Secolul al XVIII-lea
Afirmarea chestiunii orientale în secolului al XVIIWea s-a conturat când moştenirea Imperiului Otoman s-a aflat în criză, iar Imperiul Habsburgic şi Rusia au disputat asupra ei, Susţinerea imperiului a fost menţinută de Anglia şi Franţa, care îşi aveau interesele proprii. în ceea ce priveşte România, Ţările Române au devenit teatru de război, au avut loc şase războaie ruso-austro-turce. Ţările au suferit mari pierderi teritoriale, în urma păcii de la Passarowitz, Banat şi Oltenia a ajuns sub stăpânire habsburgică, în 1812 Basarabia sub stăpânire rusă. Regimul domnianţiei otomane a fost la început regimul fanariot în Ţările Române, agravând dominanţa otomană, şi, în ciuda acestei realităţi, Ţările Române au fost considerate ca având un statut internaţional distinct cu Imperiul Otoman.

Secolul al XIX-lea
În perioada aceasta s-a conturat statutul juridic internaţional al Ţărilor Române. Chestiunea Orientală s-a menţinut în această perioadă, a crescut influenţa Rusiei în zonă şi astfel a fost înlăturat regimul fanariot în 1822 şi în 1826 s-a instaurat protectoratul rusesc, Protectoratul rus a durat 27 de ani, s-a caracterizat prin ocupaţia militară ţaristă până-n 1834 Şi reorganizarea celor două principate. S-au elaborat Regulamentele Organice. Rusia a înfrâns Revoluţia din 1848 a Ţârilor Româneşti, autonomia a ajuns să se restrângă. O nouă fază a chestiunii orientale a fost Congresul de Pace de la Paris, 1856, care a pus capăt războiului din Crimeea şi a pus capăt protectoratului rus. După acesta a fost abordată problema unirii, fiind văzută de Marile Puteri ca soluţie pentru realizarea unui stat tampon sub garanţie colectivă, pentru stăvilirea expansiunii Rusiei. După unirea celor două principate, prin dubla alegere al lui Al. I. Cuza, pe fondul chestiunii orientale, s-a declanşat lupta românilor pentru cucerirea independenţei.

Cucerirea independenţei de stat a României se plasează pe anii 1877-1878. Acţiunile diplomatice ale României înainte de obţinerea independenţei au fost înfiinţarea Ministerului Afacerilor Străine ale Principatelor, stabilirea unor legături cu alte ţări şi convenţia comercială şi de navigaţie cu Austro-Ungaria şi Rusia. Prin aceste acţiuni România se manifesta ca stat independent. Afirmarea dorinţei de unire în plan intern a fost în 1873, când Carol I, în cadrul Consiliului de miniştrii, pune în mod deschis problema independenţei. Conservatorii şi Carol I au elaborat o strategie în vederea câştigării sprijinului pentru obţinerea independenţei. Opinia publică susţinea ideea independenţei, însă existau diverse păreri cu privire la căile şi mijloacele obţinerii independenţei – liberalii susţineau calea războiului şi apropierea de Rusia iar conservatorii dorea o cale diplomatică şi apropierea de Germania şi Austro-Ungaria. S-a încheiat o convenţie comercială cu aceasta în 1875, care a avut avantaje politice, a apropiat ţările de Austro- Ungaria, şi de aceea a fost posibilă şi aderare României la Tripla Alianţă în 1883.

în redeschiderea problemei orientale, România a ales calea expectativei şi a neutralităţii, exercitând o activitate diplomatică intensă. S-a semnat o convenţie militară între Rusia şi Ţările Româneşti, în cazul izbucnirii războaielor. Convenţia garanta armatei ruse dreptul de trecere prin Ţările Româneşti, însă cu respectarea drepturilor politice şi a integrităţii existente a ţărilor. Apoi, la 12 aprilie 1877, Rusia declară război Turciei şi astfel România intră în război cu Poarta. Astfel recunoaşterea independenţei din februarie 1878, s-a realizat pe cale de război. Aceasta a condus la creşterea prestigiului internaţional al României şi a adus noi perspective economiei româneşti. Au început să se stabilească relaţii diplomatice cu ţările occidentale, în 1883 a aderat la Tripla Alianţă. Cu ajutorul alianţei, România a fost scoasă din izolarea politico-diplomatică şi s-a consolidat poziţia sa în S-E Europei. Toate acestea au dus la creşterea în continuare a prestigiului internaţional al României. în 1881 România a fost declarat Regat, având relaţii cu 18 state. Deşi s-a recunoscut independenţa României, aceasta era condiţionată de modificare articoului 7 din Constituţia din 1866, ceea ce însemna eliminarea restricţiilor religioase în exercitarea drepturilor politice şi civile; de acceptarea retrocedării sudului Basarabiei către Rusia, Delta Dunării, Dobrogea şi Insula Şerpilor fiind cele care au revenit României; şi răscumpărarea de către statul român a acţiunilor societăţii Strousberg. Perioada car a urmat a fost decisivă pentru consolidarea României moderne. S-a început instituţionalizarea mecanismelor economice, administrative şi juridice specifice modelului de dezvoltare occidental A fost posibila astfel o integrare rapidă a economiei româneşti în circuitul european.

Sfârşitului secolului XIX – începutul secolului XX
România era curtată şi de Puterile Centrale şi de Antantă. Deşi România a aderat la Tripla Alianţă, această mişcare a fost ţinută secret deoarece pliticienii şi opinia publică era în majoritate profrancezi, şi tocmai de aceea au urmărit cu atenţie şi evoluţia alianţei franco-ruse şi apropierea dintre Marea Britanie şi Franţa. în anul 1914 însă, apropierea dintre România şi Antantă s-a făcut clară.

Primul Război Mondial
Primul Război Mondial a izbucnit în anul 1914, iar după convocarea Consiliului de Coroană, România a hotărât stare de neutralitate cu expectativă armată, Starea a ţinut până-n anul 1916, când balanţa s-a înclinat spre intrarea în război pe partea Antantei, Au existat poziţii diferite la început, cele care susţineau intrarea în război pe partea Puterilor Centrale, expectativa armatei şi chiar neutralitatea definitivă. România a decis însă să declare război Austro-UngarieL La început au avut parte de succese însă aliaţii nu şi-au ţinut promisiunile, g*a oprit înaintarea şi s-a ajuns la ocuparea a 2/3 a ţării de către germani, în aprilie – mai 1918 iese din război însă cu trei zile înaintea sfârşitului războiului decide să reintre, pe partea taberei învingătoare, în acest nou context, obiectivul României a fost obţinerea recunoaşterii internaţionale a noilor graniţe.

Perioada interbelică
Perioada anilor 1920-1940 s-a caracterizat prin încercările României de a menţine status-quo-ul, independenţa şi integritatea teritoriului, afirmarea internaţională a României. Mijloacele folosite au fost încheierea alianţelor politico-militare, reluarea relaţiilor cu foştii adversari de război şi activizarea diplomaţiei româneşti la scară europeană. în 1921 a semnat o convenţie politică şi una militară cu Polonia, cu Rusia şi Ungaria se afla în relaţii tensionate, la fel şi cu Bulgaria. Cu Franţa şi Italia avea tratate de amiciţie, în 1919 a aderat la Liga Societăţilor Naţiunilor. La Mica înţelegere şi înţelegerea Balcanică. Din păcate însă, inrecările guvernului român de a asigura inviolabilitatea noilor frontiere s-au doveit până la urmă fără succes, Reîncorporarea Basarabiei în România a condus la o ruptură în relaţiile dintre ea şi Uniunea Sovietică, politica externă a României înclinând în favoarea Germaniei, influenţa căreia a crescut în urma semnării tratatului economic în data de 23 martie 1939, valabil timp de cinci ani.

Al Doilea Război Mondial
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a condus la izolarea totală a României pe plan extern, fiind situată între statele posibil inamice. A suferit pierderi teritoriale ca Basarabia, N-V Transilvania şi Sudul Dobrogei. întregul sistem politico – diplomatic, realizat în 1918, a fost distrus, având consecinţe negative în toate domeniile de activitate, Pe tot parcursul războiului România a vizat câştigarea teritoriilor pierdute în 1940, a intrat în război alături de Germania împotriva URSS, în 1943 a început tratative cu aliaţii pentru ieşirea din război, în 23 august 1944 însă, a întors armele împotriva Germaniei şi s-a alăturat Naţiunilor Unite. Deşi a participat la înfrângerea Germaniai şi a fost a patra ţară în ierarhia statelor din punctul de vedere al efortului de război, nu i s-a recunoscut statutul de stat învingător. Tratatul de pace cu Naţiunile Unite a decis ca România să plătească despăgubiri de război către URSS în suma de 300 milioane de dolari, însă în favoarea redobândirii Transilvaniei de N-V.