Baltagul
de Mihail Sadoveanu
Tradiţionalismul este un curent cultural, care aşa cum sugerează şi denumirea apără şi promovează tradiţia, percepută ca o însumare a valorilor arhaice, patriarhale ale spiritualităţii şi expuse pericolului degradării. încercarea de conservare a valorilor tradiţionale româneşti s-a regăsit şi în activitatea poporanismului, sămănătorismului şi al gândirismului care s-au manifestat în primul sfert al secolului al XX-lea.
în perioada interbelică, direcţia tradiţionalistă, la nivel ideatic, s-a regăsit în programul promovat, în principal în reviste cu orientări ideologice distincte cum ar fi „Sămănătorul” (sămănătoriştii se opuneau influenţelor străine, considerate primejdioase pentru cultura naţională), „Viaţa românească” (în prima etapă avea o orientare poporanistă, adică o simpatie exagerată pentru ţăranul asuprit, iar apoi în a doua etapă o orientare generală în spiritul unei democraţii rurale), “Gândirea” (care aduce ca noutate promovarea în operele literare a credinţei religioase ortodoxe româneşti, care ar fi elementul esenţial de structură a sufletului românesc şi consideră importantă valorificarea miturilor autohtone, a riturilor, şi a credinţelor străvechi prin care pot fi surprinse particularităţile sufletului naţional.)
Continue reading