Rezolvare subiectul 1:

1. slab de inimă; din inimă
2. Cratima este un semn de ortografie, care marchează în prima structură pronunţia legată a două părţi de vorbire diferite („inima-mi”), iar în cazul celei de-a doua structuri elidarea vocalei „î”. De asemenea, folosirea cratimei ajută la păstrarea măsurii şi a ritmului.
3. Mi-a promis câte-n lună şi în stele.
Ea are o inimă mare.
4. teme/motive: iubirea, natura, codrul, luna, melancolia
5. „Peste vârfuri trece lună,/ Codru-şi bate frunza lin”
6. Inversiunea din primul vers („Peste vârfuri trece lună”) sugerează apropierea dintre spaţiul cosmic şi cel terestru, în scopul formării unei armonii pentru a crea o imagine de armonie. Epitetul „lin” redă o adiere uşoară şi tristă a codrului, care este pusă în legătură cu starea de melancolie resimţită de eul liric.
7. „Peste vârfuri” de Mihai Eminescu este o poezie romantică, întrucât are la baza trăsături specifice romantismului. Prima strofă este o descriere a cadrului natural, în care apare ca element specific recuzitei romantice „luna”. Intensitatea trăirilor eului liric, starea de melancolie sub care se circumscrie poezia sunt redate şi prin întrebările retorice care alcătuiesc ultima strofă.
8. Titlul „Peste vârfuri” se regăseşte şi în primul vers al poeziei, şi face trimitere spre tema textului. Eul liric este îndurerat la gândul trecerii ireversibile a timpului; timpul nu ia în seamă această suferinţa, ci îşi continuă drumul „mai departe, mai departe” într-un ritm firesc, la fel ca trecerea lunii.
9. Prima strofă a poeziei eminesciene descrie natura surprinsă în momentul nopţii. Imaginile vizuale („Peste vârfuri trece lună/ „Codru-şi bate frunza lin”) alături de imaginea auditivă („Melancolic cornul sună”) creează un tablou dominat de armonia dată de toate elementele naturii, care parcă se completează reciproc. Toate mişcările, sunetele sunt abia perceptibile fapt sugerat de epitetul „lin”, care redă mişcarea uşoară a frunzelor din codru, dar şi de epitetul personificator „melancolic”, care califică sunetul cornului. Inversiunile („trece luna”, „Melancolic cornul sună”) creează o expresivitate deosebită a versurilor din primul catren. Sentimentul resimţit în faţa acestui cadru natural va fi unul de melancolie, la fel ca sunetul cornului.

Rezolvare subiectul 2:

-Argumentativ: Impactul literaturii asupra cititorului-

În prima afirmaţia citată, G. Călinescu susţine ideea că operele literare sunt valoroase în măsura în care graniţa dintre realitate şi ficţiune este abia perceptibilă, scriitorul fiind de altfel un adept declarat al formulei estetice realiste. Cu cât personajele par a fi mai reale, cu atât cititorii devin mai interesaţi să cunoască opera respectivă.
Autorii au încercat de-a lungul timpului să-şi apropie cât mai mult creaţiile literare de realitate. Ceea ce trebuie să ştie însă un cititor despre o operă literară, este că aceasta nu copiază realitatea, ci doar transfigurează anumite aspecte ale ei. Cu cât opera pare mai reală, cu atât receptorii problematizează mai mult, şi au tendinţa de a se pune în locul personajelor, simulându-şi atitudinea în diferite situaţii ale vieţii.
Originalitatea unui scriitor constă în tehnicile pe care acesta le foloseşte pentru a-şi convinge cititorii să creadă ficţiunea propusă, în modalitatea prin care creatorul prezintă printr-o viziune subiectivă realul. Cu cât autorul reuşeşte să se apropie mai mult de realitate cu atât cititorii devin dornici să citească şi să mizeze pe „veridicitatea” scrierii. În fond, importantă este puterea unui scriitor de a-l face pe cititor să-i accepte comunicarea.
În concluzie, literatura are un impact mare asupra cititorilor în măsura în care îi poate atrage şi interesa prin plăcerea estetică pe care vizează să o inducă. Cititorul îşi doreşte să găsească într-o carte situaţii noi de viaţă şi prototipuri umane cât mai reale, pentru a se putea pregăti pentru ce îi oferă viaţa sau din contră, vrea prin intermediul literaturii să evadeze din realitatea de care este înconjurat, vrea să creadă într-o altă „realitate”.

Rezolvare subiectul 3:

Patul lui Procust de Camil Petrescu

Personajul romanului psihologic apare descris în noua structură a romanului modern ca fiind o individualitate, se respinge ideea de tipologie specifică romanului tradiţional. La nivelul textului, imaginea fiecărui personaj e relativă şi multiplă, întrucât se formează în urma mai multor perspective. Fiecare personaj e definit pe baza focalizării interne, imaginea acestuia fiind redată din mărturisirile proprii sau din relatările celorlalţi.
Titlul romanului „Patul lui Procust”, scris de Camil Petrescu, exprimă tema prin sensul conotativ al acestei expresii. Astfel, personajele din roman întruchipează simboluri într-un spaţiu al nepotrivirii, care se opun drumului spre cunoaştere, spre adevăr şi care au tendinţa de a trăi sub influenţa unor constrângeri prestabilite.
Fred Vasilescu este fiul milionarului Tănase Vasilescu-Lumânăraru, fiind văzut din exterior ca un exponent al înaltei societăţi din acea vreme. Datorită faptului că are un tată bogat, Fred apare într-o postură privilegiată, frecventând lumea mondenă, unde, datorită milioanelor tatălui său e considerat de ceilalţi ca fiind o persoană superficială şi insensibilă. Pe de altă parte, prietenii şi femeile îl simpatizează şi îl admiră.
În notele de subsol ale romanului, autorul prezintă în mod direct portretul moral al lui Fred- un tânăr „deosebit”, delicat, cu o mare capacitate intelectuală şi care are un caracter de învingător. Portretul fizic este realizat tot de autor, dar la sfârşitul romanului, în „Epilog II”. Fred era un tânăr blond, cu ochii verzi, un mare sportiv, „cu mişcări mlădioase”.
Conform lui Nicolae Manolescu, Fred e un personaj superior din punct de vedere al iubirii, însă nu se încadrează în totalitate tiparului, întrucât el trăieşte drama unei iubiri imposibile.
Fred acceptă la îndemnul autorului să scrie despre frământările sufletului său. Ceea ce îl determină însă pe Fred să-şi înceapă jurnalul este însă dorinţa de a înţelege cum a fost posibilă o relaţie între George Ladima şi Emilia Răchitaru. Paralel cu relatarea şi analizarea acestei relaţii, Fred îşi împărtăşeşte şi experienţa iubirii pentru doamna T. Astfel, el începe să-i cunoască mai bine pe ceilalţi, descoperindu-se totodată şi pe sine. De asemenea, constată că nu a procedat corect, judecându-i pe ceilalţi în funcţie de propriile principii sau că imaginea lor nu era completă.
În urmă cu patru-cinci ani, când Fred dorea să-şi decoreze apartamentul pe care tocmai îl achiziţionase o întâlneşte pe doamna T, proprietara unui magazin de mobilă, de care se îndrăgosteşte. Fred o iubeşte pe D-na T, dar datorită prezenţei Emiliei în viaţa sa, îi e frică să se implice într-o relaţie serioasă, din teama de a nu afla mai târziu că ea ar putea fi o altă Emilia. D-na T. însa, se implică încă de la început în relaţie şi reuşeşte prin iubirea pe care i-o poartă să-l transforme, să-i inducă o altă perspectivă de a vedea viaţa; schimbarea este recunoscută şi de Fred atunci când realizează cât de afectat este de iubirea fără speranţă a lui Ladima.
Descoperind superioritatea fiinţe iubite, Fred trăieşte un complex de inferioritate, motiv pentru care se pune pe el pe primul loc. Căzut în capcana propriului orgoliu, Fred preferă să o piardă pe doamna T, decât să se schimbe el (Nicolae Manolescu). Drama personajului provine din vanitatea exagerată a acestuia, care îl împiedică să se dăruiască în totalitate iubirii, sacrificâdu-şi astfel fericirea.
O altă persoană importantă din viaţa lui Fred este George Ladima, pe care îl întâlneşte prima data la Techerghiol. Ladima este singura persoană în care Fred simte că poate avea încredere şi căreia ar fi fost dispus să-i mărturisească motivul pentru care refuză iubirea d-nei T. Fred începe în scurt timp, să-l admire pe Ladima, încearcă să-l ajute, oferindu-i o slujbă la ziarul „Veacul”.
Doar în momentul în care citeşte scrisorile primite de Emilia de la Ladima, Fred îşi dă seama că Ladima era altfel faţă de cum îl judecase el anterior, şi mai mult, realizează că se poate identifica cu soarta acestuia, considerând că destinele lor sunt similare. Descoperind tragedia lui Ladima, care iubise femeia nepotrivită, Fred Vasilescu se regăseşte pe sine în iubirea neîmplinită cu doamna T. Încercând să înţeleagă motivul sinuciderii lui Ladima, Fred se identifică în trăirile acestuia şi regretă că nu a avut puterea să-l înţeleagă, decât .
Accidentul său este la fel de enigmatic, precum şi moartea lui Ladima, lăsând loc la multe interpretări. Înainte de a avea accidentul, Fred îşi lasă toată averea prin testament doamnei T şi trimite manuscrisul jurnalului său autorului. În ciuda faptului că era o persoană importantă a marii societăţi, moartea lui Fred e redată într-un articol scurt de ziar, fiind tratată cu indiferenţă, semn că multe dintre tainele unei existenţe rămîn nesoluţionate odată cu dispariţia persoanei respective.
Fred Vasilescu trăieşte un complex de inferioritate al bărbatului, e nevoit să se supună formei fixe a unui pat al lui Procust. Este un personaj complex prin gândirea şi valorile pe care le are, original prin faptul că îşi pune „probleme care îi torturează” viaţa. Tehnica de realizarea a acestui personaj este una modernă: reuşim să surprindem câteva trăsături ale caracterului său, în funcţie de mai multe perspective oferite de Maria T. Mănescu, autor, prietenii săi. Autocaracterizarea realizată de Fred este de asemenea elocventă în încercarea de a surprinde meandrele felului său de a fi. Dincolo de analiza psihologică, de introspecţie şi de toate tipurile de caracterizări, Fred Vasilescu este un personaj care nu se lasă descoperit în toate resorturile personalităţii sale complexe, reprezentând la nivelul romanului lui Camil Petrescu tipul intelectualului, dar în acelaşi timp o individualitate care nu suportă încadrarea într-o serie.