functiile de nutritie

by

Anatomie – Excretia

Eliminarea substanţelor nefolositoare pentru organism se realizează prin organe nespecializate (pielea, anexele pielii, glandele sudorifice, aparatul digestiv, plămâni) şi specializate (sistemul excretor).

Sistemul extretor este format din cele 2 rinichi şi căile urinare. Căile urinare sunt intrarenale (calice renale mici şi mari, bazinet) şi extrarenale (uretere, vezică renală, uretră).

Rolul principal al rinichilor este formarea urinei. Urina este un filtrat de plasmă fără proteine. în cursul formării urinei, rinichii reglează volumul plasmei sanguine (prin aceasta tensiunea arterială), concentraţia în sânge a substanţelor de descompunere, concentraţia diferiţilor ioni, pH-ul sângelui.

Formarea urinei
Urina se formează în nefroni, care formează unitatea structurală-funcţională a rinichilor, sunt fomaţi din: corpuscul renal Malpighi (capsula Bowman, glomerul vascular), tubul contort proximal, ansa Henle cu ramurile descendentă şi ascendentă, tubul contort distal. Mai multe tuburi distale se unesc într-un canal colector.
Continue reading →

by

Anatomie – Respirația

Respiraţia este schimbul de substanţe în formă gazoasă între organism şi mediu, care are loc în trei etape:
• Ventilaţia pulmonară şi schimbul de gaze sunt rspiraţia externă.
• Respiraţia internă este la nivelul celulelor, oxidarea substanţelor nutritive cu eliberare de energie.
• Părţile aparatului respirator prin care circulă aerul se numesc căi respiratorii, care sunt extrapulmonare (fose nazale, laringe, faringe, trahee, cele 2 bronhii principale) şi intrapulmonare (bronhiile). Unităţile funcţionale ale plămânului unde are loc schimbul efectiv de gaze sunt alveolele pulmonare (circa 300 de milioane), care asigură o suprafaţă foarte mare pentru schimbul de gaze.

Ventilaţia pulmonară
Schimbul de gaze respiratorii dintre alveole şi mediu se realizează prin inspiraţii şi expiraţii alternative.

Inspiraţia este un proces activ. Muşchii intercostali externi şi diafragmul se contractă, volumul cutiei toracice creşte, în urma mişcării pleurei plămânii se dilată în mod pasiv. Astfel, presiunea din plămâni scade cu 2-3 mm Hg faţă de presinea atmosferică, aerul pătrunde în plămâni. în condiţii de inspiraţie forţată intră în acţiune muşchii inspiratori accesorii (pectorali, sternocleidomastoidieni, dinţaţi).
Continue reading →

by

Anatomie – Circulația

Lichidele din organism din exteriorul celulelor alcătuiesc mediul interior. La om componentele mediului interior sunt: sângele} limfa şi lichidul interstiţial.
Sângele este un ţesut special unde celulele sunt reprezentate de elementele figurate (hematii, leucocite, trombocite) substanţa de bază fiind plasma sanguină (serul).

Grupele sanguine
Pe suprafaţa hematiilor se găsesc proteine numite aglutinogene A şi B. Corespunzător acestora, în plasmă se găsesc aglutinine (anticorpi) a şi p. Hematiile au proprietăţi de antigen, pe baza cărora deosebim grupele sanguine. Sistemul ABO: Grupa sanguină A (pe hematii antigen A, în plasmă anticorp P), grupa sanguină B (antigen B, anticorp a), grupa sanguină O (lipsă antigen A şi B, dar sunt prezenţi anticorpii a şi P), grupa sanguină AB (antigene A şi B, lipsă anticorpi).

Cunoaşterea anticorpilor este necesară pentru efectuarea transfuziei de sânge. Dacă antigenul A intră în contact cu anticorpul a, antigenul B cu anticorpul p, hematiile se aglutinează şi se distrug (hemoliză). De aceea, înaintea transfuziei de sânge trebuie determinată grupa sanguină atât a donorului cât şi a receptorului.
Continue reading →

by

Anatomie – Digestia și absorbția

Prin structura lor specifică, canalul digestiv şi glandele anexe s-au acomodat funcţiei: secreţia-excreţia, digestia, absorbţia, mobilitatea.
Funcţiile de nutriţie.

Componentele canalului digestiv
În cavitatea bucală se află dinţii şi limba. Limba musculoasă are rol în vorbire, masticaţie, degluţie, sensibilitatea gustativă, termică şi dureroasă. Dinţii au rol în procesul de masticaţie şi în vorbire.

Faringele este un conduct musculos membranos. în faringe se intersectează calea digestivă cu cea respiratorie. Se află în legătură cu cavitatea nazală, bucală şi laringele, precum şi cu urechea medie şi cu esofagul.

Esofagul este un conduct musculos membranos, face legătura între faringe şi stomac, împreună cu faringele are rol în procesul degluţei.

Stomacul este un organ cavitar care se află în abdomen, în loja gastrică, prin orificiul cardia comunică cu esofagul şi prin pilor cu doudenul. Partea verticală se compune din fornix care conţine aer şi din corpus, partea orizontală este canalulpiloric.

În mucoasa stomacului se găsesc cute care măresc suprafaţa acestuia, şi un număr mare de glande care secretă sucul gastric.
Continue reading →