Rezolvare subiectul 1:

1. a se face foc şi pară; a-şi lua un foc de pe inimă
2. Rolul cratimei în structura „Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe fruntea-mi în mijloc” este acela de a marca pronunţia legată a celor două părţi de vorbire diferite (prepoziţia şi articolul posesiv, respectiv substantivul şi adjectivul posesiv), pentru a conserva măsura versurilor.
3. Ideea fratelui tău a făcut lumina în gândurile colegilor.
Mihnea a fost mereu fruntea clasei, dar niciodată nu-i erau recunoscute meritele.
4. teme/ motive : iubirea, noaptea;
5. „ Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;”
„ Lumânarea-i stinsă-n casă… somnu-i cald, molatic, lin.”
6. Tabloul iubirii este constituit în jurul atmosferei de linişte, de visare, metafora „mintea îmi adoarme” sugerând liniştea profundă şi siguranţa pe care le oferă acest cadru îndrăgostiţilor. De asemenea, somnul este cel care creează o lume aparte, în care exteriorul nu mai are nicio importanţă, comparaţia „ochii mei închişi ca somnul” demonstrând delimitarea acestui spaţiu de cel real, de cotidian.
7. Viziunea romantică a acestei poezii se realizează atât prin temele şi motivele sale (visul,somnul, iubirea şi meditaţia nocturnă), exploatându-se zona subconştientului şi visului, considerat a fi mai consistent decât realul, cât şi prin prezenţa numeroaselor figuri de stil cu rol de a accentua ideea iubirii absolute desfăşurată într-un cadru propice („potolit…arde focul”, „somnu-i cald, molatic,lin”).
8. Motivul central al poeziei este evidenţiat încă din titlu, simbolizând spaţiul romantic de împlinire, de desfăşurare a iubirii absolute, aceasta născându-se din starea de contemplaţie şi de visare, în cadrul nocturn. Sentimentul dominant este cel de linişte şi chiar o uşoară moleşeală („somnu-i cald, molatic, lin”), iubirea fiind încununată de puritatea iubitei („albă ca zăpada iernii”) într-un momentul propice visării, al căderii într-o stare meditativă: noaptea.
9. Spaţiul interior descris în prima strofă a poeziei este unul intim, fiind surprinse detalii sugestive prin intermediul imaginilor vizuale („arde focul în cămin”, „Dintr-un colţ pe-o sofa roşă”, „Lumânarea-i stinsă în casă”). Epitetul dublu „potolit şi vânăt arde focul”, pe lângă sugestia cromatică subliniază şi atmosfera caldă, reconfortantă a odăii. Urmărind cu privirea jocul liniştitor al focului din cămin, se realizează în mod natural trecerea spre o stare plăcută de somnolenţă, calificată de trei epitete („somnu-i cald, molatic, lin”). În această atmosferă, pe care nimic nu pare s-o poată leza, raţiunea lasă locul stării de reverie („mintea îmi adoarme” – metaforă).

Rezolvare subiectul 2:

-Argumentativ: Lupta-

În opinia mea, afirmaţia lui Steindhart conform căreia lupta este văzută ca o acţiune obligatorie, condiţia de a o câştiga nefiind una esenţială, este încărcată de spirit combativ, încurajând pe fiecare să încerce să se afirme, să lupte pentru ideile şi idealurile sale.
În primul rând, lupta denotă curajul celui ce îndrăzneşte să îşi susţină opinia, să ia iniţiativa într-un domeniu, într-o problemă în care se confruntă cu piedici din partea celor din jur, curajul reprezentând nu o dovadă de inconştienţă, ci forţa morală de a înfrunta primejdiile şi neajunsurile de orice fel. Lupta dreaptă poate fi considerată o trăsătură fundamentală a omului, acesta fiind mijlocul prin care se poate apăra de agresiunile ce provin din exterior.
În al doilea rând, o importanţă mult mai mare o are faptul că lupta a fost dată, că s-a încercat modificarea unor aspecte considerate incorecte decât resemnarea cu gândul că deşi soluţii existau, că se putea schimba ceva, nu a avut cine să preia iniţiativa să lanseze ideile inovatoare şi ulterior să le susţină. Înfrângerile nu trebuie considerate a fi demoralizatoare ci, dimpotrivă, trebuie să motiveze şi mai mult, să impulsioneze.
Nu în ultimul rând, orice om ar trebui să fie conştient de faptul că lupta este echivalentul supravieţuirii, iar cei ce renunţă fără a încerca măcar să câştige bătălie cu bătălie, pot pierde chiar lupta cu viaţa însăşi.
Deci, lupta e importantă chiar dacă e urmată de înfrângere, pentru că aceasta poate însemna o determinare mai fermă în acţiunile viitoare, sau de satisfacţia unei victorii; ambele consecinţe sunt elemente ce te pot orienta spre a atinge fericirea la un moment dat.

Rezolvare subiectul 3:

Maitreyi de Mircea Eliade

„ Maitreyi” de Mircea Eliade reprezintă un roman al experienţei, un exponent al autenticităţii şi trăirilor nemijlocite, intense ale realităţii, un roman modern subiectiv şi de analiză psihologică.
Povestea de dragoste descrisă, între Allan şi Maitreyi, este considerată o „monografie a tulburării” desfăşurată de-a lungul a cincisprezece capitole. Stilul este unul original, estetica autenticităţii fiind cea care sintetizează problematica romanului, îmbinând jurnalul, corespondenţa, eseul, reportajul şi povestirea la persoana I a unor experienţe şi amintiri ale lui Mircea Eliade. Autenticitatea romanului mai este susţinută şi de utilizarea tehnicii narative moderne şi prezenţa anticalofilismului (refuzarea adoptării unei tendinţe de a da expresiei literare o atenţie deosebită sau excesivă), însuşi naratorul declarând că „….eu nu ştiu să povestesc. E un dar ăsta al poveştilor. Nu-l are oricine”.
Remarcabile sunt fluenţa, nervozitatea tonului, erudiţia, bogăţia vocabularului, rafinamentul artistic şi de limbă, care măresc valoarea romanului.
Romanul îşi organizează subiectul în jurul cuplului format de Allan, inginer englez, venit din Europa la Calcutta şi Maitreyi, fiica inginerului Narendra Sen. După perioada de spitalizare, în convalescenţă fiind, Allan este invitat să locuiască în casa inginerului Sen, unde se împrieteneşte cu fiica acestuia, o adolescentă de 16 ani (Maitreyi) pe care o cunoscuse însă dinainte, de când el lucra în Wellesley Street, dar o considera neatrăgătoare. Totuşi, după ce ajunge să o cunoască mai bine, între ei se va înfiripa o mare iubire, încurajată aparent de familia fetei, care însă va atrage atenţia că un mariaj între ei este imposibil, deşi Allan doreşte să se convertească la hinduism. Acesta decide să înveţe bengaleza de la Maitreyi, iar el în schimb să ii dea lecţii de franceză, atât în odaia lui cât şi în camera ei, crescând astfel patima şi iubirea.
Totuşi, Allan este nevoit să părăsească locuinţa, inginerul trimiţându-şi familia la Midnapur pe timpul spitalizării sale în urma unei operaţii ; plecând la Delhi, la Simba, trece prin Naini-Tal unde petrece majoritatea timpului, reproşându-şi iubirea pierdută şi având-o permanent în minte pe Maitreyi, conştient fiind de faptul că nu o va putea uita niciodată.
Îndurând pedepse tiranice de la tatăl ei pentru că încălcase legile tradiţionale, Maitreyi încearcă să forţeze norocul prin toate mijloacele; dăruindu-se vânzătorului de fructe, ea spera ca tatăl său să o izgonească, putând astfel să se întoarcă la Allan.
Conflictul exterior al romanului se construieşte în jurul europeanului Allan şi bengalezul Sen, redându-se astfel opoziţia dintre libertatea dragostei şi constrângerile tradiţionale, dar şi incompatibilitatea evidentă dintre civilizaţii şi mentalităţi însoţită de lipsa de comunicare accentuată. Conflictul interior se desfăşoară între sentimentul de iubire şi intensitatea lui, ca experienţă definitorie a existenţei, şi luciditatea autoanalizei, acesta sporind impresia de autenticitate a trăirilor cuprinse în acest roman.
Construcţia personajelor se realizează într-o perspectivă modernă, confruntându-se două planuri, cele două civilizaţii cu principii şi valori diferite, dar şi două moduri specifice de reacţie morală, Maitreyi asumându-şi vina pentru tot ce s-a întâmplat, noţiunea de ispăşire fiindu-i organică, suportând umilinţe şi continuând să trăiască în speranţa ca iubirea se va împlini. Allan, spre deosebire, refuză reintrarea în magia unei pasiuni devastatoare, marcat fiind de individualismul intelectualului egoist, dorind doar eliberarea din aceasta dramatică aventură, pasiunea rămânând pentru el o simplă experienţă, o tendinţă de multiplicare a eului.
Din punct de vedere al tehnicii de caracterizare a personajelor, predomină caracterizarea directă, prin monologul liric, autocaracterizări, introspecţie (metodă psihologică bazată pe observarea propriilor trăiri psihice, auto observare), dialog.
Naratorul realizează prin diferite tehnici mai multe portrete ale fiecărui personaj, în diferite etape ale iubirii, prin acumularea detaliilor descriind elemente de vestimentaţie, detalii fizice cu notă senzuală („cu buzele cărnoase, cu sâni puternici de fecioară bengaleză”), dar şi evoluţia lor de-a lungul întâmplărilor.
Astfel, Maitreyi este un personaj exotic, un simbol al sacrificiului în iubire care trăieşte cu o intensitate şi un farmec „de substanţă tare aromitoare ca înseşi parfumurile orientale”. Pe de altă parte, Allan este personajul a cărui conduită europeană refuză păcatul sinuciderii personalităţii prin pasiune, raţiunea făcând din experienţa umană un interesant material de reflexie.
Pentru crearea portretelor cât mai complexe, romanul este construit şi pe baza prezentării relaţiilor dintre personaje şi observaţiile minuţioase ale faptelor, limbajului, atitudinilor şi gesturilor personajelor, toate acestea fiind trăsături definitorii ale caracterizărilor de tip indirect.
Iubirea Maitreyi-ei faţă de natură şi mai anume faţă de un copac este o iubire o unei fiinţe naive, neiniţiate în tainele iubirii şi necunoscătoare a adevăratului sentiment de iubire. Puterea de sacrificiu caracteristică adolescentei dovedeşte existenţa unei trăiri autentice, răsărită din experienţă şi dăruire.
Roman al experienţei, „Maitreyi” reprezintă, conform lui Crohmălniceanu o „revelatoare diagramă a înălţărilor şi căderilor pe care o poate cunoaşte iubirea între doi oameni cu formaţii sufleteşti foarte diferite” şi influenţele pe care aceasta o are asupra fiecărui tip de caracter.