Rezolvare subiectul 1:

1. creştetele = adâncul

2. În versul „Spre ceriuri braţele-şi întinde să-i vie dragul mire: Soarele!” cele doua puncte anunţă o explicaţie, la nivel sintactic un atribut apoziţional, şi marchează totodata o pauză mai mică decât pauza indicată de punct.

3. în fel şi chip; în nici un chip; nu este chip

4. tema iubirii, tema naturii; motivul nostalgiei, al soarelui, al apei.

5. funcţia emotivă şi funcţia poetică

6. Comparaţia „aşa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetăţi de unde” sugerează imensitatea sentimentului dominant – iubirea. Sintagma conţine şi o metaforă sugestiva, „cetăţi de unde”, care semnifică măreţia pură a lacului dintre munţi.

7. Poezia este structurată ca o amplă comparaţie între natură şi iubire: uniunea simbolică a elementelor firii, apa şi soarele, este asemănătoare cu comuniunea sufletească dintre cei doi îndrăgostiţi. Adverbul de mod aşa are rolul de a sublinia ideea că iubirea, sentiment trăit de eul poetic, este profundă, misterioasă şi statornică precum apele lacului de munte, înfiorate permanent de atingerea razelor de soare.

8.În penultima strofă a poeziei, poetul ilustrează, prin personificare, reacţia undelor lacului în momentul întâlnirii cu razele soarelui. Un animism simbolic străbate tabloul: „razele sărută faţa undei”, „spuma albă înfiorată”, „prelung şi pătimaş tresare”, „tremur”. Termenii folosiţi aparţin câmpului semantic al sentimentelor împărtăşite, al pasiunii puse pe seama elementelor naturii. Apariţia soarelui reprezintă trezirea la viaţă a lacului, iar strălucirea razelor dă viaţă acestuia până în adâncuri. Cuvântul horă semnifică bucuria adâncului.

9. Titlul unui text literar reprezintă o cheie de interpretare a conţinutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de aşteptare. Titlul poeziei Iubirea mea este format dintr-un substantiv comun şi un adjectiv posesiv şi se află în strânsă legatură cu tema iubirii prezentă în poezie. Soarele alintă cu razele lui lacul aşa cum iubirea alintă sufletul omului Pentru eul liric iubirea este cea care încălzeşte sufletul şi-i dă viaţă, aşa cum soarele veghează asupra lacului şi-i trezeşte sentimente arzătoare. În esenţă, metafora curcubeului sugerează iubirea împlinită.

Rezolvare subiectul 2:

-Argumentativ: Minciuna-

Sunt de acord cu afirmaţia lui Dimitrie Cantemir, „Cine spune minciuna întâi obrazul îşi ruşinează, iar mai pe urmă sufletul îşi ucide”, deoarece o minciună spusă iniţial pare un lucru inocent şi inofensiv, dar mai multe minciuni spuse în timp pot distruge sufletul unei persoane.
În primul rând, când spui o minciuna nu ai cum să dai înapoi, trebuie să mergi până la capăt, iar dacă eşti descoperit obrazul ţi „se înroşeşte”
În al doilea rând, nu numai frica de a fi prins îţi „ucide” sufletul, ci sentimentul inautenticităţii existenţei. O viaţă clădită pe minciună este ca decorul calp al unui teatru, doar o iluzie. Oricât de inofensive par unele minciuni, toate duc spre o viaţă în negare, creându-ţi o viaţă falsă.
Minciuna este ca o boală a sufletului, pentru că are multe ramificaţii şi consecinţe, fiind în acelaşi timp riscantă şi, după cum am spus, oricând poate distruge: aflată, distruge imaginea socială a unei persoane („obrazul”, cum spune Cantemir), chiar rămasă ascunsă, distruge viaţa interioară, structura morală a unui caracter, coerenţa lăuntrică a fiinţei („sufletul”)
În concluzie, nicio minciuna nu ar trebui spusă, oricât de nevinovată ar părea, deoarece fiecare aduce după ea o altă minciună, într-o spirală care nu poate duce la nimic bun.

Rezolvare subiectul 3:

Maitreyi de Mircea Eliade

Romanul experienţei reprezintă o categorie a romanului interbelic, bazată pe crearea impresiei de autenticitate, de tangibil, prin utilizarea unor elemente care ţin de realitate (pagini de jurnal, scrisori, biografii reale etc.) sau prin fabricarea acestora, cu rolul de a mima realitatea.
Proza experienţei este una a subiectivităţii şi a autenticităţii, a unei intense trăiri la nivel spiritual, traduse prin trecerea unor evenimente exterioare în planul profund interior, definitoriu, al personajelor. Stilistic, romanul este caracterizat de sinceritatea exprimării, de surprinderea vieţii prin intermediul unei tendinţe anticalofile, de refuz al scrisului frumos, împodobit. El tinde, aşadar, către confesiune, dând impresia cititorului că este martor al unei experienţe trăite pas cu pas, asemeni unui şir de capturi din viaţa personajelor.
Romanul Maitreyi scris de Mircea Eliade, apărut în 1933 şi bucurându-se de un mare succes din partea criticii şi a publicului, este un roman modern subiectiv, erotic şi în acelaşi timp exotic. Având la baza notaţiile scriitorului din perioada în care s-a dedicat studiilor de orientalistică la Universitatea din Calcutta, el prezinta erosul ca pe o constantă a trăirii umane, dar şi ca pe un element misterios, profund marcat de percepţia culturala şi de tradiţie. Din punct de vedere spaţial şi temporal, acţiunea se desfaşoară la începutul secolului, pe tărâmul misterios al Indiei.
Tema romanului Maitreyi este incompatibilitatea, atât la nivel afectiv, emoţional, cât şi structural, între civilizaţia europeană şi cea orientală, incompatibilitate ilustrată printr-o poveste de dragoste care lupta cu imposibilul.
Constructia discursului narativ cunoaşte trei niveluri: acela al jurnalului intim al naratorului, care surprinde cu fidelitate percepţia scriitorului la momentul desfăşurării evenimentelor, acela al notaţiilor ulterioare ale acestuia, completări survenite pe baza impresiilor resimţite ulterior, şi cel al confesiunii naratorului, supuse rememorării.
Incipitul surprinde starea de incertitudine, de regret şi frustrare a personajului-narator în faţa imposibilităţii de a regăsi, printre notele din jurnalul său, o dată precisă: aceea a primei întâlniri cu Maitreyi, femeia care i-a schimbat cursul vieţii.
Acţiunea romanului se dezvăluie, asemeni unui mosor de aţă, prin intermediul stărilor pe care Allan, tânărul inginer englez care vine în Calcutta dornic să îşi facă o carieră, le resimte în timp ce reciteşte întâmplările consemnate în jurnalul său din acea perioadă. Existenţa unui astfel de element este specifică romanului modern al experienţei, fiindcă relevă într-un mod obiectiv o serie de întâmplări puse pe seama autenticităţii.
Povestea lui Allan debutează odata cu întâlnirea acestuia cu inginerul indian Narendra Sen. Bărbatul reprezintă condiţia care duce la desfăşurarea viitoare a acţiunii, fiindcă, prin intermediul lui, Allan o întâlneşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Cu toate că la început fata i se părea respingătoare, odata cu mutarea sa în casa familiei Sen, el devine tot mai tulburat de prezenţa ei.
Cu o mentalitate puternic influenţată de cultura europeană, Allan percepe greşit apropierea dintre el şi Maitreyi, pe care părinţii fetei o încurajează, văzând-o ca pe o viitoare căsătorie planuită de cei doi.
Tot mai atras de misterul tinerei fete, cu o vastă cultură atât în domeniul literaturii, cât şi al valorilor tradiţionale, Allan începe să dorească apropierea de Maitreyi. Jocurile seducţiei practicate de fată în modul misterios şi naiv cu care Allan nu este familiarizat, nu fac decât să creeze o intimitate tulburătoare între cei doi.
Sub pretextul învăţării limbii franceze de către ea şi a bengalezei de catre el, tânarul se lasă prins în mrejele indiencei, trecând de la negare la apoteoză, până la dorinţa arzătoare de a-şi abandona religia şi de a trece la hinduism. Fata simte că iubirea pentru Allan a fost „poruncită de cer”, aşa că, înainte de a i se dărui, oficiază o logodnă mistică, ai cărei martori sunt lacul, pământul, pădurea şi cerul, elemente cosmice care pun iubirea sub semnul predestinării.
Fericirea îndrăgostiţilor este însă spulberată atunci când părinţii fetei află tot ce se petrecuse de la sora ei, Chabu. Allan află că familia Maitreyiei nu dorise niciun moment căsătoria lor, fiindca ea ar fi fost imposibilă, este alungat din casă, iar efectele nefaste ale iubirii lor nepermise se răsfrâng iremediabil asupra tuturor. Tatăl orbeşte, Chabu moare, iar Maitreyi, care ia asupra ei toata vina, se dăruieşte unui vânzator de fructe, sperând să fie alungată din casă şi să îl regăseasca astfel pe Allan.
Tânărul englez rătăceşte o vreme, pierdut, prin Calcutta, ca apoi să se retragă în munţii Himalaya, pentru a se vindeca de Maitreyi. O întâlneste pe Jenia Isaac, o femeie simplă cu care petrece o noapte. Prezenţa ei nu face decât sa îi confirme absolutul sentimentelor pentru bengaleza care va rămâne o obsesie şi o enigmă de nedepăşit odata cu anii, ceea ce face ca finalul romanului sa fie unul deschis. Scris în stilul epocii, finalul nu explică nimic, ci notează, ca şi în Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război de Camil Petrescu, îndoiala: „…Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyei…”
Cele doua personaje ale romanului sunt construite ca doi reprezentanţi ai unor culturi complet diferite. Allan, europeanul raţional, pentru care totul se reduce la înlănţuirea cauză-efect, se implică într-o experienţă erotică iniţiatică, prin care ajunge la un nivel de interiorizare care îi zdruncină din rădăcini vechile credinţe şi principii. Ajunge sa se îndrăgostească sincer şi absolut de tânara indiancă, fiind captivat de jocul misterului şi al ezotericului pe care Maitreyi îl practică aproape inconştient.
Ea este o tânără crescută într-o cultură a simţurilor, a cosmicului, a naturalului şi a iubirii trăite până la cel mai intens nivel spiritual, şi ramâne pentru Allan un mister de nepătruns. Este cea care îl iniţiază pe tânar în iubire, în ciuda experienţei lui mai vaste, şi riscă totul pentru el, fiindca simte că iubirea lor este pusă sub semnul forţelor superioare. Relaţia de iubire a celor doi este una a trăirilor pasionale, a unor etape prin care trec fără să opuna rezistenţă, fiindcă sunt învaluiţi de magia sentimentelor mai presus de fizic şi real.
Din punct de vedere compoziţional, romanul este strucurat în cincisprezece capitole, întâmplarile fiind narate la persoana I, perspectiva fiind aceea a personajului-narator, cu focalizare internă. Tehnica narativă este una modernă, făcându-se apel la fluxul memoriei, care dizolvă cursul firesc al povestirii în îmbinarea prezentului cu trecutul în diferitele lui etape.
Primul roman exotic din literatura română, Maitreyi este mai mult decât o poveste de dragoste. Este un roman al experienţelor superioare, al trăirilor spirituale care străbat rigorile unor culturi incompatibile, al unui conflict dintre eros şi luciditate care dezlănţuie forţele universale şi îi transformă pe protagonişti în proiecţii ale cosmicului în lumea materială. Romanul dovedeşte din plin estetica la care a aderat Mircea Eliade, punând problema raportului literatură / viaţă în aceiaşi termeni ca şi Camil Petrescu: autenticitate, de-teatralizare, experienţă interioară, luciditate. De altfel, autorul declara că apreciază un om, o gândire sau o operă „după autenticitatea lor, adică după gradul de apropiere de coincidenţa existenţă = creaţie”.