Otilia Marculescu (Enigma Otiliei)
de George Călinescu
George Călinescu a fost un scriitor, publicist, critic şi istoric literar, academician român. Acesta este considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate timpurile alături de Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu.
Romanul „Enigma Otiliei” a lui George Călinescu a apărut în perioada interbelică, în anul 1938. Acesta este un roman realist de tip balzacian, modernist, obiectiv şi clasic.
Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune ce se desfăşoară pe mai multe planuri, cu un număr mare de personaje şi un conflict puternic.
Tema operei este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucureştene de la începutul secolului XX, ceea ce determină caracterul citadin şi social al operei. Romanul prezintă formarea unui tânăr, care înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.
Titlul operei a fost iniţial „Părinţii Otiliei”, acesta reflectă ideea balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare dintre personaje determină într-un fel destinul orfanei Otilia, ca nişte părinţi. Autorul schimbă titlul, iar accentul cade pe Otilia, astfel aceasta devine o enigmă pentru că fiecare personaj din roman o percepe diferit.
Incipitul este unul specific romanului realist. Acesta fixează verific cadrul temporal şi spaţial al acţiunii: „Într-o seară de la inceputul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de liceean, intră pe strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli”.
Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima la Bucureşti, în casa unchiului şi tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creşte în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia, dar Aglae o consideră un pericol pentru moştenirea fratelui ei.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre cele două familii înrudite, cea a lui Costache Giurgiuveanu şi cea a surorii lui Costache, Aglae. Dar asistăm şi la un conflic dintre Felix şi Pascalopol, acesta fiind pentru mâna Otiliei.
Modul de expunere predominant în text este naraţiunea. Aceasta este realizată la persoana a III-a, cu focalizarea zero şi viziunea „dindărăt”, naratorul fiind omniscient şi omniprezent.
Din fapte, gesturi, limbaj şi comportament ni se conturează în mod indirect personalitatea Otiliei Mărculescu. Acesteia îi plăcea să se detaşeze de viaţă, avea aspiraţii mari, fapte dovedite de secvenţele „Îmi vine uneori să alerg, să zbor”, „Ah, ce mult mi-ar plăcea să am trăsură!”
Protagonista noastră este o persoană nehotărâtă, acest lucru ne este confirmat în mod repetat: „Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă”. Aceasta dezvăluie că vrea să fie iubită în secvenţa „Oricât de independentă aş fi, simt nevoia unei ocrotiri”.
Din punct de vedere psihologic, Otilia nu era o fire prea veselă, dar iubea multe, fapt demonstrat de secvenţa „Am linia inimii netedă, asta înseamnă că sunt o fată de inimă, capabilă de dragoste profundă”.
De asemenea, ea preferă să ia deciziile spontan, nefăcându-şi planuri de viaţă pe termen lung: „Am avut întotdeauna frica să hotărăsc lucrurile dinainte, lucrurile care nu sunt încă în puterea mea”.
O primă secvenţă narativă semnificativă este reprezentată de vizita Otiliei la moşie la Pascalopol împreună cu Felix. Pe tot parcursul vizitei, Otilia se plimbă cu tânărul Sima, se simte bine, astfel Felix primeşte atenţie deosebită. Din care putem deduce faptul că protagonista avea sentimente mai presus de cele de rudenie pentru tânarul băiat.
O altă secvenţă narativă semnificativă este reprezentată de întoarcerea Otiliei şi a lui Pascalopol de la Paris. Cu toate că pe timpul şederii la Paris Otilia a fost bârfită de rudele sale din familia Tulea, aceasta a ţinut să le ofere cadouri la întoarcerea acasă. Astfel aceasta dă dovadă de bună creştere.
În concluzie, Otilia Mărculescu este un personaj complex, construit atât prin metode tradiţionale cât şi moderne, fiind un personaj care rămâne o enigmă pentru Pascalopol şi Felix.