Varianta 91 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_091.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_091.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_091.doc

Rezolvare subiectul 1:
1. secolul al XIV-lea
2. Moldova
3. A – „principatul Valahiei (…) va fi şi ea îndatorată a da la visteria noastră împărătească, pe an 3000 de galbeni”

B – „domnilor Moldovei (…) li s-a lăsat libertate întreabă (…) de a pune dări”

4. A – „să aibă deplină puterea de a face război şi pace cu vecinii săi „

„de a încheia tratate de prietenie cu dânşii”

5. B – „domnilor Moldovei nu li s-a mai lăsat puterea să înceapă un război şi să facă pace”

„să încheie tratate, să trimită soli la domnii vecini pentru treburile ţării”

6. Ţările Române, între secolele al XV-lea – al XVI-lea au dus o politică activă în sud – estul Europei cu mijloacele diplomaţiei – când puteau evita lupta dar şi cu rezistenţa armată când inamicul era pe măsură. Obiectivele lor în Evul Mediu au fost să-şi apere independenţa, să-şi păstreze teritoriul şi să promoveze prosperitatea domnului şi locuitorilor acestui spaţiu. Prin implicarea lor în lupta antiotomană Ţările Române s-au implicat în politica de cruciadă târzie iniţiată de creştinătate.

Un episod valoros din succesiunea alianţelor antiotomane este cel din 1459 când Papa – Pius al II-lea a încercat să relanseze ideea de cruciadă împotriva turcilor adresându-se regelui Ungariei – Matei Corvin şi altor prinţi din Europa. În acest context a acţionat Vlad Ţepeş, aliat cu Matei Corvin probabil din 1460. Domnul muntean, sprijinindu-se pe promisiunile regelui Ungariei, organizează campania surpriză din iarna 1461-1462 în sudul Dunării. Surprins de sfidarea lui Ţepeş, Mahomed al II-lea a pregătit un răspuns pe măsură: cu o armată de circa 60 000 de luptători şi cu o trupă navală transportată de 25 de trireme şi 150 de alte vase, sultanul s-a îndreptat spre Dunăre cu scopul de a lua Chilia şi de a-l scoate din tronul Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş. Efectivele domnului valah nu depăşeau 30 000 de oşteni ,astfel că nu a reuşit să oprească trecerea peste fluviu a armatei otomane şi a trebuit să organizeze un atac surpriză în interiorul ţării. ‚‚A trimis sus la munte toate femeile şi copii’’, a pustiit totul în calea invadatorilor silindu-i să sufere de foame şi sete. Sub arşiţa zilelor de vară, soldaţii lui Vlad hărţuiau permanent inamicul. În noaptea de 16 pe 17 iunie 1462 Vlad declanşează celebrul atac de noapte asupra taberei otomane de lângă Târgovişte, al cărui scop era să suprime pe Mahomed al II-lea şi să-i înfricoşeze oastea. Fără a-şi atinge obiectivul, domnul a produs însă grele pierderi taberei turceşti. Sub efectul acestei lovituri surpriză, trupele s-au retras precipitat în dezordine.

Un alt tratat antiotoman, în Epoca Medievală, este încheiat între Mihai Viteazul (1593-1601) şi Rudolf al II-lea, împăratul imperiului Romano-German, tratat parafat la mănăstirea Dealu, la 30 mai/ 9 iunie 1598. Prin tratat, Mihai Viteazul se eliberează de obligaţiile asumate la Alba Iulia de către delegaţia munteană din 1595, fiind recunoscut ca domn, iar fiul său, Nicolae, ca moştenitor al tronului. Obligaţiile militare asumate sunt condiţionate de primirea unor stipendii din partea Imperiului Habsburgic, necesare echipării unei armate de 5000 de ostaşi.

Deşi au ajuns să plătească tribut Porţii Ţările Române nu au fost cucerite de otomani, şi au păstrat autonomia chiar şi în secolele următoare când dominaţia otomană s-a înăsprit. De câte ori au găsit oportunitatea domnii români s-au aliat cu marile puteri vecine pentru a contracara expansiunea şi dominaţia otomană.

7. Principalele acţiuni militare în care au fost implicate Ţările Române în secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost orientate împotriva imperiului Otoman aflat la vremea respectivă în plină expansiune spre centrul Europei. Ştefan cel Mare – domnul Moldovei se implică în frontul antiotoman după căderea lui Vlad Ţepeş – 1462 – moment din care Ţara Românească nu mai este un spaţiu prietenos Moldovei ci anunţă prin Radu cel Frumos viitoarele expediţii otomane la gurile Dunării. Astfel că Ştefan decide să atace primul –între 1462 şi 1465 preia controlul asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Între 1470 şi 1472 Ştefan organizează expediţii în Ţara Românească împotriva lui Radu cel Frumos (succesorul lui Vlad Ţepeş) cu gândul de a aşeza pe tronul acestei ţări un domn credincios, loial luptei antiotomană. Sultanul a trimis împotriva lui Ştefan, în toamna lui 1474, o armată puternică de circa 120 000 de oameni, comandaţi de Soliman Paşa. După o scurtă şedere în Ţara Românească, unde Basarab Ţepeluş oferă ca ajutor pe cei 17 000 de oşteni ai săi, Soliman trece în Moldova. Cu toate că avea numai 40 000 de ostaşi, 5 000 de secui, 1 800 de ardeleni şi 2 000 polonezi, Ştefan a obţinut o strălucită victorie în ziua de 10 ianuarie 1475 în apropierea oraşului Vaslui, la confluenţa Racovei cu Râul Bârlad (lângă Podul Înalt). În următoarele 3 zile ostaşii moldoveni au urmărit şi distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni şi poloni ci chiar şi de cei turci. Unul dintre ei spunea că ‚‚niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare’’. În urma victoriei, Ştefan trimite o scrisoare cu data de 25 ianuarie 1475 mai multor conducători de stat din Europa. Scrisoare prin care cerea ajutor militar în eventualitatea unor noi expediţii otomane. Din nefericire a primit numai felicitări şi promisiuni astfel că în anul următor – 1476 – însuşi Sultanul Mahomed al II-lea a sosit în Moldova cu gândul de a-i da o lecţie lui Ştefan pentru îndrăzneala din anii anteriori. Concomitent cu oastea otomană cu intrarea oştii otomane din sud graniţa răsăriteană a Moldovei este atacată de tătari – proaspăt vasali ai imperiului otoman (vara anului 1475). În cursul lunii iunie Ştefan izbuteşte să înfrângă oştile tătarilor şi le alungă dincolo de Nistru. Este înfrântă şi avangarda oştilor otomane. Totuşi grosul armatei sub comanda sultanului înaintează iar Ştefan cu oaste puţină (aproximativ) 12 000 de luptători îi întâmpină la Războieni – Valea Albă, la 26 iunie 1476. Trupele otomane au fost în netă superioritate numerică (150 000) oameni iar Ştefan, cu toată vitejia oştenilor săi este învins, momentul este consemnat de Ştefan 20 de ani mai târziu în pisania bisericii ridicată pe locul bătăliei „şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni (…) şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei”. Datorită unei bune coordonări şi loialităţii ţării cetăţile nu au fost cucerite de turci iar Ştefan refăcându-şi oastea, primind şi ajutorul polonezilor şi al maghiarilor reuşeşte până în toamnă să respingă pe turci dincolo de Dunăre. Astfel că şi campania din 1476 se încheie cu rezultate bune pentru Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eight + 17 =

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.