Varianta 2 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_002.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_002.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_002.doc

Rezolvare subiectul 1:
1. Ştefan cel Mare
2. Secolul al XVII-lea
3. mitropolit
4. boierimea
5. A (Ştefan convoacă Adunarea Ţării pentru a primi confirmarea în domnie; i-a strâns pe boieri şi alte categorii sociale la Direptate)

Cauză: ‚‚şi i-a întrebat pe toţi: iastele cu voie tuturor să le fie domn?’’

Efect: ‚‚cu toţii l-au ridicat domn’’ (proclamarea lui Ştefan)

Este valabilă şi varianta:

Cauză: ‚‚Ştefan vodă.. de război să pregătea’’

Efect : ‚‚A împărţit oştii sale steaguri şi a pus căpitani, care toate, cu noroc, i-au venit’’

6. B (Brâncoveanu, marele logofăt se bucura de mare respect din partea boierilor, care l-au convins după multe insistenţe să le fie domn)

Cauză: ‚‚ Îl ştiau că este înţelept şi se trăgea din odraslă domnească’’

Efect: ‚‚Boierimea şi cu alţii cu toţii făcură sfat şi aleseră dintre dânşii [pe Brâncoveanu], marele logofăt, de-l ridicară să le fie domn’’

Este valabilă şi varianta:

Cauză: ‚‚ Boierimea şi cu alţii cu toţii făcură sfat şi aleseră dintre dânşii [pe Brâncoveanu], marele logofăt, de-l ridicară să le fie domn’’

Efect : ‚‚Şi îndată îl duseră în sfânta mitropolie cu mare cinste… şi i-au citit deasupra capului [slujba de binecuvântare]

(alegerea Domnului de către boieri este urmată de ungerea cu mir realizată de către mitropolit – conform ritualului, abia după aceea i se recunoaşte candidatului calitatea de domn)

7. La sfârşitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman forţa deja linia Dunării în expansiunea sa spre centrul Europei. Mircea cel Bătrân (1386- 1418), domnul Ţării Româneşti, în faţa acestei primejdii a adoptat o politică activă de apărare a ţării aliindu-se cu vecinii. Astfel că în 1389 oferă ajutor cneazului Lazăr în bătălia de la Câmpia Mierlii. În anii următori se confruntă cu turcii şi la nord de Dunăre, cea mai răsunătoare victorie a sa este cea de la Rovine. Deşi nu se cunosc nici data exactă (probabil oct. 1394 sau mai 1395) şi nici locul unde s-a desfăşurat (rovină – loc mlăştinos), această bătălie reprezintă prima mare confruntare româno-otoman din istorie. Întrucât nu avea suficiente forţe pentru o înfruntare directă, Mircea – după ce a pus la adăpost populaţia – s-a retras în păduri, hărţuindu-i pe turci. Tactica aceasta a fost apoi folosită de mai mulţi domnitori în lupta cu oştile otomane. Bătălia s-a dat în cele din urmă într-o zonă mlăştinoasă unde forţele turceşti nu se puteau desfăşura. Lupta a fost crâncenă, cronicile vremii scriu despre mulţimea lăncilor şi a săgeţilor care au întunecat văzduhul. Consecinţele victoriei au fost: îndepărtarea pericolului otoman şi organizarea primei mari coaliţii continentale otomane la care a participat şi domnitorul român – cruciada de la Nicopole. În prealabil Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg – regele Ungariei – un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei ca şi scopul cruciadei de la Nicopole era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1936 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco, el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul favoritul sultanului.
8. Înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683 marchează debutul ultimei faze de evoluţie a Imperiului Otoman -decăderea sa lungă şi lentă(1683- 1918).

De acest fenomen au profitat din plin cele două puteri în ascensiune -Austria şi Rusia -care iniţiază o politică agresivă, expansionistă, în răsăritul Europei- politică cunoscută mai bine de două secole sub numele de ‚‚criză orientală’’. Aflate la intersecţia celor trei mari puteri (Rusia, Austria şi Turcia) Ţările Române nu puteau să se sustragă caruselului de interese şi intrigi care s-a declanşat după 1683. În prima fază ,domnitori vizionari ca Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir încearcă ieşirea din sistemul doninaţiei otomane apropiindu-se de Imperiul Habsburgic, Polonia şi Rusia. Tratativele cu Habsburgii le iniţiază Cantacuzino (domn al Ţării Româneşti 1678-1688). În centrul acestor tratative au stat ideile de independenţă a ţării, libertate religioasă, respectarea vechilor obiceiuri ale ţării. După moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino, tratativele sunt continuate de Constantin Brâncoveanu, fără să se ajungă la un rezultat deoarece Austria nu a dat garanţiile militare solicitate de domnul român ci, din contră ,comportamentul generalului Donat Heissler în 1690 a demonstrat intenţia expansionistă a Austriei . După pacea de la Karlowitz, Transilvania intră sub stăpânire Austriacă iar Ţara Românească şi mai ales Moldova se reorientează spre altă alianţă: Rusia lui Petru cel Mare. În aprilie 1711 Dimitrie Cantemir încheie cu Petru o înţelegere la Luck prin care se prevedea ieşirea Moldovei de sub dominaţie otomană, alianţa ţării cu Rusia, recunoaşterea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Moldovei, domnie ereditară a lui Dimitrie Cantemir. Războiul ruso-româno-otoman de sfârşeşte însă cu înfrângerea de la Stănileşti pe Prut, iar Dimitrie Cantemir este obligat să se refugieze în Rusia. După câţiva ani (1714) îşi pierde tronul şi Brâncoveanu; apoi şi viaţa, În aceste împrejurări, pentru că nu mai avea încredere în domnii pământeni, Imperiul Otoman a introdus în Moldova şi Ţara Romînească domniile fanariote.

Rezolvare subiectul 2:
1. Secolul al XX-lea
2. republică
3. artă
4. profesori (în C ‚‚corp profesoral’’)
5. C Cauza: ‚‚Libertatea presei şi libertatea informaţiei prin radio […] sunt garantate’’

Efect: ‚‚Nu există cenzură’’

6. B Cauza: ‚‚Legea redactorilor de ziar, din oct. 1933 … asigura controlul naziştilor asupra presei’’

Efecte: (e valabil oricare răspuns din următoarele trei)

a) ‚‚evoluţia [presei] spre o ziaristică sterilă’’

b) ‚‚reducerea cu 10% a circulaţiei ziarelor între 1933-1939’’

c) ‚‚Frankfurter Zeitung a fost nevoit să-şi întrerupă existenţa’’

7. Două curente culturale – pot fi aceleaşi de la varianta I- iluminismul şi romantismul, dar pot fi prezentate şi:

Realismul – a părut la mijlocul secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului estompat după înfrângerea revoluţiei de la 1848. Artiştii s-au orientat spre o estetică nouă şi au dezvoltat un cult al artei pentru a scăpa de ‚‚nebunia societăţii în care trăiau’’. Urmând modelul oferit de Honoré de Balzac, romancierii s-au orientat spre observarea până în cel mai mic detaliu a oamenilor şi a mediului social în care trăiau. Pictorii realişti au reprezentat viaţa modernă, realitatea socială, natura. În arhitectură au apărut forme noi bazate pe utilizarea fierului şi a marilor suprafeţe din sticlă, utilizate pentru prima dată în 1851 pentru Crystal Palace din Londra, edificiu care a găzduit expoziţia universală.

Dadaismul – curent artistic apărut în Europa în timpul primului război mondial A fost un protest artistic împotriva absurdului provocat de război, într-o lume guvernată până atunci de raţiune. Printre iniţiatorii săi a fost Tristan Tzara şi pictorul Marcel Iancu, care se aflau în Elveţia între 1915-1922. În artă dadaismul constituie un strigăt anarhic, distructiv şi prin aceasta a pregătit drumul spre suprarealism.

8. O practică totalitară – Proletcultismul

Din august 1944 România a fost ocupată de Armata Roşie,iar modelul stalinist impus prin forţă în viaţa economică, socială şi politică va fi implementat cu aceeaşi tărie în cultură ,sub forma proletcultismului -care respingea întreaga moştenire culturală a trecutului şi îşi propunea să creeze o ‚‚cultură pur proletară’’, după modelul sovietic. Acest obiectiv nu se putea realiza fără distrugerea şi rescrierea valorilor tradiţionale. Drept pentru care s-a trecut la o campanie agresivă de promovare a limbii ruse, a literaturii ruse, a cinematografiei şi folclorului rus – creaţie a ‚‚maselor populare’’. S-au înfiinţat în toate marile oraşe cluburi ale prieteniei româno-ruse, festivaluri periodice care să preamărească frăţietatea dintre cele două popoare. Trecutul românilor a fost complet revizuit prin manualul lui Mihail Roller din 1947 – Istoria României – ; ideea naţională şi conceptul de patriotism au fost legate de ‚‚lupta de clasă’’ şi aspiraţia ‚‚maselor populare’’ antrenate într-o revoluţie continuă, spre ţinta numită ‚‚progres’’. Legăturile intelectualilor cu apusul au fost complet întrerupte. Academia Română a fost desfiinţată in iunie 1948 şi înlocuită cu una nouă supusă partidului. Autorii şi titlurile care promovau valorile tradiţionale au fost puşi sub cenzură întocmindu-se un index al publicaţiilor interzise ce cuprindea peste 8000 de titluri. Au fost încurajaţi toţi acei scriitori şi falşi scriitori care erau dispuşi să preamărească noul regim şi să redea principiile de viaţă şi modelele umane avizate de partid: clasa muncitoare şi ţărănimea cooperatoare. Elitele politice şi culturale au fost marginalizate şi supuse represiunii politice, prin mijloacele deţinute de partidul unic. Regimul comunist nu avea nevoie de elite intelectuale, care puteau să combată prin argumente politica oficială.

Leave a Reply