Felix Sima (Enigma Otiliei)

de George Calinescu

George Călinescu susţinea necesitatea apariţiei în literatura română a unui roman de atmosferă modernă, respingând proustianismul promovat de Camil Petrescu, teoria sincronizării literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, formulate de Eugen Lovinescu. El considera că literatura trebuie să fie în legătură directă cu „sufletul uman”. Optează astfel pentru romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt prezente tehnici moderne, susţinând ideea că „tipul firesc de roman românesc este deocamdată cel obiectiv”.
Al doilea roman al lui George Călinescu, „Enigma Otiliei” este „un roman de critic, în care realismul, balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic” (Nicolae Manolescu). Dar scriitorul îşi depăşeşte programul estetic, realizând un roman cu evidente implicaţii moderne, „un balzacianism fără Balzac” balzacianism polemic şi critic.

Factura balzaciană a romanului este dată şi de tehnica de construire a personajului preluată de Călinescu de la romancierul francez.
între personajele romanului „Enigma Otiliei” se numără şi Felix Sima. El este de multe ori „vocea autorului”, fiind mai tot timpul martor al evenimentelor şi actor doar când e nevoie de mişcare de deplasare pentru a crea câmp de acţiune celorlalte personaje.
Felix Sima deschide romanul prin descrierea casei, privită prin ochii săi şi îl încheie cu aceeaşi imagine a clădirii văzută din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune în centrul narativ al acţiunii formarea personalităţii lui Felix, de aceea poate fi considerat un bildungsroman.
Intriga romanului porneşte în momentul când Felix vine în casa lui moş Costache: Felix o iubeşte pe Otilia, fiica vitregă a lui moş Costache pe care o răsfaţă Pascalopol şi, deci e gelos pe Pascalopol.
Romanul începe acolo unde se sfârşeşte drumul lui Felix. Acesta cutreieră Bucureştiul, găseşte într-un final casa lui Costache Giurgiuveanu şi pătrunde în curte. Urmărindu-şi personajul în timp ce-şi caută ruda, naratorul observă tânărul cu uniforma neagră care îi dădea un aer bărbătesc şi elegant. Avea „faţă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă”.
Elementele caracterizării urmăresc linia clasică, pornind de la înfăţişarea exterioară către interiorul sufletesc, autorul vizând o relaţie strânsă între exterior şi interior.
Grija constantă pentru biografia personajelor sale îl fac pe G. Călinescu să-i fixeze încă de la început, lui Felix, un fel de fişă biografică: „Se numea Felix Sima şi sosise cu o oră înainte în Bucureşti venind de la Iaşi, unde fusese elev în clasa a VlII-a Liceului Internat. Sfârşise liceul, trecând şi examenul de capacitate şi acum venea în Bucureşti la tutorele său, Costache Giurgiuveanu”.
Tânărul e studios, s-a dedicat cărţilor şi lumea lui adevărată e lumea ştiinţei.
Primul contact cu familia Giurgiuveanu îl face chiar în seara sosirii. La masa de joc se aflau aproape toate personajele ce vor evolua ulterior în roman. Felix face cunoştinţă cu membrii familei Tulea şi cu Pascalopol. Felix cunoaşte celelate personaje prin intermediul Otiliei.
Aglae îl priveşte cu suspiciune, văzând în el încă un posibil pretendent la averea bătrânului. E încrezătoare în cariera pe care băiatul se străduieşte să şi-o facă. Un orfan trebuie să-şi facă repede o carieră, să nu cadă pe capul altuia- crede ea.
Băiatul e complexat de situaţia lui de orfan şi orice aluzie îi trezeşte o puternică revoltă. Ceilalţi văd în lipsa părinţilor o infirmitate. Otilia însă îl protejează din primele momente. Otilia devine întruparea feminităţii. Camera Otiliei unde va dormi în prima noapte devine un tărâm al visului şi al misterului feminin. Felix descoperă fiecare detaliu cu uimire dar şi cu curiozitate.
Otilia este pentru el „un factor feminin care-i lipsise”, „o prietenă de vârsta lui” şi de aceea i se pare curioasă înclinaţia ei pentru un om în vârstă cum este Pascalopol. Refugiul lui Felix este lectura.
O altă latură a personajului este cea de liant între cele două familii, cea a Aglaei şi cea a lui moş Costache. Aglae speră o apropiere a lui Felix de Aurica, dar băiatul nu încearcă nici un sentiment pentru domnişoara cu bărbia ascuţită.
Procesul de transformare al lui Felix în casa din strada Antim este rapid. Se obişnuieşte cu libertatea de care se bucură în casa tutorelui său, dar are simţ de disciplină. Libertatea îi risipeşte timiditatea şi îi dă sentimentul valorii personale, se dezvoltă firea lui ambiţioasă: ,Aştepta cu nerăbdare să se deschidă Universitatea, pentru a se pune cu aprindere pe muncă, voia să-şi facă o carieră solidă cât mai curând”.
Sentimentele care se înfiripă între Felix şi Otilia pornesc de la o apropiere firească între tineri de aceeaşi vârstă, amândoi fără părinţi. Fiecare este grijuliu cu celălalt.
Otilia are atitudine maternă faţă de Felix. El e la început, timid dar sincer, fără a fi capabil de generozităţi prea mari. Otilia devine o obsesie pentru el. O dărâmă şi o construieşte potrivit nevoilor sufletului său, iar fata îi scapă de fiecare dată. Modelul creat e întotdeauna inferior originalului
Declaraţia lui de dragoste făcută într-un moment în care echilibrul sufletesc se clatină cu desăvârşire, nu are în ochii fetei efectul aşteptat.
îl descumpăneşte comportamentul derutant al Otiliei, nu-şi poate explica schimbările bruşte de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol îl deznădăjduieşte, însă nu renunţă la carieră, ba dimpotrivă, eşecul în dragoste îl maturizează. Felix păstrează în amintire o iubire romantică, înălţătoare, care-i dă putere. Lucid şi raţional, el înţelege că într-o societate degradată în esenţele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, căsătoria devenind o afacere pentru supravieţuire şi nu o împlinire a iubirii. Felix însuşi „se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane influente”.
în relaţiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, şituându-se deasupra superficialităţii şi meschinăriei lumii burgheze, conducându-se după un cod superior de norme etice: „să-mi fac o educaţie de om. Voi fi ambiţios, nu orgolios”. Ambiţios, aşadar, învaţă şi face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm şi feroce, munceşte cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut în medicină, publică un studiu de specialitate într-o revistă franceză şi, cu îndârjire şi preocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medicală, căsătorindu-se potrivit ambiţiei sale cu fata unei personalităţi politice a vremii, care-i asigură un statut social superior.
Felix Sima evoluează de la adolescenţă la maturitate, trăind experienţa iubirii entuziaste şi ambiţia realizării în plan profesional. Dezamăgirea şi suferinţele vieţii nu-1 deprimă, ci îl întăresc, luciditatea îl direcţionează către înţelegerea faptului că societatea este degradată din cauza puterii pe care o are banul şi nu există altă şansă de supravieţuire decât adaptarea totală la regulile ei.