Rezolvare subiectul 1:
1. secolul al XVII-lea
2. Polonia
3. domn al Moldovei
4. Moldova
5. Ştefan cel Mare este decis să se opună expansiunii otomane şi se aliază cu regele Poloniei.
Explicaţia din text: „cei doi monarhi sunt de acord să se ajute reciproc cu sabia şi (…) cu sfatul şi cu toată puterea împotriva tuturor vrăşmaşilor (…) împotriva turcilor”
6. Ştefan Tomşa jură credinţă regelui Poloniei devenind vasalul regelui Sigismund.
Explicaţia din text: „jur (…)că (…) voi păstra fidelitate şi supuşenie faţă de majestatea sa Sigismund, rege al Poloniei (…) eu sunt dator să păstrez pacea între provinciile limitrofe ale regatului Poloniei şi Ţara Moldovei şi să nu contravin cu nimic vechilor înţelegeri”
7. La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman forţa deja linia Dunării în expansiunea sa spre centrul Europei. Mircea cel Bătrân (1386- 1418), domnul Ţării Româneşti, în faţa acestei primejdii a adoptat o politică activă de apărare a ţării aliindu-se cu vecinii. Astfel că în 1389 oferă ajutor cneazului Lazăr în bătălia de la Câmpia Mierlii. În anii următori se confruntă cu turcii şi la nord de Dunăre. Cea mai răsunătoare victorie a sa este cea de la Rovine. Deşi nu se cunosc nici data exactă (probabil oct. 1394 sau mai 1395) şi nici locul unde s-a desfăşurat (rovină – loc mlăştinos) , această bătălie reprezintă prima mare confruntare româno-otoman din istorie. Întrucât nu avea suficiente forţe pentru o înfruntare directă, Mircea – după ce a pus la adăpost populaţia – s-a retras în păduri, hărţuindu-i pe turci. Tactica aceasta a fost apoi folosită de mai mulţi domnitori în lupta cu oştile otomane. Bătălia s-a dat în cele din urmă într-o zonă mlăştinoasă unde forţele turceşti nu se puteau desfăşura. Lupta a fost crâncenă, cronicile vremii scriu despre mulţimea lăncilor şi a săgeţilor care au întunecat văzduhul. Consecinţele victoriei au fost: îndepărtarea pericolului otoman şi organizarea primei mari coaliţii continentale otomane la care a participat şi domnitorul român –cruciada de la Nicopole- . În prealabil Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg – regele Ungariei – un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei -ca şi scopul cruciadei de la Nicopole- era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1396 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco; el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul preferatul sultanului.
8. Constituirea statelor Medievale în spaţiul românesc – Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea – reprezintă un moment esenţial în evoluţia politică a teritoriului de la nord de Dunăre. La baza statului stau ţările, obştile săteşti, câmpurile sau codrii. Acestea se reunesc între secolele IX- XIII in cadrul unor formaţiuni prestatale – jupanate, cnezate şi voievodate. Asemenea formaţiuni sunt pomenite la începutul Evului Mediu în Cronica lui Nestor şi Povestea vremurilor de demult la răsărit de Carpaţi, iar despre populaţia din aceste zone aflam ca se opunea în secolul al XIII-lea deopotrivă ruşilor din Halici, dar şi incursiunilor tătaro-mongole.
La baza constituirii Moldovei stă un dublu descălecat. Iniţiativa vine de la fruntaşii politici ai românilor din Maramureş. Cu prilejul unor expediţii împotriva tătarilor (1345-1354), iniţiate de regele maghiar Ludovic de Anjou la est de Carpaţi, voievodul maramureşean Dragoş se aşeză în teritoriul determinat de râul Moldova. El organizează acolo o marcă de apărare supusă coroanei ungureşti. Urmaşii lui Dragoş menţin raporturile de dependenţă faţă de Ungaria, ceea ce duce în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Profitând de aceasta, un alt voievod din Maramureş, Bogdan din Cuhea, trece munţii la răsărit şi alungă pe urmaşii lui Dragoş. Astfel se naşte un nou stat românesc independent, şi anume Moldova. Noul său statut politico-juridic este recunoscut între 1364-1365 de către Regatul Ungariei.
