Împreună cu sistemul nervos, sistemele senzoriale şi endocrin asigiură interacţiunea organismului cu mediul înconjurător. Funcţia sa principală este mişcarea. Mişcarea se realizează prin două sisteme: sistemul osos şi sistemul muscular. Sistemul osos joacă un rol pasiv, sistemul muscular un rol activ în aparatul locomotor.

Sistemul osos
Funcţiile sistemului osos sunt: susţinerea organismelor, protejarea organelor interne, hematopoeza, depozitarea substanţelor minerale, mişcarea. Scheletul uman este format din oase legate prin articulaţii, la adulţi se compune din 206 de oase. După principalele regiuni ale corpului distingem: scheletul capului, trunchiului şi membrelor. Scheletul capului cuprinde neurocraniul care adăposteşte encefalul şi viscerocraniul format din oasele feţei.

• Neurocraniul se compune din 8 oase, din care 4 sunt neperechi – osul frontal, occipital, etmoid, sfenoid, şi 2 perechi – oasele parietale şi oasele temporale.
• Viscerocraniul se compune din 14 oase, dintre care 2 sunt neperechi – osul vomer, mandibula (maxilarul inferior) – şi 6 perechi – oasele maxilare, oasele palatine, oasele nazale, oasele lacrimale, oasele zigomatice, cornetele nazale inferioare.

Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrală, sternul şi coaste (din punct de vedere funcţional şi bazinul face parte din acesta).
• Coloana vertebrală – axul scheletului trunchiului, este formată din 33-34 vertebre legate prin discurile intervertebrale. Vertebrele sunt şezate metameric. După regiuni deosebim vertebre cervicale (8), toracale (12), lombare (5), sacrale (5) şi coccigiene (4 sau 5). Coloana vertebrală prezintă patru curburi fiziologice: lordoza cervicală şi lombară, cifoza toracală şi sacrală. Lordozele prezintă concavitatea în faţă, scifozele în spate. Curburile laterale spre stânga sau spre dreapta ale coloanei vertebrale se numesc scolioze.
• Coastele (12 perechi) sunt oase late, se compun din arc osos şi cartilaj. Coaste adevărate sunt primele 7 perechi, se articulează direct cu sternul prin cartilaje proprii. Coaste false sunt următoarele 3 perechi, se leagă prin cartilaje de coaste 7 şi astfel se articulează indirect cu sternul. Coastele flotante sunt ultimele 2 perechi, care nu se articulează cu sternul.
• Sternul are 3 părţi: manubriu, corp şi apendice xifoid. Sternul, împreună cu coastele şi reginea toracală a coloanei vertebrale formează cutia toracică.

Scheletul membrelor se compune din scheletul centurilor şi din scheletul membrelor propriu-zise.
• Centura scapularâ leagă membrul superior de scheletul trunchiului, este format de cele două clavicule şi de cele două scapule (omoplat).
• Scheletul membrului superior este format din scheletul braţului humerus, scheletul antebraţului radius şi cubitus, precum şi scheletul mâinii: carpiene, metacarpiene, falange.
• Centura pelviană leagă membrul inferior de trunchi, este formată din cele două oase coxale care se articulează în faţă prin simfiza pubiană, în spate prin osul sacru, formând bazinul. Osul coxal s-a format prin contopirea a trei oase: osul iliac, os ischion şi ospubic.
• Scheletul membrului inferior este format din trei părţi: scheletul coapsei, femur, cu un os mic în articulaţia genunchiului numit rotulâ, scheletul gambei tibia şi peroneul şi scheletul piciorului, tarsiem, metatarsiene, falange. Piciorul uman s- a acomodat staţiunii bipede.

Rolul sistemului osos în organism:
• Ţesutul osos bogat în substanţe minerale asigură consistenţa scheletului, care astfel îşi îndeplineşte rolul de susţinere.
• Prin rezistenţa lor mecanică, cutia toracică şi craniul protejează organele vitale.
• Ţesutul osos constituie depozit de săruri minerale, cu rol important în menţinerea echilibrului P-Ca.
• Măduva roşie a oaselor produce majoritatea elementelor figurate a sângelui.
• Oasele funcţionează ca pârghii având rol esenţial în mişcările corpului.

Creşterea oaselor • Oasele formate se măresc atât în lungime cât şi în grosime. Creşterea în lungime este asigurată de cartilajele de creştere situate între efifize şi diafiză. Creşterea în grosime se realizează prin periost. Creşterea şi dezvoltarea oaselor este influenţată de mai mulţi factori: enzime (fosfataze), vitaminele A-C-D, hormonii secretaţi de hipofiză, tiroidă, glanda paratiroidă, gonade.

Afecţiunile sistemului osos pot avea cauze diferite, cum este alimentaţia săracă în calciu, obezitate, stat îndelungat în picioare, ţinută incorectă a corpului, influenţe mecanice, fizice, biologice.

• Deformările coloanei vertebrale:
• Cifoza – cocoaşă, curbura accentuată a curburii toracale;
• Scolioza – devierea laterală a coloanei vertebrale;
• Lordoza – accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale.
• Entorsele se caracterizează prin întinderea sau răsucirea ligamentelor, fără ca oasele să se deplaseze din articulaţie. Sunt dureroase, articulaţia afectată se umflă.
• Luxaţia apare ca urmare a unui traumatism, efort brusc, răsucire puternică a ligamentelor, dislocarea oaselor dinarticulaţie. Este dureroasă, cu deformarea, umflarea vizibilă a locului afectat.
• Fracturi. Sub acţiunea unei lovituri puternice osul se poate rupe. în cazul fracturilor deschise sau combinate se produce rană deschisă la locul fracturii, osul devine vizibil şi există posibilitatea infectării măduvei osoase. Vorbim despre fractură închisă dacă în locul afectat pielea rămâne intactă. Se observă echimoze deformarea membrului.

Sistemul muscular
Sistemul muscular se compune din totalitatea muşchilor scheletali şi viscerali din organism.

Muşchii scheletici (somatici) sunt formaţi din ţesut muscular striat, acoperă scheletul, împreună cu oasele şi articulaţiile asigură mişcarea diferitelor părţi ale corpului.

Muşchii viscerali sunt formaţi din ţesut muscular neted, fac parte din componenţa organelor interne cave, vaselor sanguine şi pielii.

Principalele grupe de muşchi scheletici după regiunile corpului sunt:
• Muşchii capului
• Buşchii cutanaţi sau mimici: se găsesc în jurul orificiilor bucal, nazal, ochilor şi urechilor, au rol în lărgirea respectiv strângerea acestora. Muşchii frontali şi occipitali au rol în exprimarea atenţiei. Toţi aceşti muşchi împreună determină expresia feţei.
• Muşchii masticatori: au rol în mestecarea alimentelor. Din acest grup fac parte muşchii maseteri şi temporali.
• Muşchii limbii
• Muşchii extrinseci ai globului ocular: drept superior şi inferior, drept interior şi exterior, oblic superior şi inferior
• Muşchii gâtului – pielosul gâtului, muşchii sternocleidomastoidieni, muşchii hioidieni.
• Muşchii trunchiului
• Muşchii spatelui şi ai cefei – trapez, dorsal, muşchii şanţurilor intervertebrale.
• Muşchii anteriori şi laterali ai toracelui – pectorali, dinţaţi, intercostali exteriori şi interiori, diafragm.
• Muşchii anteriori şi laterali ai peretelui abdominal – muşchiul drept abdominal, muşchii abdominali oblici externi şi interni.
• Muşchii membrelor
• Muşchii membrelor superioare: muşchii umărului, deltoidul, Bicepsul de pe partea anterioară a braţului, tricepsul pe partea posterioară a braţului, muşchii antebraţului, flexori şi extensori ai degetelor, pronatori şi supinatori ai antebraţului, muşchii mâinii.
• Muşchii membrelor inferioare: în jurul articulaţiei coxo-femurale, muşchii fesieri mari, mijlocii şi mici; muşchii coapsei: muşchiul croitor, muşchiul cvadriceps femural (pe partea anterioară a coapsei, fixează rotula cu tendonul), biceps femural (pe partea posterioară a coapsei), muşchii aductori ai coapsei; muşchii gambei: tricepsul gambei capetele gastrosnemieni şi solear se unesc, se continuă în tendonul lui Ahile şi se lipesc de calcaneu, amuşchii extensori ai degetelor şi pronatori ai piciorului, muşchii flexori ai degetelor şi supinatori ai piciorului; pe plantă se găsesc muşchii flexori şi extensori ai degetelor.

Contracţiile musculare • Contracţiile musculare se manifestă prin fenomene
mecanice, electrice şi termice. Modificările mecanice sunt schimbări în forma şi
tonusul muşchiului. Există două tipuri de contracţie musculară:
• în cazul contracţiei izometrice nu se modifică lungimea muşchiului, doar starea sa de tensiune creşte. Această contracţie nu realizează lucru mecanic, întreaga energie se transformă în căldură. Acest tip de contracţie caracterizează activitatea musculaturii postulare care asigură poziţia corpului.
• în cazul contracţiei izotonice muşchiul se scurtează, tensiunea rămâne aceeaşi. Rezultă lucru mecanic manifestat prin diferite forme de mişcare. Acest tip de contracţie este caracteristic pentru majoritatea muşchilor membrelor.

Muşchiul răspunde prin contracţie simplă la un stimul unic, de scurtă durată aplicat direct asupra muşchiului sau nervului motor. Aceasta se numeşte secusa musculară.

Contracţia fuzionată este rezultatul impulsurilor repetate, rapide într-un interval de timp, se numeşte tetanos.

Tetanos incomplet apare când frecvenţa excitaţiei este mai mică, între două excitări are loc relaxare parţială, reprezentarea grafică a contracţiei – miograma – înregistrează un platou dinţat.

în cazul tetanosului complet, frecvenţa excitaţiei este ridicată, nu are loc relaxarea muşchiului, miograma are un platou regulat. Tetanosul este cea mai eficientă contracţie musculară.

Tonusul muscular este starea permanentă de contracţie uşoară a muşchiului în repaos; este rezultatul impulsurilor succesive care excită fibrele musculare în mod alternativ. în timpul somnului, tonusul muscular scade, în timpul activităţii corticale intense creşte. Are un rol important în termoreglare, menţinerea posturii corpului, expresia feţei, fixarea articulaţiilor.

Oboseala musculară – după activitate de lungă durată sau de mare intensitate, excitabilitatea şi capacitatea de efort a muşchiului scade temporar, în muşchi se acumulează acid lactic, scade cantitatea glucozei în placa motorie.

Leziuni ale muşchilor:
• întinderi – contracţia fibrei musculare peste limita elasticităţii, adeseori în locul unde muşchiul se leagă de tendon.
• Ruptură musculară – rupere completă a muşchiului, în masa acestuia sau în punctul de contact cu tendonul.
• Echimoze adânci – când are loc leziunea unei mase mari de muşchi.