Zaharia Trahanache (O scrisoare pierduta)

de Ion Luca Caragiale

Comedia este o specie a genului dramatic în care sunt satirizate întâmplări, aspecte sociale, moravuri prin intermediul personajelor ridicole, între care se nasc conflicte puternice şi are scopul de a îndrepta defectele umane prin râs, având rol moralizator. Modalitatea artistică folosită este comicul, acesta fiind o categorie estetică care are la bază contrastul dintre esenţă şi aparenţă.
Comedia „O scrisoare pierdută” este o capodoperă a dramaturgiei româneşti, scrisă şi prezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în 1884. Structurată în patru acte, „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, care prezintă viaţa de familie şi viaţa publică de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi totodată este o satiră şi o critică la adresa societăţii burgheze aflate în poziţie politică de conducere. Prin fixarea timpului şi a locului „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre” autorul dă o valoare eternă operei sale pentru că această întâmplare este valabilă oriunde, în toate timpurile.

Această piesă de teatru satirizează defecte umane, conflictul realizându-se prin contrastul dintre esenţă şi aparenţă. Conflictul principal pune în lumină lupta pentru putere a două partide politice, una reprezentată de conducerea locală, alta reprezentată de gruparea independentă. Prin campania electorală prezentată autorul demască conflictele şi interesele politice, totul având la bază interese personale, de familie. Astfel, tema comediei este prezentarea vieţii politice printr-o campanie electorală în care totul se bazează pe şantaj şi interese personale. Autorul satirizează defecte umane prin personaje caricaturale, ridicole, care ajung în situaţii comice. Este demascată viaţa politică, corupţia unei campanii electorale, unde fiecare candidat trişează, înşeală în favoarea sa. Este ironizată şi ridicularizată societatea de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Comedia lui Caragiale este aşadar o critică adresată societăţii burgheze corupte şi imorale.
Personajele comediei sunt luate din viaţa reală, astfel ele sunt reprezentanţii tipici ai politicienilor din orice timp şi orice societate. O figură remarcabilă a comediei este Zaharia Trahanache, un personaj comic, reprezentând tipul încornoratului atât pe plan familial cât şi pe plan politic, abil pe plan politic. Este soţul Zoei, care îl înşeală cu prefectul Tipătescu, presupus a fi cel mai bun prieten al său.

Caracterizarea personajului se realizează în mod direct, de către alte personaje şi prin indicaţiile scenice, în mod indirect, prin fapte, atitudini, gesturi, limbaj şi respectiv prin relaţia cu alte personaje. Trăsăturile sale de caracter sunt puse în evidenţă prin diferitele surse ale comicului, cum ar fi cel de siţuaţii, de caracter, de limbaj şi de nume.
„Venerabilul” Zaharia Trahanache este stâlpul puterii locale şi prieten al prefectului Tipătescu. Ca om politic îndeplineşte funcţii importante în judeţ, fiind prezidentul mai multor comitete şi comiţii. Se bucură de prestigiu şi autoritate în întregul judeţ, chiar şi opoziţia îi recunoaşte meritele. Adaptat societăţii în care trăieşte, el practică corupţia, falsificând listele cu alegători, deşi constată că „nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul”. Este stâlpul puterii locale, iar funcţia politică înseamnă pentru el a fi onorabil, de aceea îl apără pe Tipătescu în faţa lui Farfuridi şi Brânzovenescu, care bănuiesc trădare. Ambiţia politică îl face să fie prieten cu Tipătescu de la care primeşte favoruri politice, însă mereu spune „eu n-am prefect, eu am prietin”. Deşi ştie tot despre scrisoarea de amor, „nu crede nimic”, aşa cum formulează Tipătescu, pentru că el încearcă să-şi salveze cu aşa-zisă diplomaţie onoarea de familist. în ipostaza soţului înşelat, joacă rolul naivului, ceea ce este ilustrat în scena când îi povesteşte lui Tipătescu despre întâlnirea cu Caţavencu. Tie pe de rost conţinutul scrisorii şi, cu viclenie şi satisfacţie urmăreşte reacţia prefectului, dar îl salvează, spunând că nu crede în adevărul scrisorii. Deşi este bătrân, senil şi plat în gândire, nu este atât de naiv precum pare, pentru că la şantajul lui Caţavencu pregăteşte un contraşantaj, găsind poliţa falsificată de acesta şi demonstrează că scrisoarea de amor este un fals.
Poate fi uşor influenţat şi în viaţa politică şi în cea familială. Se lasă manevrat de şefii de la centru ştiind că „de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru.” şi acceptă că trebuie votat Agamemnon Dandanache. Este influenţat şi de Zoe, care pentru a-şi salva onoarea de femeie, îl convinge să fie votat Caţavencu, atât timp cât scrisoarea este la acesta.
Este ridicol prin contrasul dintre aparenţă şi esenţă ajungând în situaţii comice. Pentru ilustrarea vieţii de familie, bazată pe ipocrizie şi interes este sugestiv momentul apariţiei lui Dandanache, acesta confundând amantul Zoei cu soţul acesteia.
Este calculat şi abil, acţionând calm în situaţii tensionate, ceea ce este sugerat prin ticul său verbal „aveţi puţintică răbdare”. în scena adunării electorale trăsăturile sale se evidenţiază prin limbaj, gesturi şi comportament. Amabilitatea lui este mai degrabă mimată, deoarece se adresează lui Caţavencu cu apelativul „stimabile”, dar când vorbeşte despre el, îl numeşte „mişel”. în opera dramatică limbajul este un important mijloc de caracterizare indirectă a personajelor. Incultura lui Trahanache reiese din modul cum vorbeşte, are defecte de vorbire, pronunţă greşit cuvintele şi are ticuri verbale. Cacofonica „ … pe care va să zică că nu le are”, pronunţia greşită a cuvintelor ca „prinţipuri”, „soţietate”, „docomentul” sau ticurile verbale devenite celebre „ceasurile sunt înaintate, 12 trecute fix” şi „ aveţi puţintică răbdare” dovedesc prostia, incultura personajului, dar sunt şi extraordinare instrumente de critică şi satiră în mâinile autorului, care astfel demască lipsa de cultură a omului politic.
Tipologia personajului este sugerat şi prin numele pe care îl poartă. Prenumele de Zaharia provine de la cuvântul zahăr şi sugerează pe de o parte lipsa de opinie şi încetineală în gândire, iar pe de altă parte prin faptul că zahărul este lipicios, se face referire la senilitatea, ramolirea personajului. Gustul dulce al zahărului trimite la dulcegăria, amiabilitatea sa exagerată. Numele de Trahanache provine de la cuvântul trahana care înseamnă aluat moale şi ilustrează că personajul poate fi uşor de influenţat, de aceea este încornorat şi în politică şi în viaţa conjugală. Ridicol prin tipologia pe care o reprezintă, prin situaţiile în care apare, prin modul în care vorbeşte, Zaharia Trahanache este totuşi un personaj simpatic al comediei.
Personajul Trahanache este ilustrativ pentru viziunea autorului, prin el fiind reprezentată impostura, făţărnicia, orgoliul, demagogia şi corupţia politicienilor, dar şi a întregii societăţi. în comedia „O scrisoare pierdută” acţiunea şi comicul de caracter creează o imagine a unei lumi ridicole fiind înfăţişată o lume de inculţi şi imbecili. Alegerile nu sunt alegeri adevărate, ci lupte pentru avantaje personale a unor oameni fără scrupule. Astfel comedia lui Caragiale este o adevărată capodoperă a dramaturgiei româneşti, o piesă inegalabilă din toate punctele de vedere.