Ţările Române au evoluat, încă de la constituirea lor, intr-un context marcat de conflictul de interese dintre Marile Puteri, statele vecine: Ungaria, Imperiul Habsburgic, Otoman, Rusia, etc, Obiectivele politice externe au fost apărarea independenţei şi a autonomiei, a integrităţii sociale. Mijloacele au fost diplomatice, prin sistemul alianţelor şi militare.

Secolele XIV-XVI au fost marcate de conflictele cu Imperiul Otoman, deoarece acesta şi-a început expansiunea pe Peninsula Balcanică în cel de-al XIV secol, astfel ajungând până la linia Dunării. în timpul lui Soliman Magnificul Imperiul Otoman a reuşit să cucerească Belgradul şi Budapesta, iar în 1541 s-a format Paşalâcul de la Buda. Deşi Transilvania a reuşit să-şi păstreze autonomia, sub suzeranitate otomană, şi cele trei Ţări Româneşti ajung să fie sub suzeranitatea acestuia până la jumătatea secolului al XVI-lea. în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Ţările Româneşti au reuşit să constituiească un sistem politic european, însă după o vreme a crescut inlfuenţa Porţii şi astfel şi dependenţa economică. în această perioadă s-a format şi Liga Sfântă, din care au făcut parte şi Ţările Româneşti, împreună cu Habsburgii, statul papal, Spania, Toscana şi Ferrara. Putem zice că Ţările Române au încercat să conducă o politică de echilibru, alternând conflictele militare şi cu puterile creştine şi cu Imperiul Otoman. Obiectivul pe toată perioada a fost menţinerea fiinţei statale.

Mircea cel Bătrân (1386-1418) – domn al Ţării Româneşti. Alianţa cu Polonia şi Ungaria, cel din urmă fiind primul tratat de alianţă antiotomană din sud-estul europei. Lupta antiotomană avea două etape – cea a conflictelor militare, s-a integrat Dobrogea în Ţările Române, şi etapa diplomaţiei. în ceea ce priveşte relaţia cu Imperiul Otoman, deoarece Ţara Românească s-a aliat cu sârbii, a reuşit să includă Dobrogea Ţărilor Româneşti însă a determinat Poarta să pătrundă peste nordul Dunării. într-o primă fază, Ţările Româneşti luptă împotriva Imperiului Otoman însă la începutul secolului al XV-lea, Mircea se amestecă în lupta pentru tron din intreriorul imperiului. Deoarece Mehmet I a ieşit învingător, el a declanşat campanii împotriva Ţării Româneşti, a reuşit să ocupe Dobrogea şi Ţara Românească a ajuns să-şi răscumpere pacea prin plata tributului.

Alexandru cel Bun a fost reprezentantul Moldovei, semnând tratate de alianţă cu Polonia, împotriva Ungariei,
lancu de la Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei între anii 1441-1456. El a fost preocupat de atragerea Ţărilor Româneşti în frontul comun antiotoman, A promovat o politică externă cu un caracter ofensiv, având ca obiectiv lupta antiotomană, A condus multe lupte împotriva trupelor otomane, dobândind şi multe victorii. Cea mai mare victorie a fost cea de la Belgrad, în urma căreia a oprit Imperiul Otoman în drumul său spre centrul Europei.

Vlad Ţepeş domn în Ţara Românească, a avut şi el parte din luptele antiotomane, deşi a ajuns domn cu ajutorul lor, în prima parte a domniei sale plăteşte tributul însă în cea de*a doua parte refuză, Din acest motiv, Poarta – împreună cu fratele său Radu cel Frumos. A existat o alianţă a sa cu Matei Corvin, rege al Ungariei, însă prin atacul de noapte din Târgovişte, el a fost însă acuzat de trădare şi închis la Buda timp de 13 ani, când a fost eliberat mulţumită intervenţiei lui Ştefan cel Mare. A domnit apoi pentru încă o lună.

Ştefan cel Mare din Moldova – sub domnia sa a început a emancipare de sub tutela puterilor vecine (Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman), a continuat şi el lupta antiotomană şi el a fost cel care a aplicat principiul de a nu lupta cu doi duşmani deodată. A alternat relaţiile paşnice cu cele conflictuale atât cu Imperiul Otoman cât şi cu puterile creştine vecine. în relaţiile sale cu Polonia, el îl recunoaşte drept suzeran pe regele Poloniei, Cazimir al IV-lea şi astfel asigură protecţia Moldovei împotriva tendinţelor de dominaţe ale Ungariei lui Matei Corvin. Astfel s-a îndepărtat de Ţara Românescă şi Ungaria. Sub presiunea Imperiului, îşi reînnoieşte jurământul în 1485. Relaţiile cu polonia se încheie prin semnarea tratatului de „linişte şi pace veşnică” între cele două state, emancipând Moldova de sub suzeranitate Poloniei. Relaţiile cu Ungaria au fost încordate, deoarece Matei Corvin manifesta tendinţe de hegemonie şi de impunere a suzeranităţii asupra Moldovei însă în urma victoriei lui Mircea în lupta de la Baia, Matei Corvin va trata Moldova ca egal. în relaţie cu Imperiul Otoman, Ştefan cel Mare a avut o politică antiotomană, urmărind emanciparea de sub suzeranitatea lor. încearcă să nege plata tribului, însă după mai multe bătălii este nevoit să încheie pacea şi să accepte plata tribului, să recunoască suzeranitatea Imperiului Otoman însă toate acestea cu păstrarea autonomiei.
Mihai Viteazul din Ţara Românească, anii 1600, obiectivul său a fost recâştigarea independenţei, căci în ultimii ani dominaţia otomană asupra Ţărilor Române s-a agravat. A aderat la Liga Sfântă şi în urma unor tratate şi lupte, în anul 1595 Ţara Românească a devinit independentă. Tratatul de la Mănăstirea Dealul a anulat raporturile de subordonare faţă de Sigismund Bathory.

Unirea Ţărilor Române
Singura soluţie de refacere a frontului comun antiotoman al Ţărilor Române era unirea care s-a făcut în 1599. După lupta de la Şelimbăr împotriva lui Andrei Bathory, a intrat triumfător în Alba Iulia, ca principe al Transilvaniei. în mai 1600 s-a realizazat unirea cu Moldova. Destrămarea unirii a urmat repede, în septembrie anul 1600, după înfrângerea lui Mihai la Mirăslău şi răscoala din Trahsilvania. Toate acestea mulţumită contextului politic din aceea perioadă, în care Habsburgii doreau Transilvania, Polonia urmărea să controleze în continuare Moldova iar Imperiul Otoman dorea să-şi păstreze suzeranitatea asupra celor trei ţări româneşti. însă unirea a fost de scurtă durată, deoarece boierii maghiari au fost nemulţumiţi de politica lui Mihai, cu ajutorul generalului austriac Gheorghe Basta, sş pierde Transilvania. în aceeaşi perioadă se pierde şi Moldova în favoarea polonezilor.

De ce otomanii nu au cucerit Ţările Române
în perioada dintre sfârşitul secolului al XlV-lea şi în secolul al XV-lea, marile puteri din regiune dorea să păstreze Ţările Române ca state tampon între ele şi Poartă, ei fiind o puternică rezistenţă în faţa otomanilor. Pe de altă parte, Imperiul Otoman profită de această situaţie pentru a colecta tribut. în secolul al XVI-lea aduce schimbări ăn ceea ce priveşte raporturile Ţării Româneşti cu Imperiul Otoman, deoarece Poarta dorea ca Ţările Româneşti să fie dependente economic mai mult ca politic, adăugânde-le noi obligaţii. Au fost însă şi perioade în care Poarta a pus stăpânire efectivă asupra unor teritorii româneşti, pentru a supraveghe acţiunile domnilor sau pentru a controla punctele strategice şi economice însemnate.