Maitrey

de Mircea Eliade

Varianta 1:
   Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de ficţiune, filosof şi profesor român la Universitatea din Chicago.

Romanul Maitreyi, publicat în 1933, face parte din prima tendinţă, fiind un roman modern subiectiv, un roman al autenticităţii, al experienţei şi un roman exotic.

Romanul este o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri, la care participă un număr mare de personaje şi în care apare un conflict puternic.

Tema romanului este iubirea incompatibila, povestea nefericită trăită de Allan şi Maitreyi amintind de Romeo şi Julieta sau Tristan şi Isolda.

Titlul este sugestiv în ceea ce priveşte conţinutul discursului narativ. Acesta coincide cu numele personajului principal feminin, Maitreyi, considerată de critică drept cel mai exotic personaj feminin din literatura română.

Conflictul dintre europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen redă opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale, iar la nivel general, incompatibilitatea sau lipsa de comunicare dintre civilizaţii şi mentalităţi: cea europeană şi cea asiatică. De asemenea romanul prezintă şi un conflict interior. Fire autoreflexiva, Allan trăieşte conflictul dintre trăirea internă a iubirii, ca experienţă definitorie, şi luciditatea autoanalizei.

Incipitul romanului surprinde prin tonalitatea confesiunii, prin sinceritatea povestirii, luciditatea analizei, autenticitatea întâmplărilor trăite şi consemnate cât şi prin misterul femeii iubite, Maitreyi.

Maitreyi rămâne pentru europeanul raţional o eternă obsesie şi enigmă. Frământările lui Allan pentru a o înţelege pe Maitreyi fac ca romanul să aibă un final deschis.

Adolescentă bengaleză, copil şi femeie în acelaşi timp, poetă, preocupată de filozofie, apreciată de cercurile intelectuale bengaleze, aceasta simbolozează misterul feminităţii. Pompiliu Constantinescu realizează un portret al fetei în care spune: ”…Maitreyi este o femeie şi un mit; este mai ales un simbol al sacrificiului în iubire, trăind cu o intensitate şi un farmec de substanţă tare, aromitoare ca înseşi parfumurile orientale”.

Naratorul o caracterizează direct pe protagonistă în mai multe etape ale iubirii dintre cei doi. La început acestuia nu i se pare frumoasă „cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase, cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”, ca mai apoi această impresie să i se schimbe „Maitreyi mi s-a parut, atunci, mult mai frumoasă …”

Caracterizarea indirectă a fetei se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele ei cât şi din relaţia eroinei cu celelalte personaje. Astfel, Maitreyi îşi asumă tragedia iubirii, deoarece ea este singura care cunoştea interdicţiile şi urmările acestei iubiri în lumea sa. Ea îl iniţiază pe Allan în iubire, în cultura orientală şi în sacralitate. Pentru protagonistă, viaţa este iubire, iar iubirea înseamnă sacrificiu şi rodnicie.

Din punct de vedere compoziţional, romanul are cincisprezece capitole, iar întâmplările sunt relatate la persoana I, din perspectiva personajului – narator Allan. Construcţia discursului narativ constă în dubla perspectivă temporală pe care personajul – narator o are asupra evenimentelor: contemporană şi ulterioară.

În concluzie, având în vedere aspectele prezenate ulterior, putem spune că Mircea Eliade creează prin Maitreyi, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste din literatura română şi totodata cel mai exotic personaj al literaturii române, un personaj complex capabil de sacrificiu pentru o iubire adevărată.

Varianta 2:
Publicat în 1933, romanul „Maitreyi” este un roman modern subiectiv, de analiză psihologică, un roman al experienţei şi al autenticităţii dar şi un roman exotic. Modernitatea romanului constă în noutatea prezentării temei iubirii, fiind descrisă o iubire pasională între doi tineri care aparţin unor culturi diferite şi au percepţii diferite despre dragoste, tocmai de aceea dragostea lor, trăită într-un cadru exotic este incompatibilă, neîmplinită. Subiectivitatea romanului este reprezentată prin tehnica ei narativă. Romanul este de tipul jurnalului intim, iar întâmplările sunt povestite din perspectiva subiectivă a personajului-narator, a europeanului Allan. Astfel naraţiunea este realizată la persoana I, fiind mai degrabă o confesiune a autorului devenit personaj-narator. Evenimentele sunt povestite dintr-o triplă perspectivă narativă şi temporală. O perspectivă narativă este cel din jurnal, când trăia iubirea, o altă perspectivă asupra evenimentelor este reprezentată de însemnările ulterioare, notaţiile, adnotările naratorului, oglindind o analiză lucidă asupra trăirilor interioare şi o treia perspectivă este aceea a naraţiunii propriu-zise, adică povestirea ulterioară a evenimentelor. Perspectiva temporală este şi ea triplă, existând un timp narat al jurnalului, un timp al naraţiunii ulterioare din adnotaţii şi un timp al naraţiunii propriu-zise. Neconcordanţa dintre iubirea descrisă în jurnal şi rememorarea acestuia conferă romanului caracter subiectiv, naraţiunea concentrându-se asupra descrierii vieţii interioare a personajului îndrăgostit.

„Maitreyi” este un roman al experienţei pentru că descrie trăirea intensă a iubirii, ca o experienţă definitorie, iar impresia de autenticitate provine din utilizarea unor elemente reale din biografia autorului. Sursa de inspiraţie a romanului este experienţa trăită de autor în India, în timpul unei călătorii de studiu în Calcutta. Eliade trăieşte o poveste de dragoste cu fiica profesorului Dasgupta, cu Maitreyi. Allan este, astfel, alter-egoul autorului şi este naratorul-personaj al operei.
Titlul romanului este identic cu numele personajului feminin, Maitreyi, considerată de critică literară cel mai exotic personaj feminin din literatura română, fiind un mit şi un simbol al sacrificiului în iubire. Conflictul se construieşte pe opoziţia dintre două lumi diferite, cea europeană şi cea asiatică, reprezentată de europeanul Allan şi bengalezul Narendra Sen. Acest conflict reprezintă opoziţia dintre libertatea iubirii şi constrângerile tradiţionale, sugerând incompatibilitatea celor două civilizaţii sau mentalităţi reprezentate de tinerii îndrăgostiţi.

Tema romanului fiind iubirea, aceasta pentru Allan are semnificaţia unei duble iniţieri: una erotică şi una culturală. Iniţierea rămâne însă la stadiul de experienţă, fără ca personajul să cunoască o transformare ireversibilă şi profundă. Pentru Maitreyi iubirea oferă iluzia împlinirii cuplului primordial, care trăieşte dincolo de regulile stricte ale castei, ale religiei, deasupra tuturor legilor şi convenţiilor umane.

Maitreyi, eroina romanului este considerat de critica literară cel mai exotic personaj feminin din literatura română, ea simbolizând misterul feminităţii. Portretul fetei este realizat în întregime din perspectiva subiectivă a personajului-narator, al lui Allan, care la un moment dat se îndrăgosteşte de ea. Opiniile asupra Maitreyiei variază în funcţie de sentimentele lui Allan, care la început îşi neagă sentimentele, afirmând că fata este urâtă, apoi, cu prilejul vizitei din spital recunoaşte că fata îl fascinează, apoi devine pasionat de gesturile ritualice ale fetei, ca in final să se îndrăgostească profund de fată. în plus, Allan prin Maitreyi cunoaşte o altă lume, plină de mister, care îl vrăjeşte, îl uimeşte. Astfel, fata reprezintă întreaga Indie pentru Allan. Este de asemenea idealul, simbolul feminităţii pure şi în acelaşi timp şi exotice, ceea ce este sugerat şi prin titlul acestui roman.

Prin caracterizare directă naratorul realizează un portret al fetei, unul schimbător, deoarece fata este văzută în felurite chipuri, în funcţie de etapele iubirii lor. „Mi se părea urâtă – cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici de fecioară bengalezâ crescută prea plin” sau ,Maitreyi mi s-a părut atunci mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi în argint, cu şalul asemenea cireşelor galbene, şi buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea roşii (…) nu izbuteam să înţeleg ce taină ascunde făptura aceasta în mişcările ei moi, de mătase, în zâmbetul timid”. Vestimentaţia, chipul, detaliile fizice inocente sau senzuale, gesturile, faptele ei conturează un personaj complex care capătă profunzime şi mister în mintea îndrăgostitului Allan.

În ceea ce priveşte trăsăturile morale ale fetei, este dificil de fixat o trăsătură dominantă a ei, fiindcă elementul care îi defineşte personalitatea este misterul, ea fiind descrisă din unghiul de vedere al naratorului – personaj pe măsură ce se îndrăgosteşte de fată. în acest sens sunt sugestive primele întâlniri ale celor doi. Prima dată Maitreyi i se pare respingătoare, apoi cu prilejul vizitei la familia inginerului Sen este fascinat de fată, apoi la spital se simte tulburat de prezenţa fetei. După ce se mută în casa superiorului său, Allan, prin Maitreyi cunoaşte mai bine lumea, viaţa şi gândirea bengaleză şi este atras din ce în ce mai mult de complexitatea sufletească a tinerei de 16 ani. Maitreyi se joacă în mod absolut inconştient, fără să ştie ce e reala dragoste, fără să conştientizeze că pentru ea nu va mai exista cale de întoarcere. La început îl admiră pe tânărul inginer englez, crede că îl iubeşte ca pe un frate, pentru ca în final să nu mai poată trăi fără el. Pentru a oficia într-un fel relaţia lor, Maitreyi se logodeşte în secret cu iubitul ei, rosteşte un jurământ cosmic în faţa pământului, a apei şi a cerului, apoi se dăruieşte şi trupeşte lui Allan. „unirea noastră a fost poruncită de Cer”. Iubirea ei pasională se sfârşeşte brusc şi tragic: trădată de Chabu, Maitreyi este pedepsită brutal de tatăl ei. Disperată, încearcă să ia legătura cu Allan, dar este refuzat de acesta şi ca un semn de răzbunare pentru cele întâmplate se va dărui unui vânzător de fructe.

Atrăgătoare prin naivitatea adolescentină, Maitreyi reprezintă pentru Allan o sursă de mister inepuizabilă, o atracţie infinită. Inocenţa sufletului ei indian este impresionantă: îi povesteşte lui Allan că în copilărie a iubit un pom cu şapte frunze, apoi a iubit un tânăr care i-a dăruit o coroană de flori într-un templu, apoi s-a legat prin jurământ de Tagore, de guru-ul său. Este o tânără poetă talentată, preocupată de filozofie şi admirată în cercurile intelectuale bengaleze. Suflet de copil şi femeie senzuală este în acelaşi timp, ceea ce îi conferă complexitate sufletească.

Maitreyi cucereşte prin misterul ei, prin sufletul ei „nepătruns şi neînţeles”. Este o fiinţă pură, inocentă, sensibilă, dar dragostea îi conferă o pasiune ce nu are limite. Impresionant pentru Allan este acest amestec de nevinovăţie, senzualitate şi instinctualitate. Deşi luptă din răsputeri pentru a păstra iubirea, este pedepsită aspru, iar răzbunarea ei este umilă.

Asemenea lui Allan, şi pentru Maitreyi această iubire înseamnă o regăsire de sine, o auto- cunoaştere şi cunoaşterea unei lumi diferite. Prin persoana ei iubirea capătă dimensiuni mitice, în iubire. Iubirea ei naşte magia, transmite o aspiraţie spre infinit, spre absolut, este o deschidere spre sacru: „cum te-aş pierde eu pe tine, când tu eşti soarele meu…”

Cuplul de îndrăgostiţi iese din tiparele obişnuite şi se reintegrează, prin ritualul sacru al iubirii, într-un timp arhaic, primordial, mitic. Maitreyi este mai mult decât o femeie obişnuită, este un adevărat mit. Deşi destinată unei iubiri neîmplinite, explicabilă atât prin diferenţa culturală cât şi prin psihologia lor atât de diferită, Allan şi Maitreyi reprezintă un exemplu al aspiraţiei etern-umane de a atinge mitul fericirii depline prin iubire.

Personajul feminin este figura centrală a romanului şi rămâne o apariţie unică în literatura română prin exotismul ei, prin spiritul ei complex, prin farmecul ei copilăresc şi senzualitatea feminină, prin capacitatea de dăruire şi de sacrificiu pentru iubire. Maitreyi pare un personaj de basm, iar poveste de dragoste pe care o trăieşte alături de Allan capătă dimensiunea unui mit, cel al fericirii prin iubire.