Alchimie de Marin Sorescu
Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi
Baltagul de Mihail Sadoveanu
Ciocnirea de Mircea Cărtărescu
De demult… de Octavian Goga
Din ceas, dedus… de Ion Barbu
Emoție de toamnă de Nichita Stănescu
Enigma Otiliei de George Călinescu
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
Floare albastră de Mihai Eminescu
Fântâna dintre plopi (Hanul Ancuței) de Mihail Sadoveanu
Flori de mucigai de Tudor Arghezi
În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu
Ion de Liviu Rebreanu
Iona de Marin Sorescu
Joc Secund de Ion Barbu
Lacustră de George Bacovia
La țigănci de Mircea Eliade
Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu
Luceafărul de Mihai Eminescu
Maitreyi de Mircea Eliade
Malul Siretului de Vasile Alecsandri
Moara cu noroc de Ioan Slavici
Moartea lui Fulger de George Coșbuc
Moromeții de Marin Preda
Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu
O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale
Plumb de George Bacovia
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă
Revedere de Mihai Eminescu
Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu
Sara pe deal de Mihai Eminescu
Testament de Tudor Arghezi
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu
ciocnirea
Ciocnirea de Mircea Cărtărescu [Comentariu]
Ciocnirea
de Mircea Cărtărescu
Postmodernismul este o mişcare culturală ce se manifestă în a doua jumătate a sec. al XX-lea, iar în literatura română ia amploare în anii ’8o. Postmodernismul se defineşte prin raportare la modernism. în timp ce modernismul rupe cu tradiţia, postmodernismul recuperează experienţele anterioare şi o reînnoieşte prin ludic, ironic sau parodic.
Postmoderniştii modifică fundamental chiar conceptul de „literatură”, care se extinde acum dincolo de spaţiul pur beletristic, introducând şi genurile nonficţionale ca jurnalul, corespondenţa, literatura de popularizare. Ei desolemnizează discusul literar, valorificând prozaismul, refuză stilul înalt, ermetic şi impersonal, valorifică în mod creativ stilurile poetice consacrate, prin ironie, parafrază şi parodie. Literatura postmodernă se caracterizează prin jocul cu formele, convenţiile, temele şi motivele deja existente, e o artă combinatorie, a citării şi punerii în dialog a unor forme eterogene ca stil şi timp. Scriitorul postmodern este conştient că totul a fost deja scris, că nu-i rămâne decât jocul cu fragmentele culturale clasice pe care le reinventează. Astfel, se anulează graniţele culturale, limitele genurilor şi a speciilor literare. Operele postmoderniste cuprind diversitatea realităţii contemporane, autorii practicând o poetică a concretului şi a banalului. înnoirea structurală, dar şi stilistică este adusă de cultivarea intertextualităţii, a metatextualităţii şi a transtextualităţii.
Continue reading