functiile vitale de baza ale organismului uman

by

Anatomie – Sanatatea reproducerii

Implică starea de sănătate, socială şi spirituală legată de sistemul reproductiv care presupune ca oamenii sunt în măsură să ducă o viaţă sexuală fără riscuri şi să poată procrea în siguranţă, având libertatea de a hotări cum şi când vor să aibă urmaşi. Informarea sexuală a cuplurilor este foarte importantă, înseamnă aplicarea celor mai adecvate proceduri de planificare a familiei, tratamentul infetilităţii, supraveghere medicală sistematică şi de calitate. Controlul medical regulat poate limita transmiterea bolilor pe cale sexuală, ajută recunoaşterea timpurie a tumorilor mamare şi ale colului uterin, asigură calitatea vieţii de cuplu.

Fecundaţia începe prin actul sexual. Ovocitul ajuns în trompa uterină în ziua 14 a ciclului ovarian, dacă se întâlneşte cu spermatozoizi, dintre care unul pătrunde în ovul, are loc fecundaţia.
Continue reading →

by

Anatomie – Sistemul reproducator

Sistemul reproducător feminin
Sistemul reproducător feminin este format din organele genitale interne şi externe. Organele genitale interne: ovarele, trompele uterine, utrul, vaginul.

Ovarele sunt organe pereche, se află în pelvis pe cele două laturi ale uterului. Produc gârneţi feminini (ovuli) şi hormoni sexuali feminini. Au formă ovală. Partea centrală – zona medulară – este formată din ţesut consunctiv care conţine vase de sânge, vase limfatice, nervi. Partea exterioară, zona corticalâ este acoperită de epiteliu sub care se găsesc foliculii ovarieni. în perioada fecundă a vieţii femeii se maturează numai 300-400 de foliculi, producând gârneţii feminini, ovocite.

Foliculii ovarieni se găsesc în faze diferite ale dezvoltării: primordiar, primar inactiv, primar activ, matur.

Ciclul ovarian: faza foliculară maturarea unui folicul ovarian; ovulaţia, expulzarea ovulului în faza de ovocit secundar; faza Iuţeală, după ovulaţie foliculul se transformă în corp galben care produce hormonii progesteron şi estrogeni. Dacă nu a avut loc fecundarea, corpul galben se transformă după 10 zile în corp alb. Dacă ovulul a fost fecundat, corpul galben rămâne şi în prima treime a sarcinii are activitate endocrină intensă.
Continue reading →

by

Anatomie – Excretia

Eliminarea substanţelor nefolositoare pentru organism se realizează prin organe nespecializate (pielea, anexele pielii, glandele sudorifice, aparatul digestiv, plămâni) şi specializate (sistemul excretor).

Sistemul extretor este format din cele 2 rinichi şi căile urinare. Căile urinare sunt intrarenale (calice renale mici şi mari, bazinet) şi extrarenale (uretere, vezică renală, uretră).

Rolul principal al rinichilor este formarea urinei. Urina este un filtrat de plasmă fără proteine. în cursul formării urinei, rinichii reglează volumul plasmei sanguine (prin aceasta tensiunea arterială), concentraţia în sânge a substanţelor de descompunere, concentraţia diferiţilor ioni, pH-ul sângelui.

Formarea urinei
Urina se formează în nefroni, care formează unitatea structurală-funcţională a rinichilor, sunt fomaţi din: corpuscul renal Malpighi (capsula Bowman, glomerul vascular), tubul contort proximal, ansa Henle cu ramurile descendentă şi ascendentă, tubul contort distal. Mai multe tuburi distale se unesc într-un canal colector.
Continue reading →

by

Anatomie – Respirația

Respiraţia este schimbul de substanţe în formă gazoasă între organism şi mediu, care are loc în trei etape:
• Ventilaţia pulmonară şi schimbul de gaze sunt rspiraţia externă.
• Respiraţia internă este la nivelul celulelor, oxidarea substanţelor nutritive cu eliberare de energie.
• Părţile aparatului respirator prin care circulă aerul se numesc căi respiratorii, care sunt extrapulmonare (fose nazale, laringe, faringe, trahee, cele 2 bronhii principale) şi intrapulmonare (bronhiile). Unităţile funcţionale ale plămânului unde are loc schimbul efectiv de gaze sunt alveolele pulmonare (circa 300 de milioane), care asigură o suprafaţă foarte mare pentru schimbul de gaze.

Ventilaţia pulmonară
Schimbul de gaze respiratorii dintre alveole şi mediu se realizează prin inspiraţii şi expiraţii alternative.

Inspiraţia este un proces activ. Muşchii intercostali externi şi diafragmul se contractă, volumul cutiei toracice creşte, în urma mişcării pleurei plămânii se dilată în mod pasiv. Astfel, presiunea din plămâni scade cu 2-3 mm Hg faţă de presinea atmosferică, aerul pătrunde în plămâni. în condiţii de inspiraţie forţată intră în acţiune muşchii inspiratori accesorii (pectorali, sternocleidomastoidieni, dinţaţi).
Continue reading →

by

Anatomie – Circulația

Lichidele din organism din exteriorul celulelor alcătuiesc mediul interior. La om componentele mediului interior sunt: sângele} limfa şi lichidul interstiţial.
Sângele este un ţesut special unde celulele sunt reprezentate de elementele figurate (hematii, leucocite, trombocite) substanţa de bază fiind plasma sanguină (serul).

Grupele sanguine
Pe suprafaţa hematiilor se găsesc proteine numite aglutinogene A şi B. Corespunzător acestora, în plasmă se găsesc aglutinine (anticorpi) a şi p. Hematiile au proprietăţi de antigen, pe baza cărora deosebim grupele sanguine. Sistemul ABO: Grupa sanguină A (pe hematii antigen A, în plasmă anticorp P), grupa sanguină B (antigen B, anticorp a), grupa sanguină O (lipsă antigen A şi B, dar sunt prezenţi anticorpii a şi P), grupa sanguină AB (antigene A şi B, lipsă anticorpi).

Cunoaşterea anticorpilor este necesară pentru efectuarea transfuziei de sânge. Dacă antigenul A intră în contact cu anticorpul a, antigenul B cu anticorpul p, hematiile se aglutinează şi se distrug (hemoliză). De aceea, înaintea transfuziei de sânge trebuie determinată grupa sanguină atât a donorului cât şi a receptorului.
Continue reading →

by

Anatomie – Digestia și absorbția

Prin structura lor specifică, canalul digestiv şi glandele anexe s-au acomodat funcţiei: secreţia-excreţia, digestia, absorbţia, mobilitatea.
Funcţiile de nutriţie.

Componentele canalului digestiv
În cavitatea bucală se află dinţii şi limba. Limba musculoasă are rol în vorbire, masticaţie, degluţie, sensibilitatea gustativă, termică şi dureroasă. Dinţii au rol în procesul de masticaţie şi în vorbire.

Faringele este un conduct musculos membranos. în faringe se intersectează calea digestivă cu cea respiratorie. Se află în legătură cu cavitatea nazală, bucală şi laringele, precum şi cu urechea medie şi cu esofagul.

Esofagul este un conduct musculos membranos, face legătura între faringe şi stomac, împreună cu faringele are rol în procesul degluţei.

Stomacul este un organ cavitar care se află în abdomen, în loja gastrică, prin orificiul cardia comunică cu esofagul şi prin pilor cu doudenul. Partea verticală se compune din fornix care conţine aer şi din corpus, partea orizontală este canalulpiloric.

În mucoasa stomacului se găsesc cute care măresc suprafaţa acestuia, şi un număr mare de glande care secretă sucul gastric.
Continue reading →

by

Anatomie – Sistemul locomotor

Împreună cu sistemul nervos, sistemele senzoriale şi endocrin asigiură interacţiunea organismului cu mediul înconjurător. Funcţia sa principală este mişcarea. Mişcarea se realizează prin două sisteme: sistemul osos şi sistemul muscular. Sistemul osos joacă un rol pasiv, sistemul muscular un rol activ în aparatul locomotor.

Sistemul osos
Funcţiile sistemului osos sunt: susţinerea organismelor, protejarea organelor interne, hematopoeza, depozitarea substanţelor minerale, mişcarea. Scheletul uman este format din oase legate prin articulaţii, la adulţi se compune din 206 de oase. După principalele regiuni ale corpului distingem: scheletul capului, trunchiului şi membrelor. Scheletul capului cuprinde neurocraniul care adăposteşte encefalul şi viscerocraniul format din oasele feţei.

• Neurocraniul se compune din 8 oase, din care 4 sunt neperechi – osul frontal, occipital, etmoid, sfenoid, şi 2 perechi – oasele parietale şi oasele temporale.
• Viscerocraniul se compune din 14 oase, dintre care 2 sunt neperechi – osul vomer, mandibula (maxilarul inferior) – şi 6 perechi – oasele maxilare, oasele palatine, oasele nazale, oasele lacrimale, oasele zigomatice, cornetele nazale inferioare.
Continue reading →

by

Anatomie – Glandele endocrine

Hipofiza (glanda pituitară)
Se găseşte la baza creierului în locul numit şaua turcească din osul sfenoid, format de dura mater. Are forma unui bob de fasole, greutatea de 0,5 g. Este structurată în trei lobi, anterior (adenohipofiza), intermediar, posterior (neurohipofiza).

Este una dintre cele mai importante glande endocrine. Este legată de baza hipotalamusului prin tija pituitară. Conţine sistemul portal şi fibre nervoase. Sistemul portal al tijei pituitare transportă hormoni către adenohipofiză.

Prin fibrele nervoasă se transportă pentru înmagazinare hormonii ADH şi oxitocină din nucleele anterioare ale hipotalamusului în neurohipofiză.

Lobul anterior (adenohipofiza) • Produce două feluri de hormoni: glandulotropi şi non-glandulotropi. Hormonii glandulotropi acţionează asupra funcţionării altor glande. TSH (tirotropina, stimulează glanda tiroidă), ACTH (corticotropina, stimulează galndele corticosuprarenale). LH (hormonul luteinizant, stimulează ovulaţia la femei, secreţia hormonilor sexuali masculini), FSH (hormonul foliculostimulant, stimulează secreţia hormonilor sexuali feminini şi spermatogeneza).
Hormonii non-glandulotropi acţionează direct asupra unor funcţii ale organismului. Aceştia sunt STH (hormonul somatotrop) şi prolactina (hormonul care stimulează secreţia lactată).
Continue reading →

by

Anatomie – Analizatorii

Analizatorii sunt sisteme morfofuncţionale complexe cu rolul de a stabili legături între organism şi mediul înconjurător. Recepţionează, transmit şi prelucrează stimulii din mediu şi îi transformă în senzaţii.

Fiecare analizator are trei segmente: periferic, intermediar (calea de conducere) şi central.
Segmentul periferic (receptor). Organ specializat pentru a recepţiona un stimul specific. Prin stimularea receptorului apare un potenţial de receptor care se transformă şi se transmite ca potenţial de acţiune.
Clasificarea receptorilor:
• După localizarea lor:
• Exteroceptorii se găsesc în piele, recepţionează stimulii din mediul exterior;
• Interoceptorii se găsesc în pereţii organelor interne;
• Proprioceptorii se găsesc în aparatul locomotor (pe suprafaţa periostului, tendoanelor, articulaţiilor, fasciilor musculare), pot fi consideraţi şi interoceptori.
Continue reading →

by

Anatomie – Descrierea sistemului nervos

Descrierea sistemului nervos

Din punct de vedere topografic:

• Sistemul nervos central – creierul (encefalul) şi măduva spinării

• Sistemul nervos periferic – nervi şi ganglioni nervoşi

Din punct de vedere funcţional:

• Sistem nervos somatic

• Vegetativ

Sistemul nervos central:

• Măduva spinării este componenta sistemului nervos care a apărut prima în cursul evoluţiei, se găseşte în canalul vertebral. De la prima vertebră cervicală până la cea de-a doua vertebră lombară are secţiune cilindrică, de aici se subţiază şi continuă ca filament terminal până la cea de-a două vertebră coccigiană. Filamentul terminal, împreună cu plexurile de nervi lombari şi sacrali formează coada de cal.

• Creierul (encefalul) – se află în cavitatea cutiei craniene. Componentele sale principale sunt:

• Trunchiul cerebral (bulbul rahidian, puntea Varolio, mezencefalul)

Continue reading →