Rezolvare subiectul 1:

1. umbra = amintirea; zadarnic = inutil;
2. Virgula este semnul grafic care în versul „Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump” desparte o apoziţie dezvoltată de restul enunţului.
3. Gestul lui m-a impresionat până la lacrimi.
Ai încălzit un şarpe la sân.
4. tema iubirii/ motivul visului
5. Structura de monolog adresat a textului este conferită de sintagme precum „iubita mea”, „iubite înger scump”, dar şi de utilizarea verbului la persoana a II-a singular, modul imperativ „răsai”.
6. În metafora „iubite înger scump”, dubla determinare epitetică „iubite” şi „scump”, evidenţiază sentimentele puternice ale îndrăgostitului. Epitetul în vocativ „iubite” transfigurează iubirea, afectivitatea, iar epitetul „scump” sugerează imaginea perfectă a femeii în ochii îndrăgostitului.
7. Poezia eminesciană „Din valurile vremii…” se încadrează în estetica romantismului prin tema şi motivele pe care le dezvoltă: iubirea pierdută, ireversibilitatea timpului, stelele, umbra, visul. De asemenea, predilecţia pentru mărturisirea directă, sinceră a propriilor sentimente, stilul confesiv poate fi un alt argument în susţinerea acestei idei.
8. Metafora „Din valurile vremii…”, din care se constituie titlul, apare şi la începutul primului şi ultimului vers, conferind textului simetrie. Titlul invocă trecerea ireversibila a timpului, felul în care amintirile vin în prezent din „valurile vremii”, aduc sentimente puternice, iar apoi încep să scadă în intensitate. Punctele de suspensie reprezintă nostalgia, melancolia eului liric, dar şi efortul său repetat de a-şi aminti peste timp imaginea iubitei, care nu mai are contururi clare odată cu trecerea timpului.
9. Prima strofa evoca nostalgia eului liric faţă de timpul trecut, pentru imposibilitatea de a trai în prezent o iubire ideală. Iubita este descrisă cu ajutorul epitetelor („braţele de marmur”, „părul lung, bălai”, „faţa străvezie”, „zâmbetul tău dulce”), a comparaţiilor „străvezie ca faţa albei ceri”, toate aceste figuri de stil conturând un portret al femeii cu trăsături specifice liricii eminesciene. Portretul este desăvârşit prin metafora „Femeie între stele şi stea între femei”, evidenţiind frumuseţea, perfecţiunea iubitei. În ultimele versuri apare sentimentul de tristeţe profundă, cauzat de neîmplinirea iubirii „În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”.

Rezolvare subiectul 2:

-Argumentativ: Relatia dintre limba nationala si identitatea unui popor-

În condiţiile unei epoci în care globalizarea are un rol din ce în ce mai important, există riscul ca identitatea naţională a unui popor să fie puternic estompată; acest fapt apare cât se poate de bine evidenţiat prin tendinţa actuală de a utiliza o limbă de circulaţie internaţională. Nu trebuie să uităm însă că limba naţională este un element care contribuie la conturarea identităţii unui popor şi, aşa cum afirmă Vasile Alecsandri, trebuie privită ca un „actul de nobleţe a unui neam”.
În primul rând, limba naţională individualizează şi atestă un trecut istoric şi o evoluţie naţională; particularizează un popor, aşa după cum am mai menţionat. De aceea, Vasile Alecsandri utilizează metafora „act de nobleţe” în descrierea acesteia, prin trimitere la ceea ce desemnează cuvântul „nobil”: ceva nobil are întotdeauna trăsături, care îl individualizează şi nu poate fi descris prin generalizări.
Desigur, există mai multe modalităţi de păstrare şi cultivare a identităţii naţionale, exemple în acest sens putând fi istoria sau valorile folclorului unui neam, însă limba naţională este trăsătura supremă care individualizează un popor de altul.
În concluzie, limba naţională defineşte identitatea unui popor, fiind un factor determinant în crearea şi menţinerea acesteia, mai ales în contextul actual, în care globalizarea devine un fenomen din ce în ce mai important şi determinant în evoluţia fiecărei societăţi în parte.

Rezolvare subiectul 3:

Patul lui Procust de Camil Petrescu

În concepţia lui Mihai Ralea, în roman personajele sunt complexe, originale şi unice şi nu reprezintă ideea de tip. Viaţa complexă a acestor personaje duce la apariţia unui conflict în conştiinţa lor, din cauza îndepărtării de modul în care ceilalţi concep viaţa. Pentru că îşi pun probleme, aceste personaje conştientizează rând pe rând o serie de discrepanţe ce apar de-a lungul existenţei. Conştientizarea le face să fie „torturate” de imposibilitatea înţelegerii ideilor despre viaţă ale celorlalţi. Personajele de roman psihologic au o gândire profundă şi complexă, pentru a putea fi capabili să analizeze concepţiilor celor din jur. De aici, apariţia coştiinţei.
Fred Vasilescu este un personaj care are o viaţă sufletească complexă şi care îşi pune problema concepţiei despre viaţă a amicului său – Ladima. Descoperind în mod întâmplător relaţia acestuia cu Emilia, el încearcă să o înţeleagă, tratând-o în paralel cu propria lui relaţie cu doamna T. Conflictul din conştiinţa personajului constă în imposibilitatea de a înţelege cum o persoană ca Ladima s-a putut îndrăgosti şi a putut face tot ce a facut pentru o femeie ca Emilia.
Fred Vasilescu este unul dintre eroii principali ai romanului „Patul lui Procust”, scris de Camil Ptrescu, personaj învestit şi cu rolul de narator. Fiind un personaj-narator are o viziunea subiectivă şi prin urmare este necreditabil. Este un personaj original, unic în gândire şi comportament, e complex şi nu este previzibil (personaj „rotund” – E.M.Forster). Autorul notelor de subsol îl prezintă ca fiind fiul unui miliardar – Tănase Vasilescu Lumânararul. Apare ca un ideal masculin: este distins şi are şarm, având o frumuseţe „sportivă”, e inteligent, are mulţi amici, se îmbracă la modă, e sensibil, echilibrat, are o viaţă sociala intensă, nu e superficial, deşi ceilalţi cred despre el contrariul. Din perspectiva criticului literar Nicolae Manolescu, Fred este un personaj superior, iar cei care sunt superiori au succes atât în iubire, cât şi în viaţa socială.
Autorul îl convinge pe Fred să scrie despre acea experienţă care îl frământă. După ce primeşte caietele, Autorul îşi dă seama de legătura acestuia cu doamna T., şi reuşeşte să-l descopere pe Fred într-o altă postură.
Viaţa personajului Fred Vasilescu este schimbată la 28 ani de apariţia d-nei T în viaţa lui. Înainte să o cunoască, acesta avea o viaţă mai liniştită, nu-şi făcea prea multe probleme pentru ceea ce se întâmpla în jurul lui şi nu acorda foarte mare atenţie detaliilor. Relaţia de iubire pe care o are cu d-na T. îl face să-şi schimbe perspectiva asupra vieţii. Îşi dă seama că era obişnuit „să pună etichete”, să nu cunoască oamenii în profunzime. Încă de când o cunoaşte, deşi îl frapează, Fred o tratează pe doamna T. (Maria Mănescu) ca pe o femeie oarecare. Când descoperă cât de mult s-a înşelat şi începe să o cunoască cu adevărat, îşi dă seama cât de mult a greşit la început. Fred pune capăt acestei relaţii, deşi nu se fereşte să facă un secret din iubirea pe care i-o poartă doamnei T. În încercarea de a explica acest refuz al lui Fred, criticii literari au formulat mai multe ipoteze . De exemplu, G. Călinescu afirmă că Fred fuge de doamna T. „pentru a nu descoperi în ea o fiinţă reală, comună, asemeni oricărei Emilii”. Deoarece ea l-a învăţat să acorde atenţie detaliilor, să se concentreze asupra celorlalţi, lui Fred i se face frică să nu descopere prin acest proces de conştientizare şi cunoaştere că s-a înşelat în a o considera pe doamna T. o persoană superioară. Pentru că o iubeşte, preferă să se îndepărteze de ea şi să păstreze această imagine a ei: femeia inteligentă, complexă, stilată, frapantă. Ovidiu S. Crohmălniceanu este de părere că Fred trăieşte un complex de inferioritate pentru că descoperă că „are de-a face cu o persoană superioară, dar abia după ce a tratat-o ca pe o oarecare.”
Într-un pasaj de introspecţie, Fred afirmă că după ce a cunoscut-o pe ea, nimic nu mai e clar şi aşezat ca înainte. Nici măcar timpul nu mai e la fel. Schimbarea produsă la nivelul mentalităţii lui îl face să conştientizeze până şi cele mai mici detalii: la o expoziţie de artă o analizează pe Maria Mănescu într-atât încât îi observă până şi trăsăturile mâinilor.
După ce află de moartea amicului său, Ladima, Fred îşi pune problema relaţiei dintre Ladima şi Emilia, o actriţă ratată, o persoană superficială. Pentru că îşi pune probleme, personajul conştientizează. Fred se concentrează foarte mult asupra înţelegerii acestei relaţii, afirmând că „Patru generaţii dintr-ai mei n-au gândit cât mă frământ eu de o lună.” Fred Vasilescu nu înţelege cum o persoană atât de inteligentă, cu principii solide, o persoană în care a simţit că poate avea încredere încă de la început, a putut să se înjosească atât de mult încât să facă o obsesie pentru Emilia, să-i adreseze nenumărate scrisori de dragoste, să fie în stare să-i facă orice serviciu, chiar cu preţul propriei umiliri; cum a putut să o admire atât de mult când îi era clară diferenţa dintre ei, cum a putut să treacă peste toate situaţiile penibile în care a surprins-o. De asemenea, este frământat de motivul care l-a împins pe Ladima la sinucidere şi ajunge să facă cercetări printre prietenii lui Ladima ca să-şi lămurească neclarităţile.
După ce îi dă caietele Autorului, Fred Vasilescu moare într-un accident de avion. Moartea lui rămâne sub semnul întrebării – accident sau sinucidere. Fred îi lasă toată averea sa Mariei Mănescu. Romanul se încheie cu afirmaţia Autorului din Epilog II că viaţa lui Fred Vasilescu rămâne o taină, iar ultimele cuvinte fiind: „aşa cum singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului”.
Personajul Fred Vasilescu din romanul psihologic „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu evoluează de la tânărul superficial, care nu acorda importanţă detaliilor, la bărbatul matur, care se concentrează atât asupra problemelor sale personale, cât şi ale prietenului său, Ladima. Un rol determinant în evoluţia sa îl are doamna T., care prin iubire a reuşit să-l facă să privească viaţa „printr-o lupă”. Această evoluţie este posibilă mai ales prin procesul de conştientizare: „să apară în conştiinţa lor probleme care îi torturează şi îi îndepărtează de felul cum concep viaţa semenii lor.”