Malul Siretului

de Vasile Alecsandri

Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi este marcată de sincronizarea manifestului romantismului francez şi a articolului-program al lui Kogălniceanu, publicat în 1840. în perioada paşoptistă literatura ocupă un loc din ce în ce mai important şi începe să se îndepărteze de celelalte domenii culturale. Scriitorii epocii sunt, în primul rând luptători ai creării unei conştiinţe naţionale puternice, ceea ce este de fapt oglindirea ideologiei Revoluţiei de la 1848 nu numai în viaţa socială, ci şi în cea literar-culturală.

Articolul lui Mihail Kogălniceanu, „Introducţia” din revista „Dacia literară” este considerat programul romantismului românesc deoarece cuprinde câteva idei importante ca unificarea limbii şi a literaturii, realizarea unei critici obiective, înlăturarea traducerilor şi crearea de opere originale româneşti. în acest sens Kogălniceanu propune trei teme: istoria, natura şi folclorul, teme care vor marca literatura acestei perioade.

Scriitorii paşoptişti şi-au pus opera în slujba idealurilor naţionale şi culturale ale epocii. între ei un loc deosebit îl ocupă Vasile Alecsandri, recunoscut ca valoare de către Titu Maiorescu, dar şi de Eminescu care îl apreciază ca „rege al poeziei”.

Pastelurie lui Alecsandri constituie primul moment de strălucire al poeziei romantice de dinaintea lui Eminescu. Titu Maiorescu a considerat că aceste creaţii lirice sunt „însufleţite de o simţire aşa de curată şi puternică a naturei” şi sunt scrise într-o limbă atât de frumoasă, încât apreciază că Vasile Alecsandri este „Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută”.

Bardul de la Mirceşti se deosebeşte de romantici prin faptul că succesiunea anotimpurilor nu simbolizează trecerea ireversibilă a timpului, ci dimpotrivă, creaţia lui exprimă sentimentul stenic al eternei regenerări a naturii. Cromatica este specifică acestor creaţii, culorile fiind alese în funcţie de anotimpul descris.

Poezia „Malul Şiretului” este una dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creaţie reprezentativă pentru întreg ciclul, atât prin tehnica artistică, cât şi prin atmosfera emoţională.

Titlul ilustrează locul mirific care l-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul râului Şiret, care curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moşia de la Mirceşti.

începutul este imaginea artistică a momentului unic al întâlnirii dintre noapte şi dimineaţă.

Poezia „Malul Şiretului” este structurată în patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, apreciat în mod deosebit, se particularizează prin două aspecte inedite: lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa persoanei întâi, auctoriale (în strofele a doua şi a treia) şi nota meditativă a poeziei din ultima strofă. Peisajul este realizat prin îmbinarea discretă a planului trestru cu cel universal cosmic.
Strofa întâi descrie momentul incert al dimineţii devreme, când ziua se îngână cu noaptea, când întreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii Şiretului plutesc „aburii uşori ai nopţii”, ce par fantasme, comparaţia provocând o puternică stare emoţională. Imaginea motorie a ceţii care „se despică” printre ramurile copacilor este însoţită de imaginea vizuală a râului personificat, care „se-ncovoaie sub copaci ca un balaur”. Comparaţia este de factură mitologică, asemenea metaforei „mişcă solzii lui de aur”, care sugerează curgerea lentă a valurilor unduitoare ale râului. Epitetul cromatic „solzii de aur” exprimă fiorul provocat de lumina strălucitoare care se reflectă în undele apei.

Strofa a doua denotă prezenţa eului liric, sugerat prin pronume şi verbe de persoana I, cum ar fi: „Eu mă duc”, „mă aşez”, „privesc”. Aşezat pe „malu-i verde” poetul este un privitor, un admirator al priveliştii, fiind încântat de curgerea continuă a râului personificat: „apa curge şi la cotiri ea se perde”, „cum se schimbă-n vălurele”, „cum adoarme la bulboace”. Paralelismul sintactic al versurilor accentuează descrierea curgerii râului, imagine completată şi de epitetele descriptive „prundişul lunecos” şi „malul năsipos”. Imaginile artistice devin treptat dinamice, redând parcă emoţiile crescânde ale poetului. Personificarea Şiretului sugerează armonia dintre peisaj şi poet.

Strofa a treia începe cu imaginea delicată a sălciei pletoase care se apleacă deasupra undelor Şiretului, tabloul fiind dinamizat brusc de un peşte care „saltă-n aer dup-o viespe sprintioară” şi de raţele sălbatice care se abat din zborul lor, aşezându-se pe undele râului. Trebuie remarcate în această strofa epitetele care evidenţiază detaliile peisajului: „salcie pletoasă”, „viespe sprintioară”, „apa-ntunecată”.

Ultima strofa accentuează ideea că acest pastel nu descrie doar un peisaj natural, ci şi unul al sufletului, evidenţiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea eului liric este meditativă sugerându-se ideea că gândurile şi sentimentele sale sunt atrase de valurile mişcătoare ale râului „şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale.” Eul liric se detaşează parcă de natura înconjurătoare, contemplând fascinat şi încremenit de admiraţie lunca ce clocoteşte de viaţă, iar privirea lui descoperă şi o mică „şopârlă de smarald”, care personificată se uită curios la el.

Pastelul „Malul Şiretului” conţine descrierea unei dimineţi de vară pe malul râului Şiret, înfăţişat în frumuseţea şi farmecul ei deplin, totul fiind învăluit în lumină şi strălucire, imagine care se îmbină cu trăirile eului liric. Pastelul transmite armonia dintre poet şi peisaj şi eternizarea acestui moment de inspiraţie poetică.