Anatomie – Alcătuirea corpului uman

Nivelele de organizare ale corpului uman
Organismul uman cuprinde următoarele nivele de organizare: atomi, molecule, celule, ţesuturi, organe şi sisteme. Datorită interacţiunilor acestora, organismul uman ca formă superioară de organizare a materiei este capabil de trei funcţii vitale de bază: interacţiune, metabolism, reproducere.
Unitatea de bază structurală, funcţională şi genetică a oricărui organism viu este celula.
Jesuturile iau naştere prin mitoze, segmentări succesive ale zigotului 2n. Formarea ţesuturilor are loc în două faze:
• Segmentarea zigotului, gastrulaţia – trecerea prin fazele de morulă, blastulâ, gastrulă; peretele gastrulei, care seamănă cu un sac cu pereţi dubli este format din exoderm în exterior şi endoderm în interior; ulterior apare prin diferite moduri mezodermul din mijloc.
• Diferenţierea celulelor blastodermului duce la apariţia ţesuturilor, organelor, sistemelor de organe ale embrionului De exemplu, sistemul nervos este de origine ectodermală, aparatul digestiv este de origine endodermală, sistemul osos şi cel muscular este de origine mezodermală.

Aşezarea – topografia – organelor
Principalele părţi componente ale corpului uman sunt cap, gât, trunchi, membre. Capul, viscerocraniul (oasele feţei), neurocraniul (cutia craniană).
Gât: regiune anterioară, laterală, posterioară.
Trunchi: cutia toracică (cavitatea toracică, despărţită de cavitatea abdominală prin diafragm), abdomenul (conţine cavitatea abdominală), bazinul (conţine cavitatea pelviană).
Membre: Membrul superior – legat de trunchi prin centura scapulară – compus din braţ, antebraţ, mână. Membrul inferior – legat de trunchi prin centura pelviană – compus din: coapsă, gambă, picior.

Axele şi planurile corpului uman
Corpul uman este tridimensional, cu simetrie bilaterală.
Axe:
• Sagital
• Longitudinal (cu 2 poli: cranial şi caudal)
• Transversal.
Planuri:
• Frontal
• Sagital
• Transversal.
Planul frontal desparte corpul în partea din faţă – ventrală – şi partea din spate – dorsală. Planul sagital este planul de simetrie al corpului. Planul transversal împarte corpul în partea superioară şi inferioară.

Leave a Reply