Războiul Rece, care a durat între anii 1947-1991, a fost a confruntare ideologică, economică, social – politică între două sisteme, cel capitalist occidental şi est comunist, SUA şi URSI, iar pe plan politico-militar între NATO şi Pactul de la Varşovia, manifestat printr-o economie centralizată şi dirijistă, creând două instituţii reprezentative fiecărei sistem, CAER şi CEE, Pe plan politico – militar era vorba de confruntările democraţiilor liberale şi a sistemului totalitar comunist, şi a celor două blocuri militare.
România între anii 1948-1953 s-a caracterizat prin supunerea politicii faţă de Moscova, în februarie 1948 s-a şi semnat un tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală cu URSS, pe 20 de ani.S-a instaurat regimul comunist, Republica Populară Română, cunoscând două etape. Cea a subordonării totale faţă de URSS, exemplu fiind sprijinul militar sovietic din Ungaria, cu ocazia revoltei anticomuniste din 1956, Cu moartea lui Stalin apar primele tensiuni şi contradicţii în relaţiile româno – ruse, urmând etapa de detaşare faţă de politica Moscovei. Această politică a fost începută de Gh. Gheorghiu Dej prin respingerea planului Valec. Linia detaşării faţa de Moscova fiind continuată şi accentuată de N, Ceauşescu. Sub guvernarea lui s- a refuzat ruperea relaţiilor diplomatice cu Israel, s-a recunoscut RFG şi s-a refuzat implicarea în Primăvara de la Praga, din Cehoslovacia. în urma acestor acţiuni a crescut prestigiul lui Ceauşescu însă România a ajuns să se izoleze aproape complet în perioada următoare care a condus la Revoluţia din 1989 şi la prăbuşirea regimului comunist din România şi a multor ţări.
Politica externă a României în perioada Războiului Rece.
În ceea ce priveşte URSS şi blocul statelor comuniste, în perioada 1948-1953, relaţia se descrie prin supunere Moscovei, din punct de vedere politic. Această direcţie de supunere s-a subliniat şi prin critizarea atitudinii lui Tito, ostilitatea faţă de evenimentele din Ungaria 1956 respectiv prin intenţia de a cere ajutor economic din partea Moscovei. îndepărtarea de Moscova a început în anul 1958, când s-a încheiat acordul pentru construirea complexului hidroenergetic Porţile de Fier cu Iugoslavia, apropierea de Iugoslavia fiind accentuată şi prin neutralitatea României în conflictul ruso-ehinez, Legăturile a simţit a îmbunătăţire în anii 1974, dar acestea nu au fost de lungă durată din cauza neînţelegerilor pe tema integrării militare în cadrul Tratatului de la Varşovia, şi a integrării şi cooperării economice în cadrul CAER-ului.
Pactul de la Varşovia s-a creat ca răspuns la Alianţa Nord Atlantică din 14 mai 1955, URSS având rolul cel mai considerabil în acesta. A fost creat ca instrument de apărare şi avea ca misiune apărarea cuceririlor socialismului. România, deşi a semnat tratatul, a fost singura ţară membră care nu a participat la invadarea Cehoslovaciei în 1968. Prin refuzarea participărilor la diferitele manevre militare ale Pactului de la Varşovia, astfel susţinând ideea desfiinţării bolocurilor militare. România a refuzat să semneze declaraţia din 1978 deoarece acesta condamna negocierile de pace israelo- egiptene şi creştea cheltuielile militare, însă pactul a fost reînnoit în 1985, pe o perioadă de 20 ani, însă acesta a fost dizolvat oficial în 1991, după evenimentele de la sfrârşitul anilor 1980.
CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc s-a creat ca ripostă la Planul Marshall respectiv ca alternativă a Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană, din care România a făcut parte din punct de vedere economic din anul 1945. Organizaţia a inclus doar statele care se aflau în subordonare totală faţă de URSS. Obiectivele sale în 1949 au fost lărgirea schimbului de mărfuri între ţările membre, comerţul cu ţările capitaliste, îndeplinirea planurilor şi măsurilor de colaborare economică preconizate şi politica de preţuri. în cadrul acestei organizaţii au născut ideile proiectelor de mare amploare, cum ar fi construcţia marilor hidrocentrale, a sistemelor de irigaţii şi canale de transport, a liniilor de cale ferată şi şosele, porturile maritime, fluviale, marile combine şi uzine. Primul rezultat al activităţii a fost podul de la Giurgiu – Ruse. România însă lupta mai mult pentru autonomie faţă de URSS şi CAER, acesta a culminat prin Declaraţia din aprilie 1964.
Preocupările României de promova relaţiile cu Europa Occidentală s-a manifestat în primul rând prin devenirea de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite. După 1960 se simte o reorientare a politicii externe, încheiând acorduri de compensare pentru bunurile naţionalizate în 1948, iar pe planul relaţiilor diplomatice, legaţiile Angliei şi a Franţei au fost ridicate la rang de ambasadă, iar în 1963 România a ajuns să voteze în ONU altfel decât URSS şi aliaţii ei. Perioada care a urmat a servit creşterea prestigiului României pe scena internaţională, stabilindu-se contacte de nivel înalt, alte manifestări fiind vizitele diferiţilor preşidenţi la Bucureşti. Această relaţie s-a îmbunătăţit şi prin restructurarea legăturilor comerciale externe – nqi acorduri economice cu Germania, aderarea la GATT, faptul că România a devenit membru al IMF şi a Băncii Mondiale, însă odată cu impunerea cultului personalităţii şi nerespectarea acordurilor, a drepturilor omului, au condus la răcirea acestor relaţii. Prin deteriorare situaţiilor interne şi în urma atacurilor din partea guvernelor occidentale împotrvia politicii specifice anilor 1980, au avut ca rezultat izolarea internaţională a României.
