studiu

by

Ecologie umana – Influenta omului asupra ecosistemelor naturale

Creşterea populaţiilor umane însemnă un pericol permanent pentru mediu. Omul se aprovizionează cu toate resursele de care are nevoie pe seama mediului. Creşterea populaţiei globului a depăşit deja limita până la care se mediul natural se poate regenera. Se impun măsuri de intervenţie rapide, pentru că influenţa activităţii umane asupre ecosistemelor pune în pericol capacitatea de hrănire a Păică ecmântului.

Astfel de activităţi dăunătoare ale omului sunt:
• Deteriorarea ecosistemelor. Ecosistemele naturale (păduri, pajişti, lacuri, râuri etc.) au fost ocupate de om şi transformate conform propriilor nevoi (consruire de baraje, canale, zone de locuit etc.) Aceste transformări strică echilibrul fluxurilor de energie, al regenerării materiei şi al autoreglării proceselor, care ar putea asigura menţinerea ecosistemului. Pădurile tropicale au constiuit biotopul pentru circa jumătate din speciile care trăiesc pe Pământ, defrişarea acestor păduri a dus în ultimii 30 de ani la dispariţia a jumătate din populaţiile de aici. Populaţiile cu un număr scăzut de indivizi sunt foarte vulnerabile la catastrofe naturale (indivizii sunt dispersaţi, şansele pentru împerechere se deteriorează, raportul sexelor se modifică). Chiar şi măsurile de reglementare bine intenţionate sunt ineficiente dacă poluarea mediului nu este ţinută între limite.
• Popularea cu specii noi. O migrare naturală a speciilor a existat dintotdeauna. Omul a accelerat migraţia populaţiilor prin introducerea de specii în locuri unde acestea nu dăinuiau, sau din cauza barierelor geografice nu se puteau extinde în acele zone. Speciile colonizate s-au răspândit, au proliferat în dauna speciilor băştinaşe, făcând concurenţă la hrană, de multe ori ca paraziţi. Deoarece evoluţia filogenetică a noilor specii nu a urmat aceeaşi cale ca a speciilor băştinaşe, primele nu au nici duşmani naturali, nimic nu frânează extinderea, proliferarea lor exagerată. în lupta pentru hrană sunt concurenţa speciilor băştinaşe care ajung în situaţie tot mai nefavorabilă, numărul de indivizi ai populaţiilor acestora scade.
Continue reading →

by

Ecologie umana – Semnificatie

Ecologia umană studiază pe de o parte influenţa pe care omul o exercită asupra mediului în care trăieşte, pe de altă parte influenţa mediului asupra omului.

Ecosistemul este format din biocenoza şi biotopul. Biocenoza este totalitatea populaţiilor care ocupă un anumit habitat, biotopul este locul, totalitatea factorilor nebiologici. Ecosistemele sunt sisteme deschise, caracterizate prin unitate, echilibru dinamic şi autoreglare.

Caracteristicile biotopului: factori geologici (conţinutul de aer, apă şi humus al solului, valoarea pH influenţează condiţiile de viaţă ale speciilor, determină varietatea speciilor în sistemul dat – biodiversitatea); factori geografici sunt condiţiile climatice specifice locului respectiv; într-un biotop pot exista numai organisme vii care se acomodează condiţiilor de climă; factorii mecanici sunt mişcările aerului, apei, solului; factori fizici sunt temperatura şi luminozitatea; dintre factorii chimici fac parte concentraţia de 02 şi C02 a aerului, conţinutul de substanţe nutritive al solului, prezenţa sărurilor, ionilor, compuşilor toxici.
Continue reading →

by

Genetica umana – Domeniile de aplicare ale geneticii umane

Dintre domeniile de aplicare ale geneticii umane se dezvoltă vertiginos donarea cu scop terapeutic, terapia genică, sfatul genetic înaintea naşterii, investigaţiile ADN- ului (stabilirea paternităţii), fertilizarea in vitro, investigaţiile criminalistice.

• Sfatul genetic – Domeniul sfatului genetic este informarea viitorilor părinţi şi identificarea acelor factori de risc care pot indica posibilitatea unor afecţiuni genetice ale viitorului copil. Factorii care pot face necesar consultul genetic:
• Afecţiuni de ordin genetic la unul sau la ambii părinţi
• Afecţiuni de ordin genetic în familiile părinţilor
• Mama are peste 35, sau tatăl peste 45 de ani.
• Relaţii de rudenie între părinţi (veri de grad 1, 2)
• Mama a avut două sau mai multe avorturi spontane.
Continue reading →

by

Genetica umana – Anomalii cromozomiale asociate cancerului

Fenotipul cancerului: Cancerului este o anomalie complexă, care duce la perturbarea diviziunii celulare. Celulele canceroase se multiplică mai rapid decât cele normale. Celulele normale nu cresc peste o anumită limită, când intră în contact unul cu celălalt, apare blocajul contact. La celulele canceroase acest blocaj nu funcţionează, apare tumoarea. Celulele normale în cea mai mare parte aderă şi formează ţesuturi, celulele canceroase îşi pierd capacitatea de adeziune, migrează în alte organe şi creează metastaze.

Carcinogeneza
Este un proces în mai multe etape, când dintr-o celulă normală sănătoasă se formează o celulă cancerosă. Etapele carcinogenezei sunt: iniţierea, când un agent carcinogen provoacă mutaţie în ADN-ul unei celule; progresia, celula începe să se dezvolte şi să se divizeze sub influenţa unui factor de creştere. Ia naştere o microtumoare constând din celule imortale. Acestea prin divizare transmit informaţia genetică celulelor fiică, iar acestea, utilizând substanţele nutritive ale celulelor sănătoase, se dezvoltă şi se divizează în continuare. Carginogeneza poate apărea în mod spontan sau în urma unor influenţe din mediu. Acestea se numesc factori mutageni, deoarege provoacă mutaţii genetice. Dintre aceştia fac parte: agenţi mutageni chimici: azbestul, nicotină, formaldehidă, gudronul, benzenul; fizici: radiaţiiradioactive, UV, Rontgen; mutageni biologici: viruşi oncogeni – hepatita B, HPV, aflatoxina Bi – produsă de mucegaiul Aspergillus flavus. Anumiţi factori carcinogeni produc afecţiuni ale fătului, acesta se numeşte efect teratogen, adică provocare de malformaţii din naştere. Legătura dintre cancer şi materialul genetic este foarte bine ilustrată de cariotipul uman. în cromozomii celulelor canceroase se observă modificări: ruptură în cazul melanomlui în perechea a 9-a, inversie la ce de-a 12. pereche în cazul cancerului testiculelor, translocaţia la perechile 2 şi 13 în cazul rabdosarcomului alveolar. Pot apărea abateri de tipul trisomiei la perechile 17 şi 18 în cazul cancerului de colon.

Prin realizarea Human-Genom-Project s-au identificat genele care semnalează riscul apariţiei unor forme de cancer. Studiul acestor gene permite descoperirea timpurie a acestor boli, astfel acestea pot fi tratate prin terapie genică. Astfel de

by

Genetica urmana – Genomul uman

Genomul uman cuprinde integral informaţia genetică a organismului uman, inclusiv genele şi secvenţele de ADN care nu conţin informaţii, intronii.

Genomul uman se găseşte în proporţie de 99,9995 % în ADN-ul din nucleu, 0,0005 % este ADNmt aflat în mitocondrii. Partea genomului uman aflată în nucleu este formată din 23 de molecule bicatenare de ADN, fiecare legată de proteine histonice şi nonhistonice, astfel iau naştere cei 23 de perechi de cromozomi, dintre care 22 sunt autozomi, o pereche sunt heterozomi x sau y.

Fiecare tip de cromozom are o compoziţie şi secvenţă a nucleotidelor foarte specifică. Structura nucleotidelor, starea de condensare a cromatinei sunt specifice şi determinate pentru fiecare tip de cromozom. Metoda de cercetare modernă a tehnicii benzilor colorate pentru separarea exactă a secvenţelor de ADN serveşte la scoaterea în evidenţă a modificărilor din cromozomi.
Continue reading →

by

Genetica – Organizarea materialului genetic

Organizarea materialului genetic la virusuri
Semnificaţia iniţială a cuvântului virus este otravă. Sunt structuri infecţioase fără organizare celulară proprie, paraziţi celulari care se înmulţesc numai în celula gazdă, nu au metabolism, materialul lor genetic este capabil de mutaţii, recombinare genetică. Au în structută un singur tip de acid nucleic.

Au trei stări:
• Virion – virus matur, infecţios, compus din genomul viral (ADN, ARN) şi înveliş proteic numit capsidă virală;
• Provirus – genomul integrat în genomul celulei gazdă;
• Virus vegetativ – genom viral replicativ liber care se află în citoplasmă celulei.

Genomul viral nu se acociază cu proteine, cu excepţia celor cu rol de enzimă şi proteinele capsidei.
După acidul nucleic care formează genomul, pot fi:
• Ribovirusuri (ARN monocatenar) cum este poliovirusul, virusul gripal (virus cu genom divizat, conţine 8 cate de ARN), virusul HIV-SIDA;
• Dezoxiribovirusuri sau adenovirusuri (ADN). Genomul viral este ADN bicatenar la virusul hepatitei B, la bacteriofagul T4, la virusul variolei. ADN-ul este monocatenar la, la bacteriofagul W 174, în cazul acestuia a fost identificată pentru prima dată secvenţa ADN-ului viral.
Continue reading →

by

Genetica – Structura şi compoziţia chimică a aminoacizilor

Structura şi compoziţia chimică a aminoacizilor
Acizii nucleici sunt de două tipuri; acidul dezoxiribonucleic, ADN şi acidul ribonucleic ARN. Ambele macromolecule sunt compuse din elemente de bază numite nucleotide.

Componentele nucleotidelor:
• O bază azotată
• Un zahăr (pentoză)
• Un radical fosforic.

Bazele azotate sunt de două feluri:
• Purinice – adenina (A) şi guanina (G), care fac parte din ADN şi ARN.
• Pirimidinice – citozina (C) care face parte din ADN şi din ARN, timina (T) este prezentă numai în ADN, uraciull (U) numai în ARN.

Molecula de zahăr este un monozaharid cu cinci atomi de carbon (pentoză), care în ADN este o dezoxiriboză, în ARN o ribozâ.

Sinteza nucleotidelor. La atomul Ci al pentozei condensează o bază azotată cu eliminare de apă, rezultă o nucleosidâ; dacă la atomul C5 al nucleosidei se leagă prin esterificare un radical fosfatic, se formează o nucleotidă cu eliminarea unei molecule de apă.
Continue reading →

by

Anatomie – Sanatatea reproducerii

Implică starea de sănătate, socială şi spirituală legată de sistemul reproductiv care presupune ca oamenii sunt în măsură să ducă o viaţă sexuală fără riscuri şi să poată procrea în siguranţă, având libertatea de a hotări cum şi când vor să aibă urmaşi. Informarea sexuală a cuplurilor este foarte importantă, înseamnă aplicarea celor mai adecvate proceduri de planificare a familiei, tratamentul infetilităţii, supraveghere medicală sistematică şi de calitate. Controlul medical regulat poate limita transmiterea bolilor pe cale sexuală, ajută recunoaşterea timpurie a tumorilor mamare şi ale colului uterin, asigură calitatea vieţii de cuplu.

Fecundaţia începe prin actul sexual. Ovocitul ajuns în trompa uterină în ziua 14 a ciclului ovarian, dacă se întâlneşte cu spermatozoizi, dintre care unul pătrunde în ovul, are loc fecundaţia.
Continue reading →

by

Anatomie – Sistemul reproducator

Sistemul reproducător feminin
Sistemul reproducător feminin este format din organele genitale interne şi externe. Organele genitale interne: ovarele, trompele uterine, utrul, vaginul.

Ovarele sunt organe pereche, se află în pelvis pe cele două laturi ale uterului. Produc gârneţi feminini (ovuli) şi hormoni sexuali feminini. Au formă ovală. Partea centrală – zona medulară – este formată din ţesut consunctiv care conţine vase de sânge, vase limfatice, nervi. Partea exterioară, zona corticalâ este acoperită de epiteliu sub care se găsesc foliculii ovarieni. în perioada fecundă a vieţii femeii se maturează numai 300-400 de foliculi, producând gârneţii feminini, ovocite.

Foliculii ovarieni se găsesc în faze diferite ale dezvoltării: primordiar, primar inactiv, primar activ, matur.

Ciclul ovarian: faza foliculară maturarea unui folicul ovarian; ovulaţia, expulzarea ovulului în faza de ovocit secundar; faza Iuţeală, după ovulaţie foliculul se transformă în corp galben care produce hormonii progesteron şi estrogeni. Dacă nu a avut loc fecundarea, corpul galben se transformă după 10 zile în corp alb. Dacă ovulul a fost fecundat, corpul galben rămâne şi în prima treime a sarcinii are activitate endocrină intensă.
Continue reading →

by

Anatomie – Excretia

Eliminarea substanţelor nefolositoare pentru organism se realizează prin organe nespecializate (pielea, anexele pielii, glandele sudorifice, aparatul digestiv, plămâni) şi specializate (sistemul excretor).

Sistemul extretor este format din cele 2 rinichi şi căile urinare. Căile urinare sunt intrarenale (calice renale mici şi mari, bazinet) şi extrarenale (uretere, vezică renală, uretră).

Rolul principal al rinichilor este formarea urinei. Urina este un filtrat de plasmă fără proteine. în cursul formării urinei, rinichii reglează volumul plasmei sanguine (prin aceasta tensiunea arterială), concentraţia în sânge a substanţelor de descompunere, concentraţia diferiţilor ioni, pH-ul sângelui.

Formarea urinei
Urina se formează în nefroni, care formează unitatea structurală-funcţională a rinichilor, sunt fomaţi din: corpuscul renal Malpighi (capsula Bowman, glomerul vascular), tubul contort proximal, ansa Henle cu ramurile descendentă şi ascendentă, tubul contort distal. Mai multe tuburi distale se unesc într-un canal colector.
Continue reading →