Rezolvare subiectul 1:

1. Pâinea coaptă pe vatra bunicilor este cea mai bună din lume.
Îmi va rămâne mereu în suflet vatra părintească.
2. Linia de pauză marchează o structură incidentă, separând vorbirea directă de restul versului.
3. Inimă de plumb; (greu)ca plumbul;
4. „ninge”, „gri”, „plumb”
5. Verbe, adjective posesive şi pronume la persoana I: „mi-am zis”, „am oftat”, „mea”.
6. tema solitudiniii; motivul plumbului, motivul iernii;
7. Epitetul metaforic „(zarea) grea” arată senzaţia apăsătoare pe care o resimte eul liric, până şi zarea îngreunându-se parcă sub forţa zăpezii „de plumb”. Ideea este întărită şi de metafora „ninge gri” care adânceşte starea depresivă a eului, sentimentul de vid.
8. În ultima strofă a poeziei „Gri” Bacovia transmite o neagră melancolie dată de starea singurătate resimţită de artist în raport cu tot ceea ce îl înconjoară. Această stare este redată cu ajutorul imaginilor artistice, îndeosebi vizuale („iar în zarea grea de plumb/ Ninge iar”) şi al figurilor de stil bazate în special pe cromatica monotonă a peisajului „înnegri”, „gri”, „plumb”. Metafora „zarea grea de plumb” adânceşte apăsarea uriaşă din sufletul eului liric. Se remarcă acea concordanţă, întălnită şi în alte poezii bacoviene dintre monotoniadecorului exterior şi sentimentul depresiv care îl domină pe poet.
9. Titlul, construit simplu din adjectivul cromatic „gri”, motiv des întâlnit în opera bacoviană, anticipează tema poeziei, sugerând tristeţe, deprimare, singurătate. Se observă repetarea acestuia şi în interiorul poeziei în sintagma „ninge gri” din finalul fiecăreia dintre cele două strofe. De asemenea, devenind astfel un laitmotiv, în poezie pot fi identificate o serie de elemente din câmpul său semantic „înnegri”, „plumb”, cu rol în adâncirea senzaţiei de melancolie.

Rezolvare subiectul 2:

-Argumentativ: Curaj-

Una dintre cele mai importante căi de cunoaştere este experienţa. Ea este totodată şi cea mai dură, multe întamplări ale vieţii cerându-se abordate cu mult curaj.
Un prim argument în sprijinul ideilor mele ar fi faptul că atitudinea fiecărui om faţă de situaţiile cu care se confruntă este una foarte personală, în sensul că există oameni care trăiesc doar câteva decenii şi lasă în urmă o bogată experienţă de viaţă şi oameni care, deşi ating vârste matusalemice, reuşesc să-şi păstreze inocenţa cognitivă. Este vorba aici despre curajul de a păşi pe tărâmuri necunoscute şi de a căuta mereu noi provocări.
Un al doilea argument ar fi faptul că cei mai mulţi oameni au predispoziţia de a ceda în faţa obstacolelor, după cum marturiseşte autorul citat. El afirmă, totodată, că de multe ori dificultatea, înălţimea obstacolului sunt aparente şi trebuiesc înfruntate în mod curajos, ezitarea ilustrând ulterior zicala: “după război, mulţi viteji se-arată”. În plus, acceptarea neputinţei privează mintea şi sufletul de bucuria unei victorii; din dezertare în dezertare, subconştientul se încarcă negativ şi sentimentul eşecului se permanentizează.
Aşadar, curajul este una dintre cele mai utile calităţi umane, fiind un energizant al minţii şi o treaptă spre cunoaştere.

Rezolvare subiectul 3:

Moara cu noroc de Ioan Slavici

În literatura română, nuvela a fost abordată începând cu secolul XIX, în special în perioada marilor clasici, unele dintre aceste creaţii literare fiind adevărate capodopere. Ca specie literară, nuvela este un text în proză cu un singur fir narativ, un număr restrâns de personaje, spaţiul şi timpul sunt bine determinate, iar naratorul este în general obiectiv.
În orice nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Acest lucru este vizibil şi în nuvela realist-psihologică “Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici.
Realismul nuvelei este susţinut mai ales de amprenta pe care şi-o pune mediul social asupra comportamentului şi caracterului uman, dar şi de veridicitatea relaţiilor dintre personaje. Astfel iau naştere conflicte puternice de ordin exterior (social) sau interior (psihologic, generat de cel dintâi).
Relaţia dintre Ghiţă, protagonistul nuvelei, şi Lică, personaj negativ, întruchipare a maleficului, stă la baza conflictului exterior al nuvelei. Aceştia se află în opoziţie deoarece provin din două lumi complet diferite.Ghiţă provine dintr-o lume condusă de legile buneicuviinţe, ale onoarei, în care oamenii trăiesc cu frica lui Dumnezeu; Lică Sămădăul trăieşte într-o lume guvernată de legi proprii, nescrise, altele decât cele ale statului, o lume a hoţilor protejaţi, fiind un simbol al degradării morale. Întâlnirea dintre cei doi la Moara cu noroc însemnă declanşarea inevitabilă a conflictului.
Cizmarul Ghiţă, luând în arendă hanul Moara cu noroc din dorinţa de a câştiga cat mai mulţi bani, ignorând îndemnul la cumpătare al soacrei sale, bătrâna, mama Anei. Iniţial, fericirea pare să-i surâdă, câştigă bine, înţelegerea în familie este deplină, dar toată această armonie se destramă odată cu apariţia lui Lică Sămădăul, un om “primejdios”, cum îl numeşte Ana.
Pătrunderea lui Lică în viaţa lui Ghiţă declanşează o dramă psihologică ce va duce încet, dar sigur la degradarea morală a celui din urmă.Ghiţă ar dori să rămână la moară trei ani (“ma pun pe picioare, încat să pot să lucrez cu zece calfe şi să le dau altora de carpit”), dar uneori parcă presimte pericol, mai ales atunci când Lică încearcă să-l subordoneze. Totuşi, el crede că poate gasi o soluţie (“aceşti trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea bine cu dânsul, putea să-i mearga de minune, căci oameni ca Lică sunt darnici”).
Om al fărădelegilor, criminal înrăit (faptele fiind mărturisite lui Ghiţă), Lică Sămădăul îşi dă seama că Ghiţă are un caracter puternic, dar fiind un bun cunoscător de oameni, îi simte în acelaşi timp slăbiciunea: patima caştigului de bani. Dorindu-l subordonat, oricând la ordinele sale, Lică îl implică pe cârciumar în fărădelegile sale (jefuirea arendaşului, uciderea femeii şi a copilului), oferindu-i bani şi încercând să distrugă legătura sufletească dintre el şi soţia sa. De altfel, Ghiţă se înstrăinează de familie şi de Ana, de teamă ca ea să nu îi descopere implicarea în afacerile murdare şi astfel “liniştea colibei” se distruge, banuielile afectând relaţiile celor doi soţi. Sămădăul se apropie de Ana, înfăţisându-se într-o lumină favorabilă, grijuliu cu copiii ei. Ana, însă, îşi iubeşte soţul, chiar dacă acesta îi spune la un moment dat că îi stă în cale.
Lică are în el o inteligenţă malefică; jocul dublu al lui Ghiţă (de a trata cu Lică şi de a face marturisiri lui Pintea) eşuează. Ghiţă e distrus nu doar de patima înavuţirii, ci şi de lipsa de sinceritate. El este nesincer la procesul lui Lică de la Oradea, nesincer cu Pintea şi cu Ana. Încercarea de a-l inşela pe Lică, reţinând o parte din banii schimbaţi îi este fatală. Om lipsit de scrupule, acesta distruge şi fărâmă de umanitate din Ghiţă, dragostea pentru Ana, determinând-o pe aceasta să i se dăruiască, atunci când e lăsată de Paşti la discreţia poftelor sale. Această dramă finală e declanşată tocmai de dragostea Anei, care nu dorise să îl lase pe soţul ei singur de Paşti.
În cele din urmă, Lică îl aduce pe Ghiţă în situaţia de a-şi ucide soţia, iar acesta va muri ucis de Răuţ tot din ordinul Sămădăului.Lică incendiază cârciuma de la Moara cu noroc, după care îşi zdrobeşte capul într-un copac pentru a nu cădea viu în mâinile jandarmului Pintea.
Moartea lui Ghiţă este corecţia pe care destinul i-o aplică pentru nerespectarea principiului cumpătării enunţat în debutul nuvelei prin cuvintele bătrânei, iar cea a lui Lică o pedeapsă pe măsura faptelor sale.
Aşadar, ca urmare a viziunii moralizatoare a naratorului, cele două personaje ale nuvelei “Moara cu noroc” de Ioan Slavici, între care se stabileşte o relaţie complexă şi un puternic conflict, au un sfârşit tragic.
Nuvela realist-psihologică “Moara cu noroc” are o valoare incontestabilă, în special datorită complexităţii personajelor puse în situaţii dramatice şi a relaţiilor stabilite între acestea, surprinse cu realism de către autor.