în anul 1938 s-a instaurat regimul de autoritate monarhică a lui Carol al Il-lea, ceea ce necesita o nouă Constituţie. Statul şi instituţiile consacrau o monarhie autoritară, regele fiind cel care domneşte şi guvernează. S-au desfiinţat principiile suveranităţii poporului şi a separării puterilor în stat, instaurând principiul supremaţiei regelui. Multe dintre drepturile şi libertăţile cetăţeneşti au fost restrânse sau menţinute formal, s-a modificat sistemul de vot, femeile având dreptul la vot şi ele. Puterea legislativă o exercita regele, prin intermediul parlamentului bicameral, limitate numai la legiferare şi având un caracter corporativ. Puterea executivă o exercita tot el, prin guvern numit şi revocat de el însuşi. Odată cu aceste schimbări, libertăţile şi drepturile democratice au fost puternic restrânse. Parlamentul şi-a pierdut factorul politic esenţial, şi-a pierdut principalele sale atribuţii.
Sinteze teoretice
Sinteze teoretice: Constitutiile comuniste din Romania – Constitutia din 1923
Constituţia din 1923 a fost promulgată la 28 martie 1923, de către regele Ferdinand I, fiind publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu, ca urmare a schimbărilor în mentalitatea colectivă, noul context european, mutaţiile economico-sociale şi exigenţele respectării tratatelor de pace după Primul Război Mondial. A păstrat 76 din cele 88 de articole din Constituţia din 1866, Unirea din 1918 şi înfăptuirea unor noi reforme ca votul universal şi Reforma Agrară, au fost şi ele factori care au influenţat adoptarea acesteia, deşi, iniţial, a fost contestată de Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc. în această constituţie „Regatul României este un stat naţional unitar şi indivizibil”, care oferă un statut aparte bisericii greco-catolice, aceasta fiind privilegiată, biserica ortodoxă fiind subordonată statului. Aici apare şi Consiliul Legislativ care trebuie să avizeze legile. Principiile sunt aceleaşi ca a Constituţiei din 1866, ca diferenţă însă putem menţiona faptul că proprietatea era doar garantată de stat. S-au introdus două concepte noi, a utilităţii sociale şi a utilităţii publice. S-a acceptat votul universal, însă doar în cazul bărbaţilor de peste 21 ani şi s-au afirmat drepturile minorităţilor prin ideea de egalitate. S-a adoptat libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiniile prin viu grai, prin scris şi prin presă. Consacră principiul potrivit căreia „toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţie”. Puterea legislativă s-e exercita de către rege şi Reprezentanţa naţională (Senat + Adunarea Deputaţilor); puterea executivă a fost încredinţată regelui, persoana lui fiind inviolabilă, responsabilitatea actelor având-o miniştrii; iar puterea judecătorească se exercita de organele ei, hotărârile lor fiind pronunţate prin legi şi executate în numele regelui.
Sinteze teoretice: Constitutiile din Romania – Constitutia din 1866
A fost publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie 1866, având ca model Constituţia belgiană din 1831, adaptată necesităţilor româneşti. S-a creat din nevoia a unei constituţii de origine internă, după aducerea la tron al lui Carol I de Hohenzoller Sigmaringen. Un precusor al Constituţiei fusese proiectul de constituţie elaborat de Consiliul de Stat şi discutat de Adunarea Constituantă. Era alcătuit din 8 titluri şi 133 de articole, consacra făurirea statului modern român. Conţinutul Constituţiei scria despre stat şi instituţii, nu pomenea nimic despre raporturile cu Imperiul Otoman, şi aceasta fiind o afimara a independenţei, Proclama monarhia constituţională, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, Se presupunea suveranitatea naţională, o guvernare reprezentativă şi responsabilă, responsabilitatea ministerială şi principiul separării puterilor în stat, a domnului şi a guvernului, Conform Constituţiei Domnul numea şi revoca miniştrii, numea şi confirma în toate funcţiile publice, bătea monedă, conferă decoraţii, comanda armata, convoca, amâna sau dizolva parlamentul, avea drept de veto absolut şi el era cel care declara pace sau război, Parlamentul avea drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor, de interpelare, acorda sau retrăgea încrederea guvernului şi Adunarea Deputaţilor a fost cea care trebuia să adopte bugetul Scria şi despre drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, despre libera asociere, libertatea persoanei, inviolabilitatea domiciliului, libertatea conştiinţei, a cuvântului, a presei, dreptului la educaţie, Toţi românii erau egali în faţa legii, indiferent de clasă. Sistemul electoral se baza pe vot eenzitar, însă erau şi câteva excepţii de la regula censului, acestea fiind profesiunile liberale. Constituţia a suferit mai multe modificări în timp, în 1879 a articolului 7, 1884 modificarea sistemului electoral iar ultima fiind în 1917.
Sinteze teoretice: Constitutiile din Romania
Până în anul 1866 ţara nu avea o constituţie ci doar documente cu caracter constituţional. Primul document de acest gen a fost „Cererile norodului românesc”, din 1821. Aceasta fusese o declaraţie de principii pe fondul nevoii de reformare a societăţii, câştigată prin revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Chiar în anul 1822 a urmat Constituţia cărvunarilor, elaborat la Iaşi, acesta indicând tendinţa introducerii sistemului modern de guvernare, iar în 1828 „Osăbitul act de numire a suveranului român”, scris de Ionică Tăutul. Regulamentele Organice au fost adoptate în condiţiile protectoratului rus, între anii 1831-1832. în 1848 au apărut documentele programatice ale Revoluţiei şi Proclamaţia de la Islaz, aceasta fiind o declaraţie de drepturi. Convenţia de la Paris din anul 1858, a jucat rol de Constituţie şi a stabilit un nou statut politico-juridic al principatelor. Acesta a fost necesar deoarece se constituiau Principatele Unite ale Moldovei şi Ţările Româneşti sub suzeranitate otomană şi garanţia colectivă a celor 7 mari puteri. Tot în această perioadă era instituit statul de drept şi s-a introdus principiul separării puterilor în stat: executivă, legislativă şi judecătorească. în condiţiile procesului de modernizare a întregii vieţi social-economice, politice şi culturale, s-a concretizat nevoia fundamentării organizărilor instituţional – politice.
Evoluţia Constituţională a României
1. Etapa aşezării instituţiilor constituţionale: 24 ianuarie 1859 – 1 iulie 1866
2. Etapa de continuitate a instituţiilor constituţionale: 1 iulie 1866 – 20 februarie 1938
3. Etapa de instabilitate constituţională: 20 februarie 1838 – 30 decemrbie 1947
4. Etapa dictaturii comuniste: 30 decembrie 1947 – decembrie 1989
Sinteze teoretice: Secolul XX intre democratie si totalitarism. Ideologii si practici politice
Secolul al XX-lea s-a caracterizat prin confruntarea dintre democraţie şi totalitarism, Putem vorbi de totalitarism de dreapta şi de stânga, cea de dreapta fiind faşizmul şi nazismul, cea de stânga comunismul, Ideile totalitarismului se bazează pe un partid şi ideologie unică, controlul statului asupra societăţii, libertatea individuală redusă, cenzura, teroarea şi poliţia secretă, înregimentarea ‘meselor îndoctrinate politic, cu ajutorul mijloacelor de propagandă. Pe de altă parte se află democraţia ale cărei principii oarecum sunt opusul totalitarismului. Acestea sunt suveranitatea naţiunii, a reprezentativităţii şi separarea puterilor de stat. Se caracterizează prin pluripartidism, diversitate ideologică, neintervenţia statului, drepturi şi libertăţi – politice, civile, sociale; şi regimuri constituţionale. Constituţia este cea care pune în aplicare principiul: naţiunea este sursa suverenităţii. Prevede alegerea de către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor reuniţi în adunări, care votează legile şi bugetul; controlează activitatea puterii legislative, Democraţia liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice iar opinia publică este structurată şi organizată de către partidele politice.
Ideologiile şi practicile totalitare s-au afirmat în prima jumătate a secolului al XX-lea pe fondul consecinţelor Primului Război Mondial. Fascismul se practica în Italia după anii 1920, nazismul în Germania din 1934 când a murit Hindenburg şi Hitler a preluat atribuţiile preşedintelui. Partidele de grupare extremistă de dreapta erau practicate în România, Ungaria, Bulgaria, Spania, Portugalia, Belgia şi Marea Britanie. în unele dintre ţări, cum a fost şi România, aceste partide au ajuns la conducere. Comunismul, extrema stângă, în prima jumătate a secolului al XX-lea se practica într-o singură ţară, URSS-ul, în cea de-a doua parte a secolului însă s-a extins în mai multe ţări din Europa, Asia şi America.
Continue reading
Sinteze teoretice: Autonomii locale si institutii centrale in spatiul romanesc
Paralel cu etnogeneza românească, au avut loc procese economice, sociale, politice care au condus la structurări de tip statal şi la necesitatea statului, favorizând formarea statelor medievale româneşti. Prezenţa migratorilor în zonă, dincolo de distrugerile provocate, a realizat un echilibru de forţe, care a împiedicat expansiunea statelor din zona aceasta, însă cu puţin timp după au apărut şi s-au afirmat statele medievale ca Regatul Ungar, statele ruseşti sau Imperiul Bizantin. Adică, pericolul extern a condus la întărirea raporturilor feudale şi la concentrarea acestora în jurul unei autorităţi mai puternice. Au existat influenţe atât negative cât şi pozitive. Pozitiv a fost acela că li s-a arătat un model de organizare politică statală însă totodată exista şi pericolul de a cuceri statele româneşti. Apoi au apărut nobilii feudali şi ţăranii dependenţi, care, prin procesul de structurare socială la nivelul obştilor săteşti, la fel, au condus la necesitatea statului. Contextul intern care a favorizat formarea statelor au fost premisele economice cum ar fi lărgirea schimburilor comerciale, apariţia târgurilor şi a oraşelor.
Formarea statelor
în spaţiul locuit de români s-au format cinci state medievale, cu intervenţia statelor vecine. Aceste state medievale s-au constituit sub forma voievodatului, care este o structură statală de tip românesc. Procesul a fost relativ concomitent, excepţia au făcut statul Asăneştilor şi Transilvania.
Continue reading
Sinteze teoretice: Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor
Romanizare
Romanizarea mt§ un proces istoric complex şi presupune ideea descendenţei, a originii romane a românilor, ideea stăruinţei elementului dacic, romanic, unitatea de neam, unitatea limbii şi latinitatea limbii, esenţa romană a unor obiceiuri şi tradiţii, şi conştiinţa românilor despre originea romanică, Romanizarea a fost cea care a înlăturat diferenţele între localnici şi romani pe planul culturii materiale, vieţii politice şi religioase respectiv a impus limba latină ca limbă de comunicare, Astfel, ăn urma romanizării s-au înregistrat mutaţii etnice, lingvistice şi spirituale.
Etnogeneza constă din formarea poporului român şi cea a limbii române. Poporul român se trage din daci şi romani – colonişti şi veterani de război care au hotărât să nu se mai întoarcă în ţara mamă ci să rămână pe teritoriile actualei Românii. Migratorii care au trecut peste teritoriile ţării au avut deasemenea influenţă atât în formarea poporului cât şi a limbii. Conceptul de romanizare include două laturi fundamentale:
• Romanizare prin colonizare – care presupune colonizare teritoriului Daciei cu o populaţie romanizată, latinofonă, venită din toate părţile Imperiului roman (conform Eutropius)
• Schimbarea mentalităţii şi chiar a fiinţei etnice – adică asimilarea băştinaşilor geto-daci în felul de viaţă a romanilor provinciali, li adoptarea limbii latine, preluarea obiceiurilor şi a civilizaţiei romane
Romanizarea, procesul de asimilare de către autohtoni a elementelor de civilizaţie şi de cultură romane, a cunoscut 3 etape.
Continue reading
