Varianta 98 [2008] Istorie (Rezolvat)

Microsoft Word - D_E_F_ist_sI_098.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sII_098.doc

Microsoft Word - D_E_F_ist_sIII_098.doc

Rezolvare subiectul 1:
1. Mihai Viteazul
2. secolul al XVI-lea
3. A – 5 000 unguri; B – 200 de unguri
4. A – Lunca râului Bârlad; B – Podul râului Neajlov (în ambele cazuri este vorba de o luncă mlăştinoasă)
5. În lupta de la Podul Înalt „i-a biruit Ştefan Vodă, nu aşa cu vitejia cum cu meşteşugul.

Explicaţia din text: „Ştefan Vodă tocmise puţini oameni peste lunca Bârladului, ca să-i amăgească cu buciume şi trâmbiţe, dând semn de război (…) cu oastea tocmită i-a lovit [pe turci] unde nici nu era loc”

6. Mihai Viteazul câştigă bătălia prin exemplu personal: „atunci Mihai Viteazul a smuls o secure sau o suliţă ostăşească (…) pătrunzând el însuşi în şirurile sălbatice ale duşmanilor”

Explicaţia din text: „străpunge pe un stegar al armatei, taie cu sabia o altă căpetenie şi luptând se întoarce nevătămat (…) făcându-se aşa mare învălmăşeală încât până în seară au fost redobândite cele 11 tunuri”

7. Ţările Române, între secolele al XIV-lea – al XVI-lea au dus o politică activă în sud – estul Europei cu mijloacele diplomaţiei – când puteau evita lupta dar şi cu rezistenţa armată când inamicul era pe măsură. Obiectivele lor în Evul Mediu au fost să-şi apere independenţa, să-şi păstreze teritoriul şi să promoveze prosperitatea domnului şi locuitorilor acestui spaţiu. Prin implicarea lor în lupta antiotomană Ţările Române s-au implicat în politica de cruciadă târzie iniţiată de creştinătate. La sfârşitul secolului al XIV-lea Mircea a încheiat cu Sigismund de Luxemburg – regele Ungariei – un tratat de alianţă la Braşov (7 martie 1395). Scopul alianţei ca şi scopul cruciadei de la Nicopole din anul următor, era alungarea otomanilor de la Dunăre şi chiar din Europa. Încă din primăvara anului 1396 au sosit la Buda cavaleri francezi şi burgunzi, apoi germani, italieni si englezi. Acestora li s-au alăturat oştile maghiare, un corp ardelean condus de voievodul Ştibor şi oastea Ţării Româneşti sub conducerea lui Mircea. În vara anului 1396 aliaţii au cucerit Vidinul şi Rahova ajungând la Nicopole. Deşi Mircea, care cunoştea tactica de luptă a otomanilor, a cerut să atace cel dintâi, a fost refuzat de ducele Burgundiei. În aceste condiţii atacul a fost pornit de cavaleria occidentală, care s-a îndepărtat de liniile creştine şi a fost înconjurată de oastea otomană. Rezultatul cruciadei a fost un fiasco; el consfinţea prezenţa otomanilor în Bulgaria şi pe linia Dunării. În interiorul ţării prezenţa turcilor a avut un efect paradoxal pentru că i-a întărit poziţia lui Mircea; pericolul otoman i-a readus pe boieri în jurul domnului după o scurtă perioadă de anarhie favorabilă lui Vlad Uzurpatorul preferatul sultanului.

Un alt episod valoros din succesiunea alianţelor antiotomane este cel din 1459 când Papa – Pius al II-lea a încercat să relanseze ideea de cruciadă împotriva turcilor adresându-se regelui Ungariei – Matei Corvin şi altor prinţi din Europa. În acest context a acţionat Vlad Ţepeş, aliat cu Matei Corvin probabil din 1460. Domnul muntean, sprijinindu-se pe promisiunile regelui Ungariei, organizează campania surpriză din iarna 1461-1462 în sudul Dunării. Surprins de sfidarea lui Ţepeş, Mahomed al II-lea a pregătit un răspuns pe măsură: cu o armată de circa 60 000 de luptători şi cu o trupă navală transportată de 25 de trireme şi 150 de alte vase, sultanul s-a îndreptat spre Dunăre cu scopul de a lua Chilia şi de a-l scoate din tronul Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş. Efectivele domnului valah nu depăşeau 30 000 de oşteni ,astfel că nu a reuşit să oprească trecerea peste fluviu a armatei otomane şi a trebuit să organizeze un atac surpriză în interiorul ţării. ‚‚A trimis sus la munte toate femeile şi copii’’, a pustiit totul în calea invadatorilor silindu-i să sufere de foame şi sete. Sub arşiţa zilelor de vară, soldaţii lui Vlad hărţuiau permanent inamicul. În noaptea de 16 pe 17 iunie 1462 Vlad declanşează celebrul atac de noapte asupra taberei otomane de lângă Târgovişte, al cărui scop era să suprime pe Mehmed al II-lea şi să-i înfricoşeze oastea. Fără a-şi atinge obiectivul, domnul a produs însă grele pierderi taberei turceşti. Sub efectul acestei lovituri surpriză, trupele s-au retras precipitat în dezordine.

8. Constituirea statelor Medievale în spaţiul românesc – Transilvania, Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea – reprezintă un moment esenţial în evoluţia politică a teritoriului de la nord de Dunăre. La baza statului stau ţările, obştile săteşti, câmpurile sau codrii. Acestea se reunesc între secolele IX- XIII in cadrul unor formaţiuni prestatale – jupanate, cnezate şi voievodate. Asemenea formaţiuni sunt pomenite la începutul Evului Mediu în Cronica lui Nestor şi Povestea vremurilor de demult la răsărit de Carpaţi, iar despre populaţia din aceste zone aflam ca se opunea în secolul al XIII-lea deopotrivă ruşilor din Halici, dar şi incursiunilor tătaro-mongole.

La baza constituirii Moldovei stă un dublu descălecat. Iniţiativa vine de la fruntaşii politici ai românilor din Maramureş. Cu prilejul unor expediţii împotriva tătarilor (1345-1354), iniţiate de regele maghiar Ludovic de Anjou la est de Carpaţi, voievodul maramureşean Dragoş se aşeză în teritoriul determinat de râul Moldova. El organizează acolo o marcă de apărare supusă coroanei ungureşti. Urmaşii lui Dragoş menţin raporturile de dependenţă faţă de Ungaria, ceea ce duce în 1359 la izbucnirea unei răscoale locale. Profitând de aceasta, un alt voievod din Maramureş, Bogdan din Cuhea, trece munţii la răsărit şi alungă pe urmaşii lui Dragoş. Astfel se naşte un nou stat românesc independent, şi anume Moldova. Noul său statut politico-juridic este recunoscut între 1364-1365 de către Regatul Ungariei.

Leave a Reply