Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc
Secolul XX între democrație și totalitarism. Ideologii și practici politice
Constituțiile din România – Evoluția
Constituțiile din România – Constituția din 1866
Constituțiile din România – Constituția din 1923
Constituțiile din România – Constituția din 1938
Constituțiile comuniste din România – Constituția din 1948
Constituțiile comuniste din România – Constituția din 1952
Constituțiile comuniste din România – Constituția din 1965
Constituțiile din România – Constituția din 1991
Statul român modern – de la proiect politic la realizarea României Mari (sec. XVIII-XX)
România postbelică. Stalinism. Național-Comunism și disidența anticomunistă
Spațiul românesc între diplomație și confict în Evul Mediu
România și concertul european – de la criza orientală la marile alianțe ale secolului al XX-lea
România în perioada Războiului Rece
spatiul romanesc
Sinteze teoretice: Spatiul romanesc intre diplomatie si conflict in Evul Mediu
Ţările Române au evoluat, încă de la constituirea lor, intr-un context marcat de conflictul de interese dintre Marile Puteri, statele vecine: Ungaria, Imperiul Habsburgic, Otoman, Rusia, etc, Obiectivele politice externe au fost apărarea independenţei şi a autonomiei, a integrităţii sociale. Mijloacele au fost diplomatice, prin sistemul alianţelor şi militare.
Secolele XIV-XVI au fost marcate de conflictele cu Imperiul Otoman, deoarece acesta şi-a început expansiunea pe Peninsula Balcanică în cel de-al XIV secol, astfel ajungând până la linia Dunării. în timpul lui Soliman Magnificul Imperiul Otoman a reuşit să cucerească Belgradul şi Budapesta, iar în 1541 s-a format Paşalâcul de la Buda. Deşi Transilvania a reuşit să-şi păstreze autonomia, sub suzeranitate otomană, şi cele trei Ţări Româneşti ajung să fie sub suzeranitatea acestuia până la jumătatea secolului al XVI-lea. în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Ţările Româneşti au reuşit să constituiească un sistem politic european, însă după o vreme a crescut inlfuenţa Porţii şi astfel şi dependenţa economică. în această perioadă s-a format şi Liga Sfântă, din care au făcut parte şi Ţările Româneşti, împreună cu Habsburgii, statul papal, Spania, Toscana şi Ferrara. Putem zice că Ţările Române au încercat să conducă o politică de echilibru, alternând conflictele militare şi cu puterile creştine şi cu Imperiul Otoman. Obiectivul pe toată perioada a fost menţinerea fiinţei statale.
Continue reading
Sinteze teoretice: Autonomii locale si institutii centrale in spatiul romanesc
Paralel cu etnogeneza românească, au avut loc procese economice, sociale, politice care au condus la structurări de tip statal şi la necesitatea statului, favorizând formarea statelor medievale româneşti. Prezenţa migratorilor în zonă, dincolo de distrugerile provocate, a realizat un echilibru de forţe, care a împiedicat expansiunea statelor din zona aceasta, însă cu puţin timp după au apărut şi s-au afirmat statele medievale ca Regatul Ungar, statele ruseşti sau Imperiul Bizantin. Adică, pericolul extern a condus la întărirea raporturilor feudale şi la concentrarea acestora în jurul unei autorităţi mai puternice. Au existat influenţe atât negative cât şi pozitive. Pozitiv a fost acela că li s-a arătat un model de organizare politică statală însă totodată exista şi pericolul de a cuceri statele româneşti. Apoi au apărut nobilii feudali şi ţăranii dependenţi, care, prin procesul de structurare socială la nivelul obştilor săteşti, la fel, au condus la necesitatea statului. Contextul intern care a favorizat formarea statelor au fost premisele economice cum ar fi lărgirea schimburilor comerciale, apariţia târgurilor şi a oraşelor.
Formarea statelor
în spaţiul locuit de români s-au format cinci state medievale, cu intervenţia statelor vecine. Aceste state medievale s-au constituit sub forma voievodatului, care este o structură statală de tip românesc. Procesul a fost relativ concomitent, excepţia au făcut statul Asăneştilor şi Transilvania.
Continue reading