Rezolvare subiectul 1:

1.”Nu-i în apus şi nici în auroră” , „fără ieri şi fară azi”

2. Prima virgulă separă apoziţia-metaforă ”în ceasul cu nisip…” de restul enunţului, iar a doua separa două propoziţii coordonate.

3. compunere –dintotdeauna
derivare cu prefix-recheamă

4. În prima strofă negaţiile au rolul de a întări ideea poetului că timpul nu este ceva palpabil şi că acesta reprezintă o realitate abstractă.

5. În această poezie apar tema timpului şi motivul morţii.

6. Prezenţa eului liric în această poezie se face remarcată prin adjectivul posesiv la persoana I, „mei”, si verbe la persoana I, cum ar fi „aud”, „simt”.

7. Comparaţia „îngălbenind ca fila dintr-o carte” are rolul de a arăta efectele trecerii timpului asupra omului, aşa cum filele de cărţi se îngălbenesc datorită vechimii. Aceasta sugerează, de asemenea, fragilitatea omului şi existenţa sa limitată.

8. Titlul reprezintă, de fapt, tema poeziei, şi anume, aceea a trecerii timpului. Omul s-a confruntat dintotdeauna cu efectele timpului, iar în aceasta poezie eul liric îşi exprimă tristeţea şi un fel de conştiinţă a imposibilităţii de a schimba ceva în această privinţă.

9. Această operă este o poezie lirică, deoarece poetul îşi exprimă sentimentele pe care i le trezeşte trecerea timpului. Percepţia acută a acestei treceri este sugerată prin imagini poetice, centrală fiind aceea a unui eu liric pentru care timpul ajunge, totuşi, o realitate palpabilă( „pasul” timpului îi bate în inimă). Ca de obicei, eul liric este marcat, ca prezenţă, prin verbe la persoana I („aud” , „simt”).

Rezolvare subiectul 2:

Argumentativ: Sinceritate

A fi sincer înseamnă a nu avea nimic de ascuns, a spune tot ceea ce gândeşti sau simţi. Sinceritatea este importantă şi apreciată, deoarece un om sincer obţine mai uşor respectul celor din jur decât cineva care nu spune lucrurile direct şi clar. Afirmaţia lui George Coşbuc combate sinceritatea exagerată, care devine un defect.
Persoanele sincere, însă, se pot confrunta cu probleme pentru că sinceritatea câteodată nu este privită bine. A fi sincer implică a spune adevărul şi, nu de multe ori, adevărul este acceptat. Oamenii preferă să audă o minciună, decât adevărul care doare şi care poate fi deranjant. Astfel, cei care sunt sinceri nu sunt întotdeauna agreaţi pentru această calitate.
Între sinceritate şi insultă este uneori o linie foarte subţire, deoarece o părere sinceră, dar dură în legătură cu o persoană poate să jignească şi să nască controverse. Sinceritatea exagerată poate duce la dispute şi, în acest caz, nu mai este o calitate, ci devine un defect.
Sinceritatea trebuie preţuită, deoarece ea implică spunerea adevărului în limitele bunei-cuviinţe, iar acest lucru nu ar trebui sa lipsească din viaţa noastră.

Rezolvare subiectul 3:

Tema şi viziunea despre lume într-un text narativ paşoptist: Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi

Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, o nuvelă de factură romantică.
Nuvela este publicată în primul volum al revistei „Dacia literară”, în anul 1840, şi urmează ideile formulate de Mihail Kogălniceanu, conducătorul revistei, în articolul-program, intitulat „Introducţie”. Este vorba despre promovarea unei literaturi române originale şi de orientarea acesteia către teme, cum ar fi „istoria noastră, frumoasele noastre ţări, obiceiurile noastre”.
Tema nuvelei este prezentarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, şi anume cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu. Conflictul este de ordin social-politic , constând în lupta pentru putere între domnitor şi boieri.
Timpul şi spatiul sunt precizate, fiind vorba despre cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, fapt ce dă verosimilitate textului. In primele trei capitole, actiunea se desfăşoară imediat după preluarea puterii, urmând ca în al patrulea capitol actiunea să se petreacă cu patru ani mai târziu, în momentul morţii domnitorului.
Subiectul se derulează în cele patru capitole care au la început câte un motto replici ale personajelor, două ale domnitorului şi alte două ale unei jupânese căruia îi fusese ucis bărbatul şi ale multimii revoltate: ”dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”, ai să dai samă, doamnă!, ”capul lui Moţoc vrem…” şi ”de mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”.
Textul poate fi structurat pe momentele subiectului. Expoziţiunea prezintă contextul în care are loc acţiunea, mai exact întoarcerea lui Lăpuşneanu la tronul Moldovei, cu ajutorul unei armate otomane.Intriga este reprezentată de momentul în care Lăpuşneanu se întoarce la tron şi decide să se răzbune pe boieri. Desfăşurarea actiunii prezinta o serie de evenimente declanşate de domnia lui Lăpuşneanu: fuga lui Tomşa în Muntenia, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea averilor boiereşti, uciderea sau torturarea adversarilor. Teroarea atinge punctul culminant în capitolul al III-lea , în secvenţa uciderii celor patruzeci şi şapte de boieri, a piramidei de capete şi a uciderii lui Moţoc de către mulţimea revoltată. Lăpuşneanu îşi manifestă dorinţa puternică de răzbunare prin acte sângeroase, îndreptate împotriva boierilor care l-au trădat în timpul primei domnii. Capitolul dezvăluie magistral cruzimea luptei pentru putere şi fixează un personaj memorabil, Lăpuşneanu, prin voinţa lui patologică de a-i supune pe ceilalţi. Domnul le întinde adversarilor o capcană în care aceştia cad cu uşurinţă. Îmbrăcat cu ”toată pompa domnească” ţine o cuvântare în biserică, cerându-şi iertare pentru cruzimea de până atunci şi invitându-I la un ospăţ de împăcare. În timpul măcelului, priveşte spectacolul de la distanţă, cu acelaşi sânge rece şi cinism cu care va construi apoi o piramidă din capetele boierilor ucişi, aşezate după rangul morţilor. Piramida este ”leacul de frică”, promis doamnei Ruxanda. Deznodământul coincide cu moartea domnitorului. Peste câţiva ani, bolnav , Alexandru Lăpuşneanu se retrage la Cetatea Hotinului unde este otrăvit de soţia sa, la sfatul a doi boieri (Spancioc şi Stroici, fugari în Polonia, după cuvântarea din biserică).
Personajul principal al nuvelei este caracterizat indirect, în primul rând, prin acţiune şi prin relaţia cu celelate personaje. Cele câteva intervenţii directe ale naratorului (obiectiv, prin urmare neutru, în cea mai mare parte a textului) precizează ideea tiranului, tipologie de natură romantică, întrucât romantismul preferă personajele excepţionale. Lăpuşneanu este crud, prin pedepsele aplicate boierilor şi viclean, prin modul în care îi atrage pe acestia la ospăţ cu scopul de a-i ucide. Lăpuşneanu manipulează mulţimea, poporul ajungând la concluzia că Moţoc este vinovatul pentru tot ce se întâmplă. Cu „sânge rece”, el îl dă pe Moţoc mulţimii revoltate, spunând că face un act de dreptate. Acesta nu subestimeaza puterea norodului, spunând despre oamenii simpli că sunt „ proşti, dar mulţi”.
Inspirată de cronica lui Grigore Ureche, nuvela lui Negruzzi creează un personaj romantic, actual şi acum prin psihologia lui: Lăpuşneanu este una dintre cele mai reuşite imagini literare ale puterii abuzive, la limita patologicului.
În plus, în spirit romantic, nuvela creează un cadru adecvat evoluţiei protagonistului, prin culoarea de epocă. Vestimentaţia personajelor are rolul de a reda atmosfera epocii („purta coroana Paleologilor, şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţa turcească”). Pitoreşti sunt, mai ales, obiceiurile prezentate, cum ar fi modurile de adresare a boierilor către domnitor („îi sărută mâna”, „se închină până la pământ”), dar şi obiceiul de a se întoarce la domnie cu ajutorul lefegiilor.
Opera „Alexandru Lăpuşneanul” este deosebită nu atât prin temă, istoria națională, obişnuită în romantismul paşoptist, cât prin personajul central, prin construcţia riguroasă a subiectului care creează impresia acumulării gradate a tensiunii şi printr-o naraţiune concisă, obiectivă. În cele din urmă, impresia cititorului este că istoria seamănă cu o scenă pe care străluceşte cel mai puternic, adică, până în clipa morţii, cel mai crud.