Rezolvare subiectul 1:

1. cunună = coroană
gravă = solemnă
2. virgulele despart o structură (substantiv+adjectiv), în vocativ, de restul propoziţiei.
3. inimă de piatră; cu mâna pe inimă;
4. Nu mi-a spus unde pleacă.
Lacul era dezmierdat de mii de unde aurii.
5. „Să te înalţi mai gravă în cadrul tău de azur”
„Aşteaptă infinită şi limpede ca marea”.
6. Inversiunea „umedă […] tiara” accentuează semnificaţia epitetului „umedă”, care imprimă ideea de măreţie.
7. Titlul poeziei, constituit dintr-un verb la indicativ precedat de pronumele personal „ţi-”, arată atitudinea subiectivă a poetului şi marchează adresarea directă către „slăvita soră”, ce simbolizează de fapt creaţia. Se anticipează, astfel, încă din titlul, caracterul de artă poetică al textului barbian.
8. Poezie modernistă, „Ţi-am împletit…” aparţine liricii subiective în primul rând prin prezenţa evidentă a eului liric, indicată de verbe şi pronume la persoana I şi a II-a. Exprimarea ideilor şi trăsăturilor eului liric într-un limbaj atipic.
9. Barbu foloseşte în poezia sa sugestia ca procedeu principal al limbajului poetic. Poezia poate fi privită ca o artă poetică, al cărui limbaj se caracterizează prin ambiguitate, trăsătură specifică poeziei moderniste. Mesajul poetic este încifrat, relaţia dintre poet – creaţie sa fiind sugerată de utilizarea unor termeni su sens conotativ, din crearea unor figuri de stil.

Rezolvare subiectul 2:

-Argumentativ: Educatie-

Sunt de acord cu părerea lui Marin Voiculescu că faptele noastre sunt oglinda propriei gândiri, cunoaşteri şi mai ales a educaţiei primite.
În primul rând, prin fapte împărtăşim şi altora din cunoştinţele noastre şi acesta e un prim pas în cucerirea eternităţii. Educaţia transformă omul şi-i dă altă natură. Tot ce facem este ceea ce gândim, ce şi cum este înăuntrul nostru. Cel educat este călăuzit prin convingere spre corectitudine şi datorie şi mai greu va săvârşi ceva nepotrivit. De exemplu, nu ne vom putea încălca principiile şi vom respecta oamenii pe stradă, la şcoală, la serviciu, pe toţi cei cu care intrăm în contact, dacă aşa am văzut la părinţii noştri şi aşa am fost îndrumaţi să facem.
Un alt argument este că, dacă educaţia primită este una aleasă, roadele ei se vor vedea în faptele noastre. Propriile sale fapte îl fac pe om însemnat ori ba. Prin ele el ori se înalţă tot mai sus, ori cade. Sufletul fără învăţătură nu poate da roade. De exemplu, inteligenţa nu poate surclasa niciodată educaţia. Oricâte diplome ai avea, comportamentul urât sfidează capacităţile intelecuale.
De asemenea, educaţia odată însuşită este greu de reorientat. Cei şapte ani de acasă nu se vor întoarce şi comportamentul de pe parcursul întregii noastre vieţi va reflecta mereu ceea ce am fost învăţaţi să facem. Cel mai bun exemplu care poate susţine aceasta este că există tineri cu judecată şi bătrâni fără minte. Nu timpul ne învaţă să gândim, ci o educaţie timpurie şi bună.
Aşadar, educaţia este baza firii omului, iar fără ea restul nu ar conta. Ea ne influenţează parcursul în viaţă pentru că de calitatea ei depind toate faptele noastre.

Rezolvare subiectul 3:

Morometii de Marin Preda

Până la apariţia romanului modern în literatura română, una dintre temele dominante este cea rurală, prezentarea lumii satului românesc, fie în maniera idilică (Duiliu Zamfirescu), fie în manieră realistă (I. Slavici, L. Rebreanu). Într-o ţară în care civilizaţia tradiţională, arhaică, a dominat secole de-a rândul, figura ţăranului a reprezentat o sursă de inspiraţie majoră. Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda sunt scriitorii care oferă reperele unei tradiţii solide în evoluţia prozei româneşti de inspiraţie rurală. În romanul “Ion” al lui Liviu Rebreanu, este prezentată drama unui ţăran ardelean care trăieşte într-o societate pentru care pamântul e, mai mult decât un mijloc de subzistenţă, un criteriu al valorii individuale. Condiţia ţăranului, ilustrată în romanul “Ion”, îşi găseşte o replică peste timp în romanul “ Moromeţii”, al lui Marin Preda. Naturii primare, tumultuoase, a lui Ion i se opune Ilie Moromete, “cel din urmă ţăran”, aşa cum l-a numit Nicolae Manolescu, fire histrionică şi contemplativă care nu mai luptă pentru a stăpâni spaţial, ci pentru a scăpa de teroarea timpului.
Satul lui Marin Preda din primul volum este un univers închis, refractar la noul ce vine dinafară şi urmând ritmurile eterne ale naturii, ciclurile biologice.
Romanul “Moromeţii”, de Marin Preda, a cărui originalitate stă fără îndoială în noua viziune asupra lumii rurale, prezintă povestea unei familii de ţărani din Câmpia Dunării, ce cunoaşte, de-a lungul unui sfert de secol, o adânca şi mai ales simbolică destramare.
Ilie Moromete este unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura noastră. Destinul său ilustrează o “temă fundamentală”, şi anume dispariţia clasei ţărăneşti. Caracter puternic, natură complexă, inteligenţă nativă, Ilie Moromete (al cărui prototip este Tudor Calaraşu, tatăl autorului) “simbolizează lumea ţărănească şi valorile ei durabile”. El este, în acelaşi timp, singurul ţăran filozof din literatura română, frământările sale despre soarta ţăranilor dependenţi de roadele pământului, de vreme şi de Dumnezeu, fiind relevante pentru firea sa reflexivă. El este un om raţional în ceea ce priveste atitudinea sa faţă de pământ. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, lăcomia pentru pământ, Moromete nu este sclavul îmbogăţirii, ci pământul constituie pentru el simbolul libertăţii materiale şi spirituale. Spre deosebire de ceilalţi ţărani, Moromete nu are nimic de făcut atunci cand vecinii săi sunt în casă muncind, fiind preocupaţi de problema supravieţuirii. Marin Preda face din ţăranul Moromete un individ cu o viaţă psihologică normală, apt prin aceasta de a deveni un erou de proză modernă, el creează un ţăran inteligent, în măsură să conştientizeze, în modul său, dramele existenţei şi ale clasei sociale din care face parte.
Pentru a analiza acest personaj complex, trebuie observat contextul social în care se petrece acţiunea romanului. Nicolae Manolescu se întreabă daca Ilie Moromete “Nu cumva este el însuşi, în raport cu ceilalţi protagonişti, un <>, o excepţie, un fel de ultim mohican al acestei filozofii de viaţă de care s-a legat perpetuarea vechilor valori ale satului românesc? Hotărât lucru, Moromete este <>, în acest roman al deruralizării satului. Ruptura se explică tocmai prin schimbarea condiţiilor sociale. Colectivitatea din <> era relativ omogenă, ca şi aceea din <>, posedând structuri sociale stabile”. Există diferenţe şi între lumea în care trăieşte Moromete şi satul lui Rebreanu, descris în romanul “Ion”; astfel, relaţiile tradiţionale au fost înlocuite aproape în totalitate de cele capitaliste, în ceea ce priveşte primul volum, şi de către cele socialiste, în cel de-al doilea volum.. În acest context, “o tranziţie atât de brutală şi de rapidă, într-un interval de timp atât de scurt, ca aceea care se află în centrul Moromeţilor, provoacă destrămarea valorilor stabilite şi o anume neîncredere firească în valorile noi” (N. Manolescu – “Arca lui Noe”).
Schimbările la care este supus satul românesc în această perioadă pot fi observate analizând cele două volume ale romanului; astfel, primul volum înfăţişează lumea tatălui, cu aparenţele ei de stabilitate şi ordine, cu seninătatea ei ce se apără de lovituri”, în timp ce al doilea volum conturează lumea fiilor, neaşezată şi tulbure, în care irump la suprafaţă forţe istorice, obscure, necanalizate şi primejdioase. Munca nu mai constituie pentru ţăranii lui Preda o plăcere şi agricultura “nu mai formează, ca pentru predecesori, imensul centru de greutate al vieţii lor” (Valeriu Cristea). “ Din punct de vedere sociologic, fenomenul moromeţian reflectă procesul îndelungat, dar inexorabil, al deruralizării satului prin atragerea lui treptată în orbita industrializării şi al civilizaţiei urbane”. (Valeriu Cristea).
În urma tutror schimbărilor suferite de către satul românesc, s-a schimbat şi relaţia omului cu pamântul; această relaţie a fost “desacralizată”.
În primul volum, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, ţăranul este proprietar de pamânt, iar viaţa economică ţărănească se bazează pe valorificarea prin comerţ a produselor obţinute de pe urma acestuia. Moromete rămâne, în ciuda tuturor acestor factori, fidel valorilor sale, neînţelegând multă vreme necestitatea acestei “negustorii”, pe care o dispreţuieşte. “Moromete rămâne un nostalgic apărător al ordinii vechi. Valorile de schimb au luat locul peste tot valorilor de întrebuinţare, dar Moromete păstrează în sinea sa regretul după celelalte”. (Nicolae Manolescu). Condiţia ţăranului se schimbă în cel de-al doilea volum, care prezintă situaţia ţăranului după cel de-al Doilea Război Mondial; acesta este un ţăran desproprietărit; instaurarea regimului comunist a adus cu sine colectivizarea, un proces violent care a produs multe traume. În ciuda acestei “acţiuni de remodelare a unei lumi vaste, de mult şi solid stabilite, sub influenţa puternică şi crescândă, de gigantic magnet, a societăţii industriale.”, Moromete îşi păstrează valorile intacte pe parcursul întregului roman. El va avea intotdeauna aceleaşi principii, indiferent de situaţia în care va fi pus şi de vremurile în care va trăi. Relevantă în acest sens este afirmaţia autorului romanului, Marin Preda, în lucrarea sa “Creaţie şi morală” : “Părerea mea e că un ţăran, chiar dacă ajunge doctor în filozofie, tot ţăran rămâne. Ideea de familie, de pildă, va fi la el aceeaşi cu a unui ţăran. Despre dragoste va gândi tot ca părinţii săi, despre cinste şi demnitate va avea aceleaşi reprezentări, într-un cuvânt concepţia sa despre lume […] va fi una ţărănească. Nu va exista manifestare a vieţii lui, poate chiar cotidiene, pe care el să n-o judece cu ochii cu care a văzut odată o lume pe deplin formată, cu metafizica ei…”