. A relaţie de colaborare/ cooperare. Patriarhul este de acord cu alegerea făcută de domnul Nicolae Alexandru.

Explicaţia din text: ‚‚prin scrisoarea adresată domnului Nicolae Alexandru, patriarhul îl înştiinţa că a hotărât – împreună cu Sinodul – având şi încuviinţarea împăratului [bizantin] ca Iachind să fie, de acum înainte, legiuit arhiereu a toată Ţara Românească’’

5. B-relaţia lui Petru Muşat cu Patriarhia este conflictuală, patriarhul nefiind de acord cu alegerea făcută de Petru pentru scaunul Mitropolitan de la Suceava (conflictul a durat până în 1401 şi a câştigat autoritatea domnească)

Explicaţia din text: ‚‚Lupta stăruitoare dusă de domn [Petru Muşat], de cler şi credincioşi cu Patriarhia [din Constantinopol] pentru recunoaşterea unui mitropolit din propriul lor neam a fost încununată de izbândă [în 1401]’’

6. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).
De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683 în răsăritul Europei. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul dominaţiei otomane, apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu(1688-1714), fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Cantemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman se sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domni pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Românească domniile fanariote.
7. Principalele acţiuni militare în care au fost implicate Ţările Române în secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost orientate împotriva imperiului Otoman aflat la vremea respectivă în plină expansiune spre centrul Europei. Ştefan cel Mare – domnul Moldovei se implică în frontul antiotoman după căderea lui Vlad Ţepeş – 1462 – moment din care Ţara Românească nu mai este un spaţiu prietenos Moldovei ci anunţă prin Radu cel Frumos viitoarele expediţii otomane la gurile Dunării. Astfel că Ştefan decide să atace primul –între 1462 şi 1465 preia controlul asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Între 1470 şi 1472 Ştefan organizează expediţii în Ţara Românească împotriva lui Radu cel Frumos (succesorul lui Vlad Ţepeş) cu gândul de a aşeza pe tronul acestei ţări un domn credincios, loial luptei antiotomană. Sultanul a trimis împotriva lui Ştefan, în toamna lui 1474, o armată puternică de circa 120 000 de oameni, comandaţi de Soliman Paşa. După o scurtă şedere în Ţara Românească, unde Basarab Ţepeluş oferă ca ajutor pe cei 17 000 de oşteni ai săi, Soliman trece în Moldova. Cu toate că avea numai 40 000 de ostaşi, 5 000 de secui, 1 800 de ardeleni şi 2 000 polonezi, Ştefan a obţinut o strălucită victorie în ziua de 10 ianuarie 1475 în apropierea oraşului Vaslui, la confluenţa Racovei cu Râul Bârlad (lângă Podul Înalt). În următoarele 3 zile ostaşii moldoveni au urmărit şi distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni şi poloni ci chiar şi de cei turci. Unul dintre ei spunea că ‚‚niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare’’. În urma victoriei, Ştefan trimite o scrisoare cu data de 25 ianuarie 1475 mai multor conducători de stat din Europa. Scrisoare prin care cerea ajutor militar în eventualitatea unor noi expediţii otomane. Din nefericire a primit numai felicitări şi promisiuni astfel că în anul următor – 1476 – însuşi Sultanul Mahomed al II-lea a sosit în Moldova cu gândul de a-i da o lecţie lui Ştefan pentru îndrăzneala din anii anteriori. Concomitent cu oastea otomană cu intrarea oştii otomane din sud graniţa răsăriteană a Moldovei este atacată de tătari – proaspăt vasali ai imperiului otoman (vara anului 1475). În cursul lunii iunie Ştefan izbuteşte să înfrângă oştile tătarilor şi le alungă dincolo de Nistru. Este înfrântă şi avangarda oştilor otomane. Totuşi grosul armatei sub comanda sultanului înaintează iar Ştefan cu oaste puţină (aproximativ) 12 000 de luptători îi întâmpină la Războieni – Valea Albă, la 26 iunie 1476. Trupele otomane au fost în netă superioritate numerică (150 000) oameni iar Ştefan, cu toată vitejia oştenilor săi este învins, momentul este consemnat de Ştefan 20 de ani mai târziu în pisania bisericii ridicată pe locul bătăliei „şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni (…) şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei”. Datorită unei bune coordonări şi loialităţii ţării cetăţile nu au fost cucerite de turci iar Ştefan refăcându-şi oastea, primind şi ajutorul polonezilor şi al maghiarilor reuşeşte până în toamnă să respingă pe turci dincolo de Dunăre. Astfel că şi campania din 1476 se încheie cu rezultate bune pentru Moldova.

Rezolvare subiectul 2:
1. Germania
2. Reichstag-ul [Parlamentul]
3. Partidul Nazist, Partidul Comunist
4. Dictatura (…) ajunsese foarte departe cu integrarea totală şi egalizarea tovarăşilor”

Explicaţia din text: „Partidul naţional-socialist (…) făcuse tot ce îi stătea în putinţă, pentru a dezagrega şi a desfiinţa statul german”

5. „[În Germania] teroarea devine politică de stat”

Explicaţia din text: „Pentru oponenţi se întrebuinţau diverse metode ce convingere sau intimidare: asasinatul, arestarea în masă, percheziţiile la domiciliu, lagărele de exterminare fizică, retragerea cetăţeniei”

6. Romantismul a apărut în sec al XIX-lea ca o reacţie împotriva atotputerniciei culturii clasice şi a raţiunii. Este caracterizat prin exteriorizarea sentimentelor şi abordează tema naturii, a ruinelor, a singurătăţii. O sursă de inspiraţie fecundă pentru romantici este trecutul care este reflectat în creaţiile romanticilor cu o aură, nejustificată de altfel, de eroism. Se afirma literaturile şi istoriile naţionale. În locul modelului antic preferat de cultura clasică romanticii propun modelul Evului Mediului şi al Renaşterii, reîntoarcerea la gotic şi la stilul trubadurilor. Romantismul a influenţat şi sfera politică. În Franţa romantismul a devenit liberal înainte de 1830 când a fost înlăturată monarhia absolutistă. La 1848 Romantismul a mobilizat revoluţionarii francezi, italieni, germani sau polonezi care s-au angajat total într-un program amplu de modernizare a societăţii

Realismul – apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului estompat după înfrângerea revoluţiei de la 1848. Artiştii s-au orientat spre o estetică nouă şi au dezvoltat un cult al artei pentru a scăpa de ‚‚nebunia societăţii în care trăiau’’. Urmând modelul oferit de Honoré de Balzac, romancierii s-au orientat spre observarea până în cel mai mic detaliu a oamenilor şi a mediului social în care trăiau. Pictorii realişti au reprezentat viaţa modernă, realitatea socială, natura. În arhitectură au apărut forme noi bazate pe utilizarea fierului şi a marilor suprafeţe din sticlă, utilizate pentru prima dată în 1851 pentru Crystal Palace din Londra, edificiu care a găzduit expoziţia universală.

7. Cultura a fost asumată în secolul al XIX-lea ca o problemă de stat, fiind adoptate măsuri politice pentru susţinerea ei. Trăsături fundamentale ale epocii au fost: perfecţionarea învăţământului şi reducerea analfabetismului.

Şcolii i-a revenit un rol fundamental în eradicarea stării de înapoiere economică şi socială. Modernizarea ei s-a făcut în mai multe etape. La începutul secolului al XIX-lea, Gheorghe Lazăr- în Ţara Românească şi Gheorghe Asachi- în Moldova făceau primii paşi. Regulamentele organice au introdus apoi în principate învăţământul public. O altă etapă importantă este marcată de Legea Instrucţiunii Publice adoptată în timpul lui Al. I. Cuza (1864). Ea a permis accesul tuturor categoriilor sociale la educaţie, introducând gratuitatea şi obligativitatea învăţământului primar. De numele lui Al. Ioan Cuza este legat şi învăţământul superior prin înfiinţarea Universităţii din Iaşi (1860) şi a celei din Bucureşti (1864). Dezvoltarea învăţământului a mai făcut un pas important în 1893, când a fost adoptat proiectul de lege propus de Tache Ionescu. Prin el se reorganiza învăţământul primar căruia i se dădea un caracter practic. Câţiva ani mai târziu Petru Poni a înfiinţat primele grădiniţe în mediul rural.

Cel mai important rol în modernizarea învăţământului românesc şi l-a asumat la sfârşitul secolului al XIX-lea matematicianul Spiru Haret. Ocupând funcţia de Ministru al Instrucţiunii Publice în mai multe rânduri, „omul şcoalelor” a reorganizat pe baze moderne învăţământul de toate gradele şi a iniţiat un amplu program de construire a şcolilor în mediul rural, a organizat programe speciale de pregătire a învăţătorilor, punând bazele unui amplu program de culturalizare şi alfabetizare a satelor. Deşi analfabetismul a continuat să fie o problemă pentru România, la sfârşitul secolului al XIX-lea populaţia şcolară era în sensibilă creştere,anunţând efervescenţa culturală românească din perioada interbelică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen − 9 =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.