Comentariu

by

Sara pe deal de Mihai Eminescu [Comentariu]

Sara pe deal

de Mihai Eminescu

Romantismul este o mişcare literară şi artistică apărută în Europa la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea, care a luat naştere în Anglia, apoi s-a extins repede în toată Europa, cuprinzând atât literatura cât şi artele plastice respectiv muzica şi estetica. Romantismul a apărut ca o mişcare împotriva clasicismului riguros, negând formele riguroase şi cultivă sensibilitatea, fantezia, imaginaţia, sinceritatea emoţională în defavoarea raţiunii şi a lucidităţii clasice. Scriitorii romantici evadează din lumea reală în trecut, în lumea meditaţiei sau a visului, într- un cadru romantic nocturn, motivele preferate fiind noaptea şi luna. Evadarea romantică este o formă de refuz a realităţii de care erau dezamăgiţi. în creaţii domină libertatea totală, astfel se lărgesc sursele de inspiraţie şi temele operelor: se acordă atenţie tradiţiilor populare, istoriei, descrierii de natură, dar la acestea se adaugă meditaţiile filozofice despre condiţia umană şi prezentarea sentimentelor omeneşti, mai ales a iubirii.
Continue reading →

by

Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu [Comentariu]

Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu

Modernismul este un curent literar constituit la sfârşitul secolului al XlX-lea, promovat în literatura română de Eugen Lovinescu prin revista „Sburătorul”. Prin intermediul acestei reviste se promovează o orientare bazată pe ideea sincronizării literaturii române cu literatura europeană, prin imitaţie şi adaptare. Modernismul presupune atitudini anticlasice, antiacademice, antitradiţionale şi anticonservatoare şi se bazează pe ruptura faţă de trecut şi pe negarea valorilor din etapa anterioară. Revista „Sburătorul” şi cercul literar format în jurul acesteia condamnă tradiţionalismul, misticismul ortodoxist şi ostilitatea faţă de civilizaţie. Printre poeţii care şi-au publicat creaţiile în paginile revistei se numără Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Ion Barbu. Modernismul presupune o mare variaţie tematică, poeţii care se încadrează în această tipologie fiind preocupaţi în primul rând de căutarea unor noi teme, de a da naştere unui nou limbaj poetic, care nu mai respectă canoanele anterioare, de a evolua de la epic la liric şi de reducerea la lirism.

„Riga Ciypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu este o poezie modernă prin următoarele trăsături: raportarea polemică la tehnicile poetice ale înaintaşilor, cultivarea ambiguităţii şi a echivocului specifice limbajului poetic modern, promovarea poeziei ca act de cunoaştere, folosirea unor motive ale literaturii anterioare în contexte inedite.
Continue reading →

by

Revedere de Mihai Eminescu [Comentariu]

Revedere

de Mihai Eminescu

Romantismul este o mişcare literară şi artistică apărută în Europa la sf. sec. al XVIII- lea şi înc. sec. al XlX-lea, cu influenţe în literatură, filozofie, istorie, economie, politică. A luat naştere în Anglia, dar s-a extins repede în Germania şi Franţa, apoi în întreaga Europă, cuprinzând atât literatura cât şi artele plastice respectiv muzica şi estetica.

Romantismul a apărut ca o mişcare împotriva clasicismului riguros, de aceea neagă formele stricte şi cultivă sensibilitatea, fantezia, imaginaţia, sinceritatea emoţională în defavoarea raţiunii şi a lucidităţii clasice. Scriitorii romantici evadează din lumea reală în trecut, în lumea meditaţiei sau a visului, într-un cadru romantic nocturn, motivele preferate fiind noaptea şi luna. Evadarea romantică este o formă de refuz a realităţii de care erau dezamăgiţi. în creaţii domină libertatea totală, astfel se lărgesc sursele de inspiraţie şi temele operelor: se acordă atenţie tradiţiilor populare, istoriei, descrierii de natură, dar la acestea se adaugă meditaţiile filozofice despre condiţia umană, despre timp. Preferând meditaţia, romanticii manifestă interes pentru definirea timpului şi a spaţiului. Sunt utilizate procedee artistice variate, cea mai importantă fiind antiteza.
Continue reading →

by

Moartea lui Fulger de George Coșbuc [Comentariu]

Moartea lui Fulger

de George Coșbuc

Poezia ultimului deceniu a secolului al XlX-lea este profund marcată de creaţia lui Eminescu, ceea ce face posibilă apariţia epigonismului eminescian, cum este cazul lui Alexandru Vlahuţă. Apariţia poeţilor ardeleni George Coşbuc, Octavian Goga şi St. O. Iosif a constituit o schimbare de tonalitate şi a revigorat lirica românească. Satul românesc, suferinţa celor mulţi, peisaje solare, alături de particularităţi de la nivelul lexicului sau al prozodiei, constituie trăsături ale poeziei cultivate. Din linia impusă de aceşti poeţi va evolua tradiţionalismul interbelic.

Poezia lor nu aparţine unui nou curent literar, ci reflectă o serie de prelungiri ale romantismului şi ale clasicismului.

Prin creaţiile sale Coşbuc a realizat o monografie lirică a vieţii satului şi a ţăranului român transilvănean de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Criticii afirmau că este un poet al ţărănimii, surprinzând sentimentele omului simplu de la ţară, prezentând universul spiritual al satului ardelenesc într-o viziune idealizată, înfrumuseţată de un puternic optimism.
Continue reading →

by

De demult… de Octavian Goga [Comentariu]

De demult…

de Octavian Goga

Poezia ultimului deceniu a secolului al XlX-lea este profund marcată de creaţia lui Eminescu, ceea ce face posibilă apariţia epigonismului eminescian, cum este cazul lui Alexandru Vlahuţă. Apariţia poeţilor ardeleni George Coşbuc, Octavian Goga şi St. O. Iosif a constituit o schimbare de tonalitate şi a revigorat lirica românească. Satul românesc, suferinţa celor mulţi, peisaje solare, alături de particularităţi de la nivelul lexicului sau al prozodiei, constituie trăsături ale poeziei cultivate. Din linia impusă de aceşti poeţi va evolua tradiţionalismul interbelic.

Poezia lor nu aparţine unui nou curent literar, ci reflectă o serie de prelungiri ale romantismului şi ale clasicismului.

Octavian Goga surprinde realităţile universului rural refiectându-1 în cheie tragică. Trăsăturile liricii sale ar fi romantismul mesianic şi profetic, jalea metafizică. Poezia lui se naşte în inima îndurerată a poetului pentru soarta poporului său asurpit dintr-o imensă suferinţă, din lacrimi şi răzvrătiri împotriva nedreptăţilor sociale şi naţionale, mesianismul său manifestându-se în sensul încrederii poetului în forţa sa de a îndrepta soarta dureroasă a neamului românesc, de a contribui la eliberarea naţională şi socială. Goga se deosebeşte, prin viziune totalizantă asupra satului, de unii predecesori. Aceasta o mărturiseşte el însuşi: „Eu am văzut în ţăran un om chinuit al pământului; n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelurile sale şi nici n- am putut să-l văd încadrat în acea lumină şi veselie a lui Coşbuc”.
Continue reading →

by

Baltagul de Mihail Sadoveanu [Comentariu]

Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Tradiţionalismul este un curent cultural, care aşa cum sugerează şi denumirea apără şi promovează tradiţia, percepută ca o însumare a valorilor arhaice, patriarhale ale spiritualităţii şi expuse pericolului degradării. încercarea de conservare a valorilor tradiţionale româneşti s-a regăsit şi în activitatea poporanismului, sămănătorismului şi al gândirismului care s-au manifestat în primul sfert al secolului al XX-lea.

în perioada interbelică, direcţia tradiţionalistă, la nivel ideatic, s-a regăsit în programul promovat, în principal în reviste cu orientări ideologice distincte cum ar fi „Sămănătorul” (sămănătoriştii se opuneau influenţelor străine, considerate primejdioase pentru cultura naţională), „Viaţa românească” (în prima etapă avea o orientare poporanistă, adică o simpatie exagerată pentru ţăranul asuprit, iar apoi în a doua etapă o orientare generală în spiritul unei democraţii rurale), “Gândirea” (care aduce ca noutate promovarea în operele literare a credinţei religioase ortodoxe româneşti, care ar fi elementul esenţial de structură a sufletului românesc şi consideră importantă valorificarea miturilor autohtone, a riturilor, şi a credinţelor străvechi prin care pot fi surprinse particularităţile sufletului naţional.)
Continue reading →

by

Alchimie de Marin Sorescu [Comentariu]

Alchimie

de Marin Sorescu

Neomodernismul este un curent ideologic, o orientare literară care s-a manifestat în perioada postbelică şi se caracterizează prin redarea temelor grave într-o manieră ludică, ce ascunde însă tragicul. Scriitorii neomodernişti doresc să se despartă de „spiritul veacului”, care este cel al războaielor şi doresc să recupereze adevăratele valori şi modele. Literatura neomodernistă este definită printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile şi expresie ermetică. Poezia capătă puternice accente lirice, fiind caracterizată prin extinderea imaginaţiei până la zona suprarealului, prin luciditate şi fantezie, sensibilitate şi ironie, confesiune sau reflexivitate puternică. Creaţia neomodernistă este expresia metaforică a trăirilor profunde ale poetului, a unor emoţii puternice, o revigorare a lirismului pur, după o perioadă dominată de dogmatism.

Adevărata revenire a lirismului se produce odată cu generaţia ’6o, reprezentată, mai ales de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana. Poezia acestei generaţii pune accent pe valoarea estetică, aşadar frumosul devine elementul primordial al operei literare, întorcându-se către marile teme ale lirismului, tratate în tonalitate subiectivă. Apelul la tradiţia lirică autentică, întoarcerea la poeticitate şi apelul la o motivaţie etică a discursului liric sunt trăsături ale neomodernismului poetic românesc.
Continue reading →

by

Moara cu noroc de Ioan Slavici [Comentariu]

Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Varianta 1:
Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist şi membru corespondent al Academiei Române. Provenind dintr-o familie de tărani ardeleni, remarcabila operă literară a lui Ioan Slavici este influenţată de viaţa satului ardelean.

‘’Moara cu noroc‘’ este o nuvelă scrisă de Ioan Slavici. Aceasta a fost prima nuvelă realist-psihologică din literatura română. Publicată în anul 1881, ea a fost inclusă în volumul ‘’Novele din popor‘’.

Nuvela este specia genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic. Aceasta provine din franţuzescul novelle si înseamnă noutate.

Tema nuvelei urmăreşte consecinţele nefaste pe care setea de înavuţire le are asupra psihicului uman. Asftel sunt urmărite în mod gradat etapele dezumanizării personajului principal.

Titlul nuvelei este mai degrabă ironic, deoarece moara cu noroc se dovedeşte a fi moara fără noroc, cea care aduce nenorocire întregii familii.
Continue reading →

by

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga [Comentariu]

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Varianta 1:
   Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale. Acesta este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”.

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în anul 1877 în revista “Convorbiri literare”.

Basmul cult este o specie a genului epic, de mari dimensiuni, în care acţiunea se desfasoară într-o lume fabuloasă, la care iau parte personaje cu puteri supranaturale, iar binele triumfă în detrimentul răului.

Tema operei de faţă o reprezintă lupta dintre bine şi rau. De asemenea, se reiau anumite motive narative precum superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin viclesug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa acestuia şi căsătoria.

Naraţiunea este modul de expunere predominant al operei, acesta se îmbină armonios cu descrierea şi dialogul. Naraţiunea este realizată la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient dar nu şi obiectiv deoarece intervine adesea.
Continue reading →

by

Plumb de George Bacovia [Comentariu]

Plumb

de George Bacovia

Varianta 1:
George Bacovia a fost un scriitor roman, format la scoala simbolismului literar francez. Acesta este autorul unor volume de versuri si de proza scrise in baza unei tehnici unice in literatura romana, cu vadite influente din marii lirici moderni francezi pe care acesta ii admira.

Opera lui Bacovia se incadreaza in curentul literar numit simbolism. Acesta a aparut in Franta, in secolul XIX, ca o reactie impotriva naturalismului, parnasianismului si romantismului.

Parintele simbolismului este considerat a fi Jean Moreas care publica in revista “Le figaro” un articol numit “Le Symbolism” in care defineste acest curent literar.

Cateva caracteristici ale simbolismului sunt utilizarea simbolurilor, corespondentele, sinesteziile, cromatica si instrumentele muzicale.

Printre caracteristicile de arta poetica a operei “Plumb”, putem aminti asezarea in fruntea volumului de debut si conceptia autorului despre poezie.
Continue reading →