Varianta 74 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_074.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_074.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_074.doc

Rezolvare subiectul 1:
1. secolul al XV-lea
2. Vlad Ţepeş
3. A – oastea maghiară este înfrântă: „cădeau tineri şi bătrâni, princpi şi nobili, fără nici o deosebire”

B – oastea otomană este înfrânte: „până la ziuă a tăiat turci fără de număr (…) şi pânî ce s-a luminat de ziuă mulţi turci

4. Cronica pictată de la Viena consideră că românii au profitat de cale îngustă dintre munţi.

Explicaţia din text: „calea aceasta era cotită şi închisă în amândouă părţile de râpe foarte înalte de jur împrejur, şi pe unde această cale era mai largă, acolo românii, în mai multe locuri, o întăriseră cu prisăci (…) mulţimea nemăsurată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat săgeţi asupra oastei regelui care se găsea în fundul unei căi adânci”

5. Românii au obţinut victoria atacând prin surprindere armata sultanului aflată în repaos nocturn.

Explicaţia din text: „vlahul (…) sculându-se dis de dimineaţă şi orânduindu-şi bine oamenii de sub el a năvălit când încă era întuneric (….)până în ziuă a tăiat turci fără de număr şi până ce s-a luminat de ziuă mulţi turci s-au ucis între ei”

6. Sugestie I:domnul şi biserica

Principala instituţie atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească a fost domnia, domnul fiind stăpânul ţării dar şi voievod (conducătorul armatei). În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe marii dregători. Titlul de voievod arată că domnul era conducătorul suprem al armatei; el percepea birul, dare în general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin tributul impus de puterile străine. Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, încheia tratate cu statele vecine. În plan judecătoresc era singurul care aplica pedeapsa cu moartea, fiind judecătorul suprem al ţării. La nivelele inferioare, justiţia era împărţită de boieri şi sfatul boieresc care îl ajutau pe domn în conducerea ţării. Principal sprijin al Domniei, Biserica dirija întreaga viaţă spirituală. Curând după întemeierea statului au fost organizate mitropoliile (1359 la Argeş pentru Ţara Românească; 1368-1387 şa Suceava pentru Moldova). Prin înfiinţarea acestor structuri, statele medievale româneşti erau recunoscute de Patriarhia de Constantinopol şi implicit de Imperiul Bizantin şi statele creştine din zonă. Mitropolitul era considerat al doilea demnitar în stat, întâiul sfetnic al domnului, membru de drept al sfatului domnesc, conducător al unor solii politice şi locţiitor al domnului în caz de vacanţă a tronului. El participa la alegerea domnitorului, iar prin încoronarea şi ungerea cu mir îi conferea o autoritate sacră.

De-a lungul timpului, Biserica s-a bucurat de atenţia şi protecţia domniei, manifestate prin înălţarea de lăcaşuri, înzestrarea cu moşii, cărţi şi obiecte de cult. Cele două instituţii s-au sprijinit reciproc în opera de consolidare şi afirmare a statelor româneşti medievale, ca exponente originale ale civilizaţiei Europene.

Sugestie II: domnia şi sfatul domnesc

Principala instituţie atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească a fost domnia, domnul fiind stăpânul ţării dar şi voievod (conducătorul armatei). În calitatea sa de conducător al întregii administraţii a statului, domnul îi numea pe marii dregători. Titlul de voievod arată că domnul era conducătorul suprem al armatei; el percepea birul, dare în general destinată acoperirii cheltuielilor de apărare sau răscumpărare a păcii prin tributul impus de puterile străine. Domnul decidea şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării; declara război şi încheia pace, încheia tratate cu statele vecine. În plan judecătoresc era singurul care aplica pedeapsa cu moartea, fiind judecătorul suprem al ţării. La nivelele inferioare, justiţia era împărţită de boieri şi sfatul boieresc care îl ajutau pe domn în conducerea ţării. Sfatul domnesc era format din dregători: vornicul (şeful curţii domneşti), logofătul (şeful cancelariei domneşti), vistiernicul (şeful visteriei ţării), spătarul (purtătorul spadei domneşti). Dregătorii importante erau cea de Ban al Olteniei în Ţara Românească şi Portar al Sucevei în Moldova. Atribuţiile sfatului domnesc erau variate, asista pe domn la scaunul de judecată, participa la încheierea tratatelor de alianţă cu puterile vecine. Principalele acte ale domniei îşi pierdeau puterea dacă lipsea consimţământul marilor boieri din stat.

7. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).

De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683 în răsăritul Europei. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul dominaţiei otomane, apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu(1688-1714), fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Cantemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman se sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domni pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Românească domniile fanariote.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 1 =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.