Rezolvare subiectul 1:

1. “n-o să piară”- “n-o să moară”
2. Cele doua virgule din versul “Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară” are rolul de a izola o apoziţie (“ea”), focalizând accentul asupra iubirii.
3. Iubirea lui nu va muri nicicând.
Nici când mi-a arătat dovada, nu l-am crezut.
4. Pronumele de persoana I singular “-mă”, “eu” marchează prezenţa lirismului subiectiv, implicarea afectivă a eului liric. Adresarea directă a eului liric este subliniată prin pronumele de persoana a II a singular ”-ţi”, dar şi prin adjectivul pronominal de persoana a II a singular „tale”. Legatura afectivă dintre eul liric şi iubită e redată simbolic prin folosirea pronumelui de persoana I plural ”noi”, acest lucru evidenţiând totodată unitatea cuplului. Iubirea devine elementul de conexiune între cei 2 : „Iubirea, ea ,nicicând n-o să dispară”.
5. “Iubirea, ea , nicicând n-o să dispară.”
“Şi dragostea – dar , vezi, ea n-a murit.”
6.Iubirea este un sentiment ce creează o anumită vulnerabilitate. Ea este o slăbiciune, căci raţiunea nu mai are putere în faţa sentimentului intens. Persona încercată de acest afect, devine astfel subiectivă şi reuşeşte să treacă peste toate defectele celui/celei asupra căruia/careia îsi răsfrânge iubirea.
7. Cel de-al doilea catren nuanţează eternizarea sentimentului de iubire,. Verbul la condiţional-optativ “ar mai trece“ şi cel la viitor “n-o să dispară “exprimă dorinţa eului liric de a conserva acest sentiment, de a-l proiecta într-un plan ireal şi, totodată posibilitatea împlinirii unui scenariu ideatic. Apoziţia “ea”, subliniază importanţa iubirii pentru eul liric. Confesiunea lirică evidenţiată prin mărcile eului liric (pronumele personal de persoana I plural – “noi”), reliefează lirismul subiectiv. Apar sintagme care marchează permanenţa iubirii:”înc-o seară “,”n-o să dispară“, “va dăinui “, “la nesfărşit”. Folosirea cratimei, pentru elidarea unor vocale (“dac-ar”, “înc-o “, “dăinui-ntre”) ajută la păstrarea măsurii de 10-11 silabe. Rima este încrucişată.
8. Expresivitatea este realizată prin repetiţia anaforică (“şi chiar…/şi multe…”) şi prin inversiunile cu rol prozodic, de accentuare a sentimentului de iubire (“ea, nicicând n-o să dispară “, “tainice cununi”).
9. Lirismul subiectiv se caracterizează prin prezenţa monologului liric adresat şi prin intermediul mărcilor eului liric (pronumle de persoana I singular şi plural): “eu”, “noi”.

Rezolvare subiectul 2:

Argumentativ: Singuratate

Atunci când suntem singuri, trebuie să folosim momentele de solitudine pentru a face o introspecţie în strafundul propriului suflet.
De multe ori, prinşi în vârtejul activităţilor de zi cu zi, al faptelor mărunte, nu mai apucăm să ne ascultam vocea interioară. Ar fi bine ca seara, când punem capul pe perna, să ne analizăm în linişte faptele din acea zi şi să ne facem un bilanţ al lucrurilor întâmplate, să ne gândim dacă suntem multumiţi de ceea ce am realizat. Ar fi bine de asemenea să ne analizăm mai des sentimentele şi să ne ascultam vocea inimii. Dacă în fiecare seară sufletul nostru va fi împăcat cu ceea ce noi am facut în acea zi, dacă noi suntem multumiţi de propriile fapte, atunci cu siguranţă, deşi aparent singuri, vom avea alături cel mai bun prieten, propriul nostru eu.
În concluzie, sunt singuri numai cei care nu-şi hrănesc sufletul cu fapte şi sentimente şi care neavând grija de cel mai bun prieten al lor, îl lasă să se usuce şi să îmbătrânească de tănâr.

Rezolvare subiectul 3:

Elementele de compoziţie şi de limbaj în texte poetice studiate aparţinând simbolismului: Lacustră de George Bacovia

În citatul din opera „Simbolismul românesc”, Lidia Bote sugerează o definiţie a simbolismului, plecând de la elementele de compoziţie şi limbaj.
Conform citatului, conceptual de simbolism nu este definit în mod strict de simbol, ci de tehnica sugestiei, folosită drept cale de exprimare a „corespondenţelor”, de muzicalitatea versurilor, de exprimarera stãrilor sufleteşti nedefinite ale eului poetic.
În primul rând, Lidia Bote subliniază caracterul superior al poeziei simboliste; caracter evidenţiat prin utilizarea mai multor procedee compoziţionale şi stilistice în afara simbolului.
De asemenea, autoarea sugerează caracterul tradiţional, arhaic, al conceptului de simbol, şi îl asociazã cu alegoria, regãsita cel mai frecvent în creaţiile populare precum balada.
În concluzie, daca poezia simbolistă s-ar evidenţia numai prin ideea de simbol, atunci ea ar fi una limitata. Conform criticii, poezia este mai întai imagine, metaforã, şi apoi simbol.
În lirica simbolistã românească se remarcă, în primul rând, George Bacovia, al cãrui univers poetic susţine afirmaţiile de mai sus.
Reprezentative pentru acest gen sunt poeziile bacoviene „Plumb” si „Lacustrã”.
Aceste poezii se înscriu în lirica simbolistă prin tehnica repetiţiilor, folosirea simbolului, cromatica, muzicalitatea şi dramatismul trãirii eului liric.
În primul rând, tema poeziei „Plumb” o constituie condiţia poetului într-o societate lipsitã de aspiraţii şi artificială. Lumea ostilă şi stranie, conturatã de câteva pete de culoare este proiecţia universului interior de un tragism asumat cu luciditate.
La nivel stilistic se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor: „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului din versul: “Dormea întors , amorul meu de plumb”.
Pe de alta parte, titlul poeziei „Lacustrã” este însuşi unul simbolic. Cu sens denotativ, lacustra reprezintã o locuinţã primitivă, nesigurã, construitã pe apã. Podul care păstra legatura cu lumea terestrã, era noaptea tras de la mal pentru a-I proteja pe locatarii casei de pericolele lumii exterioare.
Cu sens conotativ, titlul sugereazã faptul cã eul poetic este supus în permanenţã pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleazã, devenind în felul acesta un înstrăinat, un prizioner al propriei lumi.
Simbolurile principale în jurul cãrora se construieşte ideea poezei sunt: ploaia care reprezintã dezagregarea eului, tristeţe, monotonie, descompunerea materiei şi lacustra ca simbol al limitãrii orizontului uman.
Alt argument care susţine superioritatea poeziei simboliste este imaginarul poetic, ce transfigureazã realitatea concretă prin corespondenţa elementelor din naturã, ale cãror caracteristici rezonează în stãri interioare lirice, viziune artisticã specific simbolistă, prin funcţia expresivã şi estetică a simbolurilor, fenomenelor şi culorilor.
Mai mult, unul dintre principalele procedee simboliste întâlnite în lirica bacovianã precum afirmã şi Lidia Bote, este muzicalitatea poeziei. Existã o largã varietate artisticã de sugerare a muzicalitaţii, prin zgomote diverse ( „Şi scârţâiau coroanele de plumb”), verbe auditive care exprimã disperarea, spaima, starea de nevroza (“sã-l strig”; “aud material plângâd”, “aud plouând”). Muzicalitatea interioarã a versurilor, realizatã prin alternarea vocalelor cu consoanele (“plumb”), prin repetarea simetricã a simbolului central al poeziei “plumb”, plasat ca rimã la primul şi ultimul vers, sugerând apãsarea sufelteascã , neputinţa eului liric de a evada din acest spaţiu obositor, stresant , sufocant. Frecvenţa vocalelor a, o , u, din poezia “Lacustrã”, sugereaza plânsul universului, tristeţea metafizicã, ultimele douã fiind vocale închise.
De asemenea, folosirea repetatã a verbului “aud” în poezia din urmã, dã imaginii poetice o dimensiune auditivã; plânsul lãuntric devine plânsul întregului univers.
În concluzie, atât prin atmosferã, muzicalitate, cât şi prin folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, zugrãvirea stãrilor sufleteşti de angoasã, poeziile bacoviene încadreazã estetica simbolistã în lirismul elevat.