Rezolvare subiectul 1:

1. desfrunzeşte, îngroape
2. Marchează pronunţarea ultimei vocale a primului cuvânt şi a primei vocale a celui de al doilea într-o singură silabă, având rol în păstrarea măsurii şi a ritmului versului.
3. Am să vin când voi avea puţin timp.
Am băut o carafă de vin roşu.
4. „Palid aşternut e şesul cu mătasă”;
„Păsările negre suie în apus”;
„Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare”;
5. Perfectul simplu (sau trecutul definit) exprimă un fapt complet săvârşit într-un anume moment al trecutului. În limba literară este timpul specific poeziei. În poezie, verbul „a fi” la perfect simplu adânceşte intensitatea trăirilor eului liric în faţa imensităţii toamnei.
6. Motivul toamnei; motivul trecerii timpului;
7. „Păsările negre suie în apus/ Ca frunza bolnavă-a carpenului sur” – comparaţie prin care zborul păsărilor călătoare către alte meleaguri este pus în relaţie cu „boala” ce cuprinde în fiecare an carpenul (desfrunzirea).
8. Titlul poeziei se regăseşte şi la începutul primului vers. Substantivul toamna, precedat de adverbul de timp cu valoare absolută „niciodată” intesifică fascinaţia poetului în faţa grandioasei toamne.
9. Una din principalele trăsături specifice modernismului identificate în poezia lui Arghezi este subiectivismul, evident în textul dat în primul rând prin prezenţa mărcilor eului liric (verbe şi pronume la persoana I şi a II-a). Se observă intelectualizarea emoţiei şi intensificarea trăirilor eului liric prin prezenţa numeroaselor imagini artistice de o deosebită valoare stilistică. La nivel prozodic observăm cultivarea versului liber.

Rezolvare subiectul 2:

-Argumentativ: Constiinta-

Pentru a putea avea succes în orice activitate ar întreprinde, omul trebuie să-şi conştientizeze simţul datoriei. Aceasta îl motivează pe om să persevereze în munca sa.
Un prim argument în sprijinul afirmaţiei citate ar fi faptul că datoria pe care omul şi-o asumă trebuie să pornească din interiorul conştiinţei sale şi să fie corespunzătoare moralei sale proprii. Astfel, omul, fiind în strânsa legatură cu semenii săi şi cu societatea, trebuie să fie animat de datoria faţă de munca sa, dar şi de datoria faţă de societate. În opinia mea, conceptul kantian al datoriei ca imperativ categoric al existenţei caracterizează omul ideal.
Pe de altă parte, eu consider că legile, deşi sunt factori regulatori indispensabili în societate, prin caracterul lor coercitiv, nu pot influenta conştiinţa omului. Fiinţa umană iubeşte şi conştientizează mult mai profund rodul gândirii ei decât un imperativ exterior. În plus, eu cred ca propria conştiinţă morală este mai valoroasă decât legea prin faptul că, de multe ori, ceea ce este legal nu este moral.
În concluzie, conştiinţa trebuie să fie cel mai ascuţit simţ al omului şi să-l ajute să se înalţe în fiecare zi mai mult.

Rezolvare subiectul 3:

Moara cu noroc de Ioan Slavici
Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii (între povestire şi roman), cu o acţune riguros construită, cu un conflict puternic, punând în evidenţă personaje complexe bine individualizate.
În literatura română nuvela a apărut în perioada paşoptistă, fiind singura specie de ficţiune acceptată unanim în epoca romantică (1840-1880). În acea perioadă nuvela avea caracter istoric („Alexandru Lăpuşneanu”). Mai târziu, în anul 1881, a fost inclusă în volumul „Novele din popor” al lui Slavici, nuvela „Moara cu noroc”.
„Moara cu noroc” prezintă (alături de celelalte nuvele ale lui Slavici) monografic viaţa satului ardelenesc în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, momentul pătrunderii influenţelor capitaliste. În toate nuvelele lui Slavici conflictul porneşte de la încălcarea unor norme etice şi de aceea teza moralizatoare străbate întreaga sa operă. Spre deosebire de nuvela „Comoara” cu aceeaşi temă, în care personajul reuşeşte să conştientizeze că patima banului pune stăpânire pe sufletul său şi astfel renunţă la comoara pe care o găsise, Ghiţă, protagonistul nuvelei „Moara cu noroc”, e irecuperabil din punct de vedere moral, accentuând latura realistă a operei.
Titlul nuvelei poate fi considerat o antifrază (nu e cu noroc). Semnificaţia negativă a acestuia se accentuează pe parcursul desfăşurării acţiunii, dar şi prin relaţia cu o credinţă populară conform căreia o moară părăsită e bântuită de spirite rele.
Tema nuvelei este degradarea morală sub influenţa banului sau, cu alte cuvinte, consecinţele nefaste pe care banul le are asupra sufletului omenesc.
Discursul narativ este încadrat de vorbele bătrânei care, din această perspectivă, devine personaj-reflector,’ şi purtătorul de cuvânt al naratorului.
Incipitul conţine replica bătrânei, mama Anei, şi reprezintă morala de factură populară demonstrată în nuvelă: “Omul să fie mulţămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea sa îl face fericit.” Acest capitol preia funcţiile prologului, prefigurând tema şi conflictul dominant, validate prin motive anticipative (drumul şerpuieşte la stânga şi la dreapta- semn al oscilării lui Ghiţă între dragostea pentru familie, respectiv respectarea moralei, şi patima pentru bani care pune stăpânire pe el; locurile sunt aride- nu cresc decât ciulinii- anticipare a destinului tragic al lui Ghiţă, pentru care moara se dovedeşte un loc nefast; în depărtare se zăreşte o pădure arsă în jurul căreia roiesc nişte corbi- simbol al morţii; în apropiere de moară sunt cinci cruci- semn că oamenii şi-au părăsit credinţa şi că îşi pot pierde viaţa în acele locuri rele) . Astfel, prin aceste motive anticipative, incipitul este de tip “captatio benevolentiae”, adică pregăteşte cititorul pentru ce urmează.
Conflictul iniţial este unul exterior, de natură socială şi economică, reprezentat prin Lică Sămădăul, şeful porcarilor din zona, om avut care stăpâneşte întreaga zonă, şi Ghiţă, un cizmar cinstit care vine la moară pentru binele familiei. Generat de primul, conflictul interior este între dorinţa lui Ghiţă de a rămâne un om cinstit, care îşi respectă familia, şi dorinţa de nestăvilit de a acumula bani.
Neliniştea se instalează la prima apariţie a lui Lică la han. Confruntarea dintre cei doi ilustrează lupta dintre omul cinstit care binecuvântează locurile şi spiritul malefic al lui Lică. Acceptând condiţiile impuse de Lică de a-i spune „cine trece, cine zice şi cine ce face”, primind însemnele porcilor săi şi acceptând să primească în schimbul banilor nişte „grăsuni” furaţi, Ghiţă nu mai are cale de întoarcere şi aşteaptă următorul pas al lui Lică. Pentru a i se opune îşi ia anumite măsuri care se dovedesc inutile ( 2 pistoale, o slugă nouă, nişte câini). Cu ultimele semne ale moralităţii, Ghiţă face efortul de a renunţa la câştigul necinstit şi de a-l trăda pe Lică. Comite însă două greşeli: nu îi mărturiseşte lui Pintea că o parte din banii pe care îi schimba îi rămânea lui şi o foloseşte pe Ana drept momeală pentru a-l surprinde pe Lică la han cu dovezile asupra lui (banii din şerpar). Recunoscând că a greşit, dar că nu o poate lăsa pe Ana în urma lui, Ghiţă îşi înjunghie soţia cu gândul de a se sinucide apoi.
Opera este clasică prin rigoare, structura simetrică, cu acţiune gradată în cele 17 capitole. Personajul este construit cu mijloace tradiţionale (din exterior prin raportare la medii, la fapte şi la alte personaje), dar preponderente sunt mijloacele proyei analitice, respectiv: prezentarea confluctului interior, folosirea stilului indirect liber (autorul redă presupusele gânduri ale personajelor fără a folosi vorba de tip dicendi), a monologului şi a dialogului.
Ultimul capitol, finalul, are valoare de epilog, subliniind ideea principală a operei şi se află în relaţie de simetrie cu incipitul. Finalul este unul închis, destinele personajelor sunt trasate. În spiritul moralist al lui Slavici, cei care „s-au dat cu răul” trebuie să plătească acest lucru prin moarte, iar cei nevinovaţi scapă; în preajma Paştelui, bătrâna şi copiii pleacă în oraş, în lipsa lor producându-se tragedia. Locurile se purifică prin foc, iar personajul reflector vină să încheie moralizator, spunând că „aşa le-a fost dată”.
Prin reluarea replicii personajului reflector, se realizează simetria incipit+final, care sugerează ciclicitatea vieţii. Această construcţie simetrică pune în evidenţă caracterul moraliyator al operei, conflictul evidenţiind încălcarea unei norme morale care nu poate rămâne nepedepsită. Astfel, din relaţia incipit+final putem deduce concepţia scriitorului potrivit căreia legile morale persistă asupra existenţei umane.
Slavici este un adept al lui Confucius şi, conform ideilor acestuia, aplică în „Moara cu noroc” principalele virtuţi morale analizate de filosoful chinez : sinceritatea, cinstea, cumpătarea, opera devenind o pledoarie pentru echilibrul moral; scriitorul român este astfel „un autor pe deplin sănătos în concepţie”. (M. Eminescu)