Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
Joc secund de Ion Barbu
Testament de Tudor Arghezi
Limba Română
Cuprins comentarii
Alchimie de Marin Sorescu
Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi
Baltagul de Mihail Sadoveanu
Ciocnirea de Mircea Cărtărescu
De demult… de Octavian Goga
Din ceas, dedus… de Ion Barbu
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu
Enigma Otiliei de George Călinescu
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
Floare albastră de Mihai Eminescu
Fântâna dintre plopi (Hanul Ancuței) de Mihail Sadoveanu
Flori de mucigai de Tudor Arghezi
În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu
Ion de Liviu Rebreanu
Iona de Marin Sorescu
Joc Secund de Ion Barbu
Lacustră de George Bacovia
La țigănci de Mircea Eliade
Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu
Luceafărul de Mihai Eminescu
Maitreyi de Mircea Eliade
Malul Siretului de Vasile Alecsandri
Moara cu noroc de Ioan Slavici
Moartea lui Fulger de George Coșbuc
Moromeții de Marin Preda
Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu
O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale
Plumb de George Bacovia
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă
Revedere de Mihai Eminescu
Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu
Sara pe deal de Mihai Eminescu
Testament de Tudor Arghezi
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu
Sara pe deal de Mihai Eminescu [Comentariu]
Sara pe deal
de Mihai Eminescu
Romantismul este o mişcare literară şi artistică apărută în Europa la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea, care a luat naştere în Anglia, apoi s-a extins repede în toată Europa, cuprinzând atât literatura cât şi artele plastice respectiv muzica şi estetica. Romantismul a apărut ca o mişcare împotriva clasicismului riguros, negând formele riguroase şi cultivă sensibilitatea, fantezia, imaginaţia, sinceritatea emoţională în defavoarea raţiunii şi a lucidităţii clasice. Scriitorii romantici evadează din lumea reală în trecut, în lumea meditaţiei sau a visului, într- un cadru romantic nocturn, motivele preferate fiind noaptea şi luna. Evadarea romantică este o formă de refuz a realităţii de care erau dezamăgiţi. în creaţii domină libertatea totală, astfel se lărgesc sursele de inspiraţie şi temele operelor: se acordă atenţie tradiţiilor populare, istoriei, descrierii de natură, dar la acestea se adaugă meditaţiile filozofice despre condiţia umană şi prezentarea sentimentelor omeneşti, mai ales a iubirii.
Continue reading
Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu [Comentariu]
Riga Crypto și lapona Enigel
de Ion Barbu
Modernismul este un curent literar constituit la sfârşitul secolului al XlX-lea, promovat în literatura română de Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul”. Prin intermediul acestei reviste se promovează o orientare bazată pe ideea sincronizării literaturii române cu literatura europeană, prin imitaţie şi adaptare. Modernismul presupune atitudini anticlasice, antiacademice, antitradiţionale şi anticonservatoare şi se bazează pe ruptura faţă de trecut şi pe negarea valorilor din etapa anterioară. Revista „Sburătorul” şi cercul literar format în jurul acesteia condamnă tradiţionalismul, misticismul ortodoxist şi ostilitatea faţă de civilizaţie. Printre poeţii care şi-au publicat creaţiile în paginile revistei se numără Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Ion Barbu. Modernismul presupune o mare variaţie tematică, poeţii care se încadrează în această tipologie fiind preocupaţi în primul rând de căutarea unor noi teme, de a da naştere unui nou limbaj poetic, care nu mai respectă canoanele anterioare, de a evolua de la epic la liric şi de reducerea la lirism.
„Riga Ciypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu este o poezie modernă prin următoarele trăsături: raportarea polemică la tehnicile poetice ale înaintaşilor, cultivarea ambiguităţii şi a echivocului specifice limbajului poetic modern, promovarea poeziei ca act de cunoaştere, folosirea unor motive ale literaturii anterioare în contexte inedite.
Continue reading
Revedere de Mihai Eminescu [Comentariu]
Revedere
de Mihai Eminescu
Romantismul este o mişcare literară şi artistică apărută în Europa la sf. sec. al XVIII- lea şi înc. sec. al XlX-lea, cu influenţe în literatură, filozofie, istorie, economie, politică. A luat naştere în Anglia, dar s-a extins repede în Germania şi Franţa, apoi în întreaga Europă, cuprinzând atât literatura cât şi artele plastice respectiv muzica şi estetica.
Romantismul a apărut ca o mişcare împotriva clasicismului riguros, de aceea neagă formele stricte şi cultivă sensibilitatea, fantezia, imaginaţia, sinceritatea emoţională în defavoarea raţiunii şi a lucidităţii clasice. Scriitorii romantici evadează din lumea reală în trecut, în lumea meditaţiei sau a visului, într-un cadru romantic nocturn, motivele preferate fiind noaptea şi luna. Evadarea romantică este o formă de refuz a realităţii de care erau dezamăgiţi. în creaţii domină libertatea totală, astfel se lărgesc sursele de inspiraţie şi temele operelor: se acordă atenţie tradiţiilor populare, istoriei, descrierii de natură, dar la acestea se adaugă meditaţiile filozofice despre condiţia umană, despre timp. Preferând meditaţia, romanticii manifestă interes pentru definirea timpului şi a spaţiului. Sunt utilizate procedee artistice variate, cea mai importantă fiind antiteza.
Continue reading
Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu [Comentariu]
Odă (în metru antic)
de Mihai Eminescu
Romantismul este o mişcare literară şi artistică apărută în Anglia, care s-a extins repede în întreaga Europă, marcând sf. sec. al XVIII-lea şi înc. sec. al XIX-lea, cuprinzând atât literatura cât şi artele plastice respectiv muzica şi estetica. Teoreticianul acestui curent literar este considerat Victor Hugo, care a identificat direcţiile curentului în „Prefaţa” dramei „Cromwell”.
Romantismul a apărut ca o mişcare împotriva clasicismului riguros, de aceea neagă formele riguroase, stricte şi cultivă sensibilitatea, fantezia, imaginaţia, sinceritatea emoţională în defavoarea raţiunii şi a lucidităţii clasice. Scriitorii romantici evadează din lumea reală în trecut, în lumea meditaţiei sau a visului, într-un cadru romantic nocturn, motivele preferate fiind noaptea şi luna. Evadarea romantică este o formă de refuz al realităţii de care romanticii erau dezamăgiţi. Se introduc noi categorii estetice, ca urâtul, grotescul şi fantasticul. în creaţii domină libertatea totală, astfel se lărgesc sursele de inspiraţie şi temele operelor: se acordă atenţie tradiţiilor populare, istoriei, descrierii de natură, dar la acestea se adaugă meditaţiile filozofice despre condiţia umană, despre timp sau cosmos şi prezentarea sentimentelor omeneşti, mai ales a iubirii. Se creează figura omului de geniu singuratic, neînţeles şi nefericit. Preferând meditaţia, romanticii manifestă interes pentru definirea timpului şi a spaţiului, care sunt, conform gândirii lor, subiective şi infinite, idee preluată de la filozofii vremii.
Continue reading
Moartea lui Fulger de George Coșbuc [Comentariu]
Moartea lui Fulger
de George Coșbuc
Poezia ultimului deceniu a secolului al XlX-lea este profund marcată de creaţia lui Eminescu, ceea ce face posibilă apariţia epigonismului eminescian, cum este cazul lui Alexandru Vlahuţă. Apariţia poeţilor ardeleni George Coşbuc, Octavian Goga şi St. O. Iosif a constituit o schimbare de tonalitate şi a revigorat lirica românească. Satul românesc, suferinţa celor mulţi, peisaje solare, alături de particularităţi de la nivelul lexicului sau al prozodiei, constituie trăsături ale poeziei cultivate. Din linia impusă de aceşti poeţi va evolua tradiţionalismul interbelic.
Poezia lor nu aparţine unui nou curent literar, ci reflectă o serie de prelungiri ale romantismului şi ale clasicismului.
Prin creaţiile sale Coşbuc a realizat o monografie lirică a vieţii satului şi a ţăranului român transilvănean de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Criticii afirmau că este un poet al ţărănimii, surprinzând sentimentele omului simplu de la ţară, prezentând universul spiritual al satului ardelenesc într-o viziune idealizată, înfrumuseţată de un puternic optimism.
Continue reading
Malul Siretului de Vasile Alecsandri [Comentariu]
Malul Siretului
de Vasile Alecsandri
Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi este marcată de sincronizarea manifestului romantismului francez şi a articolului-program al lui Kogălniceanu, publicat în 1840. în perioada paşoptistă literatura ocupă un loc din ce în ce mai important şi începe să se îndepărteze de celelalte domenii culturale. Scriitorii epocii sunt, în primul rând luptători ai creării unei conştiinţe naţionale puternice, ceea ce este de fapt oglindirea ideologiei Revoluţiei de la 1848 nu numai în viaţa socială, ci şi în cea literar-culturală.
Articolul lui Mihail Kogălniceanu, „Introducţia” din revista „Dacia literară” este considerat programul romantismului românesc deoarece cuprinde câteva idei importante ca unificarea limbii şi a literaturii, realizarea unei critici obiective, înlăturarea traducerilor şi crearea de opere originale româneşti. în acest sens Kogălniceanu propune trei teme: istoria, natura şi folclorul, teme care vor marca literatura acestei perioade.
Scriitorii paşoptişti şi-au pus opera în slujba idealurilor naţionale şi culturale ale epocii. între ei un loc deosebit îl ocupă Vasile Alecsandri, recunoscut ca valoare de către Titu Maiorescu, dar şi de Eminescu care îl apreciază ca „rege al poeziei”.
Continue reading
La țigănci de Mircea Eliade [Comentariu]
La țigănci
de Mircea Eliade
Nuvela „La ţigănci” de Mircea Eliade face parte din literatura contemporană fiind o nuvelă fantastică, scrisă după al Doilea Război Mondial (în 1959), în perioada când Eliade ilustrează ideea că opoziţia dintre real şi ireal, dintre sacru şi profan se estompează, între acestea nemaiexistând hotare bine determinate. Nuvela marchează o nouă etapă în creaţia literară a autorului, fiind considerată o capodoperă a fantasticului românesc.
Literatura fantastică este un tip modern de literatură narativă care se defineşte prin mister, suspans, incertitudine. Proza fantastică se caracterizează prin apariţia unui element miraculos, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realităţii. Această intervenţie a elementului misterios stârneşte spaima personajelor, neliniştea lor. Ele se străduiesc să înţeleagă ce se întâmplă de fapt, dar, de regulă, nicio explicaţie nu se dovedeşte până la urmă pe deplin satisfăcătoare.
Tema nuvelei „La ţigănci” o reprezintă alegoria trecerii spre moarte, văzută ca modalitate de iniţiere în sacru.
Continue reading
Lacustră de George Bacovia [Comentariu]
Lacustră
de George Bacovia
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa, al cărui teoretician este Jean Moreas, prin manifestul literar „Le symbolisme”, în care vorbeşte despre o artă care va fi împotriva falsei sensibilităţi şi susţine că poezia trebuie să sugereze doar şi nu să descrie. Curentul literar şi estetic a apărut ca reacţie împotriva parnasianismului, romantismului şi a naturalismului, promovând conceptul de poezie modernă, care este definită ca „arta de a simţi”. Simboliştii susţin ideea că fiecărui obiect din lumea înconjurătoare îi corespunde un sentiment, o stare care poate fi exprimat şi explicat prin simboluri.
Apărut la sfârşitul sec. al XlX-lea, în poezii domină atmosfera sfârşitului, de aceea viziunile poetice ating domeniul suprarealităţii, al iraţionalului. Astfel, poezia încearcă să găsească o cale între realitate şi suprarealitate prin simboluri, corespondenţe şi sugestii. Poeţii îşi manifestă preferinţa pentru imagini imprecise, confuze prin care se transmit diverse senzaţii, impresii, stări ale spiritului. Starea poetică este caracterizată prin decadenţă, astfel sentimentele şi stările sugerate sunt: tristeţea, suferinţa, deznădejdea, frica, delirul, nevroza, plictisul, splin-ul, apăsarea singurătăţii, spaima de moarte sau de neant, izolarea, oboseala psihică, monotonia. Principalele teme şi motive simboliste reprezintă aceste stări şi atitudini poetice, de aceea se preferă teme ca condiţia poetului nefericit, lumea oraşului sufocant, moartea văzută ca descompunerea lumii, natura dezolantă, apocaliptică, amorul defunct, singurătatea, evadarea spre mari depărtări sau tărâmuri misterioase. Aceste teme sunt ilustrate prin câteva motive tipice, cum ar fi ploaia sau apa, materia aflată în descompunere, iubita moartă, amurgul, frigul, vântul, metale preţioase sau instrumente muzicale. O trăsătură definitorie a poeziei simboliste este muzicalitatea, realizată prin enumeraţii, repetiţii, refrene sau prezenţa unor instrumente muzicale. O mare inovaţie din punct de vedere prozodic este cultivarea versificaţiei libere, ceea ce corespunde muzicalităţii interioare. Simbolistica culorilor este o altă trăsătură a creaţiilor simboliste, culorile redând stări profunde, emoţii puternice.
Continue reading
